IV. MĂRTURIA ASTRONOMIEI
Acum
vom căuta să confruntăm spusele Bibliei, a Cărţii scrise, cu spusele Bibliei
nescrise. Există şi o Biblie nescrisă, pe care, dacă vrem, o putem citi, mai
bine zis o putem buchisi. Alţii o pot citi mai bine, de aceea îi vom chema pe
ei în ajutor. Vrem să ştim dacă Biblia nescrisă contrazice sau confirmă Biblia
scrisă.
Biblia
scrisă este Sfînta Scriptură, cea nescrisă este Universul mare al lui Dumnezeu.
Psalmul 19 începe cu cuvintele: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu",
deci au un grai pentru noi. "Întinderea lor vesteşte lucrarea mîinilor
Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre
El. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar
răsunetul lor străbate tot pămîntul şi glasul lor merge pînă la marginile
lumii."
Cu
ajutorul astronomiei, vom căuta să vedem dacă Biblia este adevărată, dacă
rămîne în picioare în faţa astronomiei sau se prăbuşeşte. De altfel, noi nu
vrem să ascultăm de o carte ce nu conţine adevăr. Şi nu cred că e cineva pe
pămînt, care în mod conştient să-şi dea seama că o carte este mincinoasă şi
totuşi să o asculte, să o urmeze. Ar însemna să se înşele pe el însuşi.
1. A fost soarele creat în ziua a
patra?
În
primul capitol al Bibliei, Geneza 1:1 ni se spune: "La început Dumnezeu a
creat cerurile şi pămîntul" sau cum spune în textul original ebraic:
"Beresit bara Elohim et ha-samaim iert ha-aret." Evrei spun că fraza
aceasta este formată din 7 cuvinte şi de 7 x 4 = 28 sînt literele ei. Pentru
ei, cifra 7 însemna ceva desăvîrşit, deci însemnează că adevărul desăvîrşit
este aşezat în primul verset al Bibliei.
Dar
unii vin şi spu: "Cum poate fi Biblia adevărată cînd ea spune că Dumnezeu
a creat lumina în prima zi, iar soarele abia în ziua a patra? Nu vedeţi că nu
se potrivesc lucrurile? Cum a putut să fie lumină fără soare?
De
altfel, obiecţia aceasta o ridică de obicei cei mai inculţi, cei mai fără
pregătire, căci cei cu pregătire şcolară ştiu că soarele nu este singurul izvor
de lumină. Sînt încă atîtea surse de lumină în universul acesta, încît sînt
nenumărate. Dar totuşi rămînem puţin la obiecţia aceasta. Domnul Isus a spus
celor din vremea Lui nişte cuvinte, care sînt valabile şi pentru cei de azi:
"Oare nu vă rătăciţi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici
puterea lui Dumnezeu?" (Marcu 12:24).
Cei
ce ridică obiecţia aceasta au trecut peste primul verset fără să-l citească.
În primul verset al Bibliei se spune clar: "La început Dumnezeu a creat
cerurile şi pămîntul." În capitolul 1 în textul original, sînt folosite
două verbe, care în româneşte sînt traduse "a făcut". În original,
verbul "bara", a crea, este folosit numai de trei ori: versetele
1:21, 27, şi are sensul creatio ex nihilo, creat din nimic. Al doilea verb e
"asah" are sensul a face, a face să apară. Deci, soarele a fost creat
în versetul 1, iar în ziua a patra a fost făcut să apară, să fie văzut de pe
pămînt.
Creaţiunea
propriu-zisă este istorisită în versetul întîi. De la versetul 2 în jos, nu mai
e descrisă creaţiunea universului, ci doar pregătirea pămîntului nostru pentru
viaţa care avea să urmeze.
În
versetul 2 ni se spune că "pămîntul era pustiu şi gol", în original
"tohu va bohu", adică fără formă, în stare de haos. Din starea
aceasta de haos a globului nostru, Dumnezeu în cele şase zile a făcut lumea
noastră. Deci, globul pămîntesc nu a fost creat în cele şase zile, ci creaţia
lui a fost înainte, "la început"; în cele şase zile a fost adaptat
pentru viaţă şi a primit viaţa. Aceasta ne spune Biblia.
În
prima zi, Dumnezeu a zis: "Să fie lumină." Şi a fost lumină. Biblia
nu precizează de unde a venit această lumină. Iar la sfîrşitul ei, Biblia face
încă o afirmaţie spunînd că în Noul Ierusalim nu mai este trebuinţă de soare
sau de vreo altă lumină, căci luminătorul ei este Mielul. În alte cuvinte,
Biblia începe cu o lumină fără soare şi sfîrşeşte cu o lumină fără soare.
Totuşi
pentru cei ce găsesc pricini de poticnire în Biblie, precizez că creaţiunea e
descrisă în versetul 1: "La început Dumnezeu a creat cerurile şi
pămîntul." Cum în starea de haos din pricina multelor convulsii, unii
susţin că din pricina aruncării Satanei pe pămînt, pămîntul era înconjurat de
gaze, de aburi, de ceaţă, Dumnezeu a poruncit să fie lumină şi s-a făcut
lumină. Izvoarele luminii sînt multe şi să nu uităm că Dumnezeu însuşi este
lumină, de care nu te poţi apropia.
Unii
vin şi obiectează altceva. "Bine, zic ei, dar după Biblie, pămîntul are
circa 6.000 de ani, pe cînd după ştiinţă e vechi de tot. După academicianul
sovietic Schmidt, pămîntul este de 2 miliarde de ani, iar după alţii de 4 miliarde
de ani."
