Agonia bătrânei noastre planete > 12. Al treilea război mondial


Capitolul 12
Al treilea război mondial

"După ştiinţă, nu există nici o apărare contra armelor care acum sunt capabile să distrugă civilizaţia".
Albert Einstein

"În războiul viitor nimeni nu va putea număra atâţia oameni vii care să îngroape pe cei morţi".
J. Robert Oppenheimer

"Omenirea trebuie să desfiinţeze războiul, dacă nu, războiul va desfiinţa umanitatea".
John F. Kennedy - 1961

"Un război va fi un eveniment ireversibil şi fatal. El nu va fi sfârşitul greutăţilor, ci sfârşitul civilizaţiei".
Papa Paul al VI-lea

"Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie".
"Atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa".
Isus Cristos - anul 30

De la începutul istoriei omul a căutat pacea, dar moştenirea lui a fost războiul.

Pe timpul lui Ieremia poporul striga: "Pace, pace, şi nu era deloc pace" (Ieremia 6:14).

Oamenii mari ai lumii avertizează de nebunia unui nou război, dar el este inevitabil. Ei au lansat un avertisment: "Vom pune capăt rasei umane, sau omenirea va renunţa la război? Ca fiinţe umane, facem apel la alte fiinţe umane: amintiţi-vă că sunteţi oameni şi că ne stă în faţă dispariţia rasei noastre!"

Mulţi savanţi care colaborează la fabricarea bombei H au semnat acest document. Războiul a crescut în intensitate şi frecvenţă în cursul acestui secol.

"După al doilea război mondial, au fost 12 războaie locale, 39 de asasinate politice, 48 de revolte personale, 74 de revoluţii pentru independenţă, 162 de revolte sociale, politice, economice, rasiale sau religioase" (până acum 24 de ani).

Cu toate avertismentele de tot felul, războiul rămâne o ameninţare continuă.

Orientul Mijlociu ar putea în orice moment să producă scânteia care să declanşeze al treilea război mondial.

Domnul Isus a prezis că omul nu va învăţa nimic de la trecut şi nici nu va lua seama la avertismentele pentru viitor.

Omul va scufunda tot pământul într-un război aşa de întins şi de distrugător că numai venirea personală a Domnului Isus Cristos îl va putea opri ca să nu nimicească viaţa. Omul nu poate opri războiul, pentru că el nu vrea să admită nici raţiunea, nici cauza fundamentală, nici remediul acestei cauze.

Dumnezeu spune: "De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi" (Iacov 4:1,2).

Există în om o natură egocentrică - izvorul oricărui păcat - zice Dumnezeu.

Păcat este să-ţi urmezi propria voie, întorcând spatele lui Dumnezeu.

Din această cauză noi nu avem o pace constantă în noi înşine sau cu alţii. La fel este şi între grupuri sau între naţiuni.

Soluţia

Singurul remediu de a evita războiul este de a schimba inima oamenilor. Domnul Isus a venit în lume pentru a-i aduce pe oameni în legătură cu Dumnezeu şi astfel să le transforme (să le regenereze) inima. Domnul Isus a luat asupra Lui dreapta pedeapsă pe care o meritam noi, cei păcătoşi, şi a murit pentru ca Dumnezeu să ne poată ierta şi să ne primească iarăşi şi să avem o relaţie personală cu El. Atunci căpătăm o inimă nouă, o viaţă nouă - viaţa Domnului Isus în noi prin Duhul Său cel Sfânt. O nouă dragoste ne împinge să ne gândim mai degrabă la alţii decât la noi. Acest lucru nu se poate obţine prin nici un sistem de guvernare sau de educaţie, şi nici prin psihologie sau schimbarea mediului. Acest lucru se poate obţine numai invitându-L pe Domnul Isus în inima noastră şi primind iertarea pe care ne-a câştigat-o El, dându-Şi viaţa pentru noi.

Generalul Douglas MacArthur spunea la sfârşitul celui de-al doilea război mondial: "Am avut ultima noastră şansă. Armaghedonul stă la uşa noastră... Trebuie să salvăm spiritul, dacă vrem să salvăm trupurile".

Oamenii, din păcate, nu primesc soluţia lui Dumnezeu, ci vor să rezolve totul prin ei înşişi, şi sfârşesc prin a-l alege pe Anticrist, aşa cum a spus şi Pavel (1 Tesaloniceni 5:1-3).

Cine aprinde fitilul?

Când evreii au restabilit naţiunea lor în Palestina, ei au creat o problemă de nerezolvat, alungându-i pe arabii care locuiau acolo de multe secole. Nici un pact, nici un discurs nu va putea schimba ostilitatea creată între israeliţi şi arabi. Niciodată evreii nu vor putea fi convinşi să părăsească ţara pe care a dat-o Dumnezeu strămoşilor lor. Pe de altă parte, secolele de persecuţie i-au învăţat că nu există nici o ţară în lume unde ei ar putea fi în siguranţă. Pentru ei este o problemă de supravieţuire ca ei să rămână o naţiune în Israel.

Arabii sunt tot aşa de neînduplecaţi în refuzul lor de a accepta ocupaţia israeliană într-un teritoriu pe care ei îl consideră ca ţara lor.

