D. PERIOADA ÎMPĂRAŢILOR
A
fost o vreme cînd aşa numita "înalta critică germană" a căutat să
obiecteze la o seamă de împăraţi pomeniţi în Biblie şi să spună că sînt
persoane mitologice, deoarece ei n-au găsit pomenit nicăieri numele acestor
împăraţi.
Iov
spunea: "Vorbeşte pămîntului şi te va învăţa..." De aceea chemăm
pămîntul cu minele lui, cu secretele îngropate în pulberea lui, să ne înveţe
adevărul, să ne dea dovezi spre convingerea noastră, ca să nu fim
necredinciosi, ci credincioşi.
1. Vremea lui Saul
Primul
împărat al lui Israel a fost Saul. El şi-a avut reşedinţa la Ghibea lui
Beniamin, cîţiva kilometri mai la nord de Ierusalim. Căci pe vremea lui
Ierusalimul era stăpînit de iebusiţi. În 1922, 1923 şi 1933 o echipă sub
conducerea Profesorului W.F.Albright a făcut săpături la Tell el Ful, vreo 5 km
nord de Ierusalim. Aici au descoperit citadela lui Saul de la Ghibea. De aici
el a condus pe Israel pînă la moartea sa în lupta cu filistenii.
La
Betşan arheologii au dezgropat un mare templu al lui Dagon şi unul al
Astarteii. Biblia spune că filistenii au pus armele lui Saul în templul
Astarteii la Betşan (1 Samuel 31:10). Ruinele confirmă că era un aşa templu, că
Biblia a spus adevărul.
2. Vremea lui David
David
a fost al doilea împărat al lui Israel. Încă din tinereţe, el a fost mare
cîntăreţ la harfă şi compozitor. De la el avem cei mai mulţi psalmi. La fel ni
se spune că el a organizat cîntul la Casa Domnului, punînd la o parte pentru
slujba aceasta un număr de 288 corişti şi orchestranţi (1 Cronici 25:1-7).
Criticismul
modern a tăgăduit multă vreme lucrul acesta. Ei spuneau că nu se poate ca
muzica să fi fost aşa de dezvoltată. Dar cercetările arheologice confirmă
relatarea biblică. Muzicienii palestinieni au fost bine cunoscuţi în
antichitate, chiar cu mult înainte de David. Ei sînt arătaţi, încă de prin
secolul al XIX-lea, pe monumentele din Egipt şi Mesopotamia. Semiţii, cînd
coborau în Egipt, îşi duceau şi instrumentele cu ei. Basorelieful de la Beni
Hasan, arată clar lucrul acesta. Iar epica religioasă descoperită la Ras Samra,
arată că încă pe la 1400 în.Cr., deci cu aproape 400 de ani înainte de David,
la Ugarit, cîntăreţii religioşi formau o clasă specială. Astfel, părerea că
era imposibil ca la acea dată să fi fost cîntăreţi organizaţi în coruri, a
fost spulberată.
O
altă confirmare arheologică este a iazului de la Gabaon. În 2 Samuel 2:12-16
citim că armata lui David, sub comanda lui Ioab şi cea a lui Işboşet sub
comanda lui Abner, s-au întîlnit la iazul din Gabaon, azi El-Jib. În timpul
săpăturilor arheologice din 1956, 1957 şi 1959, sub conducerea lui James
B.Pritchard din partea Muzeului Universităţii Pennsylvania, s-a descoperit
iazul de la Gabaon, la vreo 10 km nord de Ierusalim. Iazul era săpat în stîncă
şi avea un diametru de 11,3 m şi o adîncime de 10,8 m. Acest bazin era făcut
pentru adunarea apei. Pe fundul bazinului au fost găsite mînere de mari
ulcioare, pe care este scrisă inscripţia locului "Gbn" adică Gabaon,
căci este ştiut că scrierea evreiască este lipsită de vocale. Iazul era în
folosinţă de pe la anul1200 în.Cr. Deci, exista pe vremea lui David, aşa cum
spune Biblia.
3.
Vremea lui Solomon
Descoperirile
arheologice în legătură cu perioada domniei lui Solomon sînt remarcabile.
Profesorul Albright spune în volumul său că "vremea lui Solomon a fost cu
siguranţă cea mai înfloritoare perioadă în istoria Palestinei."
Fiind
o vreme de pace, eforturile au fost depuse în domeniul construcţiilor. Mai de
seamă a fost castelul său din pădurea Libanului şi templul de la Ierusalim.
Biblia spune că meşterii au fost fenicieni din părţile Tirului. Arhitectura,
stîlpii, capitelurile proto-ionice, detaliile, motivele sculptate, toate arată
o puternică influenţă feniciană. Arheologii R.S.Lamon şi G.M.Shipton, care au
condus excavaţii în Palestina între anii 1925-1939 afirmă: "Această
evidenţă se acordă bine cu tipul de construcţie a templului lui Solomon din
Ierusalim, cum este descris în 1 Împăraţi 7:12".
O
afirmare a Bibliei ce n-a fost crezută de unii, a fost cea cu privire la
grajdurile lui Solomon. În 1 Împăraţi 4:26 citim: "Solomon avea patruzeci
de mii de iesle pentru caii de la carăle lui..." El şi-a format o considerabilă
forţă de care de război. Iar din 1 Împăraţi 10:28,29 ştim că importa cai din
Egipt, pentru el şi pentru împăraţii hitiţilor. Săpăturile arheologice efectuate
la Meghido, vreo 32 km sud-est de Carmel, azi Tel el-Mutesellim, au dat la
iveală grajdurile mari ale lui Solomon. Aici a fost un complex de clădiri cu
două rînduri de stîlpi de piatră avînd între ei un pasaj de trei metri. Alte
grajduri asemănătoare au fost găsite şi la Taanac, Haţor, Tel el-Hesi şi
Ghezer.
La
fel, săpăturile făcute de Nelson Glueck la Tel el Keleifeh, Elatul de azi, au
confirmat, că aici Solomon
avea
turnătoriile de aramă. Înainte se numea Eţion Gheber.
