F. PERIOADA ÎNTOARCERII DIN CAPTIVITATE
Timp
de 70 de ani poporul evreu şi-a ispăşit vina păcatelor în robia Babilonului,
aşa cum le proorocise Ieremia. După împlinirea celor 70 de ani, Dumnezeu a
schimbat cursul istoriei, aşa cum nu se aşteptau ei, Babilonul e cucerit de
Cir, care proclamă eliberarea prinşilor de război şi întoarcerea lor acasă.
1. Documente despre Cir
În
cartea proorocului Isaia cap.45 v.1 citim: "Aşa vorbeşte Domnul către
unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mînă, ca să doboare neamurile înaintea
lui, şi să dezlege brîul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai
închidă..."
În
secolul al XIX-lea, arheologul amator Hormuzd Rassam a găsit o parte din
analele lui Cir. Ele sînt scrise pe un cilindru cu şase feţe. Cilindrul e din
lut şi scrierea datează din anul 536 în.Cr. Aici avem descrisă cucerirea
Babilonului, eliberarea captivilor spre a se întoarce fiecare în ţara sa,
precum şi repatrierea anumitor comori jefuite de babiloneni de la templele
altor popoare. Documentul este numit „Cilindrul lui Cir” şi se află în Muzeul
Britanic. Conţinutul acestui document are o deosebită importanţă pentru
confirmarea adevărului biblic.
Cir
s-a născut în anul 590 în.Cr. El a fost un descendent din dinastia
Ahemenzilor, iar la domnie a ajuns în anul 558 în.Cr. În timp de 10 ani, el a
cucerit Media, a prins pe Astiage şi l-a dus în captivitate, dar nu l-a omorît,
ci i-a dat o reşedinţă frumoasă, princiară pentru tot restul zilelor. În 546 a
luat cetatea Arbela pe Tigru şi ţara Iş. Apoi a bătut pe Cresus, împăratul
Lidiei şi a ajuns pînă la Marea Egee.
Omul
acesta despre care Dumnezeu, cu două sute de ani înainte de a apare pe scena
istoriei, spunea că este unsul Său, avea menirea să cucerească Babilonul.
În
analele sale, Cir confirmă vocaţia sa. El zice:
"...
El (Dumnezeu-Merodac) l-a căutat, El l-a găsit, da, el a căutat un prinţ
cinstit, după inima Sa, El l-a luat de mînă pe Cir, împăratul cetăţii Anşan; El
l-a chemat pe nume la stăpînirea întregului pămînt... Merodac (Dumnezeu)
marele domn, păzitorul poporului Său, a privit cu bucurie faptele lui
binecuvîntate şi curăţia lui de inimă. Spre Babilon, propria sa cetate, i-a dat
porunci să meargă. El l-a invitat să apuce drumul spre Babilon; ca un prieten
şi ajutor, El a mers alăturea. Trupele lui mult răspindite ca apele unui rîu, a
căror număr nu poate fi cunoscut, în deplină armură au mărşăluit alăturea de
el. Fără împotrivire sau bătălie, El (Merodac) l-a făcut să intre în
Babilon..." (Cilindrul lui Cir rîndurile 11-29 şi 22-24).
Herodot
(I, 189-191) spune că perşii sub comanda lui Gobrias, după ce au abătut apele
rîului într-un lac de acumulare, au pătruns în cetate pe albia rîului la 16
oct.539. Şaptesprezece zile mai tîrziu Cir însuşi îşi face apariţia la porţile
Babilonului pe care preoţii le deschid, iar poporul îl primeşte cu ovaţii de
bucurie. El spune:
"Cînd
am intrat paşnic în Babilon şi cu mare bucurie şi aclamaţii, mi-am instalat
reşedinţa domniei în palatul regilor."
Nici
numărul mare al armatelor, nici zidurile puternice, nici porţile de aramă ale
Babilonului, nici iscusinţa locuitorilor, nici bogăţiile cetăţii nu L-au
Împiedecat pe Domnul să-şi împlinească cuvîntul şi să dea lui Cir falnica
cetate, ca un dar. Deci, spusele Bibliei sînt adevărate cu privire la Cir.
