MANUALUL ATEULUI
În orice parte a lumii, unde oamenii ştiu să scrie, ei au o
carte sfântă.
Şi lumea comunistă are biblia ei.
Se numeşte “Manualul ateului”. Ea a fost publicată de
Academia de Ştiinţe din Moscova, prima dată în 1961, (editura de stat pentru
ştiinţa politică) şi este rezultatul muncii colective a unui număr de
specialişti, cum sunt istoricii Beliaiev şi Belinova şi filozofii Cianişev,
Elşina şi Imilia. Redactorul final al acestei cărţi este profesorul universitar
S. Kovalev. Cartea a fost retipărită de câteva ori de la publicarea ei.
Această carte, care este un rezumat al crezului ateu, a fost
tradusă în multe limbi şi răspândită în numeroase ţări socialiste. Ideile
cuprinse în această carte sunt propagate din şcoala primară până în facultăţi,
cât şi prin radio, televizie, filme şi în adunări ateiste. Iar când moare un
ateu, cuvântarea rostită la înmormântarea lui, în conformitate cu doctrina
Bibliei Comuniste, asigură familia îndurerată că morţii sunt morţi pentru
totdeauna, că nu există nici o mângâiere pentru cei loviţi de această pierdere,
că cei ce s-au despărţit acum nu se vor mai revedea niciodată, că nu există
Dumnezeu şi nici viaţă veşnică.
Principalul scop al acestei cărţi este să arate că nu există
Dumnezeu.
Am putea răspunde foarte simplu cu o întrebare: “Dacă nu
există Dumnezeu, cum se face că există oi?”
Această întrebare a fost pusă în adevăr la o întrunire
comunistă în Uniunea Sovietică. Conferenţiarul explicase că viaţa a apărut în
mod spontan şi s-a dezvoltat prin selecţie naturală; că în lupta crudă pentru
supravieţuire au rămas în viaţă numai animalele care erau mai puternice sau mai
agile decât semenii lor, pe când cele mai slabe au dispărut.
Un credincios a întrebat: “Dar cum se face că oile au
supravieţuit şi că n-au fost distruse cu desăvârşire de lupi? Lupoaica fată
cinci sau şase pui pe an, pe când oaia numai unul. Proporţia este de 5 la 1
pentru distrugător, care are dinţi ascuţiţi, ghiare, putere şi este iute la
fugă. Oaia este cu totul lipsită de apărare. Cum se explică faptul că totuşi
mai există oi? Astăzi ele sunt apărate de om. Dar lumea animală a existat înainte
de apariţia omului. Cine a apărat oile pe vremea aceea? Multe lucruri pot fi
explicate fără ipoteza că există Dumnezeu. Însă oile cu patru picioare nu ar fi
putut exista fără El, după cum nici oiţele iubitoare ale lui Cristos, care au
fost lipsite de apărare împotriva cruzilor prigonitori încă de la începuturile
bisericii, n-ar fi putut exista fără El.”
Răspunsul pe care l-a căpătat acest credincios a fost... câţiva
ani în închisorile sovietice.
Cartea ateului poate căpăta un răspuns foarte simplu şi cu
privire la Cristos.
La o reuniune a intelectualilor sovietici se discuta despre
Shakespeare. Cineva a citat cuvintele rostite de Lady Macbeth după ce-l ucisese
pe regele Duncan, în timp ce el dormea. Privindu-şi mâinile pătate de sânge, ea
exclamă: “Ieşiţi, pete blestemate! Ieşiţi, vă spun!”
Un credincios a pus întrebarea: “Ce posibilităţi ar avea o
doamnă Macbeth să fie curăţată de povara vinii sale?” Un comunist a răspuns: “Omul
este o fiinţă care raţionează. O educaţie adecvată şi un sfat bun dat chiar în
ultima clipă ar fi oprit-o de la această faptă urâtă.” Răspunsul acesta nu mai
putea ajuta la nimic. Lady Macbeth făptuise crima şi a face filozofie despre
educaţia pe care ar fi trebuit s-o primească era de prisos. Un alt comunist a
spus: “Eu socotesc că ucigaşii ar trebui pedepsiţi cu moartea”. Şi această
propunere era inutilă, deoarece un om condamnat la moarte tot moare cu un cuget
vinovat. Un al treilea comunist a asigurat pe cei prezenţi că în viitoarea
societate socialistă fericită nu vor mai fi regi, nici ambiţii deşarte şi nici
nevoia sau dorinţa de a comite crime. Însă societatea comunistă nu există
nicăieri.
