Departe de izvor în mocirlă doctrinară > Încheiere


Încheiere

Întrebări însemnate, care au un singur răspuns

Omul, ca fiinţă înzestrată cu gândire, cu judecată, îşi pune mii şi mii de întrebări. Dintre acestea, esenţiale sunt întrebările pe care omul şi le pune cu privire la Dumnezeu şi la relaţia (legătura) lui per­sonală cu Dumnezeu.

Singurul răspuns acceptabil la întrebarea cine a creat Universul îl găsim în Geneza 1:1: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul". Nu sunt departe vremurile când oamenii erau forţaţi să afirme că nu există Dumnezeu şi că imensul univers, natura atât de variată şi de vastă s-a făcut singură, că este rezultatul unor întâmplări.

Cei care cercetează pământul, vieţuitoarele de pe el, materia neînsufleţită, constată cu uimire un plan atât în materia neînsufleţită cât şi în lumea vieţuitoarelor. Este un plan şi un scop care spun despre El, despre Dumnezeul Creator. Microor­ganismele şi arborii gigantici, galaxiile şi atomii au un Creator. „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului" (Faptele Apostolilor 17:24). „Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dez­vinovăţi" (Romani 1:20).

Trupul omenesc este alcătuit din mii şi mii de minuni ale Creatorului: fiecare celulă este p minune, ochiul este o minune, mecanismul de reglare a temperaturii corpului este o minune, progresul vieţii de la copilărie la bătrâneţe este o minune, gândirea, mintea, creierul şi funcţionarea lui sunt minuni.

Dumnezeu este Creatorul, un Creator minunat. Nu este loc în lucrarea creaţiei pentru nici un om, oricât de înzestrat ar fi el. Pretenţia lui Joseph Smith că a participat la creaţia universului este o absur­ditate, o nebunie şi, fără să doresc să jignesc pe nimeni, spun cu toată gravitatea că este dincolo de orice raţiune să accepte cineva asemenea pretenţii diabolice.

Este o altă întrebare vitală: Cum vorbeşte Dum­nezeu oamenilor? Trebuie să recunoaştem de la început, că dacă nu ne vorbeşte Dumnezeu, noi suntem cu totul străini de El. Ce ecou ar trebui să aibă în inimile noastre întrebarea pe care Ţofar din Naama i-o punea lui Iov: „Poţi tu pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, poţi tu ajunge la cunoştinţa desăvârşita a Celui Atotputernic?" (Iov 11:7).

Dar slăvit să fie Domnul! El însuşi ni se revelează. Natura, în imensitatea, frumuseţea şi diversitatea ei ne spune despre Domnul Dumnezeu. Psalmul 19 începe cu aceste cuvinte: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui". Cineva spunea: „Câtă vreme există soare şi stele pe cer, nu poţi să spui că Dumnezeu nu ţi-a vorbit!" În acelaşi psalm, la versetul 7 se spune: „Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul. Mărturia Domnului este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor".

Este o a doua carte, în afara cărţii naturii, care spune despre Dumnezeu, este „Legea sau mărturia" Domnului, Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Numai în Vechiul Testament se spune de aproape 4000 de ori: „Dumnezeu a zis", „Dumnezeu a poruncit", „aşa vorbeşte Domnul". Da! Dumnezeu vorbeşte prin Biblie. Este singura carte literal inspirată de Dum­nezeu, care cuprinde, fără vreo greşeală, adevărul lui Dumnezeu, transmis nouă oamenilor. Nu mai este nevoie de adăugat absolut nimic la Biblie. Orice pretins profet care vrea să modifice Biblia sau să adauge ceva la ea este un profet mincinos, un profet al Satanei. Joseph Smith — nu avem nici o îndoială — a fost un instrument al Diavolului ca să înşele pe mulţi.

Biblia este cartea care cuprinde ansamblul tuturor gândurilor lui Dumnezeu şi a căilor Lui cu privire la om, în lumina planului Său, alcătuit înainte de înte­meierea lumii, pentru Cristos şi pentru omul în Cristos.

Dar tot în Psalmul 19, în versetul 2 spune: „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopţi, fără grai, fără cuvinte, totuşi glasul lor este auzit."

Istoria — nu cea scrisă sau presupusă de oameni, ci cea reală — confirmă suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. El ridică pe cine vrea şi coboară pe cine vrea. Fiecare zi este o dovadă a adevărului despre Dumnezeu cuprins în Biblie. Au trecut aproape două milenii de când a fost scrisă ultima carte care încheie Biblia şi nimic n-a infirmat nici măcar un rând sau o iotă din veşnicul cuvânt al lui Dumnezeu.

Au trecut mii de ani de când bărbaţi inspiraţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu au scris cărţile care alcătuiesc Biblia: zile după zile, nopţi după nopţi. Dintre ele, nici o zi n-a fost mai plină de semnificaţie decât aceea când, pe un deal depărtat din Ţara Făgăduinţei, era adus jertfă pe cruce Fiul lui Dum­nezeu. Jertfa de la cruce a Domnului Isus este piatra de temelie a istoriei, care îl revelează pe Dumnezeul Bibliei. La Golgota, Dumnezeu arată că El este dragoste (1 Ioan 4:9). „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El". Istoria personală a fiecărui individ se măsoară după Dumnezeu, începând cu clipa întâlnirii cu El, la cruce, la Golgota. Acolo este mântuirea. Acolo poţi afla un Dumnezeu personal, căruia să-I poţi spune, prin Domnul Isus: „Dumnezeul meu, Tatăl meu!"