Eu
nu vin să spun că cei ce susţin că pămîntul este de 6.000 de ani au dreptate şi
cu atît mai puţin îi voi putea împăca pe ceialalţi, căci diferenţa de 2
miliarde de ani între ei este prea mare. De fapt, oamenii se pot juca cu
miliardele de ani, căci nu le dau din buzunar. Eu nu stabilesc vîrsta
pămîntului, căci nici Biblia nu face lucrul acesta.
Dar
se împacă Biblia cu ce spun ei? Da, se îm,pacă. Vreau ei să fie de 5 miliarde
de ani, fie aşa. Biblia spune: "La început..." Cînd a fost acest început?
Ea îi lasă pe astronomi, pe geologi să se certe între ei şi să găsească cînd a
fost acest "început".
Un
alt astronom sovietic, Fesencov, admite că "soarele s-a format în acelaşi
timp sau aproape în acelaşi timp cu planetele, vîrsta soarelui fiind deci apropiată
de vîrsta pămîntului." De altfel, el spune ce spune Biblia: "La
început, Dumnezeu a creat cerurile şi pămîntul", aşa că nu este nici o
contrazicere în ce priveşte vîrsta pămîntului între Biblia şi ştiinţă.
2. Există întinderea cerului?
O
altă chestiune în care se împiedecă unii, este întinderea cerului. Deşi e sus,
ei se împiedecă în ea. În Geneza 1:6 citim: „Dumnezeu a zis: "Să fie o
întindere între ape şi ea să despartă apele de ape... Dumnezeu a numit
întinderea "cer". Deci, întinderea aceasta sau
"firmamentul", cum este în alte traduceri, nu ar fi fost găsit
nicăieri, zic ei. S-a zburat cu avioanele şi cu rachetele şi nu s-a găsit nici
un firmament. Dar Biblia spune că există.
Să
vedem ce spune ştiinţa. Şi ea spune că există. Pămîntul nostru este înconjurat
de o pătură atmosferică a cărei proprietăţi se menţin pînă la altitudini de
circa 3.000 km (conform datelor obţinute în cadrul Anului Geofizic
Internaţional). Atmosfera are cinci straturi principale: troposfera,
stratosfera, mezosfera, ionosfera şi exosfera.
În
Biblie, cuvîntul "cer" este folosit în trei sensuri. Întîi, pătura
atmosferică e numită cer. Astfel, în Matei 6:26, Cristos Domnul spune:
"Uitaţi-vă la păsările cerului... În Luca 8:5, vorbind despre sămînţa
căzută lîngă drum, spune că "au mîncat-o păsările cerului". În Matei
24:30 Isus a zis: "...vor vedea pe Fiul omului... venind pe norii
cerului." La fel în Matei 26:64: "Veţi vedea pe Fiul omului venind pe
norii cerului." Acelaşi fel de exprimare îl găsim şi în Vechiul
Testament. Ori e lucru ştiut că şi păsările şi norii zboară prin atmosferă.
Deci, atmosfera e numită cer.
Al
doilea sens e cu privire la spaţiul interplanetar. Astfel, în Geneza 22:17
citim despre "stelele cerului". La fel în Naum 3:16. Iar în
Deuteronom 4:19; 2 Împăraţi 17:16, 21:3, Ieremia 33:22, soarele, luna şi
stelele sînt denumite "oştirea cerurilor". Deci, imensitatea
spaţiului interplanetar este numită cer.
Al
treilea sens priveşte locaşul Dumnezeului Preaînalt. Aşa avem: "Tatăl
nostru care eşti în ceruri" şi o seamă de texte, care folosesc cuvîntul
cer doar pentru acest locaş. Doar puţină atenţie trebuie şi din text ne vom da
seama că e vorba de atmosferă, de spaţiul interplanetar sau de locaşul lui
Dumnezeu.
În
Geneza 1:6 atmosfera e numită întindere sau firmament. Atmosfera desparte apele
de jos, de apele legate în nori. Că cineva nu vede această întindere a cerului,
înseamnă că este de compătimit. Nici sărmanii orbi nu văd soarele, dar aceasta
nu înseamnă că nu există.
Datorită
acestei pături atmosferice, noi putem respira. Datorită atmosferei se petrece
fenomenul fizic de difuzare a luminii. Oamenii de ştiinţă şi cosmonauţii spun
că pe lună, fiindcă lipseşte atmosfera, nu este lumină ca aici pe pămînt,
razele cad drept, nu se refractează, iar cerul acolo apare negru, nu albastru
ca al nostru. Tot datorită atmosferei avem vînturile şi ploaia. Ce
binecuvîntată e întinderea aceasta pentru pămîntul nostru. Fără ea nu ar fi
viaţă.
3. Pămîntul sprijinit pe nimic
Un
alt amănunt care a produs aprinse discuţii şi tăgăduire din partea pretinşilor
oameni de ştiinţă de altădată, se găseşte în cartea lui Iov 26:7 şi 38:6 unde
se spune că pămîntul nu e sprijinit pe nimic. Ei spuneau că versetele acestea
nu sînt adevărate. "Cum s-ar putea ca pămîntul să nu aibă nici un
sprijin?" ziceau er. "Un măr, care nu se poate compara cu pămîntul
şi totuşi nu poate sta aşa în aer, fără să fie sprijinit pe ceva, cade. Ce s-ar
întîmpla cu pămîntul nostru, dacă ar fi aşa cum spune Biblia?"
Vechile
concepţii difereau unele de altele doar cu privire la ceea ce formează
sprijinul pămîntului, dar toţi erau de acord că e sprijinit pe ceva. Unii
susţineau că Atlas îl sprijină cu umărul lui; alţii susţineau că e sprijinit pe
patru stîlpi; alţii spuneau că se sprijină pe patru broaşte mari; alţii spuneau
că o mare broască ţestoasă îl poartă pe spinarea ei. Păreri care mai de care mai
năstruşnice, dar ele erau teoriile oamenilor de ştiinţa pînă în secolul al
XVI-lea.
