Criza integrităţii > 2. Regresul


CAPITOLUL 2
REGRESUL
„Dumnezeu ne-a creat compleţi; orice altceva este lucrarea omului” (*)
Leopold Kronecker

(*) Din Familiar Quotations de John Bartlett’s, ed. Emily Morison Beck, 15th ed. (Boston: Little Brown, 1980), p. 592.

Pentru a înţelege integritatea, în primul rând trebuie să înţelegem că sunt două forţe care acţionează în lumea
noastră de astăzi: (1) Dumnezeu, care pune toate lucrurile împreună, şi (2) păcatul, care le rupe. Dumnezeu ne vrea întregi; Satan vrea să ne fracţioneze. Scopul lui Dumnezeu este „să unească iarăşi într-unul, în Cristos, toate lucrurile" (Efeseni 1:10). El nu poate accepta neutralitatea. „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte" (Luca 11:23). În final, programul lui Dumnezeu se va împlini şi într-o zi universul Său va fi un tot glorios. Dar până se va împlini aceasta, tu şi eu trebuie să locuim într-o lume fracţionată şi să ne confrun­tăm cu dificultăţile care rezultă din această fragmentare.

Biserica lui Dumnezeu este instrumentul principal pentru punerea lucrurilor împreună în această lume; şi pentru a proceda corect, Biserica însăşi trebuie să fie în­treagă. Dacă este vreun loc unde oamenii fărâmiţaţi din societatea noastră aşa de fragmentată, ar trebui să găsească integritate, acesta este în Biserica locală. În definitiv, noi, creştinii, suntem împăcaţi cu Dumnezeu şi uniţi unul cu altul, aşa că oamenii au tot dreptul să se aştepte să gă­sească integritate în Biserică.

Ce este integritatea? Dicţionarul englezesc Oxford arată că acest cuvânt vine din latinescul integritas, care înseamnă totalitate, întregime, plinătate. Rădăcina cuvân­tului este integer care înseamnă neatins, intact, întreg. Integritatea este, pentru caracterul personal sau social, ceea ce este sănătatea pentru trup şi o vedere de 100 % pentru ochi. O persoană integră nu este divizată (aceasta ar însemna duplicitate), nici nu se preface că este (aceas­ta ar fi ipocrizie). El sau ea este un întreg; viaţa este pusă împreună şi toate lucrează împreună în mod armonios. Oamenii integri nu au nimic de ascuns şi nimic de care să se teamă. Vieţile lor sunt cărţi deschise. Ei sunt întregi. Iată cum a descris Domnul Isus integritatea: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”.

„Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plia de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie în­tunericul acesta!"

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona" (Matei 6:19-24).

Domnul Isus a arătat clar că integritatea implică în­treaga fiinţă interioară; inima, intelectul şi voinţa. Un in­divid integru are o singură inimă. El nu încearcă să iu­bească şi pe Dumnezeu şi lumea în acelaşi timp. Inima lui este în cer şi acolo este şi comoara lui. „Nu iubiţi lu­mea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el" (1 Ioan 2:15). O persoană integră ia această poruncă în mod foarte serios: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima..” (Matei 22:37).

O persoană integră are de asemenea un singur cuget, o singură perspectivă (ochi), care ţine viaţa pe adevărata direcţie. La urma urmei, perspectiva ajută la determinarea consecinţelor; „un om nehotărât (este) nestatornic în toate căile lui" (Iacov 1:8). Lot era un om nestatornic, ceea ce ne ajută să ne explicăm de ce a ales o casă în Sodoma, în loc de un cort pe câmpia sfântă a lui Avraam (Geneza 13:6). Ceea ce l-a ajutat pe Avraam să-şi păstreze direcţia a fost că a avut o singură perspectivă. El era străin şi călător pe pământ, cu ochii credinţei fixaţi ferm la Dumnezeu şi la cetatea cerească (Evrei 11:13-16).

Domnul Isus a spus de asemenea că persoana integră are o singură voinţă şi caută să servească un singur stă­pân. Peter T. Forsythe a avut dreptate când a spus: „Prima datorie a fiecărui suflet este să-şi găsească Stăpânul nu libertatea”. Odată ce ţi-ai găsit Stăpânul, pe Isus Cristos, vei găsi şi libertatea. “Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi" (Ioan 8:36). Nimeni nu poate sluji cu succes la doi stăpâni. A încerca să faci aşa ceva înseamnă să te împărţi, şi o persoană împărţită nu are integritate. Este o persoană cu inima împărţită, cu inte­lectul împărţit, cu voinţa împărţită.

Dintre toţi slujitorii binecunoscuţi ai lui Dumnezeu, cu care am avut prilejul să lucrez, nici unul n-a întruchipat mai bine integritatea decât Theodore H. Epp, fondatorul emisiunii „Înapoi la Biblie". În mod repetat, el amintea conducerii şi personalului că Dumnezeu nu l-a chemat nici pe el, nici organizaţia sa, să încerce să facă toate lucrurile. „Fac un singur lucru" era principiul lui. A re­fuzat în mod delicat câteva dintre „cele mai bune sugestii" ale mele, fiindcă a sesizat că ele ne vor duce pe un drum ocolit. Nu era numai temător de ocolişuri, dar îi era frică să nu devină un „predicator popular", care să-i mulţu­mească pe toţi.

Într-o perioadă din timpul activităţii sale, a ajuns la concluzia că ceva nu era în ordine, fiindcă nu primea scrisori critice. (Cei mai mulţi evanghelişti s-ar bucura de aceasta.) S-a retras pentru o scurtă perioadă de odihnă, şi-a cercetat inima şi a venit înapoi cu planuri pentru o serie de mesaje care să-i provoace pe ascultătorii săi. Nu încerca să fie un cruciat, care să caute în mod voit după probleme; el voia doar să nu fie laş, încercând să evite problemele.