Apoi credinciosul a zis: “Singura soluţie valabilă rămâne cea
a Bibliei: “Sângele lui Isus Cristos ne curăţă de orice păcat”!
Dar nu ne putem opri la răspunsuri atât de simple. Membrii
unei Academii de Ştiinţe au scris peste şase sute de pagini ca să demonstreze
că religia în general, şi în special religia creştină, este falsă. Să încercăm
a-i înţelege şi să răspundem problemelor pe care le ridică. Este o regulă de
politeţe şi dragoste să acceptăm provocarea.
Biblia ateului este plictisitoare. De fapt, nici n-ar putea
fi altfel. Nimeni nu poate fi elocvent în propagarea ateismului. Ateismul este
o tăgăduire. Cine poate scrie cu entuziasm despre o tăgăduire? Cine poate să închine
un sonet unei idei negative, să dedice un concert sau să modeleze o sculptură în
cinstea unei negări? Religia a inspirat simfonii, picturi, statui, poezii. Ateismul,
prin însăşi natura sa, nu ar putea să aibă niciodată această influenţă.
Ateismul nu are aripi.
În conformitate cu propria-i doctrină, ateismul proclamă că
omul este numai pulbere şi umbră — nimic altceva decât materie. Ce putere are
materia să distrugă religia? Poate oare materia să antreneze pasiunea în lupta
pentru un ideal, ţinând seama că idealurile, nefiind materie, sunt prin
definiţie nimic?
În acelaşi timp, Biblia Moscovei foloseşte metode amăgitoare
şi o violenţă verbală care nu se potrivesc unei Academii de Ştiinţă.
Ne propunem să evităm, pe cât posibil, monotonia argumentelor
pseudo-ştiinţifice. Vom răspunde, chiar şi în faţa ironiei şi a criticei
nejuste, cu blândeţea dragostei.
Ne putem îngădui să adoptăm această atitudine, deoarece o
nicovală solidă nu se teme de loviturile ciocanelor. La Paris există un
monument în cinstea hughenoţilor, care reprezintă o nicovală şi un număr de
ciocane sparte, cu inscripţa: “Opintiţi-vă cât vreţi, hoarde duşmănoase.
Ciocanele voastre se sparg; dar nicovala Domnului rezistă.”
Noi putem lua această atitudine întrucât noi înşine ne cernem
cu străşnicie gândurile şi considerăm critica drept un avantaj. Faptul că
ateismul impune o dictatură în ţările comuniste este în detrimentul său. Cum
poate cineva să ştie că are dreptate, dacă nu suportă critica?
Ateismul are deplină libertate pentru propaganda lui în toate
ţările din Occident. Creştinismul nu are nici cel mai mic motiv să se teamă de
o asemenea propagandă. Dintr-o discuţie liberă numai creştinismul poate câştiga.
Închipuiţi-vă două încăperi despărţite una de cealaltă printr-o perdea groasă.
În una domneşte întunericul, pe când cealaltă este luminată de o lumânare. Dacă
se înlătură perdeaua, în nici un caz nu va predomina întunericul. Întunericul
nu poate birui lumina provenită de la lumânare, pentru că întunericul nu este
energie, ci absenţa luminii. Numai lumina, fiind energie, poate birui. În
felul acesta, camera care se afla în întuneric va deveni luminoasă, fiind
transformată de lumânarea aprinsă. Creştinii nu s-au temut de închisorile
comuniste şi nici de instrumentele lor de tortură. Nu ne temem nici de cărţile
ateiste. În lupta dintre idei, biruinţa finală nu poate fi decât a noastră.