Tot
aici era şi portul pentru flota sa, căci Solomon "avea pe mare corăbii din
Tars" (1 Împăraţi 10:22). O seamă de bucăţi de parîme dezgropate, precum
şi alte indicii, arată că a fost un port mare pe vremea lui Solomon.
4. Fuga lui Ieroboam în Egipt
Cu
prilejul unor construcţii la Milo, Solomon a dat supravegherea lucrărilor lui
Ieroboam. Într-o zi, ieşind din Ierusalim, a întîlnit pe proorocul Ahia din
Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Proorocul şi-a apucat haina şi a rupt-o în
douăsprezece bucăţi şi a zis lui Ieroboam: "Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa
vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: "Iată, voi rupe împărăţia din mîna
lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii... aceasta pentru că M-au părăsit"
(1 Împăraţi 11:30-33). Din cauza trăirii nepotrivite a lui Solomon, Dumnezeu
hotărăşte ruperea împărăţiei. Solomon caută să pună mîna pe Ieroboam să-l
omoare, dar el fuge la împăratul Egiptului şi cere azil politic. El rămîne la
Şişac pînă la moartea lui Solomon. Aceasta spune Biblia.
Pentru
unii necredincioşi asta părea de necrezut. Solomon avea de soţie pe fiica lui
Faraon, iar Ieroboam fuge de Solomon tocmai la faraon. E posibil aşa ceva?
Documentele
arheologice spun că este posibil. Faraonul, care avea fiica căsătorită cu
Solomon, a fost detronat de Sişac. Cu el începe o nouă dinastie în ţara
Egiptului, dinastia a XXII-a. La acest faraon găseşte adăpost Ieroboam de mînia
lui Solomon. Deci, pricina de poticnire este spulberată. Biblia e adevărată.
5. Năvălirea lui Şişac în
Palestina
Biblia
vorbeşte despre năvălirea lui Şişac în Palestina. La 1 Împăraţi 14:25-26
citim: "În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul
Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului
şi visteriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe
care le făcuse Solomon."
Năvălirea
lui Şişac în Palestina nu e o poveste, ea este confirmată de documente
arheologice. Pe zidul de sud al curţii marelui templu de la Karnak, există un
tablou care îl arată pe Şişac. Împăratul e făcut ca un gigant. În mîna stîngă
ţine capetele unor frînghii, de care sînt legaţi şiruri întregi de prizonieri.
Captivii sînt legaţi la gît unul de altul. În mîna dreaptă ţine un toiag. Cel
care lucrase tabloul, acoperise partea de jos a corpului fiecărui prizonier cu
un scut, pe care a scris ţara de unde este prizonierul.
Datorită
acestei sculpturi, astăzi noi ştim că Şişac a cucerit 133 cetăţi, dintre care
cele mai însemnate sînt: Gaza, Adulam, Bethoron, Aialon, Ghibeon, Sunem,
Iuda-Melec sau Ierusalimul. Templul de la Karnak, în sus pe Nil, adevereşte că
Biblia este adevărată.
Altă
evidenţă arheologică este o stelă frîntă a lui Şişac, ce a fost dezgropată la Meghido.
Ea indică cucerirea acestei fortăreţe de către Şişac.
6. Evidenţe despre Ahab
Printre
alte amănunte despre Ahab, istorisirea biblică spune că şi-a zidit un palat de
fildeş (1 Împăraţi 22:39). Iar după vreo sută de ani, proorocul Amos
prevesteşte surparea. În cap.3:15 zice din partea Domnului: "Voi surpa
casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce..."
Aceasta sugerează un lux exorbitant. Un obiect de fildeş este scump, dar un
palat de fildeş? Pilda împăratului a fost urmată şi de alţi bogătaşi ai
Samariei. Ba, Amos ne spune că şi mobilierul îl aveau de fildeş. În cap.6:4
citim: "Ei se culcă pe paturi de fildeş...
Mulţi
au tăgăduit aceste afirmaţii ale Bibliei. Li se păreau prea exagerate. Dar
excavaţiile arheologice efectuate la Samaria în anii 1908-1910, de Universitatea
Harvard, sub direcţia lui G.A.Reisner, D.G.Lyon şi C.S.Fisher, continuate între
anii 1931-1933, tot de Universitatea Harvard, în colaborare cu Universitatea
din Ierusalim şi cu Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim sub direcţia
lui J.W.Crowfoot, au scos la suprafaţă palate, cisterne şi fortificaţii de pe
vremea lui Ahab. De sub dărîmături, au adus la lumină plăci de fildeş, cu care
erau căptuşite aceste palate şi părţi de mobilă. Pe fildeş sînt gravate trestii
de papirus, flori de lotus, lei, tauri, sfincşi, zei egipteni, ca Isis şi
Horus. Aceasta indică nu numai luxul mare pe vremea lui Ahab, ci şi depărtarea
mare de Dumnezeu. Rămăşişele de fildeş scoase de sub dărîmături, confirmă
spusele Bibliei.
Apoi
numele lui Ahab îl găsim pomenit în analele lui Salmanaser al III-lea, cu
privire la bătălia de la Karkar în 853 în.Cr. El spune că aici a întîlnit o
coaliţie de 12 împăraţi pe care i-a biruit. El dă o listă a forţelor coalizate.
Iată un extras din Anale:
"Am
plecat din Argana; m-am apropiat de Karkara. Am distrus, am dărîmat şi am ars
cu foc Karkara, reşedinţa sa împărătească. Spre a-l ajuta, el a adus 1.200 care
de război, 1.200 cavalerişti, 20.000 soldaţi Adad’idri pedestrii din Damasc;
700 care de război; 700 cavalerişti, 10.000 pedeştrii irhuleni din Hamat; 2000
care de război, 10.000 pedeştrii ai lui Ahab israelitul; 500 soldaţi din
Que..."
Aceste
anale se află pe aşa-numita "Inscripţia Monolită", ce se găseşte în
Muzeul Britanic.
Biblia
vorbeşte despre supremaţia lui Israel pe vremea lui Ahab asupra Moabului. În 2
Împăraţi 3:4 citim: "Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea
împăratului lui Israel un bir de o sută mii de miei şi de o sută mii de berbeci
cu lîna lor." Iar în 2 Împăraţi 1:1 şi 3:5 ni se spune că la moartea lui
Ahab, Moab s-a răsculat împotriva lui Israel.
