Prefaţă
Ce
este în definitiv creştinismul? Mulţi îşi pun această întrebare, convinşi că
este o bună religie, dar că este lipsită de rigoare intelectuală.
La
vârsta în care începem să gândim, să examinăm cu un spirit critic noţiunile
religioase gata pregătite, ni se pare adeseori mult mai uşor de a renunţa la
credinţa copilăriei noastre, în loc de a examina, de a adânci ceea ce ea ne-a
învăţat.
Această
carte vrea să răspundă la această preocupare. Ea se adresează acelora care se
întreabă din toată inima dacă creştinismul este adevărat, dacă da, ce implică
acest lucru? Fără a pretinde de a face un studiu complet, nici o introducere
la credinţa creştină, ea încearcă să expună într-o formă sumară, dar sinceră,
câteva din motivele pe care le avem de a crede în Cristos. Punctul nostru de
plecare va fi personajul istoric, Isus Cristos. Desigur că El a existat, nu
avem motive să ne îndoim. Autori păgâni, ca şi autori creştini, au admis existenţa
istorică a lui Isus.
El
a fost om; S-a născut, a crescut, a lucrat, a suferit şi a murit ca toţi
oamenii. Dar putem crede noi oare, că El era şi Dumnezeu? Divinitatea lui Isus,
nu este oare mai curând una din superstiţiile creştinismului? Există oare o
dovadă a acestei afirmaţii surprinzătoare, pe care o fac creştinii şi anume că
„Tâmplarul din Nazaret”, era Fiul Unic a lui Dumnezeu?
Dacă
vrem să fim sinceri faţă de noi înşine, nu putem să ne eschivăm de la această
întrebare fundamentală. Dacă Isus nu este Dumnezeu, întrupat într-un trup
omenesc, atunci creştinismul se poate prăbuşi. Nu ne mai rămâne decât o religie
în plus, frumoasă poate prin morala ei, dar golită de valoarea ei specifică.
Probele
în ceea ce priveşte divinitatea lui Isus abundă, probe istorice care concordă.
Avem mai întâi afirmaţiile uimitoare ale lui Isus, în acelaşi timp atât de
îndrăzneţe şi atât de umile. Apoi noi suntem impresionaţi de personalitatea Lui
unică.
Isus s-a comportat pe acest pământ ca un vizitator, venit din altă lume.
Puterea şi blândeţea Lui, dreptatea ţi calda lui compătimire, grija Lui pentru
copii, şi dragostea Lui pentru cei năpăstuiţi, stăpânirea de sine şi însuşirile
Fiinţei Sale, au câştigat simpatia întregii lumi. În sfârşit moartea Sa cruntă,
nu este nicidecum punctul final al vieţii Lui. Învierea Lui este recunoscută şi
împrejurările de care ea este înconjurată sunt în chip ciudat convingătoare.
Dovedind
că Isus este Fiul lui Dumnezeu, creştinismul nu se limitează la această
afirmaţie, îndată ce am fost convinşi de divinitatea Persoanei lui Isus, noi
trebuie să examina ţinta întrupării Lui şi natura lucrării Lui. În acest sens
Biblia afirmă că „El a venit în lume, ca să mântuiască pe cei păcătoşi”.
Lipsiţi prin păcatele noastre de părtăşia cu Dumnezeul cel sfânt, noi avem
nevoie de a fi iertaţi şi eliberaţi, de egoismul nostru. Pentru a trăi la
înălţimea idealului nostru şi pentru a învăţa a ne iubi unii pe alţii, trebuie
să primim de la El forţa necesară, lată „mântuirea” pe care Isus a venit să ne-o
aducă prin moartea şi învierea Sa. Şi totuşi nu ajunge numai să credem în
divinitatea lui Cristos, să recunoaştem starea de pierzanie a omului, şi
lucrarea de mântuire a lui Isus. Creştinismul nu este un simplu „credo”,
credinţa noastră trebuie să se traducă în fapte. Dumnezeu ne cheamă pentru a
face, ca inima, duhul, sufletul şi voinţa noastră, să fie supuse în întregime
lui Isus Cristos. Noi trebuie să ne umilim înaintea Lui, să ne punem toată
încrederea în El, să-L primim ca Mântuitor şi Domn; să devenim membri fideli ai
bisericii Lui, şi să ne asumăm responsabilităţile ce ne revin ca cetăţeni ai
cerului! Aceasta este „esenţialul creştinismului”, temă pe care o vom dezvolta
în paginile ce urmează. Dar înainte de a aborda subiectul divinităţii lui Isus,
să începem printr-o introducere necesară: creştinismul declară că noi îl putem
găsi pe Dumnezeu în Isus Cristos. Pentru a înţelege mai bine această afirmaţie,
trebuie să înţelegem, că Dumnezeu însuşi ne caută, şi deci la rândul nostru
trebuie şi noi să-L căutăm.