E. PERIOADA CAPTIVITĂŢII
Ţara
lui Israel a fost înfrîntă cu totul sub Sargon, împăratul Asiriei, iar
locuitorii au fost duşi în robie. În locul lor au fost aduşi colonişti, care prin
încuscrirea cu rămăşiţa lui Israel au dat naştere poporului samaritean.
Captivitatea lui Israel a început în anul 722 în.Cr. Captivitatea lui Iuda s-a
făcut pe etape între anii 606-586 sub Nebucadneţar, împăratul Babilonului şi a
durat 70 de ani, pînă în 536 în.Cr. Arheologia are o mare mulţime de documente
din această perioadă, documente care confirmă cele relatate în Biblie.
1. Nebucadneţar şl Biblia
Dintre
toţi împăraţii străini, Nebucadneţar este cel mai des pomenit în Biblie, de
peste 150 de ori. El a domnit vreo 43 de ani, între 604-561 în.Cr. El a fost
fiul lui Nabopolasar, rege al Babilonului cu recunoaşterea împăratului
Asiriei.
Imperiul
asirian cu toate rînduelile lui din cale afară de precise, cu toate sumele mari
ce le primeau ca tribut şi cu toate oştirile numeroase se prăbuşeşte. Hoarde de
sciţi - după spusele lui Herodot - năvăliseră în valuri asupra provinciilor
asiriene. Sub spectrul unui imperiu în declin, Asurbanipal moare în anul 626
în.Cr. Asur-etil-ilani îi devine succesor, dar ştim foarte puţin despre el.
În
anul următor, 625, Nabopolasar devine împărat al Babilonului, cu încuviinţarea
Ninivei. El năzuia spre independenţă. Spre a ajunge la aceasta el nu se răscoală,
ci duce tratative cu Ciaxare, împăratul mezilor, care nutrea aceleaşi gînduri.
Alianţa se ratifică prin căsătoria lui Nebucadneţar cu fiica lui Ciaxare, prinţesa
Mediei. În urma acestei alianţe, cu multă precauţie, ei au făcut pregătirile
şi într-o zi au scuturat jugul asirian.
Nebucadneţar
a fost făcut părtaş la domnie, coregent cu tatăl său. El conduce lupta de la
Carchemiş în 606 în.Cr. împotriva lui Faraon Neco al Egiptului. Ieremia
vorbeşte de această luptă în cap. 46:1,2. Ioiachim, împăratul lui Iuda, îl
ajutase pe faraon împotriva lui Nebucadneţar. Nebucadneţar a fost biruitor, a
luat pradă de la egipteni, dar nu l-a cruţat nici pe Ioiachim. Trupele lui au
trecut pe la Ierusalim şi un prim lot de prizonieri sînt duşi în captivitatea
Babilonului, împreună cu vasele sfinte de la templu. Printre cei duşi a fost
şi Daniel cu ceialalţi trei tineri credincioşi (Daniel 1:1,2).
Întronarea
lui Nebucadneţar s-a făcut pe data de 6 sept.605. Ultimele tăbliţe de la
Nabopolasar sînt cu data de mai şi august 605. Iar primele două de la Nebucadneţar
le avem cu data de august şi septembrie 605. în.Cr.
În
ce priveşte lupta de la Carchemiş pomenită în Biblie, este confirmată de Iosif
Flaviu, redînd mărturia istoricului antic Berosus.
Ştim
că deportarea lui Iuda s-a făcut în trei rînduri: în 606, 597 şi 586. Ioiachim
a fost lăsat ca împărat, dar supus Babilonului. El a murit în anul 597 în.Cr.
În locul lui a domnit fiul său Ioiachin, timp de trei luni şi zece zile, căci
sosise Nebucadneţar a doua oară la Ierusalim. Probabil fiindcă Ioiachim nu mai
voise să plătească tributul datorat. Împăratul a fost dus în Babilon ca
prizonier (2 Împăraţi 24:8-17).