Scepticii
ziceau că aceste lucruri le scriu evreii, ca să se laude, dar n-au fost reale.
Ei n-au avut o aşa supremaţie. Nu credeau că moabiţii au plătit bir lui Israel.
Nimeni nu a putut convinge pe aceşti sceptici că Biblia este adevărată. Nu
exista nici o altă dovadă. Iată însă că într-o zi s-a descoperit tocmai
mărturia lui Meşa, împăratul Moabului cu privire la adevărul celor relatate în
Biblie. Mărturia este înscrisă pe piatra moabită.
În
august 1868, F.A.Klein, un misionar german la Ierusalim, a vizitat localitatea
Dibon din Moab, cam la vreo 12 mile în răsăritul Mării Moarte. Cetatea Dibon
este pomenită în Isaia 15:2. Cu ocazia acestei vizite, misionarul a descoperit
o piatră neagră de bazalt avînd o înălţime de 1,20 m, lăţime vreo 70 cm, iar
grosimea de 34 cm. Pe ea se afla o inscripţie scrisă pe 34 rînduri. Fără să-şi
dea seama de valoarea inscripţiei, Klein a copiat cîteva şire şi a vrut să
cumpere piatra pentru muzeul din Berlin. După un an de negocieri, piatra era să
fie a autorităţilor germane pentru suma de 400 dolari. Rezidentul francez a
trimis să ia pe hîrtie o imprimare a inscripţiei de pe piatră şi a oferit localnicilor
suma de 1.800 dolari să-i dea lui piatra. În mod natural, văzînd că li se oferă
o sumă aşa de mare, localnicii au bănuit că piatra are puteri miraculoase.
Atunci guvernatorul din Nabulus a pretins-o pentru el. Teama că le-o ia
guvernatorul şi ei nu vor primi suma, i-a determinat pe arabi să facă un foc
mare sub ea, şi cînd a fost încinsă, au turnat apă rece peste ea. Aceasta a
făcut ca piatra să se spargă în bucăţi, pe care le-au împărţit între ei ca
amulete. Spargerea pietrei părea o pierdere ireparabilă pentru ştiinţa
arheologiei. După cîtva timp, Clermond Ganeau, dragomanul consulatului
francez, a reuşit să adune cele mai multe bucăţi din lespedea cu inscripţie.
Cu ajutorul hîrtiei pe care imprimase inscripţia înainte de sfărîmare, el a
reuşit să refacă piatra moabită. Azi ea poate fi văzută în Muzeul Luvru din
Paris. Scrierea este ebreo-feniciană. Traducerea inscripţiei a fost făcută de
Dr. Ginsburg, M.Ganneau şi profesorul Schlottman. În înscripţie se află
numele lui Omri, care a subjugat pe moabiţi. La fel este pomenit şi Ahab, dar
nu pe nume, ci îi spune "fiul lui Omri". După moartea lui Ahab, Meşa
n-a mai vrut să plătească tributul. Împăraţii aliaţi ai lui Israel, Iuda şi
Edom au pornit să bată Moabul. Moabiţii s-au adunat în cetatea lor Kir-Haraset.
Aici Mesa oferă pe zid ca ardere de tot lui Chemoş, zeul Moabului, pe însuşi
fiul său. La vederea acestui fapt, Israel părăseşte Moabul. În comemorarea
acestei izbăviri, Meşa a ridicat monumentul cunoscut sub numele de "Piatra
moabită". Iată în traducere cîteva rînduri care ne interesează:
"1.
Eu, Meşa fiul lui Chemoş-Melec, regele Moabului, dibonitul
2.
Tatăl meu a domnit treizeci de ani peste Moab şi eu am domnit după tatăl meu.
3.
Eu am pregătit acest monument pentru Chemoş la Korka...
4.
Fiindcă el m-a mîntuit de toţi împăraţii şi mi-a dat biruinţă asupra
adversarilor mei.
5.
Omri regele lui Israel a umilit pe Moab mulţi ani, căci Chemoş a fost supărat
pe ţara sa.
6.
Fiul său l-a urmat şi el de asemenea a zis: "Eu voi umili pe Moab.
7.
Pe vremea mea a vorbit el (astfel), dar eu am biruit asupra lui şi asupra casei
lui, în timp ce Israel a pierit pe veci..."
În
şirurile următoare, Meşa se laudă cu luptele sale şi cu cetăţile pe care le-a
reclădit. Piatra Moabită ne spune că Biblia este adevărată, că ei, moabiţii, au
fost tributari lui Israel, ba precizează mai jos că au fost umiliţi timp de
patruzeci de ani, că Meşa a fost acela care s-a răsculat împotriva lui Israel.
7. Iehu şi Obeliscul Negru
Dinastia
lui Omri se termină cu Ioram fiul lui Ahab, care este omorît de Iehu, unul din
căpeteniile sale. El primise ungerea de împărat din partea unui trimis al lui
Elisei (2 Împăraţi 9 şi 10). Astfel el începe o nouă dinastie care va da cinci
împăraţi peste Israel între anii 842 şi 745 în.Cr.
Iehu
este singurul împărat din Israel şi Iuda a cărui pictură o avem astăzi.
Salmanaser al III-lea domnea peste Asiria la urcarea pe tron a lui Iehu. Se
pare că fără lupte, Iehu a consimţit să plătească tribut Asiriei.
Spre
a reda biruinţele celei de a 31 expediţie militară a sa, Salmanaser a ridicat
Obeliscul negru la Kala (Nimrud). Obeliscul este tăiat din marmoră neagră. Are
o înălţime de 1,89 m, lăţimea celor patru feţe la vîrf este de 0,457 m, iar la
bază de 0,609 m. Jumătatea de sus are cinci rînduri de scene şi inscripţii.
Jumătatea de jos este numai cu inscripţii. În total pe obelisc se află 210
rînduri scrise. Azi el se găseşte în Muzeul Britanic sub nr. 98.
