5. Scandalul nepalez
Ce s-a
întâmplat în Nepal? Iată istoria unei naţiuni micuţe, atât de săracă, de
izolată şi de înapoiată, fiind aproape la fel de primitivă cum era lumea pe
timpul lui Pavel!
Să nu vă
gândiţi la o ţară cu şosele care să lege oraşele între ele. Găsiţi doar
poteci. Dacă ieşiţi din capitala ţării, Katmandu, procentul analfabeţilor este
aproape 100%. Foarte mulţi oameni sunt bolnavi.
Când s-a
născut biserica în Nepal, Evanghelia lui Cristos era în afara legii.
Într-o zi un
nepalez a fost mântuit în India. El s-a întors înapoi în ţara lui ducând cu el
şi Evanghelia. Preţul pe care el şi cei ce au crezut l-au plătit a fost
foarte mare. Povestea lor este fără precedent în istoria
creştinismului.
După multă
persecuţie Nepalul a fost binecuvântat cu o biserică atât de pură, atât de
răspândită în toată ţara precum a fost biserica din primul secol.
Povestea bisericii indigene din Nepal nu are echivalent în istoria
creştinismului. Bisericile care s-au format în Nepal au fost atât de bine
încorporate ţării ca nimic altceva ce a fost făcut în Numele lui Cristos.
Dacă
biserica „Nou-Testamentală” a existat vreodată în ultimii 1700 de ani, atunci ea
a existat în Nepal. Din nefericire pentru ei, ei nu erau buni din punctul de
vedere al mentalităţii americane. (Mă tem că nici Pavel n-ar fi fost bun, la
fel!)
Cum a ajuns
credinţa creştină în Nepal? Nu a venit din Occident deoarece abia după treizeci
de ani guvernul nepalez a acordat libertate religioasă. Evanghelia a ajuns în
Nepal printr-un nepalez. El a dus Evanghelia poporului său, pe vremea când
credinţa creştină era în afara legii!
În Nepal,
biserica s-a născut fără nici o influenţă occidentală şi cu totul în
afara legii.
Ţineţi
minte, un nepalez a dus Evanghelia acolo. Biserica din Nepal a fost în
întregime în afara influenţei vestului!!! Acest lucru s-a dovedit a fi mai
târziu punctul cel mai slab.
Biserica
nepaleză, o biserică indigenă, organică, nativă, cu propriile ei căi,
obiceiuri, cu propria cultură şi experienţă nu a putut fi oprită de către
persecuţia guvernamentală. Dar ceea ce nu a putut face persecuţia unui guvern
păgân, au făcut misionarii americani. Misionarii americani şi organizaţiile
para-bisericeşti au distrus o mare parte din biserici. Nu poate fi pe
această planetă o biserică pură, ne-occidentală, ne-americană care să nu
fie incriminată.
Ceea ce s-a
întâmplat în Nepal, când s-a dat libertatea religioasă, era de aşteptat. Ceea
ce s-a întâmplat acolo se întâmplă în Albania chiar acum. Ascultă, Europa de
Est, aceste lucruri s-au întâmplat în multe ţări. S-au întâmplat peste tot unde
noi, americanii şi britanicii am mers cu Evanghelia. Voi trebuie să cunoaşteţi
adevărata faţă a misiunilor evanghelismului şi organizaţiilor religioase
americane. Noi avem căile noastre lipsite de etică! (Bineînţeles, noi facem
toate aceste lucruri în numele aducerii oamenilor la Cristos!)
Ce s-a
întâmplat? Înainte ca să fie acordată libertatea religioasă, în Nepal existau
legi aspre împotriva credinţei creştine. Nu-i era permis accesul în ţară
niciunui misionar creştin. Când aceste legi s-au schimbat, organizaţiile
noastre non-denominaţionale au mers cu sutele în
Nepal! Am
mers în Nepal cu aceaşi mentalitate şi metode cu care chiar acum mergem în
România, Albania, Rusia, ţările C.S.I. şi toate celelalte ţări din Estul
Europei.