El spunea: „Mi-e teamă că atunci când sunt pe placul fiecăruia, nu sunt pe placul lui Dumnezeu; să fiu agreat de Dumnezeu este ceea ce contează”.

Domnul Isus a explicat că „un singur ochi" lasă lu­mina, în timp ce „doi ochi" - două perspective şi doi stă­pâni în viaţă - creează întuneric interior. El a atenţionat că persoana fără integritate crede de fapt că întunericul este lumină! Acest înfricoşător proces de degradare mo­rală şi spirituală este descris de apostolul Ioan: „Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu este lumină, şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevă­rul” (1 Ioan 1:5-6).

Acesta este primul pas spre întunericul interior - ipo­crizia, minţind pe alţii despre părtăşia noastră cu Dumnezeu. Sunt multe căi prin care putem să facem aceasta: predicând ceea ce nu practicăm, rugându-ne pentru ceea ce de fapt nu simţim nevoie, pretinzând că facem ceea ce de fapt nu facem. Dar a pretinde este numai începutul, pentru că problema devine şi mai gravă. Apostolul Ioan spune mai departe: “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi" (1 Ioan 1:8).

Situaţia devine într-adevăr mai serioasă, pentru că acum nu numai că îi minţim pe alţii, dar ne minţim pe noi înşine şi mai şi credem. Ipocrizia a devenit acum dupli­citate. Nu ne mai prefacem; minciuna a devenit un mod de viaţă pentru noi şi noi nu vedem nimic greşit în aceas­ta. Ipocrizia a dat cale liberă duplicităţii.

Şi unde duce aceasta? ”Dacă zicem că n-am pă­cătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul nu este în noi” (1 Ioan 1:10).

Acum nu numai că îi minţim pe alţii şi pe noi înşine, dar încercăm să minţim pe Dumnezeu şi prin aceasta Îl facem pe Dumnezeu mincinos. Putem chiar să citim Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu simţim condamnarea păcatului. De ce? Din cauză că decăderea morală dină­untru a schimbat lumina în întuneric. Ipocrizia a devenit duplicitate şi duplicitatea a produs apostazia. Şi totul a început cu o inimă împărţită, care a încurajat o minte nestatornică şi o voinţă divizată.

Singura cale pentru a evita această tragedie este să „umblăm în lumină" şi să păstrăm fiinţa interioară cinstită şi curată înaintea lui Dumnezeu (1 Ioan 1:7,9). Trebuie să devenim oameni de „un singur lucru": „Fac un singur lucru" (Filipeni 3:13); „un lucru cer şi-l doresc" (Psalmul 27:4); „un singur lucru trebuieşte" (Luca 10:42). Trebuie să urmăm sfatul apostolului Pavel: “Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Cristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ" (Coloseni 3:1-2).

Ceea ce a spus apostolul Ioan cu privire la credincios, ca individ, se aplică Bisericilor şi oricăror organizaţii, pentru că aceste organizaţii sunt alcătuite din credincioşi individuali şi toţi sunt mădulare ale Trupului lui Cristos. Aparţinem unii altora, avem nevoie unii de alţii, ne in­fluenţăm unii pe alţii, nu putem scăpa unii de alţii.

De aceea, când ipocrizia (minciuna faţă de alţii) şi duplicitatea (minciuna faţă de tine însuţi) încep să câştige teren, integritatea se erodează în mod treptat, până când în final este distrusă. Rezultatul este întotdeauna apostazia (omul Îl face pe Dumnezeu mincinos) şi treptat lumina devine întuneric. Şi toate acestea au loc în timp ce per­soana sau organizaţia respectivă menţin ceea ce pare a fi o relaţie de credincioşie cu Dumnezeu. Când intervine căderea, oamenii sunt surprinşi, uluiţi, şocaţi. De fapt păcătoşii înşişi sunt surprinşi; ei chiar se vor apăra contra acuzatorilor. Lumina a devenit întuneric şi ei nu mai pot să deosebească ce este drept de ceea ce este greşit.

Integritatea înseamnă că lumina luminează în interior, fiindcă persoana sau grupul are o singură inimă, o singură minte şi o singură voinţă. Ipocrizia înseamnă că s-au format fragmente şi umbrele s-au mutat înăuntru. Dupli­citatea înseamnă că lumina a devenit întuneric, ce este greşit a devenit drept şi păcatul a devenit acceptabil. Aceasta este persoana pe care o avea în vedere Domnul Isus când a spus: „Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!”, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi uni vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi minuni în Nu­mele Tău?” Atunci le voi spune curat: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege!”" (Matei 7:21-23).

Poţi să spui cuvintele potrivite, să ai diplomele potri­vite, să predici din textele potrivite, să ajuţi oamenii în problemele lor şi chiar să faci minuni, şi cu toate acestea să nu faci voia lui Dumnezeu. Tragedia zilelor noastre este că mulţi oameni nu pot să vadă diferenţa dintre adevăr şi fals; şi ceea ce majoritatea numeşte „binecuvântare", poate fi în realitate o judecată a lui Dumnezeu.

Probabil că cel mai bun exemplu despre tragedia aceasta este naţiunea Israel. Aşa că să mergem înapoi în istorie şi să întâlnim doi oameni curajoşi şi integri: Neemia şi Ieremia. Ei pot să ne înveţe mult despre ceea ce se întâmplă astăzi în Biserică şi despre ceea ce ar trebui să facem: tu şi eu.



Persoane interesate