Pe
obelisc se pomeneşte despre "Casa lui Omri". Omri a fost împăratul
lui Israel care a zidit Samaria şi chiar ceialalţi succesori pe tronul
Samariei, străini de familia lui Omri, sînt numiţi ca fii ai lui Omri. Aşa avem
cazul lui Iehu. În scenele de pe obelisc, se zugrăveşte primirea tributului.
În rîndul al doilea de scene, sînt persoane care poartă tributul şi Iehu plecat
în faţa lui Salmanaser, iar inscripţia spune: "Tributul lui Iehu fiul lui
Omri, argint, aur, cupe de aur, pahare de aur, ligheane de aur, ulcioare de
aur, plumb, un sceptru împărătesc, o suliţă."
Obeliscul
negru a fost găsit de arheologul Sir Henry Layard în anul 1840 la Nimrud.
Tot
pe obeliscul negru se mai află pomenit şi numele lui Hazael din Damasc. De
fapt împotriva lui venise Salmanaser să lupte în această a 31-a expediţie
militară a sa. Această biruinţă a determinat ridicarea obeliscului. Pomenirea
lui Hazael ca împărat al Siriei confirmă spusele Bibliei în 2 Împăraţi 8:15.
8. Analele lui Tiglat Pileser al
III-Iea
Tiglat
Pileser al III-lea a domnit în Asiria între anii 745-727 în.Cr. El a inaugurat
o nouă politică agresivă în Asiria. Domnia lui a fost pe vremea lui Azaria
(Ozia) şi Ahazia, împăraţi în Iuda, iar Menahem şi Peca în Israel. Cu ei are
de-a face, de aceea numele lor abundă în documentele asiriene. El nu a fost de
viţă împărătească, ci probabil un general. În analele sale nu-şi pomeneşte
nici tata, nici mama. El a restaurat palatul lui Salmanaser al III-lea la
Kalchi. Pe zidurile camerelor a pus plăci de marmoră frumos gravate cu inscripţii,
unde sînt descrise luptele sale.
Afară
de acestea mai avem analele sale scrise pe tăbliţe de lut, unde sînt relatate
campaniile sale militare în ordine geografică. Apoi alte tăbliţe suplimentare
conţin liste de ţările cucerite, fără detaliile luptelor.
Tiglat
Pileser spune că în al cincilea an al domnieî, deci pe la 741 în.Cr., fiind angajat
în război în partea de sud a Siriei, a avut de înfruntat o armată puternică sub
comanda lui Azaria, împăratul lui Iuda, mare monarh, a cărui oaste se spune în
2 Cronici 26:6-15 că era de 307.500 de oameni.
În
anul 738, ca un rezultat al campaniilar sale, analele spun: "Nouăsprezece
districte aparţinînd Hamatului, împreună cu oraşele din hotarele lor, situate
la marea soarelui apune (Marea Mediterană) care în necredincioşia lor s-au
revoltat contra lui Azaria, eu le-am realipit la teritoriul ţării lui Asur;
ofiţerii mei, guvernatorii mei i-am pus peste ei..." Un aIt fragment
dintr-o inscripţie spune:
"În
cursul campaniei mele am primit tributul regilor: (Azaria iudeul...")
Tiglat
Pileser III înainte s-a numit Pul. Cu acest nume îl găsim înscris şi pe
paginile Bibliei. În acelaşi an (738), Tiglat Pileser a atacat şi Palestina. În
2 Împăraţi 15:19-20 găsim scris: "Pul, împăratul Asiriei a venit în ţară.
Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca să-l ajute să-şi
întărească domnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere
din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare cîte
cincizeci sicli de argint. Împăratul s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci
în ţară."
Iar
analele lui Tiglat Pileser spun:
"A
primit tributul lui Kuştaşpi din Kamuk, a lui Rezon din Damasc, a lui Menahem
din Samaria, a lui Hiram din Tir..."
Între
anii 734-732, împăratul Reţin al Siriei şi Pecah împărăratul lui Israel, s-au
suit împotriva Ierusalimului. Atunci Ahaz a cerut ajutorul lui Tiglat Pileser.
Acesta a trimis armatele şi a bătut Damascul, apoi au coborît spre sud au
cucerit o seamă de cetăţi din Galileea şi Galaad, iar pe locuitori i-a dus în
captivitate. O revoltă pro-asiriană în Samaria condusă de Osea îl răpune pe
Pecah (2 Împăraţi 15:27-30). Tiglat Pileser însă spune în aqnalele sale:
"Ei
l-au răsturnat pe împăratul lor Pecah şi eu am pus în locul lui pe Ozia ca
împărat peste ei." Relatările din anale despre Azaria, despre Menahem,
despre Reţin, despre Pecah, despre Ozia, despre Ahazia mărturisesc că Biblia
este adevărată.
În
2 Împăraţi 15:29 citim: "Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a
venit Tiglat Pileser, împăratul Asiriei şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca,
Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată Ţara lui Neftali şi pe
locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria."
Evidenţele
arheologice despre extinderea stăpînirii lui Tiglat Pileser asupra Palestinei
confirmă spusele Bibliei. În anale este menţionat:
„...
hotarele Bit-Humriei (adică ale casei lui Omri, Israel)... întinsa ţară a lui
Neftali, în totalitatea ei, le-am adus în hotarele Asiriei."
9.
Documente despre Salmanasar al V-lea
Salmanasar
al V-lea este pomenit în 2 Împăraţi 17:3; 18:9. El a fost fiul lui Tiglat
Pileser al III-lea. Osea împăratul lui Israel, avea de plătit un tribut mare
Asiriei, aur în valoare de aproximativ 200.000 dolari şi argint în valoare de
2.000.000 dolari, sume enorme. Din această cauză, a trimis soli la faraonul
Egiptului şi i-a cerut sprijinul. Asigurat fiind de sprijin, n-a mai plătit
tributul datorat Asiriei. Salmanasar prinzînd de veste, în anul 725 a venit cu
armatele împotriva Samariei pe care a asediat-o. Împăratul Osea a fost prins
se pare în afara cetăţii şi a fost deportat înainte de căderea Samariei. Asediul
Samariei a durat trei ani.
