Încheiere
Întrebări
însemnate, care au un singur răspuns
Omul, ca fiinţă
înzestrată cu gândire, cu judecată, îşi pune mii şi mii de întrebări. Dintre
acestea, esenţiale sunt întrebările pe care omul şi le pune cu privire la
Dumnezeu şi la relaţia (legătura) lui personală cu Dumnezeu.
Singurul răspuns
acceptabil la întrebarea cine a creat Universul îl găsim în Geneza 1:1: „La
început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul". Nu sunt departe vremurile
când oamenii erau forţaţi să afirme că nu există Dumnezeu şi că imensul
univers, natura atât de variată şi de vastă s-a făcut singură, că este
rezultatul unor întâmplări.
Cei care cercetează
pământul, vieţuitoarele de pe el, materia neînsufleţită, constată cu uimire un
plan atât în materia neînsufleţită cât şi în lumea vieţuitoarelor. Este un plan
şi un scop care spun despre El, despre Dumnezeul Creator. Microorganismele şi
arborii gigantici, galaxiile şi atomii au un Creator. „Dumnezeu, care a făcut
lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului" (Faptele
Apostolilor 17:24). „Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi
divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte,
prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi" (Romani 1:20).
Trupul omenesc este
alcătuit din mii şi mii de minuni ale Creatorului: fiecare celulă este p
minune, ochiul este o minune, mecanismul de reglare a temperaturii corpului
este o minune, progresul vieţii de la copilărie la bătrâneţe este o minune,
gândirea, mintea, creierul şi funcţionarea lui sunt minuni.
Dumnezeu este
Creatorul, un Creator minunat. Nu este loc în lucrarea creaţiei pentru nici un
om, oricât de înzestrat ar fi el. Pretenţia lui Joseph Smith că a participat la
creaţia universului este o absurditate, o nebunie şi, fără să doresc să
jignesc pe nimeni, spun cu toată gravitatea că este dincolo de orice raţiune să
accepte cineva asemenea pretenţii diabolice.
Este o altă întrebare
vitală: Cum vorbeşte Dumnezeu oamenilor? Trebuie să recunoaştem de la început,
că dacă nu ne vorbeşte Dumnezeu, noi suntem cu totul străini de El. Ce ecou ar
trebui să aibă în inimile noastre întrebarea pe care Ţofar din Naama i-o punea
lui Iov: „Poţi tu pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, poţi tu ajunge la
cunoştinţa desăvârşita a Celui Atotputernic?" (Iov 11:7).
Dar slăvit să fie
Domnul! El însuşi ni se revelează. Natura, în imensitatea, frumuseţea şi
diversitatea ei ne spune despre Domnul Dumnezeu. Psalmul 19 începe cu aceste
cuvinte: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea
mâinilor Lui". Cineva spunea: „Câtă vreme există soare şi stele pe cer, nu
poţi să spui că Dumnezeu nu ţi-a vorbit!" În acelaşi psalm, la versetul 7
se spune: „Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul. Mărturia
Domnului este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor".
Este o a doua carte, în
afara cărţii naturii, care spune despre Dumnezeu, este „Legea sau
mărturia" Domnului, Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Numai în Vechiul
Testament se spune de aproape 4000 de ori: „Dumnezeu a zis", „Dumnezeu a
poruncit", „aşa vorbeşte Domnul". Da! Dumnezeu vorbeşte prin Biblie.
Este singura carte literal inspirată de Dumnezeu, care cuprinde, fără vreo
greşeală, adevărul lui Dumnezeu, transmis nouă oamenilor. Nu mai este nevoie de
adăugat absolut nimic la Biblie. Orice pretins profet care vrea să modifice
Biblia sau să adauge ceva la ea este un profet mincinos, un profet al Satanei.
Joseph Smith — nu avem nici o îndoială — a fost un instrument al Diavolului ca
să înşele pe mulţi.
