18.
Către cine a fost scrisă această carte
Dacă această
carte este scrisă pentru misionari şi membri organizaţiilor parabisericeşti,
atunci probabil că ea v-ar sugera să veniţi acasă! Veniţi acasă şi începeţi de
la capăt cu practicarea şi experimentarea unei expresii americane organice a
vieţii bisericii (1) .
(1) Efectiv,
ce este viaţa bisericii? Poate cineva defini dragostea, viaţa, chintesenţa sau
sinum bonum? Viaţa bisericii Este ceva pe care o experimentezi, chiar te
cufunzi în ea. Este imposibilă definirea. Cel mai rău lucru pe care l-aş putea
face este să definesc viaţa bisericii şi, deci, să stabilesc limite şi
concepte. Ea defineşte teologiile oamenilor.
Este
dificilă experimentarea părtăşiei într-o comunitate de credincioşi,
descoperirea unei expresii organice şi indigene a vieţii bisericii, fiecare
fiind foarte tare expus şi va lua mulţi ani din vieţile bărbaţilor şi femeilor
ce conduc aceste organizaţii. Pentru cei mai mulţi americani aceste lucruri par
a fi în plus. Nu putem concepe să ne părăsim lucrarea şi să stăm... într-o
cameră de zi timp de patru, cinci ani până când scăpăm de mentalitatea actuală.
Aşa că cei mai mulţi americani atinşi de cartea aceasta vor face ce ştim noi să
facem cel mai bine... vor inova!
Domnilor, nu
este de ajuns să inovăm.
Se va lua o
altă direcţie, o altă cale (mai rapidă) va înlocui o astfel de sugestie ciudată
ca „Mergeţi acasă şi învăţaţi viaţa bisericii”. Totuşi, adânc în subconştientul
nostru noi ştim că nu putem da ce nu avem!
De aceea,
cred că pe cei mai mulţi din cei ce sunt în câmpul de misiune, această carte îi
va face să se oprească puţin şi să reflecteze. Apoi?
Probabil
unii vor inova.
Şi vor schimba puţin.
Dar,
consider că cei mai mulţi care vor citi această carte nu vor înţelege despre
ce-i vorba. Schimbarea trebuie să fie titanică, atotcuprinzătoare şi
atotpătrunzătoare. Nu câmpul de misiune ar fi cel mai bun loc pentru a face o
schimbare atât de radicală. Dacă veţi încerca o asemenea schimbare veţi fi daţi
afară din orice organizaţie a-ţi face parte!!! Cam 1700 de ani din
istoria bisericii stau mărturie pentru ce am spus eu.
Cât de
drastică este schimbarea de care avem nevoie? Cel puţin la fel de extremă ca
aceea din timpul Reformaţiei când oamenii au suferit agonia trecerii de la
catolicism la protestantism.
Cel puţin la fel de
radical.
Probabil mai
radical, cum ar fi trecerea de la catolicism la anabaptişti!!!
Dacă voi,
misionarii acestui pământ şi voi, lucrătorii organizaţiilor parabisericeşti,
doriţi să înţelegeţi puţin cum erau lucrurile în primul secol, daţi-mi voie să
sugerez să citiţi istoria... aşa cum este dezvăluită în „Nepovestita istorie
a creştinilor din secolul I (2) .”
(2) Nota
editorului: celelalte cărţi, ale aceluiaşi autor, despre activitatea misionară,
plantarea de biserici, evnaghelism şi americanizare sunt: „Cum trebuie să fie
biserica” (Titlul englez: „How to meet”), apoi: „Nepovestita istorie a
creştinilor din secolul I”, (Titlul în engleză: „Revolution”), „Mai mult decât
radicali” (Titlul în engleză: „Beyond radical”), ele prezintă o întoarcere la
conceptele primului secol privind plantarea de biserici. Americanizarea
creştinismului este despre activitatea misionară, evanghelism şi viaţa
bisericii. Prima carte din această serie care vă este recomandată să o citiţi
este „Nepoestita istorie a creştinilor din secolul I”.
V-aş spune
că aveţi nevoie, o nevoie disperată, să lăsaţi aceste cărţi să aibe un
impact asupra vieţilor voastre şi să vă schimbe viitorul.
Fie ca
Dumnezeu să vă vorbească mai multe.
Personal, eu
sper să vă întoarceţi acasă în America şi să învăţaţi viaţa de biserică
organică. Învăţaţi ce înseamnă viaţa bisericii în America. Dacă vă întoarceţi
înapoi sper să mergeţi împotriva curentului. De asemenea, sper să urmaţi
exemplul lui Pavel şi să lăsaţi pe poporul Domnului să descopere propria
lui expresie a vieţii bisericii... aşa cum este reflectată de acel popor.
Dacă vei
face aceste două lucruri aveţi şanse să pierdeţi aproape pe toţi prietenii pe
care i-aţi avut. Vei sfârşi prin a fi o versiune modernă a unui
anabaptist... cineva de care nimeni nu are nevoie.
