15.
Două secrete bine păzite
Daţi-mi voie
să vă spun două secrete.
Cei mai
mulţi lideri ai organizaţiilor parabisericeşti urăsc să meargă la biserică!
Repet: cei
mai mulţi bărbaţi şi femei din „conducere” sunt dedicaţi evanghelizării lumii,
dar le este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să participe la serviciile de
duminică dimineaţa ale bisericilor de aici din America. Ei trebuie să meargă la
biserică, dar pe măsură ce se maturizează şi îmbătrânesc ei încep să nu le mai
placă să meargă la biserică.
Aceşti
oameni trăiesc un paradox: câştigă suflete cu milioanele pentru Cristos,
folosind metode noi, extraordinare, trecând însă cu vederea faptul că nu
le place să meargă la biserică. Ei sunt la fel de conştienţi că pentru
convertiţii lor serviciile de duminică dimineaţa vor fi la fel de plictisitoare
cum sunt şi pentru ei înşişi.
Dacă
prietenii voştri misionari şi membri ai organizaţiilor parabisericeşti ar
trebui să stea în bănci ca voi, s-ar plictisi ca voi!!! Lor le
place biserica doar dacă ei sunt cei care slujesc. Nevoia lor de funcţionare
este satisfăcută prin a fi liderii voştri. Urmează deci, ca voi să rămâneţi
pentru totdeauna nematurizaţi, nefiind în stare să împărtăşiţi sau cu atât mai
puţin să slujiţi. Duminica, voi staţi!
Cu mult timp
în urmă Pavel ştia ceva ce nu a trecut niciodată prin mintea slujitorilor din
organizaţiile parabisericeşti. Eclesia primului secol a fost prin ea însăşi cea
mai puternică forţă de atracţie pe care evanghelismul a cunoscut-o vreodată.
Când ea se
întâlneşte sub directa conducere a lui Isus Cristos, fără prezenţa evidentă a
unor lideri omeneşti, ea este cea mai frumoasă şi mai irezistibilă fată
din lume. Ea este evanghelismul.
Pavel din
Tars nu a ridicat biserici pentru a evangheliza pe cei pierduţi. Pavel nu a
ridicat biserici pentru a câştiga suflete. Pavel a predicat Evanghelia, a
evanghelizat şi a câştigat suflete în vederea ridicării bisericii!
Acesta este singurul
mod în care ar trebui să se procedeze!
Dar gândul
acesta nu trece prin mintea americanilor. Noi evanghelizăm!
Organizaţiile
parabisericeşti nu zidesc viaţa bisericii şi cei mai mulţi dintre
convertiţii lor nu rămân în biserici. Cei mai mulţi dintre convertiţii lor care
rămân în credinţa creştină ajung membri ai organizaţiilor lor.
Dacă
organizaţiile parabisericeşti îşi păstrează convertiţii, dacă este o adevărată
lărgire a Împărăţiei lui Dumnezeu, atunci aceasta se răsfrânge doar în aceea că
creşte numărul membrilor organizaţiei lor. Ei nu plantează biserici. Ei
evanghelizează. Aici se opreşte totul. Cu convertiţii Pavel a format biserici.
El nu i-a salvat de iad şi atâta tot. Pavel era acolo, în primul rând şi
înainte de toate, ca să vadă născându-se o fată numită Eclesia.
Există o
uriaşă diferenţă între aceste două concepte! Unul din concepte este
personificat astăzi de către evanghelişti, misionari şi mişcările
parabisericeşti. Celălalt a fost conceptul lui Pavel. La urma discuţiei
noastre, suntem noi pe acest pământ doar ca să mergem peste tot şi să salvăm
oamenii de la iad, sau suntem pentru ca să vedem naşterea unei expresii
organice a lui Isus Cristos printre toate triburile şi limbile pământului.
Aceste două concepte sunt total opuse. Unul este modern, celălalt antic. Unul
nu face prea mare lucru. Celălalt, când există, nu numai că este minunat, dar
este împlinirea scopului pentru care Dumnezeu a creat acest univers!
Organizaţiile
parabisericeşti sunt inventate de oameni de aproximativ 100 de ani. Întâlnirea
locală a oamenilor lui Dumnezeu a fost în inima lui Dumnezeu înainte de a fi
creaţia. Şi, cu siguranţă, înainte de cădere. Înainte ca oamenii
să aibă nevoie de slavare.
