8.
Există alţii care au făcut ceva mai bun ca americanii?
În ultimii
100 de ani, cele mai importante evenimente din istoria creştină nu au avut loc
în occident. America nu a avut nimic de-a face cu cele mai măreţe manifestări
ale credinţei creştine din secolul nostru.
Cele mai
impresionante lucrări ale lui Dumnezeu în ultima sută de ani sunt rodul
activităţii a trei oameni care nu au pielea albă şi care s-au desfăşurat
în ţări cu populaţie de altă culoare decât cea albă! Trei oameni v-au
lăsat vouă non-americanilor, o mărturie că se poate face ceva mai bun.
Toţi cei trei lucrători sunt din Orientul Îndepărtat: Bakht Singh în India,
Prem Pradham în Nepal şi Watchman Nee în China. Toţi au ridicat
biserici şi aceste biserici au avut o rată de păstrare a convertiţilor atât de
mare încât nici o misiune occidentală şi nici o organizaţie religioasă nu a
egalat-o vreodată.
În
toate cazurile lucrarea şi biserica au fost atât de centrate în Cristos încât
noi occidentalii nici nu putem pricepe. Toate cele trei lucrări sunt unice şi
deosebite ca forţă. Toate au avut o rată de păstrare a convertiţilor foarte
mare, dar cea a lucrării lui Prem Pradham a fost de-a dreptul fenomenală. (Cea
a lui Bakht Singh a urmat-o de aproape.) Toate cele trei lucrări şi-au păstrat
roadele.
Lucrarea din
India a fost indigenă. Cea din Nepal a fost atât de indigenă cât şi organică.
Fiind indigenă în expresia ei şi unică pentru cultura nepaleză, ea s-a integrat
poporului nepalez.
Dar iată ce
am făcut noi, americanii. Dacă lucrările lui Pradham şi Singh ar fi fost în
America şi dacă ei ar fi fost anglofoni, influenţa lor ar fi fost uriaşă. Dacă
ei ar fi fost americani, ei ar fi influenţat lumea întreagă. Mii, chiar zeci de
mii de oameni ar fi stat la picioarele lor. Dar ei n-au fost americani.
N-au fost albi. Şi lucrarea lor era prea puţin occidentală. Aşa
că nici un american nu a folosit prilejul ca să înveţe de la ei.
Asta nu e
tot.
Mulţi dintre
misionarii occidentali (americani şi britanici) i-au urât pe ei, pe
colucrătorii care au muncit alături de ei şi bisericile lor. Ceilalţi
i-au dispreţuit sau i-au tratat ca şi cum n-ar fi existat. Aceşti oameni au
fost deseori atacaţi şi vorbiţi de rău ca nişte răufăcători. Unii au
făcut tot ce le-a stat în putere ca să-i distrugă pe ei şi lucrarea lor.
De ce?
Pentru că
lucrarea lor era indigenă şi nativă.
Aşa ceva ne îngrozeşte!
De ce?
Nu ştiu! Probabil
pentru că aceşti oameni făceau cel mai mare păcat: nu depindeau de banii
americani. Absolut deloc. Aceasta nu numai că i-a îngrozit pe
misionarii americani, dar i-a terorizat. Dacă nu eşti dependent
de banii lor înseamnă că nu poţi fi controlat de ei. Nici convertiţii tăi nu
pot fi controlaţi. Iar dacă lucrarea ta este organică, atunci ea va fi
atractivă şi creştinii din bisericile americanizate vor veni în bisericile tale
pentru că în ele ei se vor putea integra. Asta ne sperie pe noi! Aceasta este
o ameninţare pentru noi. De ce? Pentru că ne loveşte la bază, afectându-ne
financiar şi numeric. Nimeni din America nu este lăudat dacă tu urmezi un lucrător
nativ. Când aceasta se întâmplă noi pierdem bani.
În al doilea
rând, cei ce sunt nativi observă dacă o biserică care se naşte este potrivită
pentru ei! Ei vor părăsi bisericile americanizate şi vor merge „acasă”.
Aceasta s-a întâmplat în China şi în India. Mulţi oameni au părăsit bisericile
americanizate. Misionarii erau foarte mânioşi din cauza aceasta. Ar fi trebuit
să fie invers. Ca misionari, ar fi trebuit să fie scopul nostru să-i
vedem pe creştini părăsind ceea ce este neorganic mergând la ceea ce este
organic. Noi nu trebuie să ne aprindem dacă ei fac aşa.
Oricine
poate vedea diferenţa clară între cele două expresii diametral opuse ale
credinţei creştine. Localnicii s-au bucurat; misionarii au atacat!
Da, o
experienţă locală a trupului lui Cristos îi îngrozeşte pe misionarii americani
şi britanici mentalitatea lor imperialistă. Şi pe organizaţiile religioase. Noi
suntem ameninţaţi de o lucrare nativă care este în întregime în afara influenţei
noastre. Dacă lucrarea are succes noi suntem şi mai umiliţi! Iar dacă
este şi minunată devenim turbaţi!
Cele două
lucrări, cu fonduri puţine şi întruniri pline de oameni săraci, erau în măsură
să umbrească tot ce a făcut Occidentul în cele două ţări! Sau în
America!
Acele
lucrări nu aveau nimic din mentalitatea vestică cu strane şi amvoane, cu şcoli
biblice şi pastori.
Revin însă
la problema ruşinii. Pe noi nu ne-a interesat să învăţăm de la aceşti
oameni. Ne putem da seama astfel de mentalitatea americană: nimeni nu a venit
să înveţe de la cei doi bărbaţi!!!