Două
tăbliţe cu inscripţii babilonene susţin cele spuse de Biblie. Prima vorbeşte
despre acest atac al lui Nebucadneţar. Ea spune:
"În
al şaptelea an, luna Kislev, împăratul Akadului şi-a trecut în revistă trupele
şi a pornit spre ţara Hatti, a tăbărît împotriva cetăţii lui Iuda, iar în luna
Adar ziua a doua a pus mîna pe cetate şi a capturat pe împărat. El a desemnat
ca împărat pe unul pe care el l-a ales, a primit un bogat tribut, şi le-a
trimis toate la Babilon."
A
doua provine din arhivele dezgropate în Babilon de excavatorul german Koldewey.
Aici erau sute de bonuri de ulei pentru diferiţi captivi din cetate. Numele
Yaukin (Ioiachin), împăratul lui Iuda, apare pe trei din acestea. Una din ele
se referă şi la cei cinci fii ai săi. Iată fragmentul:
„...10
(raţii ulei) lui Ia-ku-u-ki-nu (Iaukin) fiul împăratului lui Ia-ku-du (Iuda),
2 şi jum. pentru cei cinci fii ai împăratului lui Ia-ku-du (Iuda).”
Cu
cel de-al doilea lot de captivi, a fost dus în robie şi proorocul Ezechiel. În
cap.1:1 el ne spune locul unde au fost aşezaţi evreii: "...eram între prinşii
de război de la rîul Chebar." Fiindcă nu s-a mai ştiut nimic de Chebar,
criticii au atacat spusele lui Ezechiel. Mulţumită săpăturilor arheologice
efectuate la Nippur, vreo 60 mile mai la sud de Babilon, azi ştim aria unde au
fost aşezaţi captivii. În anul 1899, Universitatea Pennsylvania a făcut
excavaţii la Nippur. În ruinele din partea de nord-vest, s-a descoperit o cameră
cu 730 de tăbliţe cu inscripţii. Ele datează de pe vremea lui Artaxerxe,
465-424, iar altele de pe vremea lui Darius al II-lea, 423-404. Ele aparţineau
unei familii Maraşu. Două dintre tabliţe vorbesc depre navigaţia pe "naru
Kabari" sau "nehar kebar” ceea ce înseamnă "rîul Kebar".
Era un canal navigabil ce pornea din partea de nord a Babilonului şi ducea o
parte din apele Eufratului pe la Nippur şi se unea iarăş cu Eufratul la sud de
cetaten Ur. Deci au fost înlăturate şi îndoielile cu privire la rîul Chebar.
Azi ştim locul unde au fost deportaţi Evreii din ţara lui Iuda. F.F.Bruce e de
părere că ei au fost supuşi la muncă forţată în sistemele de irigare ale
Babilonului.
În
locul lui Ioiachin, Nebucadneţar a pus ca împărat peste Iuda pe Zedechia, unchiul
lui Ioiachin. El domneşte între 597-586 în.Cr. Cu el are mult de-a face
proorocul Ieremia. În cap.34:6.7 citim că cetăţile Lachiş şi Azeca "erau
cetăţile care mai rămăseseră" necucerite de Nebucadneţar, pe vremea lui
Zedechia. Pentru mulţi afirmaţia aceasta a lui Ieremia părea de necrezut. „Cum
se putea ca ele să fi rezistat armatelor Babilonului?” se întrebau scepticii şi
criticii Bibliei.