Biblia
spunea însă acum 3.500 de ani: "El întinde miazănoaptea asupra golului şi
spînzură pămîntul pe nimic." Astronomia de astăzi dă dreptate Bibliei.
Pămîntul, spun astronomii, nu e sprijinit pe nimic. Toate teoriile astronomilor
de altădată s-au prăbuşit fiindcă n-au fost adevărate. Afirmaţia Bibliei a
rămas în picioare fiindcă era adevărată. Oamenii, care altădată au rîs de
Biblie, astăzi au ajuns de rîs cu teoriile lor. Cei ce rîd astăzi de Biblie,
oare nu se gîndesc că mîine alţii vor rîde şi de teoriile lor? Adevărul Bibliei
că pămîntul e sprijinit pe nimic, a fost verificat de ştiinţă şi confirmat în
totul ca adevărat.
Flamarion,
mare astronom francez, spune aşa în privinţa aceasta: "Pămîntul pluteşte
în spaţiu. Globul acesta stă singur în mijlocul unui spaţiu mare, neatingîndu-se
de nimic. El e ca un balon de săpun, ce pluteşte în aer."
E
adevărat că era greu pentru mintea omenească de altădată să priceapă adevărul
Bibliei. Oamenii erau gata să creadă mai degrabă minciunile astronomilor decît
adevărul sfînt. Ei se credeau îndreptăţiţi în părerile lor şi de logică, căci
din moment ce toate au nevoie de sprijin, cum s-ar putea ca pămîntul să facă
excepţie de la aceasta? Şi li se părea cu totul absurdă şi imposibil de crezut
afirmaţia Bibliei. Dar pînă la urmă, totuşi ea a triumfat. Dacă oamenii ar fi
crezut de la început afirmaţia ei, nu era atîta bîjbîiala, mai ales la savanţi.
Azi, în secolul sateliţilor artificiali, te întrebi cum oameni de seamă au
putut crede aşa aberaţii şi n-au putut crede adevărul?
Într-o
lume cu o altă mentalitate, Iov afirma un adevăr ştiinţific de mare valoare. De
unde l-a ştiut el, că n-a fost astronom? Dacă Biblia nu este de origine divină,
dacă nu e scrisă prin inspiraţia lui Dumnezeu, cum explicaţi că Iov a putut să
scrie aşa ceva? În toată literatura acelei epoci nu găsiţi ceva asemănător. Nu
există alt răspuns decît că Dumnezeu i-a descoperit. Numai Cel ce a spînzurat
pămîntul pe nimic ştia pe vremea aceea adevărul acesta. Deci numai Dumnezeu a
putut să-i descopere.
Dumnezeu
a sprijinit pămîntul pe nimic. Aici, fraţii mei, e o lecţie pentru noi. El ar
vrea ca şi noi să fim aşa. Să nu ne sprijinim pe nimic, nici pe bani, pe slujbă,
nici pe prieteni, ci să depindem doar de El. Fie aşa viaţa noastră.
4. Pămîntul este rotund
Un
alt verset, care multe veacuri a fost în contrazicere cu părerea oamenilor de
ştiinţa, se găseşte în Proverbe 8:31, unde se afirmă că pămîntul este rotund.
Chiar
Ptolomeu, Plato, Aristotel şi alţii au afirmat că pămîntul are forma plată.
Toţi astronomii susţineau că pămîntul e drept ca o faţă de masă. Pînă şi
biserica catolică a îmbrăţişat această concepţie şi ea a patronat rătăcirea
aceasta, prigonind cu ajutorul inchiziţiei pe cei ce au găsit adevărul, ca
Jordano Bruno, Galileo Galilei şi alţii.
Dacă
ar fi cercetat Biblia şi ar fi crezut-o, ei nu ar fi făcut aşa ceva, căci
Solomon în textul citat vorbeşte clar de rotocolul pamîntului, şi proorocul
Isaia în cap. 40:22 spune: "El şade deasupra cercului pămîntului."
Traducerea Vulgata spune: "Deasupra globului pămîntului", iar în altă
traducere, Gesenius spune: "Deasupra sferei pămîntului."
Învăţaţii
vremii adunaţi la Salamanca au căutat să-i dovedească lui Cristofor Columb, pe
baza ştiinţei de la Aristotel pînă în timpul lor, că pămîntul n-ar fi în formă
de sferă şi că dacă ar fi într-adevăr, s-ar putea rostogoli, dar nu s-ar mai
putea urca, nu şi-ar putea reveni la loc.
Noi
azi rîdem şi zicem: ce argumentare stupidă şi încă în numele ştiinţei. Dar aşa
a fost.
Căutau
pe temeiuri zise ştiinţifice să răstoarne spusele Bibliei care arată că
pămîntul e rotund.
Mai
există un text în Luca 17:34-36 care sugerează acelaşi adevăr. Vorbind despre
venirea Sa a doua oară, Domnul Isus spune că momentul acela pe unii îi va
surprinde în pat, va fi noapte, în altă parte va fi dimineaţă, căci două femei
vor măcina împreună la moară, în părţile răsăritului măcinarea se făcea
dimineaţa pe răcoare şi că în altă parte va fi miezul zilei căci doi bărbaţi
vor fi la cîmp. Datorită faptului că pămîntul e rotund, în acelaşi timp pe
pămînt într-o parte e noapte, în altă parte dimineată, în altă parte miezul
zilei şi în altă parte e seară.