Dar, vai,
trebuie să vă mărturisesc că am scris această carte în primul rând pentru
neoccidentali, adică pentru creştini, care nu sunt anglofoni sau din
Europa de Vest. Am scris, de asemenea pentru cei din ţările unde misiunile
occidentale nu pot merge. Şi pentru lucrători creştini indigeni. Şi pentru toţi
creştinii din Europa de Est! (Voi sunteţi chiar acum în plin proces de
americanizare.) China, probabil că tu urmezi. (Am terminat deja americanizarea
Americii Latine, Indiei şi a celei mai mari părţi din Asia şi Africa.) Voi, cei
din aceste ţări, aveţi nevoie să declanşaţi o revoluţie.
Pentru toţi,
dar mai ales creştinilor din Europa de Est sunt tentat să vă spun: „Rupeţi
toate relaţiile cu misionarii şi organizaţiile parabisericeşti occidentale...
cel puţin până vor lepăda această acţiune zorită ce urmăreşte americanizarea a
tot şi toate!”
Bineînţeles
nu spun aşa ceva. Doar vreau să spun aşa ceva. Aşa rare cum sunt, sunt
suficiente excepţii care să stea împotriva unei asemenea afirmaţii.
Dar, iată ce
aş spune: voi n-aveţi nevoie de banii noştri. Bakht Singh, Prem Pradham,
Watchman Nee şi alţii au dovedit acest lucru. N-aveţi nevoie de metodele noastre. Dumnezeu ştie că n-aveţi
nevoie de metodele, mentalitatea, cultura, comportamentul social sau
obiceiurile noastre. Niciuna din ele. N-aveţi nevoie de practicile noastre. Dar misiunile sau evanghelismul
„intercultural”? Frumoase cuvinte, dar ele nu înseamnă decât: „daţi-ne voie să
vă americanizăm”.
Aş accentua:
nu vă alăturaţi nici uneia din misiunile sau organizaţiile noastre
parabisericeşti. Ele vă vor ruina.
Vă vom occidentaliza. Vă
vom corupe. Vă vom cumpăra sufletele şi vă vom fura integritatea. Vom face şi
mai mult. Dacă vreodată vă veţi alătura... veţi avea nevoie să vă
examinaţi inima, motivele, consacrarea voastră lui Cristos!
Urmăriţi ce
vi se va întâmpla când veţi încerca să copiaţi metodele noastre pline de
reclamă, publicitate, propagandă şi „viziuni”. Întrebaţi-vă: „Ce efect are
acesta pentru inima mea?” Şi când primiţi banii noştri americani... inima
voastră ştie că renunţaţi la ceva sacru din fiinţa voastră doar ca să obţineţi
nişte bani... bani primiţi doar pentru că lucraţi pentru noi. Pentru noi!
Ceea ce ne
defineşte pe noi americanii, mentalitatea noastră colonizatoare, metodele pe
care noi le folosim în toate organizaţiile noastre americane şi
britanice... nu merită să fie urmate sau copiate. Sunt depăşite. Sterile. Nu
aduc nici un beneficiu vouă şi poporului vostru.
Puteţi face
mai bine. Bakht Singh a ştiut asta. Prem Pradham ştie asta. Voi o puteţi
descoperi! Daţi jos costumul nostru. Aruncaţi cravata. Îmbrăcaţi-vă cu hainele
obişnuite pe care le purtaţi pe stradă.
Întoarceţi-vă
acolo unde eraţi înainte de a întâlni ceva occidental!
Întoarceţi-vă
la cultura voastră. Faceţi o baie şi spălaţi de pe voi religiozitatea şi
profesionalismul şi pietatea noastră studiată! Deveniţi voi înşivă.
Întoarceţi-vă la ceea ce este normal pentru voi. Descoperiţi ceea ce
Domnul v-ar da vouă şi care este unic.
S-ar părea
că toţi sunt porniţi să împrăştie felul lor de „biserică” la alte
popoare. Dar Pavel a făcut în aşa fel încât fiecare biserică a avut privilegiul
să se lanseze în propria ei călătorie pentru găsirea expresiei personale a
vieţii bisericii.
Urmaţi-l pe
Pavel!
Chiar faptul
că ne considerăm superiori vouă ar trebui să stârnească nemulţumirea în voi. Noi nu chiar
vrem să ne simţim superiori. Nu vrem. Noi nu ştim că ne simţim superiori. Aşa suntem
noi, atâta tot.
Frate, poate
că noi ne comportăm ca fiind superiori vouă, dar nu suntem. Puteţi face
mai bine. Vorbiţi cu alţii. Îndrăzniţi să faceţi călătoria descoperirii...
stilului vostru a vieţii de zi cu zi a Eclesiei. Stilul este organic
poporului vostru.
Dacă veţi
părăsi organizaţia noastră? Dacă veţi ridica întrebări privitoare la felul
nostru de a proceda? Probabil că vom spune şi vom promite orice doar să vă
ţinem în organizaţie. Dacă ne veţi părăsi... puteţi să vă pregătiţi ca toţi
creştinii occidentali pe care îi cunoaşteţi să se întoarcă împotriva voastră!