De
la Salmanasar al V-lea nu avem anale. La fel şi inscripţiile sînt puţine. S-a
găsit doar o greutate de cîntar cu numele său, o piatră de hotar datată în timpul
domniei sale şi listele asiriene eponim, care sînt liste de împăraţii Asiriei
cu scurte notiţe în care sînt menţionate campaniile militare conduse de
monarhi. Aici a arătată urcarea pe tron a lui Salmanasar al V-lea în anul 727
în.Cr. şi se pomeneşte o campanie împotriva unei cetăţi a cărei nume este
lipsă, porţiunea fiind spartă. Cronicele babiloniene cu privire la acel an spun
că Salmanasar "a frînt cetatea Samarain. Este important de notat că
denumirea Samaria din Ezra 4:10, în ebraica se pronunţa "Samrain" ca
şi în cronicile babiloniene.
10. Evidenţe despre existenţa lui
Sargon
În
cartea proorocului Isaia 20:1 ni se pomeneşte cumva în treacăt despre Sargon.
"În anul cînd a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei
să bată Asdodul şi l-a luat..."
Despre
Sargon nu se mai pomenea nicăieri nimic. Acest fapt a determinat pe
necredincioşi să spună că Sargon n-a existat, ci este un nume mitologic şi că
Biblia conţine legende.
Arheologia
a venit şi a curmat şi această acuză faţă de Bilie cu privire la Sargon. În
anul 1842, săpăturile arheologice au scos la lumină palatul lui Sargon şi apoi
în 1872, descoperindu-se biblioteca lui Asurbanipal; au fost găsite şi analele
lui Sargon.
Azi
ştim că el a existat, că după moartea lui Salmanaser al V-lea în dec.722, el a
ocupat tronul Asiriei şi a domnit pînă în vara anului 705, cînd a fost asasinat
de unul din proprii săi soldaţi. El a stabilit capitala împărăţiei la
Khorsabad, cîţiva kilometri mai sus de Ninive.
Între
anii 1808-1820, un englez numit C.J.Rich, care a trăit o viaţă cam romantică în
părţile răsăritului, ca ofiţer, scriitor şi secretar de ambasadă, un aventurier,
a poposit la Bagdad. Aici a început să cerceteze cu mare interes mormanele de
dărîmături din împrejurimi. A adunat o seamă de cioburi şi bucăţi de tăbliţe
cu inscripţii pe care le-a predat Muzeului Britanic.
În
mod practic, cercetările lui Rich n-au avut nici o valoare. Sir Henry Layard,
un arheolog de seamă, vizitează ruinele de acolo prin anul 1840. În anul 1842,
Franţa a trimis un consul la Mosul, numit P.E.Botta. Prin instruire şi
înclinaţie fiind arheolog, el a observat la răsărit de Mosul un şir de dealuri
artificiale, un fel de îngrămădiri de moloz. El a crezut că sînt ruinele cetăţii
Ninive.
Acestea
i-au stîrnit atît de mult curozitatea, încît a angajat dintre localnici o companie
de săpători. În timp ce săpau, oamenii au observat grija cu care Botta examina
şi aduna fiecare ciob sau bucăţică de cărămidă, care purta ceva semne pe ea.
De
fapt, ţăranii din împrejurimi i-au adus o mulţime de fragmente de alabastru şi
de tăbliţe. Unul din ei l-a întrebat că de ce examinează şi păstrează cu atîta
grijă toate cioburile. Botta i-a răspuns că el caută sculpturi vechi. Atunci
unul din ţăranii săpători l-a sfătuit să facă cercetări în molozul pe care este
zidit satul lor, căci în timp ce el a săpat pentru temelia casei sale, a găsit
aşa ceva. I s-a spus că satul lor se numeşte Korsabad şi se află la vreo 20 km
nord-est de Mosul. Botta şi-a transferat săpătorii la noul loc.
După
o scurtă examinare a dîmbului curios, au început săpăturile. Nu mult de la
suprafaţă, au dat de vîrful unui perete. S-a făcut curăţirea lui şi în curînd
Botta s-a aflat într-o cameră de proporţii uriaşe. Toţi pereţii erau căptuşiţi
cu lespezi de alabastru, pe care se distingea o excelentă panoramă: o bătălie, figuri
de luptători, asediu, alai triumfal, scene de vînătoare.
Alături
de scene erau şiruri de caractere scrise, ca cel de pe tăbliţele de cărămidă.
În cea mai straşnică excitare de bucurie, Botta a trecut cu săpătorii în a doua
cameră de dimensiuni asemănătoare, cu ornamentaţii şi figuri. Botta făcuse o
mare descoperire. Era un palat imperial.
Mai
tîrziu s-a constatat că era cel mai măreţ palat pe care l-a văzut lumea,
palatul lui Sargon al II-lea, împăratul Asiriei pomenit în Isaia 20:1. Peste
100 coloşi din acest palat şi un mare număr de plăci de alabastru se află azi
în Muzeul Britanic, dar una din cele mai mari colecţii de antichităţi asiriene,
o comoară nepreţuită, a fost dată de Botta Muzeului Luvru din Paris. Cînd am
vizitat acest muzeu în 1967, în sălile 120-122 am văzut porţiuni şi obiecte din
palatul lui Sargon de la Korsabad. Acestea mărturisesc că el a existat, deci
Biblia este adevărată.
La
fel, Analele lui Sargon confirmă cucerirea Samariei în anul 721 în.Cr. şi
ducerea Israeliţilor în robie, precum şi colonizarea Samariei. Dar să-l lăsăm
pe Sargon să ne istorisească:
"Eu
am asediat cetatea Samaria; 27.290 locuitori ai ei i-am adus captivi, cincizeci
de care am luat pentru mine, dar rămăşiţei (poporului) i-am permis să-şi reţină
posesiunile lor. Eu am numit un guvernator al meu peste ei şi le-am impus
tributul pe care mi-l plătea fostul rege."
Iată
şi relatarea biblică: "Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a
suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. În al nouălea
an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în
Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi Habor lîngă rîul Gozan şi în cetăţile
mezilor" (2 Împăraţi 17:5,6). Deşi în v.3 este pomenit Salmanasar, scriitorii
recenţi îl identifică pe Sargon cu "împăratul Asiriei" din v.6."