Altă
relatare e cu privire la eliberarea din captivitate. Evreii erau în robia
Babilonului. Din Daniel 9:2 constatăm că s-au împlinit cei 70 de ani de robie,
proorociţi de Ieremia. "Daniel a dus-o bine sub domnia lui Cir
persanul" (Daniel 6:28). El era în vîrstă de vreo 85-90 de ani. Ca tinerel
fusese luat prizonier şi a stat în robie 70 de ani. La împlinirea celor 70 de
ani, bătrînul acesta venerabil posteşte şi se roagă pentru eliberarea prinşilor
de război. Binele Babilonului n-a putut înăbuşi iubirea de patrie. La fel nici
poziţia înaltă, nici lunga perioadă de înstrăinare nu l-au înstrăinat de ţara
sa iubită. Ce pildă frumoasă! Înaltul demnitar, al treilea în cîrmuirea împărăţiei
îngenunchiat se roagă pentru eliberarea fraţilor săi umiliţi şi asupriţi!
În
2 Cronici 36:22-23 citim: "În cel dintîi an al lui Cir, împăratul
perşilor,” referirea e cu privire la domnia asupra Babilonului, „ca să se
împlinească cuvîntul Domnului vestit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit
duhul lui Cir, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin
scris, această vestire în toată împărăţia lui: "Aşa vorbeşte Cir,
împăratul perşilor: "Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile
pămîntului şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim. Cine dintre voi
este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!"
Deci, s-a proclamat eliberarea captivilor. Acelaş decret îl găsiţi şi la Ezra
1:2.
Multă
vreme istoricii n-au vrut să creadă afirmatia Bibliei cu privire la acest
decret. Unii scriitori au căutat să combată această afirmaţie spunînd că Cir a
fost un împărat ce s-a închinat zeilor şi n-a avut nimic de-a face cu Iehova,
Dumnezeul lui Israel. Dar toate aceste opintiri ale necredinţei de a răsfurna
Biblia s-au dovedit zadarnice. Stînca adevărului nu putea fi clintită. Istoria
trebuia să recunoască că Israel a fost în robia Babilonului şi că Israel s-a
reîntors din captivitate. Aceste fapte nu se puteau tăgădui, dar se tăgăduia
decretul. Aceasta pînă într-o zi, căci cu ajutorul tîrnăcopului, arheologia a
scos de sub dărîmături Cilindrul lui Cir, care vorbeşte despre această
eliberare:
"Cît
priveşte pe locuitorii Babilonului, care împotriva voinţei zeilor... Eu am
abolit jugul care era împotriva stării lor sociale... De asemenea, am adunat
pe toţi locuitorii şi i-am reîntors la vechile lor locuinţe... Am înapoiat
cetăţilor sacre de partea cealaltă a Tigrului, sanctuarelor care au fost ruinate
de mult timp, zeităţile care au fost acolo, şi le-am construit sanctuare
permanente. De asemenea am adunat locuitorii şi i-am trimis la locuinţele lor
de odinioară... Fie ca zeii pe care i-am restabilit în cetăţile lor sfinte să
se roage zilnic lui Bel şi Nebo, cerîndu-le viaţă lungă pentru mine."
În
Ezra 6:2-5 este scris: "S-a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei,
un sul pe care era scrisă această aducere aminte: "În anul întîi al
domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa
lui Dumnezeu din Ierusalim: "Casa să fie zidită iarăs, ca să fie un loc
unde să se aducă jertfe, şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de
şasezeci de coţi, o lăţime de şasezeci de coţi, trei rînduri de pietre cioplite
şi un rînd de lemn nou. Cheltuelile vor fi plătite din casa împăratului. Mai
mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase
împăratul Nebucadneţar din templul de la Ierusalim şi le adusese la Babilon, să
fie date înapoi, duse în templul din Ierusalim, la locul unde erau, şi puse în
Casa lui Dumnezeu."
Relatarea
aceasta este în totul de acord cu afirmaţia de mai sus a lui Cir că a
construit sanctuarele care au fost dărîmate. În relatarea din Cronici se spune
că "Domnul a trezit duhul lui Cir." Se spune că atunci cînd Cir a
venit în Babilon, un evreu numit Zerubabel i-a arătat proorocia lui Isaia,
spusă cu aproape două sute de ani înainte ca să ajungă Cir la porţile Babilonului.
