26. Descătuşat de
chinuri
"Cine mă va izbăvi de acest trup de
moarte?" Cine pe pământ mă va descătuşa din ghiarele propriei mele naturi
păcătoase? Această întrebare pusă odinioară de apostolul Pavel şi-o pun şi
astăzi milioane deoameni. Această întrebare tulbura şi pe doi psihiatri, soţ şi
soţie, la o consultape în cabinetul lor din Chicago.
Ei discutau calea cea mai bună pentru a
elibera un pacient dintr-o situaţie serioasă. Dr. Lena Sadler a rugat pe soţul
ei Dr. William S. Sadler să vadă pe una din pacientele ei, "o femeie fină,
foarte bine educată". Pacienta nu mai răspundea la întrebări. După
consultări şi consfătuiri, Dr. William Sadler a spus soţiei sale că nu trebuie
să se aştepte la vreo îmbunătăţire mai însemnată până când viaţa pacientei nu
va fi pusă în ordine şi nu vor fi îndepărtate numeroasele cauze psihice. La
întrebarea cât timp va dura acest lucru, el răspunse: "Probabil un an sau
chiar şi mai mult."
Acum să dăm cuvântul Dr. William Sadler
care va spune ce s-a întâmplat. Imaginaţi-vă ce surpriză atunci când această
pacientă a intrat în cabinetul meu câteva zile mai târziu şi m-a informat că
tulburările sale au dispărut, că lucrurile pe care cu câteva zile mai înainte
mă asigura că nu poate să le facă niciodată, le-a făcut deja pe toate; că tot
ce i-am cerut să întreprindă pEntru vindecare a fost pus în aplicare. Ea şi-a
reclădit complet viaţa socială, familiară şi personală, a făcut numeroase
mărturisiri şi a îndeplinit o mulţime de ture de forţă pentru a-şi pune în
ordine toate relaţiile, recunoscându-şi greşeIile. Am întrebat-o uimit cum a
putut fac;e toate aceste lucruri extraordinare în mai puţin de o săptămână, cum
a reuşit să facă această mare întorsătură în atitudinea faţă de ea însăşi şi
faţă de cei din jur. Ea îmi răspunse zâmbind: "Dr. Lena - soţia dvs. -
m-a învăţat să mă rog” (Theory and Practice of Psychaitry, St. Louis, C. V.
Mosby Co., 1936, p. 1075).
Fără şedinţe lungi şi costisitoare la un
psihiatru, femeia şi-a mărturisit păcatele lui Dumnezeu şi faţă de alţii, ceia
ce i-a adus imediat vindecare şi înviorare aşa cum a promis Isus:
"Vă tas pacea, vă dau pacea Mea. Nu
v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se
înspăimânte" (Ioan 14:27).
Dr. Carl Jung recunoaşte de asemenea
importanţa relaţiei personale cu Dumnezeu în vindecarea multor boli ale
omenirii: "Mi-ar place să atrag atenţia asupra unor fapte. în ultimii 30
de ani am fost consultat de oameni din toate ţările civilizate ale pământului.
Am tratat multe sute de pacienţi. Dintre toţi pacienţii mei din a doua
jumătate a vieţii, adică de peste 35 ani de practică, nu a fost nici unul care
să nu se fi găsit, în ultimă instanţă, în faţa unei probleme religioase... Mi
se pare că odată cu declinul vieţii religioase, nevrozele cresc în mod
vizibil... Pacientul este în căutarea a ceva care să-l ia în stăpânire şi care
să-i dea sens şi formă, scoţându-I din confuzia sa nevrotică."
Este medicul la înălţimea acestei
sarcini? Din capul locului el va trimite pacientul său ori la un preot ori la
un filosof, sau în disperarea sa îl va abandona, notă specifică a zilelor
noastre. Gândirea omenească nu poate să conceapă un sistem sau un adevăr final
care să-i dea pacientului ceea ce are nevoie ca să trăiască, adică credinţă,
speranţă, dragoste şi discernământ... Sunt persoane care deşi îşi dau seama de
natura lor psihică bolnavă, refuză totuşi să se îndrepte către un duhovnic,
deoarece ei nu cred că acesta poate să-i ajute cu adevărat. Astfel de persoane
nu au încredere nici în doctor pentru acelaşi motiv. Ei se justifică zicând că
şi doctorul şi preotul stau înaintea lor cu mâinile goale, sau ceea ce este şi
mai rău, cu vorbe goale... Astfel de suferinzi trebuie să aştepte ajutorul nu
de la doctor ci de la preot” (Carl G. Jung "Modern Man în search of a
Soul", New-York, Harcourt, Brace and Co., Inc., 1933, pp. 260-262).
Freud, Adler şi Jung sunt cu totul de
acord că multe tulburări psihice ale omului sunt datorate conflictului dintre
forţele interioare ale binelui şi răul'ui. Freud pune accentul pe înclinările
sexuale ca fiind forţa rău1ui, Adler accentuează goane nemi1oasă a firii
omeneşti după putere şi supremaţie, iar Jung aseamănă înclinaţiile rele ale
omului cu un lup sălbatic şi nesăţios.