Astăzi
nimeni nu se mai îndoieşte că pămîntul e rotund, aşa cum arfimă BIBLIA cu
aproape 3.000 de ani înainte. Oamenii au făcut înconjurul pămîntului cu vapoarele
şi avioanele. Mai recent cosmonauţii l-au văzut rotund şi l-au fotografiat. De
asemenea, realizările ştiinţifice şi tehnice uimitoare din ultimii ani, au
făcut posibilă obţinerea de imagini fotografice sau televizate, care arată
forma sferică a pămîntului, aşa cum se vede pe lună.
O,
voi învăţaţi ai trecutului, care în numele ştiinţei v-aţi ridicat şi aţi
contrazis Biblia, unde sînteţi azi? Aţi crezut că îngropaţi adevărul Bibliei şi
iată că zăceţi voi sub glie şi dacă ar fi să înviaţi, de ruşine aţi intra din
nou în mormînt, că ştiinţa de azi a răsturnat afirmaţiile voastre şi a dat
dreptate Bibliei, dovedind că pămîntul e rotund.
5. Globul e măsurat şi cîntărit
Alt
adevăr important arătat în Biblie e că pămîntul e măsurat şi cîntărit. În
cartea lui Iov 38:4-5 citim: „Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune,
dacă ai pricepere. Cine i-a hotărît măsurile, ştii? Sau cine a întins frînghia
de măsurat peste el?" Deschideţi şi la cartea proorocului Isaia 40:12
"Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a
strîns ţărîna pămîntului într-o treime de măsură? Cine a cîntărit munţii cu
cîntarul şi dealurile cu cumpăna?"
Aici
se vorbeşte de o măsurare în întindere şi o cîntărire în greutate. Şi de
versetele acestea unii oameni au rîs. Dar astăzi se ştie că pentru ca pămîntul
nostru să aibe viaţă pe el, trebuie să aibe orbita aceasta care o are. Dacă ar
fi mai aproape de soare, ne-ar arde pe toţi; dacă am fi mai departe de soare,
am îngheţa cu toţii. Deci, orbita aceasta pe care o are pămîntul, e cea
potrivită.
Savanţii,
cînd au conceput şi lansat sateliţii, au trebuit să facă calcule peste calcule.
Şi n-au fost de ajuns creiere omeneşti, ci au intrat în acţiune şi creiere
electronice să-i ajute. Erau necesare o sumedenie de calcule. Volumul şi
greutatea au un mare rol şi o simplă greşeală ar fi dat peste cap totul.
Iar
dacă nişte sateliţi au necesitat calcule, credeţi că pămîntul nu a trebuit să
fie măsurat şi cîntărit? După unele socoteli ale celor competenţi, globul
nostru terestru ar cîntări vreo 6.000 miliarde de miliarde de tone. Dacă pentru
un satelit de cîteva tone trebuiesc rachete uriaşe, ca forţă, ca să-l lanseze
în spaţiu şi să-l plaseze pe orbită, gîndiţi-vă ce forţă uriaşă a fost necesară
pentru plasarea pe orbită a globului nostru. Iar pentru menţinerea lui pe
orbită, are importanţă volumul şi greutatea lui, căci forţa de atracţie
universală a corpurilor este direct proporţională cu masa corpurilor care se
atrag şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele la centru. Deci,
datorită faptului că pămîntul a fost măsurat şi cîntărit, el e potrivit pentru
viaţă. Biblia a spus adevărul.
6. Mişcarea în spaţiu
Un
alt adevăr important arătat în Biblie este mişcarea pămîntului şi a corpurilor
cereşti. În cartea proorocului Isaia 40:26 ni se spune: "Ridicaţi-vă
ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă
după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume: aşa de mare
este puterea şi tăria Lui că una nu lipseşte."
Vechile
concepţii susţineau că pămîntul stă pe loc, iar firmamentul îl considerau ca o
sferă solidă în care sînt fixate stelele ca nişte ornamente. Iar cînd li s-a
spus oamenilor că pămîntul se mişcă, ei au zis că e imposibil, fiindcă dacă
s-ar mişca pamîntul, noi am cădea, copacii s-ar răsturna, totul s-ar prăbuşi.
Aristarh
din Samos, pe la 280 în.Cr. a susţinut că pămîntul se învîrteşte în jurul axei
sale şi în jurul soarelui, dar nimeni n-a vrut să-l creadă. Oamenii au fost
deprinşi să cugete că pămîntul stă fix pe suporţii lui, ca deodată să vină
cineva şi să afirme că se mişcă. Nu puteau crede şi nu se puteau împăca cu o
aşa idee.
Mai
tîrziu, Copernic (1473-1543) a răsturnat teoria geocentrică a lui Ptolomeu şi a
fundamentat sistemul heliocentric, adică planetele şi pămîntul se învîrtesc în
jurul soarelui.
După
el, Galileo Galilei (1564-1642) a căutat să dovedească acest lucru, dar inchiziţia
catolică l-a dus înaintea tribunalului. După multe umilinţe şi suferinţe,
Galilei îşi retractează învăţătura sa. Se spune însă că după ce a ieşit din
sala de judecată, a zis: "Şi totuşi se mişcă!" frază care a rămas
proverbială.
