G. PERIOADA INTERBIBLICĂ
Între
Vechiul Testament şi Noul Testament se află o perioadă de peste patru sute de
ani în care nu avem nici un prooroc şi nici o scriere biblică. Perioada
Vechiului Testament se încheie pe la anul 430. Pe acea vreme, Palestina se afla
sub stăpînirea persană. În anul 332 în.Cr., Palestina e ocupată de Alexandru
cel Mare. Stăpînirea greacă durează pînă în anul 167 în.Cr. Din 167-63 în.Cr.,
este o perioadă de independenţă sub Macabei sau Aşmonieni. Cărţile Macabeilor
nu au fost cuprinse în canonul Vechiului Testament. Ele se găsesc între cărţile
apocrife. În anul 63 în.Cr., Palestina este cucerită de armatele romane sub
comanda lui Pompei. Antipater, un idumean, (edomit - descendent din Esau), a
fost însărcinat cu guvernarea Iudeii. El a fost succedat de fiul său Irod cel
Mare (37-3 în.Cr.), care, spre a cîştiga simpatia evreilor, el nefiind evreu, a
reclădit templul din Ierusalim cu o mare splendoare.
Din
vremea stăpînirii greceşti, în Palestina a rămas limba greacă, aşa se explică
faptul că scrierile Noului Testament sînt în greacă; iar de la romani le-a
rămas drumuri şi şosele, parcă înadins pregătite pentru misionarii ce aveau să
poarte Evanghelia la alte popoare.
Încă
în timpul stăpînirii greceşti o comunitate de evreii s-au retras în peşterile
din dealurile sterpe ce se află în partea de nord şi de vest a Mării Moarte.
Erau membrii unei secte ce a înflorit în ultima parte a secolului al doilea
pînă în jurul anului 70 d.Cr. De atunci timp de aproape două mii de ani, nimeni
n-a ştiut nimic de ei.
O
parte din criticii necredincioşi şi unii rabini evrei multă vreme au tăgăduit
autenticitatea capitolului 53 din cartea proorocului Isaia. Capitolul
zugrăveşte pe Cristos Domnul ca om al durerii şi cu lux de amănunte arată
suferinţele Lui. Parcă ar fi fost scris de unul care a stat lîngă cruce.
Rabinii evrei, fiindcă nu voiau să creadă că Isus este Mesia, au spus că acest
capitol nu ar fi fost scris de Isaia, ci un copist creştin l-ar fi introdus în
cartea lui Isaia; că ar fi fost strecurat acolo ca să semene a profeţie şi să-i
facă pe evrei să creadă în Isus. Criticii necredincioşi s-au alăturat şi ei
acestei susţineri.
Cu
ce puteai să te aperi? Cum puteai să dovedeşti contrariul? Capitolul
într-adevăr descrie prea limpede suferinţele Domnului Isus. Dar oare să fi
făcut un creştin aşa ceva? Ca să dorească mîntuirea evreilor, el trebuia să fie
un bun creştin. Fiind un bun creştin, nu-şi putea permite o aşa falsificare,
adică prin minciuna lui, scrisul lui interpolîndu-l în cartea lui Isaia, să dea
la lumină cel mai glorios adevăr; prin inducerea în eroare a unui popor să-l
scoată din starea de păcat.
Raţionamentul
logic este just, dar lipsea dovada. Oamenii voiau dovadă. Şi Dumnezeu a dat-o.
În anul 1947, doi băieţi păzeau caprele la Kirbet-Qumran, lîngă Marea Moartă.
Spre seară cînd să plece acasă, unul din ei, Muhammed ed Dhib, avea o capră
lipsă. Numaidecît porni în căutarea ei. Pe malul abrupt al Mării Moarte, el
observă nişte scobituri în stîncă şi a aruncat cu pietre într-acolo. O piatră a
intrat în scobitură şi în cădere s-a auzit că a spart ceva. Curios să vadă ce
s-a spart, copilul s-a căţărat şi a văzut că acolo era o peşteră. S-a strecurat
înăuntru şi a observat că piatra lui nimerise un vas mare de lut pe care l-a
spart. În vas se afla, înfăşurat în pînză de in, un sul de piele pe care îl luă
cu gîndul că îi va fi de folos spre a-şi face curele la sandalele lui. După ce
a ieşit afară a împărţit pielea cu celalalt beduin. Nu-şi dădeau seama că pe
sulul acela puteau să-şi cumpere mii de perechi de sandale.
Sulul
purta o scriere veche necunoscută de ei. O parte a ajuns în atelierul unui
cizmar din Betleem. Abia în 1948, s-a stabilit că pergamentul constitue o
descoperire de mare valoare, căci avea pe el anumite cărţi din Biblie. Imediat
oamenii de ştiinţă au trecut la cercetări în regiunea Qumran şi rezultatele au
întrecut cu mult toate aşteptările. Au fost descoperite mai multe peşteri cu
mii de suluri scrise. I.D.Amusin vorbeşte de circa 40.000 de fragmente de
manuscrise. Din martie 1947, cînd a fost găsit primul sul, lucrările de
cercetări arheologice au durat peste zece ani. Pe lîngă suluri au fost găsite
monede, vase de lut, instrumente de scris.
Între
sulurile de piele ce conţineau Vechiul Testament s-a găsit şi cartea proorocului
Isaia. De notat este faptul că avea şi capitolul 53. Oamenii voiau să ştie cînd
au fost puse acolo, ce vechime au sulurile. Stabilirea vechimii unui manuscris
se face de experţi pe baza materialului pe care s-a scris, a felului cum s-a
scris, adică paleografia scrisului, ortografia scrisului, cuvintele folosite,
ideile incluse, cerneala utilizată. O metodă mai recentă este cea pe baza
radioactivităţii cabonului 14. Experţii de la Institutul de Studii Nucleare din
Chicago au căutat să stabiliească vechimea sulului. Examinînd radioactivitatea
cenuşei cu un contor Geigher, li s-a indicat că ar fi din anii 166-233 în.Cr.
Deci cu mult înainte ca un creştin să poată scrie capitolul 53 din Isaia, el se
afla în grota de la Qumran. Ştiinţa a limpezit şi lucrul acesta.
Ce
ne spune aceasta? Nimic altceva decît că Biblia este adevărată. Oamenii nu
vreau să accepte aceasta, dar în faţa ştiinţei, în faţa dovezilor de
netăgăduit, trebuie să plece capul şi să tacă. E minunat cum în secolele al
nouăsprezecelea şi al douăzecilea, secole ale necredinţei, Dumnezeu a făcut, ca
nicicînd altădată, ca tocmai ştiinţa să vină şi să confirme adevărul Bibliei.
Cu alte cuvinte, a luat armele necredinţei şi le-a făcut să-I arate slava.
Manuscrisele
din perioada interbiblică de la Qumran au căpătat grai şi au mărturisit că
Biblia este adevărată.