Tratatul lui Israel cu infernul

După Biblie, criza din Orientul Mijlociu va urma fără oprire până când ea va ameninţa pacea lumii întregi. Toate naţiunile vor avea ochii fixaţi asupra acestor probleme nesolvabile, care pun lumea pe marginea prăpăstiei unei exterminări termo-nucleare.

Probabil tocmai această problemă o va rezolva Anticristul după ce va pune mâna pe puterea confederaţiei europene.

Acum 2500 de ani profetul Daniel a spus că un prinţ va ieşi chiar din poporul care va distruge cetatea şi templul (Daniel 9:26). Romanii au împlinit această profeţie prin Titus.

Anticristul va face o alianţă cu israelienii, garantându-le securitatea şi protecţia. Israel va putea să-şi restaureze cultul şi jertfele la templu. Aceasta presupune mai întâi construirea templului sub aceeaşi protecţie de mai sus.

Arabii nu sunt deloc încântaţi de reconstruirea templului.

Când şeful israelian şi şeful roman vor semna tratatul de pace, Dumnezeu va declanşa mişcarea marelui ceas al marelui necaz. Isaia spune despre acest lucru în capitolul 28:15,18. Tocmai prin acţiunea abilă şi soluţionarea problemei Orientului Mijlociu, Anticristul va împlini făgăduinţa lui de a aduce pacea unei lumi înfricoşate de război. După aceea, el îşi va supune rapid toate naţiunile. Lumea va fi cuprinsă de o mare nădejde şi-şi va pune încrederea în geniul Romei. Va aclama ca un singur glas pe dictator.

După trei ani şi jumătate de progrese remarcabile, Anticristul va fi adorat pentru strălucita lui abilitate politică şi pentru minunatele progrese împlinite în lume.

Cei ce vor crede în Domnul Isus vor fi în opoziţie faţă de guvernarea lui şi vor fi denunţaţi fără milă. Ei nu vor putea nici să vândă nici să cumpere în mod deschis, nici să ocupe o slujbă oarecare. Ei vor fi executaţi în masă, ca exemplu, ca să descurajeze pe cei care ar vrea să jeneze "fraternitatea umană", afirmând că Cristos este singura speranţă a omului.

La punctul culminant al adorării publice, dictatorul roman va merge la Ierusalim, va intra în templu şi se va proclama el însuşi dumnezeu încarnat (2 Tesaloniceni 2:4; Matei 24:15; Daniel 11:36,37). Acest eveniment va fi semnul începutului bătăliei de la Armaghedon. Cei credincioşi din Ierusalim vor fugi în munţi pentru a fi ocrotiţi de Dumnezeu trei ani şi jumătate, aşa cum le-a făgăduit (Matei 24:16; Apocalipsa 12:6,14).

Calul cel roşu

În Apocalipsa 6:4 vedem că cel care şedea pe calul cel roşu a primit puterea să ia pacea de pe pământ. Prin acest lucru Dumnezeul cel Atotputernic va declanşa războiul. El va dezlega pe rând cei patru cai. Dumnezeu va arăta lumii că făgăduinţele lui Anticrist nu sunt de durată, nu pot fi ţinute.

Începutul sfârşitului

"La vremea sfârşitului împăratul de la miazăzi (sud) se va împunge cu el" (şeful lui Israel) (Daniel 11:40) - Confederaţia afro-arabă dirijată de Egipt (sud) lansează invazia în Israel. Această greşeală fatală va duce la pierzarea lui şi va declanşa campania de la Armaghedon. Împăratul de la miazănoapte (nord) se va năpusti asupra lui ca o furtună, cu care (armată motorizată), cu călăreţi şi cu multe corăbii.

Rusia şi aliaţii ei profită de ocazie pentru a lansa o invazie în Orientul Mijlociu, lucru pe care Rusia l-a dorit încă din timpul lui Napoleon.

Ezechiel în capitolul 38 a descris acum 26 de secole desfăşurarea acestei mari forţe ruse şi planul ei de atac contra lui Israel (Ezechiel 38:10-12).

Ruşii vor face o enormă greşeală tactică invadând Israelul. Ei vor interpreta situaţia fără apărare a lui Israel, care îşi va pune încrederea în protecţia lui Anticrist, ca o ocazie de a cuceri în sfârşit "marele pod al pământului" din Orientul Mijlociu. Ei vor avea în vedere marile bogăţii materiale ale naţiunii restaurate a lui Israel. Scopul lor este jaful (cap. 38:12).

Specialiştii Bibliei au recunoscut că într-o zi va fi în Israel o mare concentrare de bogăţii. Harry Rimmer a scris în 1940, când ţara nu era decât un pustiu plin de mărăcini şi necultivat în comparaţie cu ce este astăzi: "Punerea în valoare a resurselor acestei ţări va face ca după zece ani de muncă neîntreruptă Palestina să aibă cea mai mare concentrare de bogăţii pe care lumea a cunoscut-o vreodată, o ţară pe care alţii o vor pofti-o ca s-o jefuiască".

