Biblia este totuşi adevărată > 6. Mărturia zoologiei

<<< Cuprins

VI. MĂRTURIA ZOOLOGIEI

Cartea proorocului Iona ne relatează un caz cu totul deosebit. El s-a petrecut prin anul 862 în.Cr. Iona a fost prooroc. Spre deosebire de ceialalţi prooroci, care în majoritate au fost din părţile Iudeii, Iona a fost din Galilea, dui localitatea Gat-Hefer, la vreo 6 km nord de Nazaret. El a primit însărcinarea să meargă departe la Ninive, capitala Asiriei şi să prezică nimici­rea ei.

Iona refuză să meargă misionar în străinătate. În loc să meargă la Ninive, el coboară la Iafo, găseşte o corabie care mergea spre Tars, în Spania, azi Cadix, plăteşte costul călătoriei, se îmbarcă şi pleacă. Dar pe drum, se iscă o furtună, Iona se declară vinovat, aruncat fiind în Marea Mediterană e înghiţit de un peşte mare, care după trei zile îl varsă pe uscat. Iona e scăpat teafăr şi a învăţat minte că trebuie să asculte de Dumnezeu.

Relatarea aceasta a fost luată în derîdere de foarte muţi necredincioşi şi prin ea căutau să arate că Biblia nu e adevărată. Eu ridic întrebarea: s-a putut întîmpla aşa ceva? Pot eu să cred ceea ce spune Biblia aici? În ce măsură poate rezista această relatare, în faţa criticii ştiinţifice?

Noi credem şi spunem că Biblia este adevărată. Întîmplarea aceasta e scrisă în Biblie, deci şi ea tre­buie să fie adevărată. Veridicitatea acestui fapt e confir­mată de însuşi Domnul Isus Cristos. El a vorbit despre cazul lui Iona, ca despre ceva în totul adevărat, zicînd: "Căci după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în sînul pămîntului" (Matei 12:40). Cazul lui Iona era o icoana preînchipuitoare a îngropării şi în­vierii Domnului Isus.

Totuşi, pentru unii care au nedumeriri, aş vrea să fac limpede întîmplarea cu proorocul Iona. De aceea mă voi adresa zoologiei şi îi voi cere mărturia ei în privinţa acestui caz.

9. A putut fi înghiţit Iona de peşte?

Cei ce spun că aceasta e doar o legendă, susţin că o balena, care e uriaşă, nu poate să înghită un om, căci gîtlejul ei e atît de strîmt, încît un ban, dacă l-ar înghiţi, i s-ar opri în gît şi ar sufoca-o. Cum atunci Iona să fi fost înghiţit de o balenă?

De la început, eu ţin să fac precizarea că Biblia nu spune că Iona a fost înghiţit de balenă. Ea spune: "Un peşte mare".

Cînd e vorba de peştii mari, monştrii marini, sînt de multe soiuri. Chiar balenele sînt de multe feluri şi se deosebesc mult între ele. Căpitanul Scoresby, care s-a ocupat mult cu pescuirea balenelor, spunea încă în 1820: "Nici o ramura a zoologiei nu este atît de complicată ca cetologia." Eu vă înşir doar cîteva spe­cii de balene: caşaloţii, balena adevărată, balena de Groenlanda, balena cu înotătoare dorsală, balena cu balene, balena cu cocoaşă, balena de Islanda, balena Pott, balena cu pîntece, balena albă, etc.

Oamenii care au umblat pe mări şi au vînat balene, nici ei nu le cunosc pe toate, căci sînt foarte multe specii. Nu e mirare că e atîta necunoştinţă la noi în domeniul acesta. Au fost oameni care au pretins că le cunosc şi totuşi nu le-au cunoscut. Astfel avem cazul lui Frederic Cuvier, bărbat de ştiinţă francez, care în 1836 a scris "Istoria naturală a balenelor", în care in­serează ceea ce numeşte el figura unui caşalot, iar Herman Mellville, autorul cărţii "Moby Dick", balena albă, un bun cunoscător al balenelor, spune: "Caşalo­tul lui Fr.Cuvier nu e un caşalot, ci o pastă de fructe." Primul le-a descris din relatările altora; al doilea le văzuse în realitate, transpirase în bătălia cu ele.

