Biblia este totuşi adevărată > 10. Mărturia personală > Proba interioară

X. MĂRTURIA PERSONALĂ

(Faptele apostolilor 8:26-39)

CARTEA aceasta pe care o avem în mîinile noastre, am căutat să vedem dacă e adevărată.

Nu fiecare are la îndemînă documentele arheolo­gice. Nu toţi cunoaştem conţinutul lor. Tot aşa şi cu celelalte mărturii. Dar aici e o mărturie în mii de exem­plare. O mărturie pe care poate să o aibe fiecare. E mărturia personală.

O poate avea omul învăţat, savantul; şi o poate avea analfabetul. O poate avea cel încărunţit, gîrbovit de povoara anilor şi o poate avea tînărul în frăgezimea vîrstei lui. O, cum aş vrea să-ţi dai seama că BIBLIA e adevărată! Să poţi avea şi tu mărturia aceasta.

PROBA INTERIOARĂ

Mărturia personală depăşeşte pe toate celelalte mărturii. Toate celelalte mărturii sînt seci, uscate, fără viaţă, mărturia aceasta e plină de vigoare. Mărturia ceasta e Cuvîntul Sfînt, făcut trup, care locuieşte în noi plin de har şi de adevăr.

E mare deosebire între o pictură, care reprezintă un cîmp cu pomi cu fructe, verdeaţă şi flori, şi realitate; pictura desfătează doar privirea, pe cînd realitatea te poate convinge nu numai de frumuseţe, ci şi de gustul fructelor, de mireasma florilor. Tot a.şa e o mare deose­bire între dovezile culese din alte domenii şi cea pe care o port în mine. Toate celelalte sînt tablouri, dar aici e realitatea.

Noi ne bucurăm cînd privim o fotografie de la cineva iubit, dar ne bucurăm mai mult, mult mai mult, cînd vine el însuşi.

Celelalte mărturii sînt cunoştinţe teoretice, aici e o cunoştinţă experimentală, o cunoştinţă pe care eu per­sonal am probat-o. Aşa cum a spus altădată Toma că vrea să pună degetul în rana cuielor, iar cînd a pus a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" aşa e şi mărturia aceasta. Ea ţîşneşte din adîncul fiinţei.

Toma auzise că Cristos a înviat, dar convingerea personală a fost aceea care l-a proclamat pe Cristos ca Domn.

De data aceasta, aş vrea să apropii CARTEA aceas­ta mai mult de noi şi sufletul nostru. CARTEA aceasta pe care o avem în casele noastre şi pe care unii o ci­tesc aşa de rar, o preţuiesc aşa de puţin, aş vrea să vă daţi seama că ea are o deosebită valoare. Ea a fost preţuită de văduva săracă, care în vreme de prigoană cruntă, o citea pe furiş, la lumina unei lumănări, cu uşa zăvorită, ca nu cumva să o găsească cineva că citeşte în ea.

Cartea aceasta a fost citită de sărac în coliba lui şi a fost citită de împăraţi în palatele lor.

Rudolf Wagner, un vestit anatomist şi fiziolog, ce a trăit între anii 1805-1864, în cartea sa, "Lupta pentru suflet" spune: "Cea mai minunată însuşire a Scripturii este, fără îndoială, puterea cu care încredinţează pe cei ce se adîncesc în ea cu adevărată seriozitate şi ev­lavie, că obîrşia ei nu poate fi decît dumnezeiască.

Iar vestitul bărbat al credinţei, Georg Müller, care a fost supranumit "Părintele orfanilor" şi care prin în­durarea lui Dumnezeu a fost folosit ca să crească mii şi mii de orfani în clădirile pe care le-a ridicat pentru scopul acesta, spunea odată aşa: "Deşi am citit de vreo 100 de ori Cuvîntul lui Dumnezeu, îl citesc şi acum tot cu aceeaşi plăcere ca adinioară."

Pentru el, Cuvîntul Sfînt era mereu proaspăt, avea gust, mereu îl atrăgea.

Cum e Cuvîntul lui Dumnezeu pentru tine? E ade­vărat? Îţi este plăcut? Ai tu în tine proba că Biblia e adevărată?

Ca să-ţi poţi da seama că ai sau nu ai proba aceas­ta, vreau să-ţi arăt cum să te încerci pe tine însuţi. Oamenii care poartă în ei mărturia că Biblia e ade­vărată, au bucuria mîntuirii în sufletul lor, ca şi famenul. Bucuria aceasta e proba categorică că Biblia e adevărată.