Cu
mai bine de şapte sute de ani înainte de Cristos, Biblia spunea: "Cine a
făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor?" Astăzi se ştie că
versetul acesta e în totul adevărat. Pămîntul zboară în spaţiu cu o viteza de
1.700 km pe minut, iar în jurul axei sale se învîrteşte cu 1.600 km pe oră. Şi
nu numai pămîntul, ci chiar şi soarele se mişcă cu 245 km pe secundă. La fel şi
stelele se mişcă. Sînt unii aştrii care au viteze fantastice. Astfel, steaua
Arctur, denumită şi "steaua alergătoare", zboară în spaţiu cu viteza
de 24.000 km pe minut, iar despre unele nebuloase se spune că zboară cu 40.000
km. pe secundă. Sînt unele stele din galaxiile aşa numite Seyfert, care au
viteza colosală de 3,6 milioane mile pe oră. Deşi au aşa viteze, toate îşi
păstrează orbita lor, "merg în şir". În militărie, cînd un soldat
pierde cadenţa, în încurcă şi pe ceialalţi şi riscă să fie călcat pe călcîi. Ce
stare de haos s-ar petrece în marele univers, dacă n-ar merge "în
şir"? Dacă pămîntul sau soarele nu şi-ar păstra orbitele lor, ci ar lua-o
razna, tot ce are viaţă ar pieri. Aceasta însă nu se întîmplă, căci toate îşi
păstrează, orbitele şi viteza.
De
mii de ani pămîntul zboară în spaţiu, fără să-şi încetineze viteza. Cîtă
precizie! Ce ordine! Cînd te gîndeşti la imensitatea unor aştrii, faţă de care
pămîntul nostru e ca un bob de mazăre, la vitezele fantastice cu care zboară,
rămîi uimit de legile şi buna rînduială ce domneşte în univers.
Căile
ferate au regimente de impiegaţi de mişcare, de mecanici, de acari, care poartă
grijă să nu se abată trenul de la mersul normal şi totuşi se produc atîtea
accidente, atîtea întîrzieri. Legile mecanicii cereşti sînt respectate cu cea
mai mare precizie.
Despre
aceste legi şi Autorul lor, marele astronom francez Flamarion spune: "Şi
soarele nostru se mişcă în spaţiu. Totul se mişcă în univers, totul se schimbă
şi se preschimbă. Numai legile naturii sînt neschimbate şi numai Cauza eternă
ale cărei lucruri sînt efectele schimbătoare şi trecătoare."
Wernher
von Braun, celebrul savant contemporan, a zis: "Oricum aşa de bine rînduit
şi perfect creat cum e pămîntul nostru şi universul, trebuie să aibă un Făcător,
un Arhitect... Trebuie să fie un Făcător, nu există altă cale."
Isaia
a zis: "El le cheamă pe toate pe nume, aşa de mare e puterea şi tăria Lui,
că una nu lipseşte."
7. Pot fi legate apele?
Un
alt adevăr ştiinţific relatat în Biblie este că Dumnezeu a legat apele.
Desigur, unii se întreabă cum pot fi legate apele? Iov ne dă răspunsul:
"Leagă apele în norii Săi" (26:8).
Pe
pămînt cad anual 800 milioane de milioane tone de apă. Dacă ar cădea deodată
toată apa care e în atmosferă, pămîntul întreg ar fi acoperit cu un strat de 7
metri de apă, deci totul ar fi înecat. Apele legate în nori, care se afilă
permanent în atmosferă, au fost calculate de unii oameni de ştiinţa şi se
afirmă că ar fi cam 50 milioane de milioane de tone. Ce greutate fantastică!
"Şi norii nu se sparg sub greutatea lor" (Iov 26:8).
Apele
acestea nu cad deodată pe pămînt, căci sînt legate. Noi nu prea pricepem cum
pot sta milioane de tone de apă sus, dar aceasta nu are importanţă. Noi vedem
norii cum plutesc şi cum, din cînd în cînd, îşi scutură greutatea, lăsînd
ploaia binecuvîntată să ude pămîntul, spre a-l face să rodească.
Mai
există încă un fel de legare a apelor: la pol,i în calotele de gheaţă.
Antarctica este acoperită cu o calotă de gheaţă ce are o grosime medie de 2.200
m, iar gheţarul Filhner de acolo, are o lungime de 925 km şi o grosime de 4.000
metri.
În
Groenlanda, stratul de gheaţă e de 2.300 metri şi s-a calculat că dacă numai
aceasta s-ar topi, nivelul mărilor şi al oceanelor ar creşte cu 7 metri. Ce
s-ar întîmpla dacă s-ar topi toată gheaţa de la poli? Ce torente s-ar dezlănţui
asupra pămîntului, dacă apele ar fi dezlegate toate deodată? Dar ele sînt
legate prin anumite legi de Cel ce a creat toate. Nimic nu e la întîmplare.
8. S-a oprit soarele?
Altă
problema de care mulţi s-au poticnit şi n-au vrut să o creadă este oprirea
soarelui, pomenită în Iosua 10:12,13. Aceste versete sînt cele mai combătute
din Cartea Sfîntă.
În
text ni se relatează cum Iosua, fiind în luptă cu cinci împăraţi ai amoriţilor,
la un moment dat a strigat: "Opreşte-te soare asupra Gabaonului şi tu lună
asupra văii Aialonului!" Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt
mersul, pînă ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este
scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a
grăbit să apună, aproape o zi întreagă."
Unii,
ca să scape mai uşor, spun că aici e un limbaj poetic şi că bătălia fiind grea,
lui Iosua i s-a părut că au fost două zile legate laolaltă.
Cei
ce spun aceasta nu ţin cont de citatul din Cartea Dreptului şi de afirmaţia
lui Iosua din v.14: "N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici
după aceea, cînd Domnul să fi ascultat glasul unui om..."
Alţii
spun ironic: "Nu vedeţi că de la început Biblia nu spune adevărul? Fiindcă
oricine ştie azi că nu soarele se învîrteşte în jurul pămîntului, ci pămîntul
se învîrteşte în jurul soarelui; iar ziua şi noaptea se datoresc mişcării
pămîntului în jurul axei sale. Astfel, chiar dacă soarele s-ar fi oprit, tot nu
ar fi fost o zi mai lungă.” Privind aşa lucrurile, ţi se pare că aici Biblia a
dat greş. Dar se poate oare aşa ceva?
