Biblia este totuşi adevărată > 12. Proba veşniciei


XII. PROBA VEŞNICIEI

Fraţii mei, nu mult va dura traiul pămîntesc, în curînd vom păşi pe celălalt ţărm. Atunci vom uita şi suferinţele şi necazurile. Cînd vom vedea rîul vieţii, vom zice că da, Biblia a fost adevărată. Am citit în ea că există rîul vieţii.

Cînd vom gusta din pomul vieţii, vom spune: "Da, Biblia a fost adevărată, am citit în ea despre pomul vieţii."

Cînd vom privi slăvile, vom zice: "Da, am citit în Biblie că: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sînt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc..."

Iar cînd cerul, va izbucni în acea cîntare, ce va fi ca un vuiet de ape multe, în acea cîntare nouă, ce nimeni n-o ştie, decît aleşii Mielului eroi, în acel trium­fal ALELUIA, atunci extaziaţi vom înţelege că BIBLIA a fost în totul ADEVĂRATĂ.

Atunci cînd plecaţi în faţa Tronului, pe fruntea ta obosită vei primi coroana vieţii, atunci poate vei ex­clama: "Am auzit în multe seri că Biblia e adevărată, dar acum văd în chip desăvîrşit adevărul ei." Aşa cum n-ai cunoscut pe pămînt, aşa vei cunoaşte atunci, fra­tele meu şi te vei bucura pe veci de veci.

Dar sînt suflete, care la toate dovezile au rămas în starea lor, care nu cred că Biblia e adevărată. Ţin să-ţi spun acum la încheierea studiului nostru, fiecăruia: Te vei convinge odată că Biblia e adevărată. Dar, vai, ce convingere groaznică!

Atunci cînd vei părăsi pămîntul şi vei vedea că mai este o viaţă, cînd vei ajunge în faţa Tronului de jude­cată, cînd vei privi pe CEL ce a fost răstignit şi pe care tu L-ai dispreţuit, îţi vei zice: "Şi totuşi BIBLIA a fost adevărată!"

Cînd îţi vei auzi sentinţa: "Duceţi-vă blestemaţilor în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi în­gerilor lui" atunci îngrozit îţi vei zice: "Şi totuşi BIBLIA a fost adevărată, căci ea a spus aşa ceva."

Cînd vei ajunge în iad, cînd vei fi chinuit grozav în văpaia aceia, cînd vei dori o picătură de apă şi nici pe aceea n-o vei avea, cînd vei vedea că nu mai există nici o posibilitate de scăpare, cînd îţi vei da seama că viermele nu moare şi focul nu se stinge, cînd te va cuprinde plînsul şi scrîşnirea dinţilor, îţi vei aduce aminte că ţi-am spus că BIBLIA E ADEVĂRATĂ, că te-am rugat de atîtea ori să o asculţi şi n-ai vrut; ah, atunci în acea simfonie a durerii şi-a chinului veşnic, vei zice: "Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVĂRATĂ".

Şi ai vrea să treacă timpul, dar timpul nu se mai socoteşte, ai vrea să scapi, dar nu mai e cu putinţă, atunci cînd îţi vei da seama că osînda ta e pentru veci de veci, că nu va avea sfîrşit, atunci ştiu că-mi vei da crezare, că vei repeta: "Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVĂRATĂ", dar totul e mult prea tîrziu.

Eu am căutat în Numele Domnului meu să vă vor­besc că BIBLIA E ADEVĂRATĂ. V-am dat atîtea probe şi dovezi. V-am îndemnat să o citiţi, să vă convingeţi personal.

În clipa aceasta îţi pun din nou aceeaşi chestiune în faţă.

BIBLIA Îl arată pe CRISTOS. Suferinţele Lui, jertfa Lui, străbate ca un fir roşu paginile ei. "În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui iertarea păcatelor noastre."

BIBLIA îţi cere să crezi în EL, să-L urmezi:... "Da­că voieşte cineva să vină după Mine, spune Domnul Isus Cristos, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze..."

E calea crucii, dar duce la glorie. E mai bine să porţi ocara lui Cristos aici în viaţa trecătoare şi să ai parte de fericirea eternă, căci "suferinţele din vremea de acum, nu sînt vrednice să fie puse alături de slava viitoare..." decît să te bucuri de plăcerile de o clipă ale păcatului şi apoi să ajungi în iad pe veci.

Ce vei alege în clipa aceasta?

"Iată îţi pun înainte calea vieţii şi calea morţii: ale­ge," zice Domnul şi completează: "Alege viaţa, ca să trăieşti" (Deuteronom 30:15.19).

Şi eu ca un rob umil al Lui, nu pot decît să te în­demn la acelaşi lucru. În Numele Lui, în numele a tot ce e sfînt, pentru sufletul tău, pentru mîntuirea şi înnoirea vieţii tale, pentru bucuria şi pacea ta pe pămînt şi pen­tru fericirea ta eternă, te îndemn să-L alegi pe CRISTOS şi calea vieţii.


Aşa cum stai aici, hotăreşte-te să asculţi acum CU­VÎNTUL SĂU. Ascultă-L acum, acum!...


Persoane interesate