În toate
ţările, cu mici deosebiri, maniestăm aceeaşi agresiune, aceeaşi lipsă de
respect pentru ceea ce nu este american. În Nepal aceste fapte au fost mai
evidente!
Noi am văzut
o biserică ca nici o altă biserică pe care o văzusem înainte şi am fost
îngroziţi.
Ceea ce
văzusem nu era vestic, şi ca urmare am considerat ca fiind ceva ciudat şi
inferior.
Americanii
nu pot concepe o Evanghelie, o biserică sau un lucrător creştin care nu este în
întregime influenţat de către Occident.
Noi nu putem
accepta o biserică ca fiind bună, scripturală şi adevărată, decât dacă este
după tiparul nostru. Pentru noi, o Evanghelie ca cea din Nepal este de la sine
rea şi nescripturală. Şi dacă ea ar deveni plină de succes, s-ar putea să
ajungem s-o numim sectă, cu toate că ştim bine că nu este aşa.
Fiţi atenţi!
Faptul că eu spun aceste lucruri nu va schimba cu nimic pe americani şi nici
modul lor greşit de a proceda în lucrări. Noi am putea să atacăm şi să
distrugem un lucrător nativ, care se străduieşte să facă propria lui lucrare în
ţara în care noi ajungem.
În general
noi atacăm o lucrare nativă care nu a fost influenţată de Occident şi care nu
ni se alătură nouă.
Nepalul este
doar un caz. este povestea unei lucrări native şi a unui plantator de
biserici indigen. Este povestea a ceea ce s-a întâmplat cu lucrarea lui
când a ajuns în contact cu evanghelismul fulger, cu bordurile de misiune, cu
misionari şi cu organizaţiile religioase americane.
Speranţa mea
este ca această întâmplare să te schimbe pe tine. Este puţin
probabil ca citirea aceste întâmplări să ne schimbe pe noi americanii. Când
este vorba de evanghelizat noi ştim să trecem cu vederea chiar şi cele mai rele
lucruri pe care le facem.
Biserica
organică din Nepal
În momentele
în care eu scriu aceste rânduri, biserica din Nepal este sistematic distrusă de
către organizaţiile religioase şi misionarii americani. Aceasta este valabilă mai
ales în localităţile care sunt accesibile occidentalilor.
Când au
ajuns misionarii occidentali, În Nepal erau circa 30.000 de credincioşi.
Eclesia de aici era una din cele mai pure şi mai deosebite din întreaga istorie
modernă. Expresia ei era organică.
Când
evanghelismul fulger american a intrat din plin în această ţară, această
frumoasă odisee care durase treizeci de ani a început să se încheie.
Literalmente, au venit mii de misionari care stăteau câte o lună. În capitală
s-au instalat cartierele generale a câteva organizaţii religioase americane.
Evanghelismul american a atins Nepalul. Ştirea unui rezultat fantastic a
înconjurat lumea. Au început să curgă banii.
Când
americanii au văzut bisericile indigene, ei au văzut un faliment total!
Ce a făcut
omul acela în Nepal constituie una din cele mai măreţe realizări din toată
istoria creştinătăţii. După părerea mea, cu greu ai putea găsi credinicoşi mai
buni ca cei din Nepal.
Cuvântul lui
Dumnezeu era cel care prevala. Nepalul a auzit Evanghelia. Dar, mai ales, biserica
a fost plantată în toate locurile şi convertiţii acestor biserici rămâneau
în ele.
Rămâneau în
trupul lui Cristos. Evanghelizarea Nepalului înaintase cu un ritm constant.
Ei făcuseră ceva ce evanghelismul nostru nu făcuse niciodată. Pentru ei convertiţii
contau.
Aceştia erau
incluşi în biserică. Spre deosebire de convertiţii organizaţiilor religioase,
convertiţii erau incluşi în Eclesia şi funcţionau în aceasta.
Noi,
americanii, fiind orbi faţă de o Eclesie organică şi slujind un dumnezeu numit
„evanghelizarea lumii într-o singură generaţie”, pe deasupra fiind saturaţi de
o evnghelie lipsită de conceptul de biserică nu puteam concepe aşa ceva. Dacă
nu am văzut metodele noastre, mentalitatea noastră şi
evanghelismul nostru, noi am văzut că totul este falimentar!