Biblia
nu este manual de ştiinţă, dar ea spune adevărul. Şi noi cei de astăzi, care
sîntem aşa de familiari cu mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a pămîntului,
noi care ştim precis că nu soarele se învîrteşte în jurul pămîntului, totuşi
folosim expresii contrare ştiinţei, ca: "soarele răsare la...", "soarele
apune la...", "răsărit de soare la mare", "apus de
soare", etc. Chiar şi astronomii uzitează asemenea expresii. Orice copil
îi poate înfrunta spunîndu-le: "Nu-i adevărat, ci pămîntul s-a
învîrtit". Şi totuşi acesta este limbajul pe care îl folosim, deşi nu e în
acord cu ştiinţa. Atunci de ce să mustrăm pe Iosua, cînd el foloseşte un limbaj
ca al nostru?
Textul
biblic ne spune că soarele s-a oprit. În original "opreşte-te" are
şi sensul "stai liniştit". Noi am zice că e acelaşi lucru să te
opreşti sau să stai liniştit. Şi totuşi există o deosebire. Textul acesta a
provocat o cercetare minuţioasă din partea multora. E adevărat sau nu ce a spus
Iosua? Cum putea soarele să se oprească? Avea rost? Sau care ar fi fost urmarea
dacă ar fi stat liniştit? Newton a demonstrat că pămîntul ar.utea fi încetinit,
fără ca locuitorii lui să simtă un apreciabil şoc în privinţa aceasta. Din
cercetările efectuate de oamenii de ştiinţă, au ieşit cîteva confirmări că
relatarea lui Iosua este adevărată, ziua aceea a fost aproape dublă.
Una
este confirmarea istorică. Herodot, istoricul grec care a trăit cu 480 ani
înainte de Cristos, ne spune că preoţii egipteni i-au arătat o descriere a unei
zile lungi. Scrierile vechi chineze la fel vorbesc de o zi lungă în timpul domniei
împăratului Yeo, care a fost contemporan cu Iosua. Pe la începutul secolului al
XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexico un document, care spune ca
soarele s-a oprit pentru aproape o zi întreagă în anul "celor şapte
iepuri", care corespunde cu anul în care Iosua a cucerit Canaanul. La
acestea, adăugaţi Cartea Dreptului, scrisă în Palestina. Deci, vechile scrieri
ale egiptenilor, ale grecilor, ale chinezilor, ale mexicanilor şi ale evreilor
vorbesc despre o zi lungă. Dacă nu a fost o zi lungă, de ce scriu egiptenii,
grecii, chinezii şi mexicanii despre o aşa zi? Oare să-i fi mituit Iosua ca ei
să scrie aşa, spre a confirma Biblia? Sau cei ce tăgăduiesc astăzi sînt atît de
deştepţi, încît ştiu şi ce s-a petrecut atunci, mai bine ca cei de atunci?
Un
adevăr se stabileşte pe baza a doi sau trei martori. Aici avem un număr dublu
de martori. Afirmarea lor se întemeiază pe fapte, pe cunoaştere. Tăgăduirea
se întemeiază pe nepricepere. Oamenii nu pot pricepe cum s-a putut opri
soarele. Dar alţii, care trăiesc la ecuator, nu pot pricepe cum îngheaţă apa,
alţii nu pricep cum se formează imaginea în tubul catodic sau cum calculează
creierul electronic. Oare e cinstit să tăgăduim ceea ce nu pricepem?
Alta
este confirmarea matematică. Anumiţi astronomi au cercetat pe bază de calcule
să vadă dacă a fost sau nu o zi mai lungă, aşa cum spune Biblia. Astfel,
profesorul Totten din America a făcut calcule astronomice pe care le-a
publicat. Luînd echinocţiile, eclipsele, tranzitele şi mergînd cu calculele de
la prezent înapoi la solistiţiul de iarna a zilei lui Iosua, a găsit că
acţiunea s-a petrecut într-o zi de miercuri, iar calculînd invers, de la
creaţie spre Iosua, acţiunea a căzut într-o zi de marţi. El a demonstrat că în
istoria lumii a fost introdusă a zi, care nu este alta decît ziua dublă a lui
Iosua. Cercetătorul W.Maunders de la Observatorul Regal Greenwich, de asemenea
a publicat un studiu asupra aceluiaşi subiect; şi prin calcule a stabilit nu
numai data, ci şi timpul zilei cînd senzaţionalul fenomen a avut loc.
O
a treia confirmarea electronică. În 1970, ziarul "Evening World" din
Spencer, Indiana, U.S.A. a fost primul care a publicat ştirea. Revista
"The Sword of the Lord" redă ştirea după cum urmează:
"Dl.Harold
Hill, preşedintele Companiei Curtis Engine din Baltimore, Md. şi consultant în
programul spaţial, a relatat următoarele: "Cred că unul din cele mai
uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent
cu astronauţii şi bărbaţii de ştiinţă spaţială la Green Belt, Maryland. Ei
controlează cum va fi poziţia soarelui, a lunii, a planetelor în spaţiu peste o
sută de ani, peste o mie de ani. Noi trebuie să cunoaştem aceste date, ca să nu
lansăm un satelit şi să se izbească de ceva şi astfel să fie scos din orbită.
Noi trebuie să fixăm orbita în funcţie de viaţa satelitului şi de poziţia
planetelor, ca să nu fie dată peste cap lucrarea. Cu ajutorul calculatorului
electronic măsurau veacurile înainte şi înapoi. Deodată s-au oprit.