Cei mai
mulţi americani vin în ţara voastră pentru că ei au o slabă speranţă în
biserica americană. Ei vor să vină în ţara voastră pentru a ridica o biserică mai
bună decât cea de aici. Ironia este aceasta: noi continuăm să vă dăm stilul
nostru american. (Poţi da altuia doar ceea ce ai. Cum nu avem nimic mai bun,
nu avem de unde să vă dăm ceva mai bun.)
Noi vedem
biserica din America ca fiind fără absolut nici o speranţă. Aşa că spunem: „Ne
vom duce într-o ţară virgină şi ne vom dărui viaţa acelui popor şi vom clădi un
creştinism mai bun, superior celui din America! Apoi venim în ţara voastră şi
plantăm biserica noastră americană.
În cele din
urmă, misionarii care vin la voi vă dau ceea ce noi avem aici în America. Vă
dau uun serviciu de duminică dimineaţa mizerabil care vă obligă să fiţi nişte
spectatori muţi. Un mort înviat care nu împărtăşeşte, nu funcţionează, ci numai
apucă să cânte şi să-şi ridice mâinile deasupra capului!
Există un
sens mai înalt. Este o cale mai bună. Există un al treilea secret.
Am trecut cu
vederea ceea ce era evident. Secretul Eclesiei din primul secol a fost Eclesia
însuşi. Secretul lor a fost o foarte frumoasă fată.
Ce i-a atras
pe păgâni?
Păgânii din
primul secol au fost atraşi la Cristos de un singur lucru. Ei erau copleşiţi de
însăşi Eclesia şi de dragostea ei pentru El.
Lumea nu mai
văzuse aşa ceva. Văzând comunitatea de credincioşi, lumea era plină de
curiozitate. Mulţi au venit la întâlnirile lor şi rămâneau uimiţi de ceea
ce vedeau. Şi oamenii care veneau se integrau cultural în
întâlnirile acelea.
Necredincioşii
se simţeau foarte bine în întâlnirile acelea. Ei nu mai văzuseră aşa ceva. Erau
deosebit de atinşi. De asemenea acolo ei se simţeau acasă. Erau în largul lor.
Cu toate că ei erau păgâni în mijlocul unor creştini, era ceva în acele
întâlniri care îi făcea să ştie că participau la ceva ce aparţinea ţării,
obiceiurilor şi culturii lor.
Aşa ceva nu
se întâmplă când mergi la serviciul duminical. Nici aici, nici în ţara
voastră. Nicăieri. Aceste întâlniri sunt neorganice pentru oricine. Acest lucru
este străin oriunde este întâlnit, oriunde pe planetă! În zilele
noastre neconvertiţii se plictisesc în întâlnirile noastre. Şi dacă nu se
plictisesc în prima întâlnire, se vor plictisi nu peste multă vreme. În cele
din urmă, o audienţă care nu participă se plictiseşte indiferent ce se întâmplă
în faţă.
În zilele
acelea ei erau copleşiţi în întâlniri! Şi unii rămâneau să se roage. Acesta - singurul
- este marele secret al bisericii primului secol. Cea mai măreaţă
modalitate de evanghelizare care a fost vreodată, sau care va fi în viitor, a
fost reprezentată de frumuseţea acelor întâlniri ale credincioşilor! Ea era o
doamnă cu adevărat frumoasă!
Pe de altă
parte, noi facem comerţ ambulant cu un servici funerar! Ei bine, serviciile
funerare nu sunt uşor de vândut la cei vii. (Iar celor morţi nu le prea pasă de
ele!)
Dezastrul pe
care misionarii şi membri organizaţiilor parabisericeşti americane îl fac dând
altora biserica americană este incalculabil, şi noi totuşi continuăm să o facem
la scară mondială. Înrăuirea pe care versiunea americană a creştinismului o are
asupra altor culturi (cu o totală, absolută, completă lipsă de respect pentru
modul de viaţă al acelor oameni, pentru conceptele şi cultura lor) este un rău
care ne va necesita secole pentru a fi reparat. Este o tragedie de proporţii
incalculabile!
Timp de 100
de ani unii oameni au strigat să se oprească această acţiune imperialistă a
creştinismului american. Dar singurii care pot să ne oprească sunt
băştinaşii altor ţări.
Trei
secrete: (1) dacă nu sunt la amvon creştinii americani urăsc să meargă la
biserică; (2) noi venim în ţara voastră pentru că noi am renunţat la biserica
americană; venim în ţara voastră ca să facem mai bine, dar nu facem decât să
repetăm porcăriile din trecut; (3) biserica din primul secol avea un secret pe
care noi niciodată nu l-am învăţat: ea însăşi este cel mai bun mijloc de
evanghlizare pe care îl poate avea pământul acesta!