Isus:
prototipul eroului?
Dar să
nu ne grăbim să mergem mai departe. Să ne oprim pentru moment la ipoteza că
cineva a inventat personajul Isus, a prezentat acest personaj lumii, şi
personajul Isus a atras oameni din toată lumea dintr-o mare varietate de
entităţi culturale şi a fost preluat ca ideal religios.
Această
ipoteză ar cădea la primul obstacol. Cu cât ştim mai multe despre culturile
importante ale acelei vremi, cu atât este mai clar faptul că, dacă personajul
Isus nu ar fi fost o realitate istorică, nimeni nu L-ar fi inventat chiar dacă
ar fi fost în stare. Isus prezentat în Evanghelii nu corespunde nicicum cu
prototipul eroului. Greci, romani şi evrei - toţi L-au considerat opusul
eroului ideal.
Să luăm
în considerare în primul rând evreii şi nu numai pe cei care au fost şi
continuă să fie ostili lui Isus, ci pe cei, puţini la număr, care la început au
fost prietenii Lui. Ei înşişi ne spun - şi cu siguranţă nu au inventat câtuşi
de puţin - că au ajuns la un moment dat să-L abandoneze, pentru că purtarea Lui
nu era aceea a unui erou (Matei 26:47-56). În ochii lor, un erou era o figură
mesianică precum Macabeii: un tip puternic, milităros, înflăcărat de idei religioase
şi pregătit să lupte (cu ajutorul asistenţei angelice, atât de populară în acea
vreme) împotriva celor care le-au subjugat ţara şi care le-au suprimat religia
naţională.
Dar
atunci când situaţia dintre Isus şi autorităţi, a atins punctul culminant şi au
venit să-L aresteze, Isus a refuzat să lupte sau să-şi lase ucenicii să lupte
pentru El şi deliberat le-a permis să-L aresteze, în această situaţie toţi cei
care-L urmau, L-au abandonat dezgustaţi: El nu era un erou pentru ei! Chiar şi
astăzi mulţi iudei, mai ales cei din Israel, gândesc acelaşi lucru. Am un
prieten evreu care abia a reuşit să scape de camerele de gazare ale lui Hitler.
El îmi spune franc: „Acest Isus al vostru este o persoană fără voinţă. După
mine El nu se poartă ca un Mesia. Filozofia mea este: dacă cineva îţi dă peste
nas, dă-i înapoi." La fel au gândit la început primii ucenici; numai
învierea lui Isus i-a învăţat altceva şi le-a schimbat în mod radical ideile
despre ceea ce ar trebui să fie Mesia.
Sau să
luăm grecii acelor timpuri. Imaginea eroului, cel puţin printre gânditorii lor,
era fie un epicurian ideal care evită cu grijă, pe cât posibil toate
suferinţele şi plăcerile care ar putea să îi tulbure liniştea, fie un stoic
ideal, raţional, care îşi supune sentimentele, cunoaşte suferinţa şi întâmpină
moartea cu un calm desăvârşit. Ne amintim că şi Socrate al lui Platon, a băut
cupa cu otravă cu o bucurie şi un calm impasibil. Cât de diferit este Isus din
evanghelii, torturat în chin şi agonie în Ghetsimani, până când transpiraţia I
s-a scurs ca nişte picături grele de sânge în timp ce pleda înaintea lui
Dumnezeu pentru a-I lua cupa ce I-a fost arătată, strigând pe cruce astfel
încât să fie auzit: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?". Cu
siguranţă, în acele momente, un grec nu ar fi văzut în El un erou şi nici un
filozof grec nu ar fi creat un astfel de prototip al eroului.
Pentru
romani, printre cei înclinaţi spre filozofie, stoicismul era crezul favorit.
Oamenii politici şi din armată care L-au cunoscut pe Isus au găsit în el
practic un nonsens. Vorbea despre El însuşi ca despre un împărat care a venit
în lume să mărturisească despre adevăr. „Adevăr? Ce este adevărul?" i-a
zis Pilat. Dumnezeul lui Pilat era puterea (Ioan 18:33-38; 19:1-12). Irod a
considerat că pretenţiile lui Isus sunt de-a dreptul hazlii, iar soldaţii au
considerat că un „împărat" ca Isus, este vrednic doar ca ţintă a celor mai
grosolane glume.
Este
evident faptul că Isus era opusul prototipului unui erou politic, filozofic sau
religios. Nu L-a inventat nimeni şi chiar dacă ar fi fost aşa, nimeni n-ar fi
considerat nici măcar pentru o clipă că un astfel de erou ar atrage instantaneu
mulţimea. Cel mai mare predicator şi misionar, Pavel, mărturiseşte în scrierile
sale că propovăduirea lui Isus Cel răstignit îi şoca şi îi scandaliza mereu pe
evrei, iar grecilor li se părea un fleac, o absurditate. Dacă n-ar fi existat
învierea din morţi a lui Isus, primii ucenici ar fi abandonat cu toţii credinţa
în El. Evangheliile n-ar mai fi fost niciodată scrise.
Desigur,
dacă privim înapoi, având avantajul celor două mii de ani de istorie, lucrurile
par foarte diferite. Romanii care L-au batjocorit pe Isus şi-au pierdut marele
lor imperiu şi Tiberiu Cezar este pentru o mulţime de oameni doar o umbră
uitată a istoriei. Dar azi, multe milioane de oameni privesc la Isus ca la cel
mai mare împărat care a existat vreodată şi îşi trăiesc viaţa în ascultare de
bunăvoie de El.
Ba mai
mult, principiul de a nu te răzbuna pe diavol, exemplificat atunci când S-a
predat duşmanilor Săi fără să li se împotrivească, rugându-se pentru cei care
L-au crucificat, impune respect lumii (dacă nu chiar ascultare) şi este o
provocare faţă de nebunia agresivităţii şi violenţei omeneşti. Cristos a
transformat crucea dintr-un simbol al ruşinii în cea mai nobilă atitudine pe
care o persoană o poate adopta.
Contrastul
dintre calmul lui Socrate şi agonia înfricoşătoare a lui Isus în faţa morţii,
mărturisirea lui Isus pe cruce că Dumnezeu L-a abandonat pentru un timp, ne
demonstrează cu certitudine că Isus nu a fost un filozof grec. Dar apoi ne
arată faptul că la crucea lui Cristos s-a întâmplat ceva mult mai semnificativ
decât moartea unui filozof grec. În limbajul Noului Testament, aici era Mielul
lui Dumnezeu care a purtat păcatul lumii şi a îndepărtat prin suferinţele Lui
vinovăţia noastră.
Vă
prezint cel mai important argument al meu: dacă presupunem că Isus este un
personaj inventat, avem în mâinile noastre o problemă fără rezolvare, şi anume
aceea de a explica cum au reuşit autorii evangheliilor să-L inventeze, ba mai
mult, de ce ar fi creat, de ce ar fi inventat un asemenea personaj?