BIBLIA e ca un ghid, ca un îndrumător. Noi - eu şi tu - suflete pornite pe cărarea păcatului, am rătăcit, ne-­am depărtat de Dumnezeu şi de tot ce e sfînt, am ajuns în întuneric, eram prăbuşiţi în păcate şi fărădelegi.

Din starea noastră de prăbuşire, nimeni nu se găsea să ne scape. Într-o zi însă, cuvintele acestei cărţi ne-au îndrumat spre Cristos. BIBLIA e cartea care Îl prezintă pe Cristos. El e prezentat pe toate paginile ei. Proorociile, tipurile, simbolurile, sărbătorile, îngerii, apostolii, evangheliştii, Duhul Sfînt şi Dumnezeu, ni-L prezintă pe CRISTOS:... "Căci nu este sub cer, nici un alt NUME, dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi..."

Deci, fie că citeşti în Vechiul Testament, fie că ci­teşti în Noul Testament, Îl poţi găsi pe El. Cartea aceas­ta te îndrumă la El. Ea e steaua călăuzitoare spre El. Şi aşa cum magii s-au bucurat cînd au văzut din nou steaua, aşa sufletul meu, aşa sufletul a mii de per­soane, a tresăltat cînd a auzit glasul Evangheliei. Una din cîntările noastre spune:

"Din Cuvîntul Domnului cunosc,

Astăzi, că eu sînt un păcătos,

Şi în locul meu muri Cristos,

Pe Golgota..."

BIBLIA îmi îndrumează privirea la Golgota. Acolo Cel ce a murit a fost un neprihănit, aşezat între tîlhari. Cel prea sfînt a fost făcut păcat, a fost încărcat cu povara nelegiuirilor noastre, ca noi să fim mîntuiţi. Acolo la Golgota, aşa cum spune apostolul Pavel: "A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, l-a nimicit pironirrdu-l pe cruce" (Coloseni 2:14) Acolo ne-a iertat toate greşelile.

Se spune despre Carol al V-lea, că datora o sumă enormă de bani unui mare negustor Fugger. Cînd era termenul să restituie suma, împăratul s-a dus la ne­gustor să-i ceară păsuire, amînare încă pe un timp.

Negustorul, cînd a văzut că împăratul a venit la el să-i ceară amănarea, a luat zapisul, s-a dus de a deschis uşa sobei şi a spus: "Împărate, uite zapisul!” şi l-a arun­cat în foc. Asta a însemnat că nu dă păsuire, ci iertare de toată datoria.

Pe Golgota aşa a făcut Dumnezeu. A pironit vina păcatului meu şi azi eu sînt iertat.

Cartea aceasta mă îndrumează la Calvar. Eu am avut o zi cînd am primit această îndrumare. Ascultînd, m-am apropiat de Cristos Domnul şi El m-a Mîntuit. Ce zi scumpă a fost aceea! Nu o voi uita niciodată!

Orbul vindecat de Domnul spune: "Eu una ştiu: Am fost orb şi acuma văd." Aceasta e mărturia tuturor ce­lor ce s-au apropiat de cruce. Ştiu că am fost păcătos, dar acum sînt salvat.

"Eu nu ştiu azi ce slăvi sînt colo sus,

Dar ştiu atît, că m-a scăpat Isus.

Sufletul meu prin moarte-I la Calvar,

Primi iertare, viaţă-n dar..."

Chiar dacă nu cunosc destul de bine viitorul, eu cunosc trecutul şi ştiu că am fost scăpat de Mîntui­torul meu scump.

Această bucurie am primit-o atunci şi-o port mereu în mine. Apostolul Pavel spune fraţilor din Tesalonic, cărora li s-a vestit Cuvîntul "nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt şi cu o mare îndrîzneală" că au călcat pe urmele Domnului, întrucît, zicea el, "aţi primit Cuvîntul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfînt..." (1 Tesaloniceni 1:5-6).

Biserica lor a fost înfiinţată în mijlocul prigoanelor, dar fraţii s-au bucurat nespus. Bucuria aceasta prove­nea de la Duhul Sfînt. Tocmai contrastul acesta: pri­goane, bucurie, face să fie mai izbitoare proba, că Biblia e adevărată. Toate condiţiile înconjurătoare sînt protivnice şi tu totuşi te bucuri.