Biblia este cartea care
cuprinde ansamblul tuturor gândurilor lui Dumnezeu şi a căilor Lui cu privire
la om, în lumina planului Său, alcătuit înainte de întemeierea lumii, pentru
Cristos şi pentru omul în Cristos.
Dar tot în Psalmul 19,
în versetul 2 spune: „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face
cunoscut altei nopţi, fără grai,
fără cuvinte, totuşi glasul lor este auzit."
Istoria — nu cea scrisă
sau presupusă de oameni, ci cea reală — confirmă suveranitatea absolută a lui
Dumnezeu. El ridică pe cine vrea şi coboară pe cine vrea. Fiecare zi este o
dovadă a adevărului despre Dumnezeu cuprins în Biblie. Au trecut aproape două
milenii de când a fost scrisă ultima carte care încheie Biblia şi nimic n-a
infirmat nici măcar un rând sau o iotă din veşnicul cuvânt al lui Dumnezeu.
Au trecut mii de ani de
când bărbaţi inspiraţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu au scris cărţile care
alcătuiesc Biblia: zile după zile, nopţi după nopţi. Dintre ele, nici o zi n-a
fost mai plină de semnificaţie decât aceea când, pe un deal depărtat din Ţara
Făgăduinţei, era adus jertfă pe cruce Fiul lui Dumnezeu. Jertfa de la cruce a
Domnului Isus este piatra de temelie a istoriei, care îl revelează pe Dumnezeul
Bibliei. La Golgota, Dumnezeu arată că El este dragoste (1 Ioan 4:9).
„Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis
în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El". Istoria personală a
fiecărui individ se măsoară după Dumnezeu, începând cu clipa întâlnirii cu El,
la cruce, la Golgota. Acolo este mântuirea. Acolo poţi afla un Dumnezeu
personal, căruia să-I poţi spune, prin Domnul Isus: „Dumnezeul meu, Tatăl
meu!"
Biblia, numai ea ne
spune Cine este Dumnezeu. El nu este Adam, care a evoluat de la om la Dumnezeu,
cum zic mormonii, ci „Iehova (Domnul) Dumnezeu este adevăr; El este Dumnezeul
cel Viu şi împăratul veşniciei" (Ieremia 10:10)." Ca împărat al
veşniciei, El este necreat, El nu are început (cum a avut Adam), nici sfârşit,
El este începătorul tuturor celor ce există în Univers, „căci în El avem viaţa,
mişcarea şi fiinţa" (Faptele Apostolilor 17:28).
Dumnezeu nu este o
putere. El este într-adevăr atotputernic, dar El este nu o putere, ci izvorul
oricărei puteri. Dumnezeu nu este un principiu care se contopeşte cu obiectele.
El este o Persoană, deosebită însă de ceea ce este omeneşte o persoană; este o
persoană în sensul că are atribute ale personalităţii.
El are cea mai
desăvârşita, cea mai adâncă şi cea mai cuprinzătoare gândire: „Căci gândurile
Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele", zice
DOMNUL. „Ci cât sunt de sus
cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi
gândurile Mele faţă de gândurile voastre" (Isaia 55:8-9). Dumnezeu îşi
manifestă iubirea, căci la Ioan 3:16 se spune: „Fiindcă atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să
nu piară, ci să aibă viaţa veşnică". El are voinţă: „Dumnezeu doreşte ca
toţi oamenii să fie mântuiţi" (1 Timotei 2:4). „Voia lui Dumnezeu este
bună, plăcută şi desăvârşita" (Romani 12:2).
Aşa cum s-a spus mai
înainte, Dumnezeu este Unul; poate exista
numai o Fiinţă Supremă care este mai mare decât toţi. Dar, în Dumnezeu sunt
trei persoane divine distincte, numite Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu sunt trei
dumnezei, pentru că natura divină nu poate fi împărţită. Ca să descriem trei
persoane dar un singur Dumnezeu, folosim termenul „Sfânta Treime".