Căci de fapt Salmanaser începuse asediul, dar Sargon a capturat Samaria şi a
dus poporul în robie. Astfel, relatarea biblică cu cea din anale se
completează una pe alta în ce priveşte numărul prizonierilor şi locul unde au
fost duşi şi sînt identice în ce priveşte asediul, cucerirea şi ducerea în
robie.
În
legătură cu coloniştii aduşi în Samaria, pomeniţi în 2 Împăraţi 17:24, analele
94-99 spun:
"Triburile
din Tamud şi Hadid, Marsiman şi Chaiapa, arabii, îndepărtaţii locuitori ai
pustiei, de care nici un înţelept şi nici un şcolar n-a ştiut, care niciodată
n-au plătit nici un tribut nici unui rege, eu în slujba lui Asur, domnul meu,
i-am bătut; restul din ei, i-am dus şi i-am aşezat în Samaria."
Un
taur înaripat din piatră ce stătea la intrare în palatul lui Sargon a fost
găsit de Chiera cu ocazia excavaţiilor făcute în 1929. El a fost tăiat dintr-un
singur bloc de piatră. Are o lungime de 4,58 m şi tot atît în înălţime, iar în
greutate este de 40 de tone. Din fericire, a fost spart şi astfel a putut fi
transportat în bucăţi la Universitatea Chicago, cea mai mare cîntărind 19
tone. Azi poate fi văzut la Muzeul Institutului Oriental Chicago.
Descoperirile
recente a unor liste asiriene de împăraţi arată că Sargon, acesta este de fapt
Sargon al III-lea, deoarece au mai fost alţi doi Sargon înaintea lui.
Toate
aceste evidenţe arheologice despre Sargon, confirmă existenţa lui, aşa cum
afirmă Biblia. Chiar şi textul din Isaia 20:1, singurul text ce vorbea despre
Sargon, înainte de descoperirea documentelor arheologice, azi este confirmat
de analele lui Sargon. Cu privire la revolta din Aşdod în 712 în.Cr., Sargon
spune:
"Azuri,
regele Aşdodului, a plănuit să nu mai plătească tributul şi a trimis mesageri
de ostilitate faţă de Asiria la toţi regii din vecinătatea sa... am mers...
împotriva Aşdodului, reşedinţa sa regală, l-am asediat şi am cucerit cetăţile
Aşdod, Gat şi Aşdudimmu..."
Oare
nu este minunat cum în vremurile din urmă, vremuri ale necredinţei, Dumnezeu a
dat grai pietrelor şi cioburilor, ca să confirme adevărul Bibliei? Oricine vrea
să-l tăgăduiască pe Sargon, are de luptat cu taurul înaripat de patruzeci de
tone al lui Sargon, care susţine că Biblia este adevărată.
11. Confirmări pentru vremea lui
Ezechia
Documentele
arheologice care confirmă relatările Bibliei pentru acest timp sînt numeroase
şi importante. Eu voi reda doar cîteva.
Tributul
plătit de împăratul Ezechia lui Sanherib este arătat în 2 Împăraţi 18:14
"Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, 300 talanţi
de argint şi 30 talanţi de aur."
Asasinarea
lui Sargon a făcut ca fiul său Sanherib, să ocupe tronul Asiriei. Că fiul a
avut vreun amestec în uciderea tatălui nu se ştie, dar este semnificativ faptul
că numele tatălui nu e pomenit nicidecum în cronicile fiului. Sanherib este cel
mai pomenit împărat al Asiriei în Biblie. Inscripţiile lui Sanherib spun următoarele
în legătură cu tributul lui Ezechia:
"În
adaus la cei 30 talanţi de aur şi 800 talanţi de argint, pietre preţioase,
antimoniu, bijuterii, tăbliţe mari de gresie,... fildeş, arţar, cutii de lemn,
tot felul de comori scumpe... pe care le-au adus după mine la Ninive, cetatea
mea împărătească."
Cele
două relatări sînt identice cu privire la numărul talanţilor de aur, dar
diferă la numărul talanţilor de argint. Biblia spune 300, analele spun 800. Să
fie o minciună sau o greşală de scris? Nici una, nici alta. Ezechia a dat 300
talanţi de argint şi scriitorul atît a scris. Sanherib a cîntărit argintul şi a
găsit 800 talanţi de argint, iar scribul atît a scris. Vă întrebaţi cum se
poate aşa ceva? Oare s-or fi înmulţit pe drum? Nu nu a fost nici o minune.
Lipsa de cunoştinţă ne-ar face să acuzăm Biblia că nu este adevărată. Dar
ştiinţa arheologiei ne descurcă. Se ştie că talantul era o măsură de greutate.
Arheologul Schrader ne spune că în timp ce talanţii de aur, ca greutate, erau
la fel cei din Iuda cu cei din Asiria, talanţii de argint din Asiria erau mai
mici, mai uşori. Astfel, cei 300 talanţi de argint din Ierusalim, făceau 800
talanţi în Asiria.
Un
basorelief pe un perete dezgropat din palatul său din Ninive îl reprezintă pe
Sanherib stînd pe tron şi primind oameni care îi aduc daruri. În partea din
faţă a capului este incripţia:
"Sanherib
împăratul lumii, împăratul Asiriei stînd pe tronul său şi prada cetăţii Lachiş
este adusă înaintea lui." Scena şi inscripţia se păstrează în Muzeul
Britanic.
Palatul
lui Sanherib, o capodoperă a Asiriei, a fost dezgropat de arheologul Sir
A.Layard. După dezgroparea palatului lui Sargon de către Botta, Camera Comunelor
din Londra a votat suma de 3.000 lire în favoarea Muzeului Britanic pentru
cercetări arheologice şi săpături în părţile răsăritului. Layard a fost
însărcinat cu aceste cercetări. El a început săpăturile în dealul de lîngă
Mosul, unde săpase Botta, înainte de a se muta la Korsabad. Munca sistematică
şi energică a lui Layard a fost răsplătită prin descoperirea cetăţii Ninive,
care zăcea ascunsă sub dărîmături de mai bine de 2.000 de ani şi nimeni nu mai
ştia unde a existat ea altădată. Aici el a dezgropat un alt palat măreţ, care
s-a constatat că a fost al lui Sanherib. Palatul avea 71 camere de diferite
dimensiuni şi era ornamentat cu picturi şi sculpturi, scene şi inscripţii. Ele
arată măreţia Ninivei şi sînt o confirmare a celor spuse de Biblie în Iona şi
Naum despre această cetate.