Azi
însă ştim că Ieremia a scris adevărul. Cetatea Azeca a fost dezgopată de o
echipă a Fondului de Explorare a Palestinei condusă de Frederick K.Bliss în
anul 1898. S-a constatat că a fost o fortăreaţă puternică cu 8 turnuri. Iar
cetatea Lachiş a fost dezgropată de Expediţia Arheologică Wellcome-Marston. Lucrările
au început în 1933 sub conducere lui J.L. Starkey. În 1938, Starkey a fost
ucis de bandiţi arabi. El a fost înlocuit de Lankester Harding şi Charles
H.Inge. Cetatea era situată la 48 km sud-vest de Ierusalim, dominînd vechiul
drum ce lega Babilonul şi Siria cu Egiptul. Fortăreaţa avea ziduri duble şi
porţi triple. Ca suprafaţă, în vremea ei de înflorire avea o arie mai mare
decît Ierusalimul şi decît Meghido. La săpături au fost găsite într-un strat de
tăciuni şi cenuşă un număr de 18 scrisori pe tăbliţe de lut. Ele dau lumină
asupra perioadei lui Ieremia. Ele erau scrise de un ofiţer Hoşayahu, aflat la
un post de observare situat la vreo 6 km către Yaoş, guvernatorul militar al
cetăţii. În scrisoarea nr.4 se spune:
"Facă
Iehova ca domnul meu, în această vreme, să audă veşti de bine... Cît despre Semachiah
şi Semaia au fost luaţi şi duşi în capitală (Ierusalim)... Şi să ştie domnul
meu că noi sîntem în stare de veghe şi ne uităm după semnalele de focuri de la
Lachiş, în conformitate cu indicaţiile date mie de domnul meu, căci noi nu
putem vedea Azeca."
Scrisoarea
nr.6 conţine expresia biblică din Ieremia 38:4 "...moaie inima oamenilor
de război." Scrisorile dau o seamă de nume pe care le găsim şi în cartea
lui Ieremia: Ghemaria, Iaazania, Neria, Matania şi chiar Ieremia. Haupert
susţine că nici o altă descoperire arheologică recentă nu are o legătură mai
directă cu Biblia ca scrisorile de la Lachiş.
Cel
de-al treilea lot de prizonieri duşi în Babilon a fost după dărîmarea
Ierusalimului în anul 586 în.Cr. În ce priveşte aceste evenimente sînt recunoscute
de toţi ca adevărate.
Ceea
ce stîrneşte împotrivire este o altă latură a vieţii lui Nebucadneţar. În
cartea lui Daniel la cap. 4:29-33 ni se spune: "După 12 luni, pe cînd se
plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvîntul
şi a zis: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am clădit
eu, ca loc de şedere împărătească prin puterea bogăţiei mele şi spre slava
măreţiei mele?" Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului şi un glas
s-a pogorît din cer şi a zis: "Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat
împărăţia!" Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvîntul acela asupra lui
Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor..."
Cercetările
arheologice atestă că ceea ce a fost Ramses al II-lea pentru Egipt - împăratul
constructor - a fost şi Nebucadneţar pentru Babilon. El a dat o măreţie
deosebită Babilonului. A ridicat falnice palate, măreţe temple, puternice
întărituri cu turnuri, precum şi renumitele grădini suspendate, care constituiau
una din cele 7 minuni ale lumii. W.Schneider spune că "nici vechea Romă cu
peste un milion de locuitori nu egala nici pe departe Babilonul în privinţa
întinderii." Istoricul grec Herodot a spus: "Babilonul nu este numai
mare, ci şi un oraş de o splendoare neîntîlnită de mine la alte cetăţi."
Atacul criticilor nu a fost împotriva cuvintelor "Oare nu este acesta
Babilonul cel mare...", ci împotriva afirmaţiei lui Daniel că a fost
izgonit.
E
adevărat că istoria nu pomeneşte nimic despre aceasta. Şi cum e natural, nici cronicile
lui. Rawlinson ne spune însă de o inscripţie, puţin cam mutilată, care dă de
înţeles cele afirmate de Daniel. Inscripţia spune:
"Pentru
patru ani reşedinţa împărăţiei mele nu a desfătat inima mea; în nici una din
posesiunile mele nu am ridicat nici o clădire importantă prin puterea mea. Nu
am înălţat clădiri în Babilon pentru mine şi pentru fala numelui meu. În
închinăciune înaintea lui Marduc, dumnezeul meu, nu am cîntat laudele sale, nu
am procurat jertfe pentru altarul său şi nu am curăţit canalele..."
Această
înşirare de omisiuni indică suspendarea pentru un timp a lucrărilor marelui
împărat. Cum pot fi împăcate cele două relatări cu privire la timp? Biblia
vorbeşte de şapte vremi, iar inscripţia de patru ani. Deci, este o nepotrivire.