Calculatorul a stopat şi a dat un semnal roşu, ceea ce însemna că e o greşală,
ori la informaţiile introduse în el, ori la rezultatele comparate cu
standardele. Au fost chemaţi specialiştii să vadă dacă e bun calculatorul.
Aceştia l-au controlat şi au spus: "E perfect". Şeful operaţiunilor I.B.M.
a întrebat: "Care-i necazul?" - "Am găsit că e o zi lipsă în
scurgerea vremii." Toţi au dat din cap. Tăcere.
"Din
grup, unul mai religios a zis: "Ştiţi, pe cînd eram în Şcoala Duminicală,
ni s-a spus despre o oprire a soarelui." Ceialalţi nu l-au crezut, dar nu
aveau alt răspuns. Astfel au zis: "Arată-ne!" I-au adus o Biblie şi
el a căutat la Iosua 10:12-14 şi a citit textul ... Aici e ziua lipsă. Au mers
cu calculatorul la vremea arătată şi au găsit-o, dar nu era destul. Timpul
scurs care lipsea, găsit pe vremea lui Iosua era numai 23 ore şi 20 minute, nu
o zi întreagă. Au citit iarăşi Biblia şi ea le-a spus: "…aproape o zi
întreagă".
Aceste
simple cuvinte în Biblie sînt importante. Dar ei erau în încurcătură, căci dacă
nu poţi da socoteală de 40 minute, te va încurca şi peste o mie de ani.
Patruzeci de minute trebuiau găsite, căci puteau fi înmulţite de multe ori pe
orbite. Atunci cel credincios şi-a adus aminte că undeva în Biblie scrie că
soarele a mers înapoi. Cosmonauţii i-au spus că şi-a ieşit din ţninţi. Dar au
luat Cartea şi au găsit la 2 Împăraţi 20:8-11 "Şi Domnul a dat cu zece
trepte înapoi umbra din locul în care se pogorîse pe cadranul soarelui lui
Ahaz." Zece trepte sînt exact 40 minute. Douăzeci şi trei ore şi douăzeci
minute din Iosua cu 40 minute din 2 Împăraţi fac ziua lipsă întreagă.
Cosmonauţii au trebuit să înscrie în jurnal ziua ce lipseşte."
Calculatoarele electronice adeveresc Biblia. Cine s-ar fi gîndit vreodată că
acea zi va putea fi detectată nu numai de creierul omului ci şi de creierul
electronic? Într-un veac al necredinţei, Dumnezeu pe cale de ştiinţă îşi
demonstrează adevărul Cuvîntului Său. Ce minunate sînt căile Sale!
Totuşi
cum a putut să fie o zi mai lungă? Pentru noi e greu de priceput. Dacă cele
trei miliarde şi ceva de locuitori ne-am opinti să oprim pămîntul din mersul
lui, nu am reuşi. Dar luînd, prin analogie, mersul unei locomotive în plină
viteză nu poate fi oprită de o mie de persoane ce s-ar aşeza pe linii, ci doar
i-ar măcelări pe toţi. Totuşi locomotiva e oprită de un singur om, de mecanic,
printr-o simplă mişcare de manivelă. El are stăpînire asupra ei şi o poate
opri. Cu mult mai mult, Dumnezeu, care a creat toate şi conduce toate, poate
face aşa ceva.
Cu
Dumnezeu se poate înţelege ziua lungă a lui Iosua. Fără El este imposibil să o
explici. Azi, de la distanţă, prin simpla apăsare de buton, omul poate porni şi
opri rachete mari, gigantice, purtătoare de sateliţi. Să-i dăm voie şi lui
Dumnezeu să poată face aşa ceva cu satelitul soarelui, cu pămîntul.
9. A existat steaua Betleemului?
O
altă chestiune pomenită în Biblie, care e mult discutată şi necrezută de unii,
este steaua Betleemului.
În
Matei 2:2,7,8,10, se spune că magii au văzut o stea deosebită. Ce fel de stea a
fost aceea? Cum a putut să se arate o aşa stea? Ce legătură au stelele cu
naşterea unui copilaş pe pămînt? Iată cîteva întrebări pe care le ridică
necredincioşii.
Dacă
cei ce afirmă că au văzut-o ar fi fost oameni profani, nu astronomi, ar da loc
la bănuieli. Ei însă au fost cititori în stele, astronomii vremii, deci erau
competenţi să deosebească stelele. Cu adevărat fenomenul e extraordinar, dar
nu e imposibil.
Există
două explicaţii cu privire la steaua aceasta. Una e explicaţia celor
credincioşi că a fost o stea miraculoasă. Dumnezeu, Creatorul tuturor astrelor,
a putut porunci unei stele, ca prin graiul ei să vorbească magilor despre
naşterea unui nou Împărat. Deci, steaua Betleemului a fost un mesager divin
către astronomii răsăritului. "La Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă."
Cealaltă
este explicaţia oamenilor de ştiinţă. Ei spun că steaua deosebită, de o
strălucire extraordinară, nu a fost altceva decît o conjuncţie a lui Jupiter
şi Saturn, în zodia Peştilor, cu adăugirea planetei Marte.
De
altfel, astrologii evrei atribuie acestei conjuncţii o importanţă deosebită.
Ei o puneau în legătură cu naşterea lui Moise şi afirmau că se va repeta şi la
naşterea lui Mesia.