Ţine cont că
în America şi în toată lumea anglofonă sunt zeci de mii de tineri care învaţă
în seminarii şi în şcoli biblice. În fiecare săptămână creştinii se duc cu
grămada la seminarii, conferinţe, încercând să afle tot mai mult despre
Cristos. Ei vin din toată lumea anglofonă pentru a sta la picioarele câtorva
pastori cu succes. Însă cele mai bune lucrări creştine făcute pe această
planetă în ultima sută de ani au trecut neobservate.
Te îndoieşti
de asta? Încearcă să găseşti ceva despre lucrările acestor oameni în orice carte
de istoria activităţii misionare! Încearcă să afli istoria lor. Nee, va avea
două propoziţii. Pradham, poate o propoziţie, sau niciuna. Pentru
Occident Singh nici nu există!
Dar asta nu
e tot.
Sute de mii
de occidentali au stat la picioarele slujitorilor americani, dar niciunul nu a
mers în India să stea la picioarele lui Bakht Singh. (Unii l-au vizitat
pentru câteva zile! Cu siguranţă nimeni nu a stat trei ani de
zile!)
Nici măcar
un occidental nu a stat vreodată la picioarele lui Prem Pradham.
Niciunul. Şi s-ar putea ca el să fie cea mai proeminentă figură a istoriri
bisericii din ultima mie de ani.
De ce au
fost trecuţi cu vederea? Pentru că ei nu erau occidentali, pentru că pielea nu le
era albă, stilul lor era diferit, cultura străină, bisericile organice... cu
alte cuvinte complet diferiţi de expresia occidentală. În plus, cine vrea să
stea alături de nişte oameni pe care misionarii iau defăimat aşa de tare!
Noi suntem
americani! Ei erau indieni, noi americani. Ei erau nepalezi, noi, americani.
Dragul meu,
ascultă-mă!
Pe noi,
americanii nu ne interesează creştinismul indigen.
Pe noi,
americanii, nu ne interesează o biserică diferită, unică, care se autofinanţează,
autonomă, şi indigenă în ţara voastră. Noi ştim doar un lucru, să vă dăm
creştinismul şi biserica americană. Altă posibilitate nu aveţi! Vom sta
împotriva voastră cu toată puterea, banii şi influenţa pe care o avem dacă
încercaţi să aveţi un creştinism nativ, organic.
Nici un
profesor de misiologie n-a sugerat vreodată tinerilor, care studiază în America
ca să devină lucrători creştini, să meargă şi să viziteze India şi Nepalul.
Nici un bord de misiune sau vreo organizaţie religioasă nu au mers vreodată să
studieze modul de lucru al acestor oameni şi să înveţe din viaţa lor!
Mulţi dintre noi
i-au atacat cu înverşunare.
De ce?
Pentru că
suntem orbi. Şi occidentali! Cei mai mulţi dintre noi suntem orbi să
vedem Eclesia, viaţa bisericii, o comunitate de credincioşi! Nici nu putem
concepe ca acestea să fie indigene.
Noi n-am
auzit niciodată de termenul organic. Nu ştim ce înseamnă. Americanii nu
ştiu nimic de viaţa bisericii. Noi cunoaştem doar „biserica”, aşa cum
ne-a fost ea dată de reformaţie... o întâlnire de o oră pe săptămână care are
loc duminica dimineaţa. Asta-i tot.
Mai rău este
că noi nu putem vedea complexul nostru de superioritate. Nici măcar nu ne dăm
seama că îl avem. Pentru noi, el este ca aerul pe care-l repirăm. Şi niciodată nu ne vom schimba.
De asemenea,
noi cunoaştem puţin despre cruce.
Dar cel mai
rău lucru este, că noi niciodată nu am participat la o întâlnire a unui trup
organic de credincioşi. Nici în ţara voastră, nici în a noastră. În întreaga
noastră istorie, noi nu am văzut vreodată o biserică americană, care să
se potrivească cu cultura noastră, să fie indigenă şi organică. Probabil ne
întrebăm cam cum ar arăta.
Înţelegi ce
spun? De când este America, noi nu am văzut o expresie americană organică
a vieţii bisericii!!!
Probabil că
mai greu găseşti în America o biserică indigenă organică decât oriunde pe
pământ.
Avem nevoie
de ceea ce şi voi aveţi nevoie. Şi vouă şi nouă ne lipsesc aceleaşi lucruri.
Sunt convins
că cei mai mulţi creştini americani nu s-ar deplasa 100 de kilometri ca să vadă
o Eclesie organică. Şi dacă totuşi sunt interesaţi, se duc doar la o întâlnire.
Foarte probabil că vor spune că nu-i mare lucru ce au văzut! Sau cel puţin nu
va fi prea important pentru ei, pentru evanghelizare, pentru activitatea misionară
sau pentru nevoia disperată de a avea o reală viaţă a bisericii.
Acum ai
înţeles o frântură din mentalitatea imperialistă americano-britanică care
urmăreşte colonizarea credinţei creştine. Aceasta este realitatea dură a lipsei
de respect şi a dispreţului inconştient pentru cultura altor popoare, pentru
ceea ce este indigen şi pentru ceea ce este o lucrare a voastră, în ţara voastră.
Noi nu avem
o biserică organică, după cum nici voi nu aveţi. Noi avem nevoie de
ea, la fel şi voi. Suntem la fel. Poate exista o biserică nativă, organică
şi indigenă în ţara voastră? Cine va îndrăzni să o înceapă? Cum se ajunge la
aşa ceva?