Probabil că
lucrul cel mai preţios pe care acei creştini nepalezi l-au avut, şi de care noi
americanii nu ştim nimic, este faptul că pentru ei Evanghelia era inexorabil
legată de viaţa bisericii. Ei nu aveau conceptul occidental potrivit căruia
trebuie să mergi prin oraşe ca să predici Evanghelia şi să câştigi cât mai
multe suflete, iar apoi să-ţi iei zborul către următorul oraş, ţară, sau
continent. La început acest frate a mers din sat în sat, predicând Evanghelia,
adunându-i pe noii convertiţi şi stând cu ei până experienţa Eclesiei se
năştea. Biserica devenise centrul vieţii creştinilor din Nepal, aşa cum şi
trebuie să fie!
De fapt, aşa
ar trebui să fie şi în America. Dar acesta este un lucru pe care evanghelicii
occidentali nu-l pot pricepe. Pentru noi, „biserica” reprezintă o oră
petrecută într-o clădire duminică dimineaţa. Creştinii nepalezi erau cu ani
lumină înaintea noastră în ceea ce privesc înţelegerea, experienţa şi
devotamentul lor pentru biserică. Eclesia era viaţa lor... pentru ei biserica
era un mod de viaţă!!!
Probabil că
cea mai mare greşeală a lor a fost că au procedat ca Pavel. Biserica era
centrul lor. O biserică locală, organică, indigenă! Ei şi-au păstrat
cultura. Un localnic care venea la întâlnirile lor nu se simţea ca şi cum a aterizat
în Occident.
Pentru
nepalezi biserica nu era o clădire cu bănci. Absolut deloc! Biserica erau oamenii.
Şi această Eclesie nu era plictisitoare. Era stilul lor de viaţă.
Nu mai este
nevoie să spunem că întâlnirile erau pline de viaţă. Fiecare participând.
O poveste
minunată. Biserica era un mod de viaţă, o civilizaţie... o comunitate a lui
Cristos în mijlocul lumii.
Americanii
s-au uitat şi n-au văzut ce se întâmpla şi n-au băgat în seamă. Nu ne
interesa.
Înainte de
toate noi eram interesaţi în organizaţiile noastre! Eclesia nu
era în mintea noastră atunci când am ajuns acolo captivaţi în întregime de
propria noastră însărcinare de a evangheliza lumea. În sufletul nostru nu ardea
focul pentru Eclesia. Noi n-am încercat să păstrăm biserica organică care era
acolo. Pe nimeni nu l-a interesat. Am
venit, ne-am uitat şi am furat! Am cumpărat creştini.
Nu ne-am oprit să observăm că decimam
acele biserici şi că mutilam expresia nepaleză a trupului lui Cristos.
Noi am făcut
ceea ce era în minţile noastre. Când am dat de acele biserici, nici măcar nu
leam privit ca biserici. Le-am văzut doar ca o sursă de oameni pentru
organizaţiile noastre.
Totala
noastră lipsă de respect pentru cultura unui popor întreg este grotească.
Ceea ce ar
fi trebuit să facem, era să stăm la picioarele acelor nepalezi şi în umilinţă
să învăţăm viaţa bisericii.
Această
oportunitate rară a fost ratată. Biserica organică, indigenă a fost exterminată
în orăşelele mai mari ale încă unei ţări! Americanizarea creştinităţii
a continuat.
Scorul: încă
o biserică indigenă a fost distrusă. Au fost americanizaţi creştinii a
încă unei naţiuni.
Dragilor de
americani, nu le-a păsat absolut deloc de calitatea acelor oameni nici de
suferinţa pe care aceştia au răbdat-o pentru Cristos. Tot ce a contat a fost că
ei procedeau altfel. Nu ca misionarii. Nu ca americanii!
Ascultă
Europa de Est! Voi aveţi o şansă. Nepalul n-a avut-o.
Dar poestea
continuă cu tragedia ei.