Lăsaţi să facem o cercetare anatomică, spre a ne da seama cum arată balenele; apoi să facem o cerce­tare istorică, să vedem dacă au mai fost cazuri ase­mănătoare cu cel al lui Iona şi astfel să ne convingem, dacă e adevărat sau nu ceea ce spune Biblia despre Iona.

Să facem întîi cercetarea anatomică. Cum poate o balenă, care are gîtul strîmt, să înghită un om? Aceasta e întrebarea care ne-o pun necre­dincioşii. Să vedem ce spune zoologia.

În cartea "Animale uriaşe" de Dr. I. Weinberg, apă­rută la Bucureşti în Editura Tineretului în 1966, la pag.73 ni se spune că în Oceanul Îngheţat de Nord "trăieşte balena albastră, care impresionează prin mări­mea ei, poate atinge 30 metri lungime; fiind culcată, spinarea ei ajunge la o înălţime a unui bloc cu trei etaje. O asemenea balenă cîntăreşte circa 100.000 kg., ceea ce reprezintă încărcătura unui tren, compus din zece vagoane... Cînd deschide gura ei uriaşă, poate intra şi o şalupă întreagă... Balena e animalul cel mai mare din cîte există. Elefanţii par simple jucării pe lîngă acest mamifer uriaş."

Vă daţi acum seama de mărimea ei? E cît o casă cu trei etaje. O matahală, un adevărat monstru. Despre alte specii se spune că sînt mai lungi, mai mari.

În zilele lui Banks şi Salander, naturaliştii lui Cook, un danez, membru al Academiei de Ştiinţe, scria că unele balene de Islanda aveau 120 yarzi (aproape 110 m). Naturalistul francez Lacepede în cartea sa "Istoria balenelor" la pag. 3 spune că balena adevărată are 100 metri lungime.

Leviatanul, uriaşul acesta al apelor, care scoate fum din nările lui, ca dintr-un cazan care fierbe, strănu­turile lui fac să strălucească lumina; iar cînd coboară în adînc, face să clocotească fundul mării ca un cazan; monstrul acesta te îngrozeşte numai prin proporţiile lui.

Falca de jos e lungă de 5 - 6 metri şi o are de multe ori lăsată în jos, deci umblă cu gura deschisă. Herman Mellvile, cînd face descrierea gurii, a cavităţii interioare, în cartea sa "Moby Dick", la pag. 413 spune: "Alunecăm acum în gură pe această buză, ca pe un topogan. Pe cinstea mea, dacă aş fi la mackinaw, aş crede că mă aflu în interiorul unui Wag-Wam indian. Dumnezeule! Ăsta să fie drumul pe care apucase Iona?

"Acoperişul e la o înăllime de 12 picioare (3 metri şi jumătate) şi se arcuieşte într-un unghi destul de ascuţit, de parcă ar fi o boltă... într-adevăr gura balenei adevărate poate să adăpostească 2 mese de whist în jurul cărora jucătorii să stea comozi..."

În ce priveşte gîtul, balenele se deosebesc mult unele de altele. Unele au gîtul strîmt de tot, altele au gîtul larg încît pot înghiţi un om, nu în lungime, ci stînd în picioare, ba chiar şi un cal. Acum, din moment ce balenele au aşa proporţii uriaşe, cît o casă cu trei etaje, să fie de mirare că Iona a fost înghiţit de un monstru marin? În Alabama a fost dezgropată o balenă, cine ştie din ce vremuri, care avea 22 metri lungime şi un caşalot de 33 metri lungime. Oare mai poate fi întrebarea cum a încăput Iona în stomacul peştelui? Dacă cavitatea gurii e ca o camera înaltă de 3 metri şi jumătate, atunci cît e stomacul? Căci ştiut este că întotdeauna stomacul depăşeşte cu mult cavitatea gurii. Dacă animalul e cît o casă cu trei etaje, stomacul este mai mare ca o cameră. Oare într-un aşa stomac nu poate să adăpostească un om de furia nebunatică a valurilor? Desigur că poate. Din punct de vedere anatomic, istorisirea lui Iona poate fi adevarată.