Biblia, numai ea ne spune Cine este Dumnezeu. El nu este Adam, care a evoluat de la om la Dumnezeu, cum zic mormonii, ci „Iehova (Domnul) Dumnezeu este adevăr; El este Dumnezeul cel Viu şi împăratul veşniciei" (Ieremia 10:10)." Ca împărat al veşniciei, El este necreat, El nu are început (cum a avut Adam), nici sfârşit, El este începătorul tuturor celor ce există în Univers, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Faptele Apostolilor 17:28).

Dumnezeu nu este o putere. El este într-adevăr atotputernic, dar El este nu o putere, ci izvorul oricărei puteri. Dumnezeu nu este un principiu care se contopeşte cu obiectele. El este o Persoană, deosebită însă de ceea ce este omeneşte o persoană; este o persoană în sensul că are atribute ale per­sonalităţii.

El are cea mai desăvârşita, cea mai adâncă şi cea mai cuprinzătoare gândire: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele", zice DOMNUL. „Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre" (Isaia 55:8-9). Dumnezeu îşi manifestă iubirea, căci la Ioan 3:16 se spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică". El are voinţă: „Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi" (1 Timotei 2:4). „Voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşita" (Romani 12:2).

Aşa cum s-a spus mai înainte, Dumnezeu este Unul; poate exista numai o Fiinţă Supremă care este mai mare decât toţi. Dar, în Dumnezeu sunt trei persoane divine distincte, numite Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu sunt trei dumnezei, pentru că natura divină nu poate fi împărţită. Ca să descriem trei persoane dar un singur Dumnezeu, folosim termenul „Sfânta Treime". Desigur, acest Dumnezeu Unic, manifestat în Trei Persoane divine este totuşi o taină pe care n-o putem înţelege cu mintea, dar pe care o credem, pentru că aşa ne învaţă Biblia. La 2 Corinteni 13:14 se spune: „Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi". Iar la Matei 28:19, Domnul Isus, după învierea Sa, înainte de înălţarea la cer, le dă ucenicilor misiunea: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!"

Dumnezeu este suveran: El are primul şi ultimul cuvânt. „El porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă!" „El face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ" (Psalmul 135:6), „face toate după sfatul voii Sale" (Efeseni 1:11). El este un Dumnezeu în faţa căruia „nu este nimic prea greu" — El este omnipotent.

Dar cine este omul? Vom răspunde pe scurt, potrivit Bibliei: Omul este o făptură minunată (Psal­mul 139:14: „Te voi lăuda că m-ai întocmit într-un chip uimitor şi admirabil, minunate sunt lucrările Tale"); apoi, această fiinţă minunată este o fiinţă decăzută. Este o realitate tristă în viaţa fiecărui om, realitate care se numeşte păcat! Păcatul este univer­sal. În afara Domnului Isus Cristos, toţi oameni au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, iar păcatul atrage după sine judecata şi pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu. O fiinţă minunată dar căzută, pierdută: acesta este omul. Dar Evanghelia nu se opreşte aici. Ea spune că omul este obiect al harului nemărginit, care iartă, care sfinţeşte, care duce în cer: „Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi". „Cine crede în Fiul are viaţa". Păcatul nu poate fi şters de pe conştiinţa oamenilor decât cu sângele Domnului Isus Cristos care „curăţeşte orice păcat" (1 Ioan 1:7). Prin credinţa în Domnul Isus — credinţă care înseamnă primirea lui Isus Cristos ca Mântuitor (Ioan 1:12) — veţi fi deplin iertat de toate păcatele. Domnul Isus este Mântuitorul, pentru că El Şi-a dat viaţa pe cruce pentru păcătoşi. Cine-L are pe Domnul Isus ca Mântuitor, merge în cer. Cine respinge mântuirea venită prin Domnul Isus, merge în iad. Aşa învaţă Biblia.

Religia nu-L poate satisface pe Dumnezeu. Religia nu poate şterge nici măcar un păcat de pe cugetul omului. Religia nu poate schimba firea păcătoasă a omului. Cel care rezolvă problema păcatului în viaţa unui om este numai şi numai Cristos. „El, Cristos, a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn" sau El a fost înlocuitorul păcătoşilor pe cruce. Cine crede în Isus este iertat de toate păcatele şi este declarat drept înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl vede împreună cu Cristos!

O întrebare esenţială a pus temnicerul din Filipi lui Pavel şi lui Sila: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Un răspuns esenţial s-a dat: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!" (Faptele Apostolilor 16:30-31). Ce bine că acest răspuns este păstrat în Cuvântul lui Dumnezeu! El demonstrează că la întrebările vitale ale omului, răspunsul adevărat îl dă numai Biblia. Răspunsul lui Dumnezeu la pro­blemele vitale ale omului este unul singur: Cristos.

Cine primeşte pe Cristosul Bibliei, merge în cer. Cine acceptă rătăcirile înfricoşătoare ale mormonis­mului, merge în iad. Şi o cântare pune această întrebare:

„De ce vrei tu să mergi acolo,

Când în cer pentru tine-i loc?"


Persoane interesate