În anul 1930, specialiştii în medicina
psihosomatică au început să arate că o sumedenie de boli fizice erau produse
de invidie, gelozie, egocentrism, resentiment, frică, ură emoţii identice
celor pe care Biblia le enumeră ca atribute ale naturii noastre fireşti. De aci
vedem că majoritatea bolilor fizice şi psihice ale omului sunt cauzate de
activitatea unei forţe interioare a răului. Este de la sine înţeleasă
ineficacitatea eforturilor umane de a elibera omul de o natură rea, înăscută,
care este legată aşa de strâns de el precum era legat în antichitate un cadavru
de criminal.
Apostolul Pavel răspunde la întrebările
ridicate: "Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu (că există o cale de ieşire)
prin Isus Cristos Domnul nostru", căci..." Lucru cu neputinţă Legii
întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în
firea pământească trimiţând din pricina păcatului pe însuşi Fiul Său într-o
fire asemănătoare cu a păcatului, pentru cî poruncaLegiisă fie împlinită în
noi care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului”
(Romani 7:25; 8:3-4).
Acum dar "dacă Cristos este în voi,
trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru
este viu din pricina neprihănirii" (dreptăţii lui Dumnezeu) (Romani 8:10).
Prin moartea şi învierea Sa, Isus nu a
eliberat în mod automat pe om din sclavia naturii sale fireşti. El a făcut
această eliberere valabilă numai prin supunerea noastră acestor condiţii
divine:
...Dacă prin Duhul faceţi să moară faptele
trupului, veţi trăi" (cu adevărat) (Romani 8:13).
Astfel, "... trăim nu după
îndemnurile firii pănânteşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4).
"Cei ce sunt ai lui Cristos Isus
şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei"
(Galateni 5:24).
"De aceea omorâţi mădularele voastre
care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia (de bani)
care este o închinâre la idoli" (Coloseni 3:5).
"Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste
lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase
care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, deoarece v-aţi
desbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou
care se înoieşte spre cunoştinţă dupa chipul Celui ce l-a făcut" (Coloseni
3:8-10).
Billy Graham formulează foarte bine
sarcina care ne revine: "Numai dacă apelăm la voinţă, vom înţelege
însemnătatea adâncă şi deplină a pocăinţei. Trebuie să fim hotărâţi a renunţa
la păcat. Atitudinea noastră faţă de păcat este hotărâtoare. Este necesară
schimbarea sentimentelor noastre, a voinţei noastre, a atitudinii noastre şi în
sfârşit a sensului (ţelului) vieţii noastre. în Biblie nu există nici un verset
care admite că un creştin poate trăi o viaţă după bunul lui place. (Peac;e With
God, N.Y. Permabooks 1955, pp. 124-125 - Carte tradusă şi în limba română).
Apostolul Pavel ne-a arătat că Avraam şi
cei doi fii ai săi erau simbolul omului în care se luptă două forţe opuse
(Galateni 4:28-31; 5:17). Pavel conclude pentru noi: Dar ce zice Scriptura?
Izgoneşte... pe fiul” (Galateni 4:30), După cum Dumnezeu a cerut lui Avraaam
să izgonească pe acel fiu, lucru dureros pentru Avraam, tot aşa şi noi să
alungăm definitiv firea omului vechi, pe vechiul Adam. Poate să fie dureros pentru
noi să obandonăm obiceiurile noastre, practicile noastre, modurile noastre de
gândire, chiar prietenii noştri care nu sunt pe placul lui Dumnezeu şi sunt
născuţi, ca şi Ismael, în afara voinţei lui Dumnezeu.
Însuşi Isus a zis: "Adevărat vă spun
eă nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau
mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să
nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi,
surori, mame, copii şi holde împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţă
veşnică” (Marcu 10:29-30).
Nimeni nu ştie mai bine ca El că
renunţare înseamnă durere. Dar El promite că vom primi de o sută de ori mai
mult, nu în veşnicie, ci chiar acum. Vom înţelege mai bine această promisiune
dacă ne vom gândi la bolile psihice şi trupeşti despre care arn verbit în
această carte şi de care vom fi eliberaţi cu ajutorul lui Dumnezeu.
Dincolo de bucuriile şi necazurile
acestei vieţi nu stă un semn de întrebare. La stârşitul vieţii noastre stă
"EL", căci: "Ân adevăr dacă ne-am făcut una cu El printr-o
moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare
cu a Lui, căci ştim bine că omul nostru vechi a fost răstignit împreună cu El
pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui în aşa fel ca să nu
mai fim robi ai păcatului” (Romani 6:5-6).
S-ar părea un act negativ renunţând la
voinţa noastră şi supunându-ne voinţei divine, dar aceasta dă rezultate
pozitive. Psihologul Wallace Emerson scrie: "Pe măsură ce voinţa noastră
este jertfită Domnului, aceasta se va identifica cu voinţa Lui... (Outline of
Psychology, Wheaton, III., Van Kampen Press p. 433).
Numai dacă suntem invoiţi la răstignirea
a tot ceea ce produce tulburări în înteriorul nostru şi vorn deschide uşa
inimii noastre astfel ca Cristos să poată acua locul pe tronul sufletului
nostru, vom putea experimenta o trăire adevărată, putere, vitalitate, o viaţă
nouă, o pace interioară şi şi plinătatea promisiunilor Lui că... "Nici
una din aceste boli..."