Să trecem acum la cercetarea istorică. Au fost oare cazuri asemănătoare cu al lui Iona? Se poate ca în Marea Mediterană să fi existat balene? Se poate ca ceea ce a înghiţit o balenă, să fie dat afară? Iată cîteva întrebări la care voi căuta să răspund cu date istorice.

În scurgerea vremii au fost mai multe cazuri ase­mănătoare cu al lui Iona. Relatările confirmă că anu­mite balene au înghiţit nu numai oameni, ci şi alte ani­male de proporţii mult mai mari.

Un caz s-a petrecut în iunie 1912. Capitanul C. H. Thompson din Miami, Florida, a zărit un monstru marin, în care au înfipt cinci harpoane şi au tras 151 gloanţe. Monstrul a fost doborît numai după o luptă de 39 ore. În lupta aceasta, el a sfărîmat o corabie de 31 tone. Era lung de 15 metri. Cînd a fost despicat, au găsit în stomacul lui un animal în greutate de 700 kg pe care îl înghiţise. Animalul era aproximativ de zece ori mai greu ca Iona.

Frank Bullen, în cartea sa "Călătoriile caşalotului", relatează cum în stomacul unei balene a fost găsit un rechin de 15 picioare lungime (cam 4 metri jumătate). Omul are 1,65-1,75 m înălţime. Deci rechinul era aproape cît trei oameni şi se afla în stomacul balenei.

Dacă balena, după spusele unora, nu poate înghiţi un ban, eu îi întreb: pe unde a intrat animalul de 700 kg şi rechinul acesta în stomacul balenei? În stomacul altei balene a fost găsit un cal întreg. Cum oare l-a înghiţit cu tot cu copite? Nu-i aşa că după părerea unora trebuia să se înnece cu o singură copită? Con­cluzia logică este că pe gîtlejul pe care a fost înghiţit un cal, putea să fie înghiţit nu un om, ci doi-trei alăturea.

Şi încă un caz foarte grăitor. El a fost redat în re­vista franceză "Cosmos" din febr.1891, în felul urmă­tor: "În luna debruarie 1891, balenierul "Star of the East" a dat drumul la două bărci de prins balene, cu scopul să prindă o balenă uriaşă Pott. Balena fu urmă­rîtă, atacată şi rănită de moarte cu harpoanele. În zvîrcolirile agoniei ei, gigantica balenă lovi cu coada una din bărci şi o sfărîmă în bucăţi. Marinarii fură aruncaţi în mare. Toţi fură pescuiţi, afară de doi. După un timp, unul fu găsit mort, dar al doilea, pe nume James Bartley, nu putu fi găsit.

După ce balena îşi pierdu sîngele, fu trasă cu lanţul şi legată de corabie. Apoi începură munca." Au muncit în ziua cînd au prins-o, o parte din noapte şi a doua zi. Revista istoriseşte cum au înlăturat întîi stratul de grăsime, cum au despicat-o, iar cînd au ajuns la stomac şi au vrut să-l ridice pe puntea coră­biei, au observat anumite convulsii. Ei crezură că aceste tresăriri se datoresc muşchilor încă calzi. Cînd desfăcură marele stomac, au observat în el petece de haine şi mai jos găsiră un corp omenesc. Era James Bartley. Îmbrăcămintea lui de piele era zdrenţuită, iar pielea corpului său părea o piele în toiul tăbăcirii, din cauza sucului gastric din stomacul balenei. El nu era mort, mai respira şi inima îi bătea încet, dar normal, plămînii îi erau neatinşi, dar era inconştient. După jumătate ceas se trezi din leşin. Astfel, după 36 ore, cît a stat în stomacul balenei, el a revenit la viaţă.

