19. A
cui e vina?
Nu America
este problema.
Nu
americanii sunt problema.
Problema
este că fiecare din noi este obsedat de superioritatea propriei culturi. Toţi
suntem obsedaţi să răspândim propria cultură şi să propagăm propriile idei
religioase.
Dacă nu s-ar
fi descoperit America de Nord şi dacă China ar fi fost cea mai creştină naţiune
de pe pământ şi ea ar fi fost bogată şi ar fi dus Evanghelia în lumea întreagă...
ar fi fost aceeaşi problemă. Chinezii ar fi dat lumii întregi versiunea lor a
creştinismului, etc. Am fi avut de-a face cu o chinezare a creştinismului! Ar
fi fost aceeaşi situaţia dacă ar fi fost Japonia, sau oricare altă ţară
mare, puternică, cu o cultură bogată... şi cu un mic simţământ de
superioritate.
Vedeţi, noi
de asemenea am fost victimele culturalizării de către altă naţiune. Nici noi nu
avem o expresie nativă, indigenă, organică a bisericii. Tipul nostru de
creştinism este un transplant dintr-o naţiune şi o cultură străină. Englezii,
care aveau o cultură bogată şi un complex de superioritate au anglicizat
creştinismul din America. (Scoţienii au făcut acelaşi lucru englezilor. John
Calvin, un francez a dat-o scoţienilor. Aha! Acum ştim asupra cui să aruncăm
vina! Să-i blamăm toţi pe francezi!)
Toţi ne-am
confruntat cu faptul că cineva din afară ne-a impus un creştinism artificial,
inorganic, şi plictisitor! Şi realitatea este că noi nu ştim ce înseamnă
„biserica” şi probabil niciodată nu am experimentat adevărata viaţă a
bisericii.
Haideţi să
considerăm că sunteţi din Ungaria. Iată ce se poate întâmpla: ţara voastră este
una din centrele importante ale reformaţiei calviniste. Voi sunteţi mândri
de acest fapt. Puteţi citi cartea aceasta şi să ziceţi: „Să nu ne lăsăm
influenţaţi de americani”. Bine,
dar fiţi atenţi!
Vă rog,
aduceţi-vă aminte: bisericile voastre din Ungaria sunt moarte de acum cinci
sute de ani! Mă tem că voi veţi sta cu versiunea voastră a bisericii şi a
creştinismului în loc să vă schimbaţi radical. Decât să ţineţi ce aveţi,
mai bine aţi imita versiunea americană. Spun aceste lucruri tuturor celor ce
citiţi această carte, indiferent de ţara în care trăiţi. Voi aveţi totuşi trei
posibilităţi: (1) să rămâneţi aşa cum sunteţi şi să fiţi ocoliţi de timp şi
de schimbare; (2) să fiţi americanizaţi; (3) să deveniţi radicali.
Voi spune
aceste lucruri chiar şi americanilor: (1) rămâneţi cum sunteţi cu un creştinism
de tip britanic, sau (2) faceţi schimbări radicale; descoperiţi o expresie
indigenă a Eclesiei. Mai adaug un lucru: creştini americani, vă rog opriţi-vă
să mai daţi altor naţiuni creştinismul american.
Cel mai rău
lucru pe care toţi îl putem face este să lăsăm lucrurile aşa cum sunt.
Rădăcina
problemei este concepţia noastră despre Eclesia. Este greşit modul în care noi
o vedem din punctul de vedere al maniestării ei.
Nimeni, în
ultimii 1700 de ani ai istoriei bisericii, nu a propus ca model o biserică
organică... unică ca expresie în fiecare loc, diferită în fiecare cultură.
Toate teologiile diferitelor denominaţiuni din ultimii 1700 de ani au mers în
direcţia unei practici universale a bisericii.
Acelaşi
ritual şi aceeaşi practică în toată zona lor de influenţă. Asta s-a întâmplat
într-o perioadă atât de lungă, 1700 de ani!
Toţi trebuie
să ne lansăm într-o mare şi nouă aventură pentru descoperirea unei expresii a
bisericii care să fie unică pământului nostru natal.
Când avem
întâlniri ale Eclesiei trebuie să ne oprim să mai gândim în termeni universali.
Trebuie să începem să ne luptăm pentru o expresie a trupului lui Cristos care
să fie locală, să respecte cultura şi sociologia zonei în care se manifestă, să
fie biologică şi organică.
Dintre toate
popoarele, mai ales americanii trebuie să afle propria lor practică unică a bisericii
pe pământul american. Americanii trebuie să cinstească faptul că japonezii vor
găsi propria lor expresie a Eclesiei, unică ţării lor, care „se potriveşte” cu
cultura şi conceptele lor sociale... şi cu totul diferită de orice practică
americană.
La fel cu
toate naţiunile şi toate culturile... şi toţi credincioşii... de peste tot.
Într-un
cuvânt: Toţi trebuie să începem să luăm poziţie pentru ca fiecare zonă, fiecare
cultură, fiecare seminţie şi limbă să descopere propria ei expresie unică a
vieţii bisericii. O luptă pentru local, indigen, organic şi pentru sfârşitul
universalităţii. (America are nevoie să fie prima în această revoluţie!)
Această
schimbare cere o nouă generaţie de creştini. Tineri şi tinere care sunt o
generaţie alesă. O generaţie care refuză „să meargă la biserică”. O generaţie
care va întoarce spatele clădirilor, stranelor, amvoanelor, clericilor şi
pastorilor, şi care - din dragoste pentru Cristos şi pasiune pentru biserică -
vor fi pionieri într-o odisee nouă, măreaţă! O acută căutare a bisericii...
exprimată diferit şi unic în fiecare oraş şi naţiune de pe pământ. Şi o
generaţie care se va lupta pentru ca elte popoare, din alte ţări, să aibe
propria lor odisee pentru descoperirea Eclesiei. Toţi să facem un testament că
toţi credincioşii din celelalte rase, culori, triburi, limbi şi culturi au un
drept la viaţă a bisericii unică care să le fie în întregime proprie.
Fie ca tu să
pui cartea jos şi să începi acum marea odisee!!!
(1) În
engleză titlul cărţii este: „How to meet
under the headship of Jesus Christ”.
Există o
carte care se alătură acesteia: „Cum trebuie să fie biserica” (1).
Aceste două
cărţi sunt gândite ca să fie citite împreună. Una arată problema. A doua vă dă
un ajutor limpede pentru ca să găsiţi, să aveţi şi să păstraţi o expresie
indigenă, organică a vieţii bisericii.