Şi totuşi, Biblia este adevărată. Ea nu vorbeşte de ani, ci de vremi. În
Babilon anul are două anotimpuri sau două vremi; şapte vremi fac trei ani şi
jumătate. Aceasta se pare că este perioada cît împăratul a fost ca nebun, pînă
i-a venit mintea la loc, cum scrie Daniel. Inscripţiile pomenesc patru ani,
timp în care nu a lucrat.
O
remarcabilă precizare găsim la marele istoric al Babilonului Berosus, care
spune că împăratul Nebucadneţar "a căzut într-o stare de sănătate
infirmă", înainte cu ceva de moarte.
Un
alt scriitor antic, Abydenus spune: "...După aceasta, caldeenii zic că
Nebucadneţar, urcîndu-se pe acoperişul palatului său, a fost cuprins de o
inspiraţie divină şi a izbucnit în vorbire, după cum urmează:
"Eu,
Nebucadneţar, vă prezic vouă, o, Babilonieni, nenorocirea care stă să cadă
peste voi, pe care Bel, strămoşul meu şi regina Beltis, amîndoi nu sînt în
stare să convingă soarta să se abată. Un catîr persan va veni, ajutat de
dumnezeii săi şi va aduce robia peste voi, cu complicele său un Med, mîndria
asirienilor. O, de ar veni un vîrtej sau un potop să-l înghită, să-l nimicească
cu desăvîrşire, mai înainte de a pune acest jug pe oamenii ţării mele... Şi eu
aş fi fost mult mai fericit de mi-aş fi încheiat viaţa mai înainte ca aceste
gînduri să-mi fi intrat în cap..." După ce a proorocit astfel, deodată a
dispărut din vedere."
Pasajul
e foarte grăitor şi are puncte comune cu Daniel. Locul pe acoperiş, puterea de
a profeţi, dispariţia sa dinaintea oamenilor coincid în totul. În plus, unii
istorici ai Babilonului vorbesc că pe timpul boalei lui, împărăteasa a condus
treburile împărăţiei în numele lui.
Palate
dezgropate, inscripţii, tăbliţe scoase din cenuşă, bonuri de raţii de ulei
pentru prizonieri, corespondenţă militară, cărămizi şi cioburi scoase de tîrnăcop
la lumină, au căpătat grai pentru oamenii de ştiinţă şi graiul lor confirmă
adevărul Bibliei.
Întrebarea
este cum privesc eu această Carte? Care este atitudinea mea faţă de ea? Care
este mărturia mea prin grai şi prin trai despre Biblie? Cînd alţii lovesc cu
tîrnăcopul în solul inimii mele găsesc ei mărturii că Biblia este adevărată? O
confruntare între spusele Bibliei şi documentul vieţii mele face să strălucească
mai mult adevărul ei sau îl întunecă?
2. Existenţa lui Belşaţar
confirmată de tăbliţe
În
cartea lui Daniel cap. 5:1 citim: "Împăratul Belşaţar a făcut un mare
ospăţ celor o mie de mai mari ai lui..."
Raţionaliştii
şi criticii multă vreme au spus că aceste cuvinte nu corespund adevărului. Ei
spuneau că Belşaţar n-a existat, deci e doar un personaj mitologic. Afirmaţia
lor şi-o bazau pe faptul că după moartea lui Nebucadneţar a urmat la tron
Nabonidus, că în timpul domniei lui Babilonul a fost ocupat de medo-perşi, că
Nabonidus nu a fost omorît cum se relatează despre Belşaţar (Daniel 5:30), ci a
fost luat captiv. Prin aceasta căutau să arate că Biblia nu este adevărată.
Cei
credincioşi nu aveau cu ce să se apere de aceste atacuri. Chiar dacă nu puteau
explica această nepotrivire dintre istorie şi Biblie, totuşi ei credeau că Biblia
este adevărată.
