ÎNAINTE-MERGĂTORII
REFORMEI
După
cum am văzut, mâna nemiloasă a bisericii de la Roma - această sfântă mamă, cum
se numea ea - apăsa greu oriunde se găseau astfel de credincioşi, care nu-şi
plecau genunchiul în faţa ei, nu-i recunoşteau întâietatea răpită pe nedrept
şi-i lepădau închinarea idolească, ceremoniile mincinoase şi învăţăturile
necreştine. „În afară de ea, nu este mântuire", spunea ea; iar această
mântuire nu era mântuirea prin har, ci o mântuire cumpărată cu fapte bune, dată
prin preoţi, aşa-zişii mijlocitori între Dumnezeu şi oameni, stăpânind asupra
conştiinţei oamenilor şi susţinând, ca să-şi păstreze prestigiul şi autoritatea
nevătămate, pretenţia hulitoare că pot să schimbe pâinea şi vinul de la cină,
prin câteva cuvinte sfinţite, în însăşi persoana lui Cristos în carne şi sânge,
suflet şi dumnezeire! În fruntea acestor stări de nelegiuiri care înlănţuiau
sufletele şi le ţineau în întuneric, se înălţa papa, pretinsul urmaş al
neînfricatului apostol Petru, papa, adeseori lumesc, stricat şi necredincios,
întinzându-şi stăpânirea nu numai asupra clerului, arhiepiscopilor,
epicopilor, preoţilor, apoi asupra laicilor, dar pretindea să conducă şi pe
principi, pe regi şi pe împăraţi. Închisoarea, focul şi sabia nimiceau
numaidecât pe cei care nu se plecau în faţa acelei puteri de temut, adică pe eretici,
cum îi numea Roma, şi îi numeşte pe toţi cei care, întemeindu-se pe Cuvântul lui
Dumnezeu, îi calcă ereziile în picioare.
Totuşi,
în ciuda tuturor cruzimilor, tuturor persecuţiilor, a fost totdeauna, după cum
am văzut, o mărturie a adevărului, o lumină mai mult sau mai puţin
strălucitoare în mijlocul întunericului, mai mult sau mai puţin curată în
mijlocul stricăciunii, prin martirii credincioşi care înfruntau totul pentru Cristos,
sufereau şi mureau pentru a ţine sus ceea ce au aflat ei înşişi din acest
Cuvânt al lui Dumnezeu, pe care clerul îl ascundea de popor. Era mica rămăşiţă
din Tiatira, ridicându-se împotriva nelegiuirilor Izabelei (Apocalipsa 2:24).
Însă
Dumnezeu nu voia ca negura să apese mai departe asupra omenirii. El avea să
ridice oameni, slujitori ai Săi, pe care îi va sprijini cu puterea Sa împotriva
Romei şi împotriva mai-marilor pământului, care vor scoate la lumină, înaintea
tuturor, Cuvântul Lui, Biblia, pe care se vor întemeia, şi care vor vesti
Evanghelia mântuirii prin credinţa în Isus. Şi astfel vor fi puternic clătinate
Roma şi ereziilor ei; astfel vor fi eliberate sărmanele suflete împovărate sub
greutatea jugului ei. Aşa a fost timpul acelei puternice lucrări a Duhului lui
Dumnezeu, care se numeşte Reformă. Dar precum revărsatul zorilor o iau înainte
şi vestesc ivirea zilei, înaintea marilor reformatori pe care i-a ridicat
Dumnezeu, ca: Luther, Calvin, Zwingli şi alţii, au fost câţiva
înainte-mergători, care le-au pregătit calea.
Printre
aceştia se află mai cu seamă Wycliffe în Anglia şi Ioan Huss în Boemia. Vom
spune câteva cuvinte despre lucrarea pe care a desfăsurat-o Dumnezeu prin
aceşti oameni ai Săi.