Vestitul profesor de Ştiinţe Naturale Jubin, de la Muzeul din Paris, fiind un bun cunoscător al balenelor Pott, aflînd despre această aventură a pescarului eng­lez James Bartley, a zis: "Cazul acesta nu trebuie privit ca o poveste. E vorba de o balenă Pott, căci această stăpînă a mării, atinge lungimea de 23 metri şi are, spre deosebire de balena de Groenlanda, o gură care cînd e deschisă, e de mărimea unei porţi înalte, aşa cum se găsesc la casele mari. În stomacul balenei Pott, după noile cercetări, pot încăpea 6 oame­ni. Circumferinţa pîntecului ei măsoară 9 - 12 metri, capul ei e în aceeaşi proporţie, lung circa de 5 metri şi înalt de 3 metri. Deci ne putem face lesne o dreaptă închipuire de mărimea la care poate ajunge o aşa gură uriaşă cînd se deschide."

"Coada acestui uriaş e lată de 5 metri. E deosebit de însemnat faptul că balena Pott, din specia căreia cunoaştem vreo 60 de feluri, în partea de sus a gurii nu are nici un dinte, iar în partea de jos are numai dinţi scurţi şi aşezaţi la distanţă între ei. La balenele mai bătrîne, chiar şi aceştia lipsesc, căci cad cu tim­pul."

Cazul acesta al lui James Bartley confirmă că rela­tarea lui Iona este adevărată.

2. Au existat monştri marini în Mediterană?

Unii ridică obiecţia: "Dar Iona nu a fost înghiţit în apele Nordului sau ale Pacificului, unde se găsesc balene, ci în Marea Mediterană, unde nu sînt balene."

Da, e adevărat că Iona a fost înghiţit în Marea Mediterană şi e adevărat că aici nu prea trăiesc ba­lene. Dar după cum orice regulă îşi are excepţiile ei, tot aşa s-au constatat excepţii şi de balene în Medi­terană. Dau cîteva cazuri:

În secolul al şaselea, pe vremea împăratului Iusti­nian şi a generalului Belizarie, la Constantinopol, un judecător creştin a scris o carte, un fel de istorie a timpului său, de o deosebită valoare. În această istorie, el pomeneşte că în Propontida sau Marea Marmara din apropierea oraşului, a fost prins un monstru, care în mai bine de 50 de ani sfărîmase multe corăbii în acele ape.

Herman Mellvile în „Moby Dick” la pag. 263 spune că şi el a avut aceleaşi îndoieli cu privire la prezenţa balenelor în Mediterană şi continuă: "Dar cercetări mai tîrzii mi-au dovedit nu de mult că în timpurile moderne au fost cazuri izolate cînd caşalotul s-a arătat în Medi­terană."

Iar pe coastele de nord ale Africii, comandorul Da­vis a găsit scheletul unui caşalot. Deci şi pe vremea lui Iona, Mediterana putea să găzduiască un aseme­nea monstru marin.

3. A putut fi dat afară de peşte?

"Dar cum s-a putut să fie dat afară?" - obiectează alţii.

În capitolul 2 din cartea lui Iona ni se spune cum el s-a pocăit în pîntecele peştefui şi cum peştele, la porunca lui Dumnezeu, "a vărsat pe Iona pe pămînt." E posibil aşa ceva? De unde am putea şti noi, care n-am avut de-a face cu balenele? Desigur trebuie să-i întrebăm pe cei ce au făcut studii şi cercetări speciale asupra vieţii acestor monştri marini.

Frank Bullen, în cartea sa "Călătoria caşalotului", ne dă lumină şi în privinţa aceasta. El spune: "Balena cînd moare, adesea vomează conţinutul stomacului său. Odată una a vărsat o masă de carne de vreo doi metri şi jumătate. Nu se mai ştia ce animal a fost, dar era o mare masă de carne."

Acum, dacă aceasta a putut vărsa ceva de doi metri şi jumătate, oare nu s-a putut petrece la fel cu Iona, care era ceva mai mic? Deci, relatarea lui Iona nu e absurdă. Dacă s-au petrecut alte cazuri asemănă­toare şi acesta rămîne valabil.