E exact aşa cum ceruse Ghedeon semnul: "Dacă numai lîna va fi acoperită de rouă şi tot pămîntul va rămînea uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mîna mea, cum ai spus." Iar a doua zi zice: "Nu­mai lîna să rămînă uscată şi tot pămîntul să se acopere cu rouă..."

Aşa e viaţa celui ce s-a apropiat de Cel răstignit. După pocăinţă are mai multe greutăţi, necazuri, e batjocorit de toţi, dar el se bucură ca niciodată înainte. Jertfa crucii îl face să cînte:

"O, jertfa-Ţi glorioasă ne arată desluşit,

Cît lumea păcătoasă de mult Tu ai iubit.

Tu M-ai iubit pe mine, pe toţi Tu ne-ai iubit,

Şi-n locul nost’ mai bine să suferi ai primit."

Un tînăr, într-o seară, se afla sub o poartă unde intrase cu pistolul în mînă şi voia să-şi tragă un glonţ în tîmplă, să termine cu viaţa aceasta. Era un băieţan­dru de 17 ani şi în timp ce se pregătea să-şi descarce pistolul, a auzit sus la etaj, unde era o casă de rugă­ciune, că au început o cîntare. El s-a oprit, şi-a vîrît pistolul în buzunar şi a urcat să audă cîntarea, urmînd a se sinucide după aceea. După terminarea cîntării, pre­dicatorul a citit pilda fiului risipitor. În seara aceea Evanghelia a avut harul binecuvîntat să dăruiască acestui suflet naufragiat, salvare. Şi tînărul acesta care ajunse să recunoască dragostea Tatălui, ce e gata să-şi pri­mească fiul rătăcit, şi-a consacrat viaţa lui Cristos.

A renunţat la sinucidere, găsise viaţa şi a jertfit-o lui Dumnezeu. Din el a devenit "băiatul predicator", despre care unii aţi citit, că o săptămîna întreagă, seara de seară, a predicat din textul: "Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibe viaţa veşnică..."

Bucuria aceasta a mîntuirii clocotea în sufletul lui Moorehouse şi Moody, care îl ascultase a zis: "Am rămas uimit ascultîndu-l pe Moorehause vorbind despre această dragoste."

Moody care era şi el predicator spunea: "Nicio­dată pînă atunci nu mi-am dat seama că Dumnezeu iubeşte aşa de mult pe un păcătos.” Proba aceasta pe care o are un suflet mîntuit, prin bucuria lăuntrică, e dovada că BIBLIA e adevărată.

Cînd un suflet primeşte mîntuirea aceasta mare, la care îl îndreaptă Biblia, s-ar putea să nu se bucure? Înainte de a se apropia de cruce, oamenii au o idee vagă despre Dumnezeu, unii nici nu-L cunosc. Şi nu-L cunosc pentru că niciodată n-au căutat, să-L cu­noască.

Scriitorul nostru George Coşbuc zicea:... "Ca să-L auzi pe Dumnezeu, întîi trebuie în tine să tacă toate."

Apropiindu-te de crucea Domnului Isus, ajungi să cunoşti că Dumnezeu există şi iubeşte pe cel păcătos. Cel ce a ajuns să se apropie de Cristos Domnul, să primească mîntuirea, să-L cunoască pe Dumnezeu prin Cristos, prin jertfa crucii, a ajuns să posede cea mai puternică dovadă pentru el că BIBLIA e adevărată.

În cartea, "Jean Barois" e tratată viaţa unui necre­dincios ateu, care fiind director al unei publicaţii numite "Semănătorul", a publicat articole în serie împo­triva credinţei în Dumnezeu.

El a fost căsătorit şi a avut o fetiţă, dar nu după mult timp s-au despărţit, soţia plecînd cu fetiţa.

Pe la vîrsta de 18 ani, ea a făcut o vizită tatălui. În timpul acesta, tatăl a dat fetei mai multe volume din revistele lui legate pe ani. Ziua fiind singură acasă, fata le-a cetit. După vreo trei săptămîni, într-o zi începu discuţia asupra credinţei şi el o întrebă: "Ai citit: "De ce nu trebuie să credem”? Sînt opt articole succe­sive."