Explicaţia
ştiinţifică a fost fundamentată pe dovezi astronomice. Eminentul astronom
Kepler s-a ocupat îndeaproape de această rezolvare. Pe data de 10 oct.1604, el
a observat o stea strălucitoare, de o luminozitate excepţională. Era o
asemenea conjuncţie între planetele Saturn, Jupiter şi Marte. Imediat i-a venit
ideea că aşa trebuie să fi fost steaua magilor. Atunci s-a apucat de socoteli.
Prin calcule amănunţite, el a descoperit că o conjuncţie similară a avut loc de
trei ori între anii 7 şi 6 înainte de Cristos. Avînd în vedere calcularea
greşită a calendarului, prima ei apariţie ar fi fost cu vreo doi ani înainte de
naştere, permiţînd magilor timpul necesar de pregătire pentru venirea la
Ierusalim. Calculele lui Kepler au fost verificate de astronomi mai moderni,
ca: Schubert de la Petrograd, Ideler şi Encke din Berlin, precum şi de
Pritchard de la Observatorul din Greenvditch, care s-au pronunţat că datele
"sînt tot aşa de sigure ca şi celelalte fenomene cereşti."
Universul
mare - Biblia nescrisă - confirmă Biblia scrisă, arătînd că e cu putinţă
apariţia unei stele cu luminozitate excepţională. Herschel, unul din marii
astronomi şi descoperitorul razelor infraroşii, a zis: "Toate
descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma, cu o şi
mai mare putere, adevărurile care vin de sus şi care sînt cuprinse în Scripturile
Sacre."
Medler,
un alt astronom, a zis: "Adevăratul naturalist nu poate fi ateu. Cine
pătrunde, ca noi, într-o măsura atît de mare în atelierul lui Dumnezeu, acela
trebuie să îngenunche cu supunere înaintea Providenţei Divine, care lucrează
în natură."
Flamarion
ne spune cum odată fiind la marginea mării, sufletul lui a fost copleşit de
măreţia Creatorului, văzută de el. Atunci a îngenunchiat şi a făcut următoarea
rugăciune: "O, Necunoscut misterios! O, Mare Fiinţă! Fiinţă nemărginită,
ce sîntem noi? Suprem Făcător al armoniei, ce eşti Tu, dacă opera îţi este
atît de măreaţă? Sărmane mituri omeneşti, care cred că Te cunosc! O,
Dumnezeule, Dumnezeule! Atomi, nimicuri, cît sîntem de mici! Şi cît de mare
eşti Tu! O, Dumnezeule, Dumnezeul meu, Atotputernicule, Atotiubitorule!
Nemărginire sublimă şi necunoscută... O, Tată al naturii! O, Te iubesc!... Te
iubesc! Început atotputernic şi necunoscut! Fiinţă pe care nici un cuvînt
omenesc nu te poate numi. O, Divin Principiu, Te iubesc. Sînt însă aşa de mic,
că nu ştiu dacă mă auzi... Da, mă auzi, Creatorule! Tu care dai micii flori
cîmpeneşti, frumuseţea şi parfumul său. Glasul oceanului nu-l covîrşeşte pe al
meu şi gîndirea mi se înalţă către Tine, împreună cu rugăciunea tuturora!"
La
fel şi Kepler avea o adînca reverenţă faţă de Dumnezeu. El a zis: "În
creaţiune, eu parcă pipăiesc cu mîinile mele pe Dumnezeu." Iar opera sa
cea mai de seamă o încheie cu următoarea rugă: "Îţi mulţumesc, Creatorule
şi Doamne, că ne-ai dăruit aceste bucurii de creaţiunea Ta, admiraţia de operele
mîinilor Tale. Eu am făcut cunoscut strălucirea operelor Tale, pe cît spiritul
meu mărginit a putut să cuprindă nemărginirea Ta. Unde am zis ceva, ce este
nedemn de Tine sau am fost silit să năzuiesc la propria mea glorie, aceasta
iartă-mi-o cu milostivire."
Noi
credem că există un Dumnezeu mare, care a creat cerurile şi pămîntul, care a
creat cele vreo 150-200 miliarde de stele din galaxia noastră, precum şi vreun
miliard de alte galaxii. El, fiind Creatorul, a putut sprijini pămîntul pe
nimic, a putut produce ziua lungă din cartea lui Iosua şi a putut vorbi magilor
prin lucirea unei stele despre naşterea noului Împărat.
Cu
privire la cele şase zile din Geneza capitolul întîi în care Dumnezeu a creat
condiţiile prielnice pentru viaţă şi a creat viaţa, precizăm că cuvîntul
"yom" din original are sensul de zi obişnuită de 24 ore, precum şi
de o perioada de timp. Nimic nu putut împiedeca pe Dumnezeu să creeze lumea
noastră în perioade sau în zile obişnuite. El poate totul. Toiagul lui Aaron
pus în faţa Domnului, n-a avut nevoie de perioada de timp, ci peste noapte a
înmugurit, a înfrunzit, a înflorit şi a copt migdale (Numeri 17:1-8). Omului cu
mîna uscată nu i-a trebuit luni de zile pentru refacerea ţesuturilor, ci
într-o clipă şi-a întins mîna la porunca Domnului. Cu cît vom cunoaşte mai
mult Atotputernicia Creatorului, cu atît vor dispare toate problemele noastre
mărunte în legătură cu creaţia Sa. Copiii se chinuie multă vreme cu cîte un
lucru şi nu-l pot face, dar cînd a venit tata, l-a făcut într-o clipă. Ce
minunat e că avem un Dumnezeu-Tată, care ştie şi poate mult mai mult decît noi!
Imensitatea universului ne spune că avem un Dumnezeu mare şi un Tată bogat cu
miliarde de lumi, care îl ascultă şi toate merg în şir.
Doamne
ajută-ne să Te cunoaştem mai bine şi să Te ascultăm în totul!