Împresurarea
Ierusalimului descrisă în 2 Împăraţi 18:1737 la fel este confirmată în analele
lui Sanherib ce se găsesc înscrise pe o prismă hexagonală de lut, găsită de
colonelul Taylor în anul 1830 la Ninive. Cilindrul are o înălţime de 37 cm.,
iar pe cele şase feţe ale sale se află înscrise isprăvile lui Sanherib din
prima parte a domniei lui. Este cel mai bine păstrat document. El poartă
denumirea de "Cilindrul lui Taylor" şi se află în Muzeul Britanic sub
nr.55-10-3-1. Iată un extract:
"Cum
Ezechia iudeul nu a vrut să se supună jugului meu, 46 din cetăţile sale mai
puternice, înconjurate cu ziduri şi nenumărate sate mai mici din aropierea
lor, eu le-am cucerit... Pe el însuşi l-am făcut prizonier în Ierusalim,
reşedinţa împărătească, ca pe o pasăre în colivie..."
Analele
nu pretind că Sanherib ar fi cucerit Ierusalimul, ci că doar l-a asediat. La
fel ele nu pomenesc nimic despre a doua expediţie militară împotriva
Ierusalimului, care s-a sfîrşit cu dezastru. Aceasta nu ne surprinde, căci aşa
era practica în răsărit să se înscrie numai biruinţele, nu şi înfrîngerile.
Textul biblic spune că într-o noapte "îngerul Domnului a ieşit şi a ucis
în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci mii de oameni. Şi cînd s-au
sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte" (Isaia
37:36). Herodot se pare că ne dă o confirmare (II, 141) cînd spune:
"Sanherib, împăratul asirienilor şi arabilor" a condus o mare armată
împotriva Egiptului. Lucru pomenit şi în 2 Împăraţi 19:9. Tirhaca deşi era
dintr-o dinastie etiopeană, el a domnit şi peste Egipt. Documentele egiptene
arată clar lucrul acesta. Se pare că aceasta a avut loc în timp ce Ierusalimul
era asediat, o parte din trupe au plecat împotriva Egiptului. Herodot spune că
"o mulţime de şobolani noaptea au ros toate curelele de la arcuri şi de
la tolbele cu săgeţi ale duşmanilor, precum şi toate curelele cu care ţin
scuturile lor... dimineaţa următoare s-a început lupta şi un mare număr din ei
a căzut căci nu aveau arme cu ce să se apere." Asirienii puşi pe fugă de
egipteni se pare că au revenit la cartierul lor de la Ierusalim. Pe de altă
parte se ştie că şobolanii sînt purtătorii microbului ciumei, care într-o
singură noapte a putut decima 185.000 ostaşi, despre care Biblia spune că au
fost ucişi de îngerul Domnului, căci Domnul "din vînturi îşi face îngerii
lui şi din flăcări de foc, slujitori ai Lui" (Evrei 1:7).
Despre
moartea lui Sanherib, Biblia spune: "Pe cînd se închina în casa
dumnezeului său Nisroc, Adramalec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi
au fugit în ţara Ararat. Şi în locul său a domnit fiul său Esar Hadon" (2
Împăraţi 19:37; Isaia 37:38).
În
cronicile babiloniene este notat acest eveniment, fără să se dea numele fiului
care l-a ucis. Iar o inscripţie de la Esar-Hadon spune: "În luna Nisanu,
pe o zi favorabilă, supunîndu-mă înaltei porunci, mi-am făcut intrarea plină de
veselie în palatul împărătesc, teribilul loc unde îi aşteaptă soarta pe regi. O
hotărîre fermă a venit peste fraţii mei. Ei au uitat de dumnezei şi s-au întors
la faptele lor de violenţă, complotînd răul... Spre a cîştiga domnia, l-au ucis
pe Sanherib, tatăl lor." Unii sînt de părere că Sanherib îl denumise pe
Esar-Hadon ca moştenitor al tronului, din cauza aceasta ceialalţi doi l-au
asasinat pe tatăl lor.
În
legătură cu numele Tartan şi Rabşache pomenite în 2 Împăraţi 18:17, constatăm
din documentele asiriene că nu erau nume proprii, ci ranguri militare. În
asiriană "tartanu" însemna al doilea în comanda armatelor, primul
fiind împăratul, deci era echivalent cu rangul de general, iar
"rab-şaqu" însemna ofiţerul şef.
În
ce priveşte luxul şi moda vremii lui Ezechia atacată vehement de proorocul
Isaia (3:16-24), este confirmată de descoperirile arheologice. S-a constatat
că aveau parfumuri, anumite soluţii pentru păr, pentru ondulaţii, foloseau ruj
de buze, purtau podoabe scumpe, aveau oglinzi şi anumite spatule şi
instrumente de înfrumuseţare. M.G.Kyle descriind excavaţiile de la Kiriat Sefer
a remarcat că femeile de atunci doar că aveau denumirile diferite pentru
cosmeticile lor, pe care le folosesc extremistele modei moderne. Rareori a fost
o zi, cînd să nu fi găsit instrumente de ale răsfăţatelor doame în timpul săpăturilor.
Unul din excavatori a zis: "Se pare că fiecare evreică din oraş avea aşa
scule."
Biblia
ne spune că Ezechia a făcut iazul şi canalul de apă şi a adus apele Ghihon în
cetate (2 Împăraţi 20:20; 2 Cronici 32:30). Aceasta ca să aibă apă în caz de
asediu. Din 2 Cronici 32:1-4 se pare că lucrările au fost făcute în timp ce
Sanherib se lupta cu celelalte cetăţi din Iuda. Apele au fost adunate în cetate
printr-un tunel săpat în stîncă, ce dă în lacul Siloam. În secolul trecut acest
canal-tunel a fost descoperit şi apoi a fost explorat de Dr. Robinson, Sir
Charles Wilson şi Sir Charles Warren. Şi acesta confirmă adevărul Bibliei.
