10.
America, te vei schimba vreodată?
Mi s-a spus
nu de mult, că un creştin chinez a ieşit pe ascuns din ţară şi a vizitat câteva
biserici americane. Când s-a întors înapoi în China a fost întrebat care este
cea mai puternică impresie pe care o are în urma călătoriei efectuate.
Răspunsul lui a fost: „Sunt uimit câte pot să facă americanii fără ajutorul lui
Dumnezeu!”
Există o
organizaţie în America care nu face altceva decât să ţină evidenţa activităţii
creştine din America. Un prieten de-al meu i-a luat un interviu şefului acestei
organizaţii. Iată o cifră pe care el a menţionat-o:
În ultimii
şapte ani bisericile americane au cheltuit 250.000.000.000 dolari (adică 250
miliarde de dolari). Asta înseamnă un sfert de triliard de dolari. Dar, în toţi
aceşti ani, biserica nu a crescut!!! S-au
cheltuit atâţia bani şi nu s-a înaintat deloc!
Noi
mărşăluim, dar pe loc. Un sfert de triliard de dolari doar ca să nu dăm înapoi. În America
creştinismul nu înaintează. Punctul nostru de plecare este greşit, iar
creştinismul pe care noi îl exportăm distruge sufletul şi spiritul oamenilor.
Domnilor,
punctul vostru de plecare este greşit. Ideile şi practicile voastre, indiferent
cât de biblice sunt, nu sunt biblice. Sunt tradiţii. Nu au efect. Ele nu
sunt ca să fie folosite şi nu vor avea nici un efect. Ne vom schimba? Probabil
că nu. Vom inova. Atâta tot.
Până nu
înţelegem ce înseamnă o comunitate de credincioşi vom fi ca omul din povestea
chinezească care a stat toată ziua într-o cameră umflând baloane, ca apoi să le
dezumfle.
Viaţa de
biserică, organică şi indigenă, aşteaptă să fie experimentată.
Fii sigur,
că într-o zi, viaţa indigenă, organică a bisericii va reapare. Ne vom vedea
depăşiţi de o nouă specie de creştini şi de lucrători. În istoria Eclesiei va
fi o nouă zi, cu care va veni sfârşitul metodelor misionare actuale.
Chiar acum,
când eu scriu aceste rânduri, mii de creştini părăsesc bisericile din America. Unde se duc?
Se întorc în case, în camerele de zi. Mişcarea „biserica în case” ne
arată ce va fi viitorul.
În vederea
evanghelizării acestei lumi noi nu vom putea forma destui lucrători şi
niciodată nu vom putea strânge suficienţi bani ca să ridicăm clădirile pe care
noi le numim „biserici”.
Într-o zi va
învinge camera de zi, biserica laică, biserica organică. Atât în America cât şi
peste tot în lume. Actualele tradiţii ne vor ajuta la aceasta! Ele ne vor face
să părăsim actualele clădiri!!!
Dumnezeu să
grăbească ziua aceea.
Am ajuns la
sfârşitul părţii întâi şi la începutul celei de-a doua.
A doua parte
a cărţii este să vă ajute pe voi, care nu sunteţi americani, să ne înţelegeţi
pe noi! Noi mişunăm peste tot pământul şi s-ar părea că suntem pe
punctul de a îngrămădi pe toţi creştinii, pentru o mie de ani, într-o versiune
americană a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Învaţă modul
nostru de gândire. Înţelege-ne naivitatea, superficialitatea, modul cum ne
folosim banii, puterea şi influenţa noastră. Suntem ca o forţă periculoasă în
calea vieţii bisericii şi a experimentării creştinismului în viitor.
Pericol pentru voi şi pentru cultura voastră.
Printre
răscumpăraţi, în curând, nu va fi decât credinţa americanizată. Sau cel puţin
aşa se pare. Dar voi, care nu sunteţi americani, puteţi opri acest marş
mondial. Stă în puterea voastră să-l opriţi!
Ce urmează
sunt câteva frânturi despre noi. Şi când terminăm, adu-ţi aminte: (1)
bisericile noastre sunt moarte; (2) ajutorul dat de americani nu va fi de folos
pentru nevoile voastre; (3) există o posibilitate mai bună. Lepădaţi-o pe
prima. Nu vă atingeţi de a doua.
Găsiţi o
cale mai bună.
VOI
PUTEŢI AVEA MAI MULT DECÂT
VĂ OFERIM NOI VOUĂ