Cînd Cir a citit textul a fost foarte uimit şi a dat decretul de reîntoarcere
la Ierusalim şi de reclădire a templului.
Documentele
cu privire la Cir confirmă adevărul Bibliei. Cir, deşi păgîn, a fost omul care
a ascultat de Dumnezeu, astfel a putut fi folosit de Dumnezeu şi a fost onorat
de Dumnezeu. El însuşi mărturiseşte pe cilindru că Dumnezeu a mers alături de
el. Cea mai mare onoare a lui nu e că a fost mare împărat, ci că a fost robul
Domnului.
2. Întoarcerea prinşilor de
război
Decretul
lui Cir, ce proclama eliberarea prizonierilor, a determinat pe mulţi să se
pregătească pentru reîntoarcerea în Palestina. Un prim lot ce număra vreo
49.897 suflete a plecat la drum sub conducerea lui Seşbaţar (Zorobabel),
voevodul lui Iuda (Ezra 1:8; 2:2). Acest lot a fost însărcinat să aducă la
Ierusalim toate
vasele
sfinte în număr de cinci mii patru sute bucăţi, vase care au fost luate de
Nebucadneţar. Întoarcerea s-a făcut în anul 537 în.Cr.
Săpăturile
arheologice au scos la lumină inscripţii cu numele lui Seşbaţar şi Zorobabel.
Prin
anul 457 în.Cr. deci vreo 80 de ani mai tîrziu de primul lot s-a întors Ezra,
cărturarul, iar după el cu vreo 13 ani mai tîrziu s-a întors Neemia, ca guvernator,
spre a drege zidurile Ierusalimului.
Cei
vreo 50.000 de evrei întorşi din robie (Neemia 6:66,67), au avut de înfruntat
duşmănia vecinilor şi sterpiciunea pămîntului care n-a fost lucrat cît timp ei
au fost în exil. Arheologul W.F.Albright spune în legătură cu aceasta: "Un
mare număr de oraşe şi cetăţi din Iuda au fost excavate în întregime sau în
parte; multe alte părţi au fost examinate cu grijă spre a se determina data
aproximativă a ultimei lor distrugeri. Rezultatele sînt uniforme şi conclusive:
cele mai multe au fost distruse la începutul secolului al şaselea în.Cr. şi
n-au mai fost ocupate niciodată. Unele au fost distruse pe vremea aceea şi au
fost reocupate parţial ceva mai tîrziu, iar altele au fost distruse şi
reocupate după o lungă perioadă de abandonare, lucru marcat printr-o izbitoare
schimbare în sol... Dar nu este cunoscut nici un caz unde un oraş din Iuda să
fi fost ocupat în continuu în perioada exilului."
În
legătură cu rezidirea templului nu avem evidenţe arheologice, deoarece nu se
pot face săpături, acolo fiind azi o mare moschee. Ştim că după sosirea la
Ierusalim au pus temeliile templului, dar au fost împiedecaţi de vrăjmaşi şi
au încetat lucrul pînă după moartea lui Cir. După vreo 16 ani (520 în.Cr.), la
îndemnurile proorocilor Hagai şi Zaharia lucrările încep din nou.
3. Evreii sub perşi
Deşi
decretul lui Cir a îngăduit evreilor să se întoarcă în ţara lor, ei au rămas
mai departe sub stăpînirea persană. O.T. Olmstead îl descrie pe Zorobabel ca
fiind guvernator de rangul al treilea, superiorul său imediat fiind Tatnai,
dregătorul de dincoace de rîu, iar superiorul acestuia a fost Hystanes,
satrapul Babilonului.
Datorită
situaţiei bune ce şi-au creat în Babilon, nu toţi evreii au fost gata să se
întoarcă în Palestina. Ezra şi alţi preoţi se întorc abia în al şaptelea an al
domniei lui Artaxerxe (Ezra 7:1-8). Pe vremea Esterei, deci în timpul domniei
lui Xerxe, în Persia se mai aflau mii de evrei care încă nu s-au fost întors în
ţara lor.