4. S-a putut să scape viu din sucul gastric?

Aceasta e o altă întrebare care pare destul de grea. Dar cum a scăpat pescarul James Bartley din sucul gastric? Îi dau aici mărturia lui: "Ţin minte foarte bine momentul cînd balena m-a aruncat în aer. Apoi căzînd, am fost înghiţit şi m-am găsit închis într-un canal moale şi alunecos, ale cărui contracţii m-au forţat în jos. În fine, am ajuns într-un sac mare... Încă tot mai puteam respira. Apucai cu mîinile în jurul meu, totul era moale şi cleios. În toiul sforţărilor pe care le făcui pentru a mă elibera din situaţia ciudată, îmi pierdui cunoştinţa...".

Cum a scăpat din sucul gastric nici el nu ştie. Fapt este că a scăpat. Tot aşa a scăpat şi Iona. Pe James Bartley, sucul gastric nu l-a stricat decît la pielea feţei. Pielea şi-a pierdut culoarea, devenise pală, ca de om mort. Dar în altă privinţă nu i-a dăunat cu nimic sucul gastric. Digestia în stomacul mare al balenei se pare că se face într-o perioadă mult mai lungă. Proba­bil şi faptul că înghite prada fără s-o mestece în dinţi, fără s-o omoare, contribuie la întîrzierea digerării.

Pricina de tăgăduire a adevărului Bibliei cu privire la cazul lui Iona este spulberată. Conformaţia gigantică a acestor monştri marini, precum şi cazuri asemănă­toare petrecute, confirmă cele scrise despre Iona.

Revista "The Prairie Overcomer" din Alberta, Ca­nada, în numărul din lunie 1972, la pag. 253, relata cum Marina Statelor Unite a eliberat din captivitate o balenă sură numită "Gigi" în greutate de 7 tone şi lungime de vreo 8 metri şi jum. Balena a fost prinsă cînd era doar de cîteva săptămîni şi a fost crescută în California, pentru studii. Înainte de eliberare, pe spinarea ei a fost cusut un pachet cu aparate ce emit radio semnale. Acestea vor indica timp de 9 luni locul unde se află, precum şi anumite acţiuni ale ei. După aceasta cusăturile se vor deteriora şi mica platformă cu ustensile va pluti la suprafaţă spre a fi recuperată.

Dacă oamenii pot şti timp de 9 luni unde se află Gigi şi ce face, oare nu pot ei înţelege că Dumnezeu, Creatorul, a putut pregăti un peşte mare care să-l înghită pe Iona, că a poruncit acestuia să-l ducă şi să-l verse pe uscat? Oare e ceva imposibil pentru Dumnezeu? Fără Dumnezeu nu putem înţelege Biblia, ea pare absurdă. Cu Dumnezeu o putem înţelege şi e minunată.

Iona a vrut să fugă departe de faţa Domnului şi printr-o experienţă înspăimîntătoare, a trebuit să înveţe că e imposibil aşa ceva. Chiar şi în inima mării, Dum­nezeu e în stare să te urmărească. Iona a fost neascul­tător şi merita pedeapsa cu moartea, dar pentru omul care îşi recunoaşte vina, Dumnezeu are pregătit un mijloc de scăpare. În pîntecele peştelui, şi groaza şi dorul de a scăpa, îl determină pe Iona să apeleze la Dumnezeul pe care n-a fost gata să-L asculte. Cînd n-a mai fost mînă omenească, care să-l poată izbăvi, a strigat după mîna dumnezeiască. Şi strigarea lui n-a fost în zadar. La porunca lui Dumnezeu, peştele s-a dovedit mai ascultător ca proorocul şi a devenit un fel de submarin, care l-a salvat din valurile ce l-ar fi înecat şi l-a dus teafăr la uscat. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu de care şi monştrii ascultă. Cu mult mai mult merită să fie ascultat de noi care cunoaştem dragostea Lui. Şi Iona cel salvat a fost gata să-L asculte.

Fie ascultarea noastră dovada că am fost salvaţi, iar adevărul Bibliei să-l facem de cunoscut multor suflete, care, ca şi locuitorii Ninivei, să se întoarcă la Dumne­zeu.

<<< Cuprins