Dar
a venit o zi cînd savanţii în ale arheologiei au făcut lumină şi în privinţa
aceasta. O foarte simplă descoperire făcută în Babilonul de jos a unei inscripţii,
cu o rugă a lui Nabonidus, explică în mod satisfăcător aceste contradicţii
dintre istorie şi Biblie. Inscripţia spune:
"Şi
în inima lui Balşaţar, fiul meu cel mai mare, urmaşul meu, sădeşte teama de
marea ta dumnezeire! Fă-l să nu păcătuiască! Fă-l să fie satisfăcut cu
plinătatea vieţii!"
Alte
tăbliţe găsite în vechea Babilonie şi depozitate în Muzeul Britanic au fost
examinate de Dr. Theophilus G.Pinches, proeminent asiriolog din Londra. Pe una
este pomenit numele lui Belşaţar, pe alta este pomenit şi Nabonid şi Belşaţar,
alta se referă la Belşaţar ca fiul împăratului, iar alta ce cuprinde un
contract, are jurămîntul luat în numele lui Nabonid şi Belşaţar. În Babilon,
jurămîntul se lua în numele împăratului. Cum se poate ca Babilonul să fi avut
doi împăraţi deodată? Da, căci şi Nebucadneţar a fost împărat cu tatăl său.
Cronicile
lui Nabonid ne spun că în anul 556 în.Cr. el a încredinţat domnia fiului său,
Belşaţar. Următorul text arată explicit că înainte de a face o expediţie militară
în părţile apusene spre a potoli o răscoală şi spre a cuceri cetatea Tema,
împăratul a făcut lucrul acesta:
"O
tabără a încredinţat-o fiului său mai mare, întîiului născut trupele ţării
le-a alăturat lui. El i-a dat mînă liberă, i-a încredinţat lui domnia. Apoi el
a întreprins o campanie la mare distanţă, puterea ţării Akkad a înaintat cu el spre Tema... a ucis pe prinţul din Tema
... apoi şi-a stabilit domiciliul lui în Tema...”
Raymond
P.Dougherty, fost profesor de asiriologie la Universitatea Yale, spune că în
partea din urmă a domniei sale, Nabonid a petrecut timpul în Arabia cu scopul
de a consolida acea parte a imperiului. De aceea a încredinţat domnia lui
Belşaţar. Cronicile lui Nabonid scrise în anul al şaptelea, (col. II ob. 1, 5,
10, 19, 23) deci pe la 549 în.Cr., precizează:
„...Împăratul
a fost în cetatea Tema, fiul împăratului, nobilii şi trupele sale erau în ţara
Akkad."
Acelaş
lucru se spune şi în anul al nouălea, al zecelea şi al unsprezecelea. Millar
Burrows de pe lîngă Şcoala de Cercetări Orientale spune: "Soluţia acestei
discrepanţe aparente a fost găsită cînd s-au descoperit evidenţele că în
partea din urmă a domniei sale, Nabonid a trăit în Arabia şi a lăsat
administraţia guvernării fiului său Belşaţar." Astfel înţelegem de ce
spune Biblia că lui Daniel i s-a dat "locul al treilea în cîrmuirea
împărăţiei", căci primul era Nabonid, Belşaţar al doilea şi Daniel al
treilea.
Dar
zilele lui Belşaţar au fost numărate, cum îi citise Daniel scrierea de pe
perete. În noaptea de ospăţ şi orgii, trupele medo-persane ale lui Cir intră în
Babilon şi ocupă cetatea fără vărsare de sînge, căci "poporul Babilonului,
ca un singur om, întreagă ţara Sumerului şi Akkadului, nobilii şi cei mari s-au
proşternut înaintea lui, i-au sărutat picioarele, s-au bucurat de suveranitatea
lui..." spune cilindrul cu analele lui Cir. Iar Istoria Universală,
apărută la Bucureşti, confirmă adevărul spus de Biblie cu privire la sfîrşitul
lui Belşaţar:
"Nabonid
a fost făcut prizonier şi apoi trimis în exil în Carmania, Balthazar a fost
ucis."
Iată
cum evidenţele arheologice fac lumină şi spulberă toată tăgăduirea
scepticilor. Încă odată Biblia s-a dovedit că este adevărată.