Şi Maria îi spune: "Da!" „Dar asta: "Dogma în faţa ştiinţei?" şi cealaltă "Originile comparate ale religii­lor"? „Da!” „Le-ai citit toate cu atenţie? N-ai avut im­presia că ceea ce ţi se păruse adevărat pînă acum s-a prăbuşit?”

 Şi fata îi răspunde: "Bine tată, dar dacă certitu­dinea mea ar fi la cheremul unor obiecţii oarecare, n-ar mai fi o certitudine." Ea avea o siguranţă. Apoi con­tinuă: "Cînd cineva a simţit ce am simţit eu, tată... nu ştiu cum să spun... am simţit însăşi prezenţa lui Dum­nezeu. Un Dumnezeu care pătrunde în suflet, care umple de dragoste şi de fericire. Cine a simţit aşa ceva, fie numai o singură dată în viaţă, pentru cine a simţit asta, toate raţionamentele pe care le construieşti pentru a-ţi dovedi d-tale însuţi că n-ai un suflet nemu­ritor, că sufletul acesta nu e fărîmă din Dumnezeu, toate aceste raţionamente, tată..." Voia să-l facă să înţeleagă, că toate nu valorează doi bani.

Şi tînăra a rămas credincioasă, căci avea pentru ea proba lăuntrică. Raţionamentele teoretice s-au izbit de proba experimentală şi s-au prăbuşit, iar la urmă tatăl ajunse înfrînt. El, care scrisese o viaţă întreagă împo­triva credinţei, devine credincios în Dumnezeu.

Fraţii mei, există proba aceasta pe care trebuie să o ai tu personal, care e mai scumpă decît toate celelal­te, proba bucuriei mîntuirii în sufletul tău. Ai tu aceasta probă? Celelalte probe că Biblia e adevărată, fără aceasta din urmă, nu prea au mare valoare, pe cînd aceasta chiar fără celelalte e suficientă. Tu poţi cînta:

"O, de-aş avea eu limbi o mie

Şi mii de buze să cuvînt,

Pe tonuri mii, o armonie,

Spre Slava Celui pururi Sfînt.

I-aşi mulţumi de ce-a făcut,

Cu mine, fiul cel pierdut..."

O, voi toţi care aţi auzit îndrumarea Evangheliei şi prin experienţa voastră aţi ajuns să cunoaşteţi că Bib­lia e adevărată, aţi ascultat de ea şi aţi ajuns mîntuiţi, plini de bucurie, voi posedaţi în voi mărturia de nez­druncinat că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.

De aceea, mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru Harul primit, trăiţi pentru Dumnezeu şi mărturisiţi pe acest Dumnezeu, care ne-a dat o carte atît de binecuvîntată.

Iar voi, care n-aţi avut pînă azi aceasta dovadă, n-aţi vrea s-o aveţi acum? N-ai vrea ca tu personal să experimentezi adevărul Bibliei? După cum un om poate proba mersul de tren, care îi spune că la ora cutare pleacă din Timişoara şi la ora cutare soseşte la Bucureşti, iar el mergînd la gară şi urcîndu-se în tren, se convinge că ce a fost scris în mersul trenurilor, e adevărat, în ce priveşte plecarea de aici şi sosirea acolo, aşa şi tu poţi proba Biblia şi te poţi convinge chiar acum de ade­vărul ei.

Ea îţi spune că Domnul Isus a zis: "Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi EU vă voi da adih­nă..."

Tu eşti trudit de atîta alergare pe cărările păcatului, tu eşti obosit de povara nelegiuirilor tale. Vrei odihnă? Ascultă Cuvîntul Domnului acum. Şi dacă nu împlineşte ce a spus, să nu-I slujeşti. Dar dacă îţi dă odihnă, ascultă-L toată viaţa.

El a spus: "Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară." Vino la El aşa cum eşti. Tu cel ce ai fost atras de plăcerile momitoare ale păcatului, tu cel ce ai risipit tot ce ai avut mai sfînt şi eşti acum în zdrenţele mur­dare ale fărădelegii şi necurăţiei, tu care ai iubit des­frîul, tu care ai devenit stăpînit de patima fumatului sau a beţiei, vino la El acum.

Şi din experienţa ta, vei constata că El te iartă, te primeşte cu toată dragostea, exact aşa cum spune Bib­lia. Şi atunci bucuria mîntuirii, care va copleşi sufletul tău, va fi cea mai bună mărturie că BIBLIA E ADEVĂ­RATĂ. Fie aceasta experienţa a ta acum.