În Scandinavia
Ţările
Scandinave, cu totul tradiţionaliste şi ritualiste în lutheranismul lor impus
de stat şi-au avut şi ele mişcarea de trezire. În Norvegia, un ţăran, Hans
Nielsen Hauge, îndemnat de Duhul lui Dumnezeu pe când lucra la câmp, în 1796, a
umblat timp de aproape opt ani prin toată ţara, predicând întoarcerea la
Dumnezeu, în felul „trezitorilor" englezi; întemniţat unsprezece ani
pentru că el, un laic, evanghelizase, apoi condamnat la doi ani de muncă
silnică, a murit epuizat în 1824; roadele lucrării lui vor fi cunoscute în ziua
lui Cristos. În Suedia erau grupuri de creştini treziţi care se adunau prin
case pentru a cerceta Biblia, însă cei care citeau au fost hărţuiţi; alţii
predicau pocăinţa. În Danemarca, ortodoxia fără viaţă a bisericii oficiale a
fost dată pe faţă de scriitorul renumit Grundtvig (1783-1872), un pastor,
crescut de o mamă evlavioasă; el a găsit pacea la douăzeci şi trei de ani, după
o foarte gravă criză morală şi s-a dezlipit de biserica de stat pentru a
susţine pe cei care predicau fără să fi fost consacraţi şi a ţine el însuşi
reuniuni ilegale. Chiar această biserică avea să fie apoi atacată într-un mod
mai violent, deşi aparent fără folos pentru moment, prin scrierile lui Soren
Kierkegaard (1813-1855), spirit zbuciumat, cu accente mişcătoare dar tulburi,
dând pe faţă fără milă inconsecvenţele unui creştin lumesc - sarea care a ajuns
fără gust - dar fără să deschidă calea sufletelor simple şi modeste. El însuşi
n-a cunoscut pacea decât în ultimele lui zile. Tatăl său, pastor evlavios, îl
învăţase: „Iubeşte-L pe Isus" şi el avea să-şi aducă deseori aminte de
cuvintele acestea. Cu puţin înainte de moartea sa, pe patul său de moarte, un
prieten l-a întrebat: „Poţi să te rogi în pace?" „Da, pot..." „Te
încrezi tu în harul lui Dumnezeu arătat în Cristos şi l-ai primit?"
„Desigur, ce altceva ar mai trebui?"