CAPITOLUL 1
POLICARP
Policarp
a fost unul din creştinii de seamă care a făcut legătură între apostolii
Domnului Cristos şi creştinii din secolul al doilea. El a fost convertit prin
apostolul Ioan şi mai târziu a fost ordinat tot de Ioan ca păstor sau episcop
al bisericii din Smirna. El nu e pomenit cu numele în Noul Testament, dar se
crede că el ar fi fost îngerul bisericii din Smirna, căruia i se adresează de
către Domnul scrisoarea din Apocalipsa. Într-o scrisoare a lui Irineu către
Florin, Policarp e numit “binecuvântatul şi apostolicul prezbiter”. Scrisoarea
e păstrată în lucrarea istoricului bisericesc Eusebiu. Irineu descrie discuţia
sa cu Policarp şi cum acesta istorisea cele relatate de apostolul Ioan şi de
ceilalţi care au văzut pe Domnul. Deci, el a auzit învăţătura şi minunile
Domnului Isus Cristos din gura martorilor oculari. El a fost un elev al
apostolului Ioan cu care a petrecut mulţi ani.
Nu ştim
precis data naşterii sale, unii dau anul 65 A.D. iar alţii anul 70, dar
documentele arată că a trăit până în anul 166 A.D., când a fost martirizat.
Policarp a fost un bun cunoscător al Scripturilor. El era familiar cu scrierile
Noului Testament deşi nu erau încă puse împreună şi a căutat să păstreze în
biserică învăţătura curată a Evangheliei. El a avut mai mulţi elevi pe care i-a
instruit în cunoaşterea Scripturilor. Unul din ei a fost Irineu.
Întrucât
creştinismul era în faza primară, s-au ivit şi o seamă de învăţături străine.
Marcion, un gnostic care respingea Vechiul Testament şi accepta doar Evanghelia
după Luca şi epistolele pauline, a căutat să înveţe că Cristos Domnul nu a avut
corp omenesc ca noi. Această învăţătură în mod indirect anula valoarea jertfei
Sale, căci dacă n-a avut corp ca pământenii, înseamnă că nici nu a suferit.
Atunci Ignatius a scris lui Policarp: “După cum vântul îl cheamă pe comandantul
corabiei, aşa vremurile te cheamă pe tine, aşa vremurile cheamă la studiu
reverent şi fără teamă în Biserică”.
Pe de
altă parte, a început să se ivească clericalismul. Păstorul bisericii din
Roma, a început să se considere mai mare decât ceilalţi şi încerca să se impună
să fie ascultat. Calcularea datei Paştelor a produs o neînţelegere. Cei din
răsărit au stabilit o dată, episcopul din Roma Anicetus a stabilit altă dată.
Atunci Policarp a făcut o călătorie la Roma să aplaneze neînţelegerea. Era prin
anul 154. S-a întâlnit cu Anicetus, au avut un timp plăcut împreună, dar nici
unul nu a fost gata să cedeze. Tot în această vreme, Policarp s-a întâlnit cu
mai mulţi ucenici ai lui Marcion, cărora le-a spus că el a primit învăţătura de
la martori oculari, care au afirmat că Isus S-a născut şi a avut corp omenesc.
Astfel, pe unii i-a readus înapoi în Biserică. Se spune că într-o zi, l-a întâlnit
chiar pe Marcion pe străzile Romei. Când Marcion l-a strigat, Policarp l-a
ignorat. Atunci Marcion a strigat mai tare: “Nu mă cunoşti?” - “Da, a zis bătrânul
Policarp, cunosc pe întâiul născut al Satanei” - şi şi-a văzut de drum.
Policarp
a fost animat şi de un spirit misionar. Chiar dacă nu a putut să facă vizite
altor biserici, simţea cu ei, se interesa de ei şi căuta să le scrie. Istoricul
Eusebiu spune că de la el ne-a rămas o scrisoare care a fost adresată fraţilor
din Filipi. Această epistolă arată că el cunoştea scrierile Noului Testament
şi dă o seamă de citate. Policarp a fost un umil slujitor al lui Cristos. În
scrisoarea către biserica din Filipi, el a scris: “Nici eu, nici vreun altul ca
mine nu poate atinge înţelepciunea binecuvântatului şi gloriosului Pavel, care
a fost printre voi... şi care de-asemenea în absenţă v-a scris o epistola, din
care vă puteţi edifica în credinţa dată vouă”.
Pentru
că era un creştin cu mare influenţă când s-a pornit un val de persecuţii,
poporul a strigat să fie prins Policarp. Suferinţele, statornicia şi martirajul
său le-am descris în cartea “Graiul martirilor din secole”.