O
altă comunitate mare de evrei se afla la Elefantine, o aşezare la prima
cataractă a Nilului, în Egipt; alta la Tahpanes, localitate unde a fost dus şi
proorocul Ieremia. Tahpanes supravieţuieşte şi azi sub numele de Tell
Defenneh. Sir Flinders Petrie a făcut aici excavaţii între anii 1883-1884 şi a
dezgropat temeliile unui mare castel probabil unde Ieremia şi-a ascuns pietrele
sale, cînd a proorocit despre venirea lui Nebucadneţar în Egipt.
Despre
comunitatea de la Elefantine s-au găsit mai multe documente. În anul 1895,
nişte săpători indigeni au dat peste nişte papirusuri pe această insulă. În
anul 1904, Serviciul de Antichităţi a Egiptului a făcut excavaţii şi a scos la
lumină mai multe papirusuri. Ele sînt scrise în limba aramaică de colonia
evreiască în perioada dintre 500 şi 400 în.Cr. Unul din documente este o
scrisoare scrisă guvernatorului persian de la Ierusalim în anul 407, cerînd
permisiunea să reclădească templul lor pe insulă.
Numele
lui Sanbalat (Neemia 4:1), dregătorul Samariei, este confirmat în scrisoarea
evreilor din Elefantine către guvernatorul Iudeii. După ce îşi exprimă dorinţa
lor de a-şi reclădi templul lor, în încheiere spun:
"De
asemenea, întreaga chestiune am supus-o într-o scrisoare în numele nostru către
Delaia şi Selemia, fiii lui Sanbalat, guvernatorul Samariei."
La
fel şi numele lui Tobia este confirmat de arheologie. În Iordania, la Araq
el-Emir, în partea de est a Amanului, se află ruinele castelului lui Tobia.
Lîngă castel se află mormîntul familiei Tobia unde este săpat adînc în piatră,
într-o veche scriere aramaică, numele Tobia. Albright, după felul scrisului,
susţine că e mai vechi de anul 400 în.Cr. Astfel, vechiul înscris adevereşte
spusele lui Neemia. Aceşti doi guvernatori au căutat să împiedece reclădirea
zidurilor Ierusalimului, lucrare începută şi terminată de Neemia.
În
Neemia 7:70 citim despre "darici de aur". Aceasta a făcut pe mulţi
necredincioşi să spună că pe vremea lui Neemia nu au existat aşa monede, prin
urmare cartea ar fi fost scrisă abia pe la anul 250 în.Cr., adică cu vreo 200
de ani mai tîrziu de vremea lui Neemia. Credincioşii nu aveau cu ce răsturna
aşa afirmaţii. Dar a venit arheologia şi le-a spulberat. Excavaţiile făcute în
anul 1931 la Bet-ţur, cîţiva kilometri la sud de Ierusalim, au scos din
subsolul persian (530-330) şase darici, deci monedele acestea circulau în
Palestina pe vremea perşilor. Sistemul monedelor se susţine că ar fi fost
introdus în Persia de Cresus, împăratul Libiei (560-546). Astfel, tăgăduirile
lui Pfeiffer şi C.C.Torrey că n-ar fi existat aşa monede pe vremea lui Neemia
au fost înlăturate, spusele Bibliei s-au dovedit adevărate.
În
Neemia 5:4 citim: "Alţii ziceau: "Am împrumutat argint punînd zălog
ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului." Săpăturile
arheologice făcute în 1889 de o echipă a Universităţii Pennsylvania la Nippur
în partea de sud a vechiului Babilon, au scos la suprafaţă vreo 730 de
tăbliţe, datate de pe vremea lui Artaxerxe I şi a lui Dariu al II-lea
(423-404). Între aceste tăbliţe, unele sînt a familiei Muraşu, care avea un fel
de bancă şi acorda împrumuturi cu o dobîndă pînă la 40% pe an. Deci,
împrumuturile erau la ordinea zilei. Tăbliţele familiei Muraşu dau la iveală o
seamă de nume evreieşti ceea ce ne face să înţelegem că mulţi au rămas în
Babilon, după decretul lui Cir.