12. Probleme în legătura cu
Manase
Succesorul
lui Ezechia a fost Manase. El şi-a început domnia în anul 687 în.Cr. Istorisirea
biblică ridică două probleme, care nu ar putea fi explicate fără arheologie.
Ele au pricinuit încurcături multora. Ei spuneau că nu se poate să fie
adevărat ce spune Biblia.
Despre
Manase vorbesc mai multe documente arheologice. O listă asiriană a lui
Esarhadon de împăraţii tributari cărora le-a cerut ajutor pentru construirea
unui palat, îl pomeneşte şi pe Manase:
"Am
chemat pe regii ţării Hatti şi a regiunilor de peste rîu: pe Balu, împăratul
Tirului, pe Manase, împăratul lui Iuda..."
Documentul
arată că Manase a existat şi că a fost împărat al lui Iuda. O tăbliţa a lui
Asurbanipal conţine lista a 22 împăraţi, între care e şi Manase.
Manase
a fost un împărat ce s-a dedat la păcat şi a făcut mult rău. Uneori din părinţi
credincioşi, ca Ezechia, ies copii foarte răi, ca Manase. În 2 Cronici 33:11
citim: "Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii
împăratului Asiriei, care l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la
Babilon." Aici se ridică prima problemă: De ce Manase e dus la Babilon şi
nu la Ninive, capitala Asiriei? Să fie o greşală a scribului? Multă vreme
necredincioşii au rîs de acest verset. Cum se poate ca prizonierul împăratului
Asiriei să fie dus în Babilon? Şi credincioşii nu puteau da nici o explicaţie.
Dar iată că a venit arheologia şi a lămurit enigma. Nu este nici o greşală în
textul biblic. Lucrurile s-au petrecut întocmai. Numai lipsa de cunoştinţă îi
face pe unii să tăgăduiască adevărul Bibliei.
Există
un document asirian denumit "Cilindrul Rassam", care în col. aIII-a,
rîndurile 96-108, spune cum sub domnia lui Asurbanipal au fost cîteva răscoale:
cea a fratelui său Samaş-sum-ukin, care domnea peste Babilon şi cea a ţărilor
din apus. Cronicile lui Asurbanipal menţionează că dintre toate popoarele
Palestinei, nimeni nu a avut mai mare importanţă ca regatul lui Iuda, cu
Ierusalimul, capitala sa puternic fortificată, iar ca rege avînd pe Manase,
vasalul de odinioară al lui Esarhadon. Scrierile cuneiforme spun că şi Manase a
fost cuprins în această răscoală. De aceea a fost prins şi dus în lanţuri.
De
ce a fost dus însă la Babilon şi nu la Ninive, cronicile ne spun că după
răscoala fratelui său, Asurbanipal a refăcut palatul din Babilon şi îşi mutase
temporar reşedinţa acolo. Iată ce spun tăbliţele:
„...
prin rituri ale văzătorilor şi prezicătorilor mi s-a descoperit să reclădesc
Babilonul şi să restaurez Esagila (templul zeilor) şi m-au determinat să dau
poruncă scrisă în privinţa aceasta... Am somat pe toţi meşteşugarii mei şi pe
tot poporul Babilonului. I-am pus să care cu coşul şi am pus brigadieri peste
ei. Eu am clădit Babilonul din nou, l-am mărit, l-am înălţat, i-am dat
splendoare."
Deci,
Biblia nu a greşit spunînd că Manase a fost dus la Babilon. Împăratul Asiriei
fiind la Babilon, era natural ca prizonierul să fie dus acolo.
A
doua problemă o avem în 2 Cronici 33:14-20, unde ni se spune că Manase, ca
împărat la Ierusalim a făcut întărituri, că a înlăturat dumnezeii străini din
Casa Domnului, că a aşezat din nou altarul Domnului, că a poruncit lui Iuda să
slujească Domnului, că a murit şi a fost îngropat la Ierusalim. Cum se poate
aşa ceva? Oare nu este aici o contrazicere? Nu a fost dus Manase în lanţuri în
Babilon? Cine poate crede ce spune Biblia?
Da,
e adevărat că Manase a fost dus în Babilon, dar tot atît de adevărat este că
s-a reîntors la Ierusalim şi a împărăţit mai departe. Această afirmaţie a
Bibliei este confirmată de practica împăraţilor Asiriei, precum şi de lista de
împăraţi tributari ai lui Asurbanipal. Din documentele arheologice ştim că
asirienii obişnuiau să repună în domnie pe anumiţi împăraţi, după un timp de
prizonierat. Un caz similar a fost al faraonului Neco, care l-a fel fost prins
şi dus în robie şi apoi a fost repus pe tron. Iar documentul arheologic
denumit "Prisma lui Asurbanipal" ce dă o listă de 22 regi vasali din
ţările de apus, îl menţionează din nou şi pe Manase ca rege tributar. Lista e
diferită de cea a lui Esarhadon, fiind mai tîrzie, conţine alte nume."
Biblia
ne dă explicaţia în v. 12:13: "Cînd a fost la strîmtoare s-a rugat
Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor
săi. I-a făcut rugăciuni şi Domnul, lăsîndu-se înduplecat, i-a ascultat
cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia sa. Şi Manase A CUNOSCUT
CĂ ESTE DUMNEZEU."
Cînd
i-a mers bine, Manase a trăit în toate păcatele. A trebuit să fie smucit, pus
în lanţuri, să ajungă în strîmtorare spre a-şi da seama de vina sa şi să se
pocăiască. Iar după aceea a primit din nou tronul şi a fost o binecuvîntare
pentru popor. Cu cîţi nu trebuie Dumnezeu să lucreze la fel şi astăzi? O,
binecuvîntată e nuiaua care întoarce îndărătnicii la Dumnezeu!
Biblia
este adevărată. Inscripţiile scoase de sub dărîmături au rezolvat problemele
neînţelese în legătură cu Manase. Adevărul rămîne adevăr chiar şi cînd nu-l
pricepem. Adevărul trebuie crezut.