Desigur, acest Dumnezeu Unic, manifestat în Trei Persoane divine este totuşi o
taină pe care n-o putem înţelege cu mintea, dar pe care o credem, pentru că aşa
ne învaţă Biblia. La 2 Corinteni 13:14 se spune: „Harul Domnului Isus Cristos
şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi cu
toţi". Iar la Matei 28:19, Domnul Isus, după învierea Sa, înainte de
înălţarea la cer, le dă ucenicilor misiunea: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din
toate popoarele, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh!"
Dumnezeu este suveran:
El are primul şi ultimul cuvânt. „El porunceşte şi ce porunceşte ia
fiinţă!" „El face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ" (Psalmul
135:6), „face toate după sfatul voii Sale" (Efeseni 1:11). El este un
Dumnezeu în faţa căruia „nu este nimic prea greu" — El este omnipotent.
Dar cine este omul? Vom
răspunde pe scurt, potrivit Bibliei: Omul este o făptură minunată (Psalmul
139:14: „Te voi lăuda că m-ai întocmit într-un chip uimitor şi admirabil,
minunate sunt lucrările Tale"); apoi, această fiinţă minunată este o
fiinţă decăzută. Este o realitate tristă în viaţa fiecărui om, realitate care
se numeşte păcat! Păcatul este universal. În afara Domnului Isus Cristos, toţi
oameni au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, iar păcatul atrage
după sine judecata şi pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu. O fiinţă minunată dar
căzută, pierdută: acesta este omul. Dar Evanghelia nu se opreşte aici. Ea spune
că omul este obiect al harului nemărginit, care iartă, care sfinţeşte, care
duce în cer: „Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi". „Cine
crede în Fiul are viaţa". Păcatul nu poate fi şters de pe conştiinţa
oamenilor decât cu sângele Domnului Isus Cristos care „curăţeşte orice
păcat" (1 Ioan 1:7). Prin credinţa în Domnul Isus — credinţă care înseamnă
primirea lui Isus Cristos ca Mântuitor (Ioan 1:12) — veţi fi deplin iertat de
toate păcatele. Domnul Isus este Mântuitorul, pentru că El Şi-a dat viaţa pe
cruce pentru păcătoşi. Cine-L are pe Domnul Isus ca Mântuitor, merge în cer.
Cine respinge mântuirea venită prin Domnul Isus, merge în iad. Aşa învaţă
Biblia.
Religia nu-L poate
satisface pe Dumnezeu. Religia nu poate şterge nici măcar un păcat de pe
cugetul omului. Religia nu poate schimba firea păcătoasă a omului. Cel care
rezolvă problema păcatului în viaţa unui om este numai şi numai Cristos. „El,
Cristos, a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn" sau El a fost
înlocuitorul păcătoşilor pe cruce. Cine crede în Isus este iertat de toate
păcatele şi este declarat drept înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl vede
împreună cu Cristos!
O întrebare esenţială a
pus temnicerul din Filipi lui Pavel şi lui Sila: „Domnilor, ce trebuie să fac
ca să fiu mântuit?" Un răspuns esenţial s-a dat: „Crede în Domnul Isus şi
vei fi mântuit tu şi casa ta!" (Faptele Apostolilor 16:30-31). Ce bine că
acest răspuns este păstrat în Cuvântul lui Dumnezeu! El demonstrează că la
întrebările vitale ale omului, răspunsul adevărat îl dă numai Biblia. Răspunsul
lui Dumnezeu la problemele vitale ale omului este unul singur: Cristos.
Cine primeşte pe
Cristosul Bibliei, merge în cer. Cine acceptă rătăcirile înfricoşătoare ale
mormonismului, merge în iad. Şi o cântare pune această întrebare:
„De ce vrei tu să mergi acolo,
Când în cer pentru tine-i loc?"