În
cartea lui Ezra capitolele 5 şi 6 se vorbeşte despre împăratul Dariu. El a
domnit peste Persia de la anul 522 a 486 în.Cr. El a dat porunca să se isprăvească
reclădirea templului. În timpul lui au trăit proorocii Hagai şi Zaharia. Despre
Dariu sînt o seamă de documente arheologice, dar cea mai importantă este
inscripţia Behistun, săpată în anul 516 pe o faţă şlefuită a unei stînci în munţii
Zagros, la o înălţime de vreo 383 m. Inscripţia a fost descoperită în 1835, de
Henry C.Rawlinson, un ofiţer englez de geniu din armata persană. Această
inscripţie a devenit cheia descifrării scrierii cuneiforme.
Cartea
Esterei, deşi este aşezată după Neemia, evenimentele din ea s-au petrecut cu
vreo 30 de ani înainte de reclădirea zidurilor Ierusalimului. Estera face parte
din evreii care nu s-au întors din captivitate. Ea a devenit soţia împăratului
Ahaşveroş, cunoscut în istorie sub numele de Xerxe, care a domnit în Persia
între anii 485-465. Despre ospăţul pomenit în capitolul 1, inscripţiile persane
spun că a fost dat în scopul pregătirii faimoasei expediţii împotriva grecilor
cu care a luptat la Termopile şi Salamina în anul 480 în.Cr.
Cartea
Esterei îl arată ca un împărat despot şi senzual. Înfierbîntat de vin, a
poruncit famenilor s-o aducă pe împărăteasa Vasti spre a-i arăta frumuseţea,
asta însemna s-o aducă dezbrăcată, doar cu coroana pe cap. Cînd împărăteasa n-a
consimţit la aceasta, ea a fost demisă, iar în locul ei a fost aleasă Estera.
Unii
critici au căutat să tăgăduiască senzualismul lui Xerxe, că este doar o
înfloritură a Bibliei. Caracterizarea lui din cartea Esterei corespunde cu
relatările lui Herodot, marele istoric grec. Şi recentele excavaţii făcute la
Persepolis arată că el şi-a mărit mult haremul şi că a trăit în desfrîu chiar
cu soţia fratelui său.
Nume
de seamă din cartea Esterei sînt: Vasti, Haman şi Mardoheu. Întrucît în
istoria seculară nu sînt cunoscute aceste nume, mulţi au spus că întreaga carte
este o legendă. Săpăturile arheologice efectuate între anii 1884-1886 la Susa,
sub conducerea inginerului francez Dieulafoy, însărcinatul Muzeului Luvru din
Paris, au adus la lumină marele palat al lui Xerxe. Locul a fost identificat
încă din 1852, de Loftus, care a găsit o inscripţie a lui Artaxerxe al II-lea
cu următorul conţinut:
"Înaintaşul
meu, Darius, a clădit acest palat în vremile de demult. În timpul domniei
bunicului meu (Artaxerxe I) a fost ars. Eu l-am restaurat."
Dezgroparea
acestui palat confirmă o mulţime de amănunte din cartea Esterei. Astfel s-a
scos la lumină "curtea dinlăuntru", unde, după post, Estera a
aşteptat acordarea audienţei; "poarta împăratului" unde stătea
Mardoheu şi nu-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman; "curtea de
afară" unde Haman aştepta să poată intra la împărat în acea dimineaţă care
i-a adus umilire; "grădina casei împărăteşti" unde împăratul mînios
a ieşit să se plimbe. Evidenţele arată că palatul avea o bogată ornamentaţie,
lucru descris în cap.1. Documentele găsite arată că ei credeau în zile
norocoase şi zile fără noroc (3:7) că la palat nu era îngăduită haina de jale
(4:2), că pedeapsa capitală era spînzurătoarea (5:14), că binefăcătorilor
împăratului li se acorda haina împăratului (6:8), că trimiterea scrisorilor se
făcea prin curieri (3:13; 8:10}, că se folosea zarul spre a-şi afla norocul
(3:7; 9:24). Printre alte obiecte găsite a fost şi un zar, în forma lui cubică,
cu feţele numerotate de la 1 la 6. Antichităţile de valoare, în greutate de 46
tone, au fost duse la Muzeul Luvru din Paris. Ele confirmă cele spuse în cartea
Esterei. Încă o dată tîrnăcopul şi lopata au confirmat adevărul Bibliei. Pietrele
au căpătat grai după mii de ani şi şi-au spus mărturia lor.