Nu ne ascultaţi când vă cerem să rămâneţi. Urmăriţi ceea ce
facem. De exemplu:
Cine
vorbeşte?
Cine
răspunde de bani?
Ale cui sunt
proprietăţile?
Cine vă
plăteşte?
Dar, mai
ales întrebaţi-vă de ce staţi în rânduri aliniate, toţi privind înainte, cu un
vorbitor ce stă în faţă şi voi vedeţi doar ceafa cuiva! Şi de ce auziţi o
slujbă plicitisitoare în fiecare săptămână?!
La urmă,
priviţi în jur. Uitaţi-vă şa creştinii ce provin din ţara voastră.
Priviţi la prietenii voştri care s-au alăturat misiunilor sau
organizaţiilor paarabisericeşti americane/britanice. Ce s-a schimbat le ei? Îmbrăcămintea?
Manierele? Vorbirea? Vocabularul? În moduri subtile, aproape nedetectabile. Dar
cei mai mulţi şi-au schimbat mentalitatea!!! Vedeţi un suflet preţios
vânzându-se occidentalizării? Mai rău. Un prieten de-al vostru s-a vândut
pentru bani?
„Viziunea”
noastră merită demnitatea sufletului unui credincios! Sufletul vostru!
Alăturaţivă nouă şi veţi pierde ceva pentru totdeauna. Alăturaţi-vă nouă,
faceţi ca noi ţi în cele din urmă naţiunea voastră întreagă va suferi. (Vom
afecta viitorul sufletului naţiunii voastre.) La urma urmei, noi introducem o
cultură străină în societatea voastră.
Se interesează
misionarii americani de cultura voastră? Au arătat ei vreodată un
interes profund privind înţelegerea obiceiurilor voastre? Cât de
interesaţi sunt cel puţin într-un domeniu, cum ar fi cel al muzicii voastre?
Înţeleg ei cuvinte ca indigen şi organic? Dar mai ales, cât de
mult exercită control asupra vieţilor voastre şi/sau a colegilor lucrători?
ŞI PENTRU CÂT TIMP VOR EXERCITA ACEST CONTROL (1) ?
(1) Vezi:
„Cum trebuie să fie biserica”. Obiceiul lui Pavel era de a nu sta mai mult de
şase luni într-un oraş unde el începea o biserică.
Dacă un
misionar sau un membru al unei organizaţii parabisericeşti vine în ţara voastră
şi nu face următoarele: (1) evanghelizează, (2) pune temelia unei adunări a
credincioşilor locali şi apoi (3) pleacă după unul sau doi ani, atunci el nu
are mesajul, nu ştie cum să facă, nu are înţelegerea şi revelaţia lui Cristos,
nici a Eclesiei nici adâncimea spirituală... nici centralitatea lui Cristos în
viaţă sau în mesaj... nu are îndeajuns din niciunul din aceste lucruri
ca să-şi justifice prezenţa în ţara voastră! De fapt, lipsindu-i
aşa ceva, el nu are nici o treabă să fie misionar în ţara voastră! Şi nici în
altă parte!!!
Ori arde
pentru Cristos şi pentru biserică, arde să vadă o Eclesie indigenă, organică,
este plin de pasiune ca să părăsească Eclesia locală şi să o lase în mâinile
poporului lui Dumnezeu din acel loc... nelăsând absolut nici o supraveghere
occidnetală... sau VA TREBUI SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ în America (sau Marea
Britanie, sau oriunde altundeva este originar).
Vouă,
creştinilor care v-aţi născut, crescut şi trăiţi în propria ţară... vouă vă
este scrisă această carte.
În această
carte şi în cartea „Cum trebuie să fie biserica” (în engleză: „How to
meet”), precum şi în cartea intitulată „Omul cel mai necesar”... am
folosit ca exemplu perfect (un laborator) al orbirii activităţii
misionare occidentale mica ţară Albania! Şi orbirea noastră - neintenţionată -
ne face să ne amestecăm în cultura, sociologia şi izvoarele voastre culturale!
Am folosit Albania ca dovadă a neglijenţei crase a lipsei de respect şi a
imaturităţii noastre.
Folosesc
Albania şi pentru a arăta controlul exercitat de noi. Folosesc Albania ca
dovadă a lipsei de pricepere şi de dedicare pentru plantarea de biserici în
situl primului secol.
Pentru noi,
americanii, căile lui Pavel sunt de neconceput.
Pentru cei
ce sunt anglofoni aşa ceva este de neconceput. Nici nu vom încerca să plantăm
biserici după cum ne învaţă Scriptura!!! Vom zice numai: „Nu se poate!” Şi
poate că avem dreptate. Oamenii necesari plantării de biserici în stilul
primului secol au nevoie de o adâncime spirituală şi o zdrobire înaintea
lui Dumnezeu care rareori se găseşte în veacul acesta sau în oricare alt veac!
Dar, aceasta
nu justifică ceea ce facem noi!
Nu există o
concluzie. În ţările de pe întreg pământul oameni curajoşi trebuie să înceapă
de la început.