Profeţia spune că Israel va fi una din cele mai prospere naţiuni de pe pământ în timpul domniei lui Anticrist. Se mai spune că va fi "la mijlocul pământului" - din punct de vedere geografic este parţial adevărat, dar se pare că acest text înseamnă mai mult decât o precizare geografică.

Ierusalimul va deveni un centru mondial al culturii, al religiei şi al economiei.

Valoarea depozitelor minerale ale Mării Moarte a fost estimată la un trilion două sute şaizeci şi două miliarde dolari. Este mai mult decât bogăţiile Franţei, Angliei şi SUA reunite.

O sursă ieftină de energie pentru a rafina mineralele Mării Moarte se află în numeroasele falii ale pământului lui Israel, pentru a furniza energia geo-termică a turbinelor capabile să producă electricitate în mod convenabil.

Într-un viitor apropiat, Israel va fi capabil să exploateze "mina de aur" a bogăţiilor sale. Unul din principalele minerale este potasiul, care este un puternic îngrăşământ. Când explozia demografică va produce foametea, potasiul va deveni foarte important pentru alimentaţie.

Importanţa strategică şi militară a "capului de pod" din Orientul Mijlociu care începe la nord, la Bosfor (canal care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană) şi care se întinde la sud, spre Egipt a fost demonstrată de veacuri de lupte militare. Acela care ar vrea să stăpânească Europa, Asia şi Africa ar trebui mai întâi să cucerească această regiune care leagă cele trei continente. Acesta trebuie să fie unul din motivele invaziei ruşilor.

Cum Israel este aşezat în centrul acestui "pod al pământului", el a fost un câmp de bătălie în numeroase ocazii.

Trişarea clasică

Când ruşii vor invada Orientul Mijlociu cu forţe amfibii şi o armată motorizată, ei vor face o "ofensivă-fulger" de-a lungul regiunii, aşa cum a văzut Daniel în capitolul 11:40-45: "Va înainta asupra ţărilor lui (din Orientul Mijlociu), se va revărsa ca un râu şi le va îneca. Va intra şi în ţara cea minunată (Israel), şi zeci de mii vor cădea".

Şi Ezechiel descrie acest eveniment în capitolul 38:14-16.

Ruşii vor invada Israelul pe mare şi pe uscat. Această putere este prezisă; va mătura ţările arabe tot aşa ca şi pe Israel într-un atac rapid contra Egiptului pentru a pune mâna pe "podul pământului".

Ruşii vor încălca tratatul cu Egiptul. "Îşi va întinde mâna peste felurite ţări (ţările arabe din Orient), şi nici ţara Egiptului nu va scăpa". El va pune mâna pe bogăţiile Egiptului; libienii şi etiopienii îl vor urma (Daniel 11:42,43 şi Ezechiel 38).

În momentul când grosul forţelor se vor găsi în Egipt, şeful ruşilor va auzi o veste alarmantă. "Nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte (mobilizarea Orientului şi a Europei Occidentale) îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi" (Daniel 11:44).

Forţele ruse se vor întoarce înapoi în vederea fortificării poziţiilor lor pentru un contra-atac asupra lui Israel. Ruşii vor fi speriaţi de vestea că dictatorul roman mobilizează forţele din toată lumea pentru a pune capăt invaziei şi acestei violări a păcii.

În aparenţă, aceasta va surprinde pe şeful rus, care va fi subestimat voinţa imperiului roman de a lupta (părerea autorului).

Se pare că puterile Orientului conduse de China roşie vor putea mobiliza imensa lor armată la cererea dictatorului roman, care gândeşte că aceştia vor fi fideli în războiul lui contra Rusiei. Dar orientalii vor mobiliza o armată de 200 de milioane de soldaţi (Apocalipsa 9:16) contra lui Anticrist, aşa cum am văzut în capitolul 7.

Înşelătoria ruşilor faţă de arabi poate fi prezisă de orice observator din Orient. Este clar că ruşii se joacă cu arabii ca să realizeze vechiul lor vis de a dispune de porturi utilizabile în tot timpul anului şi de o aprovizionare cu petrol. Şefii arabi gândesc că vor putea accepta pretenţiile ruşilor şi darurile lor în natură fără a se lega, dar fiecare rublă dată sau prestată este un cablu de oţel - contra-partea ajutorului acordat - care va trage ţările lor înapoia cortinei de fier.

Armata rusă îşi va stabili cartierul general pe muntele Moria, adică pe amplasamentul Templului din Ierusalim (Daniel 11:45).

În timp ce şeful rus, sigur de victorie, se va pregăti să înfrunte în Palestina forţele imperiului roman restaurat, el va căuta să extermine total poporul evreu. Acesta este probabil sensul versetelor 44 şi 45. Se poate că nici o altă armată din istorie n-a suferit vreodată o distrugere aşa de totală ca aceea pe care o va cunoaşte armata rusă.

Waterloo-ul rus

Ezechiel anunţă zdrobirea acestei armate (cap. 38:18-22; 39:3-5).

Descrierea torentului de foc şi pucioasă care va ploua peste armata roşie va fi însoţită de un cutremur de pământ fără precedent pe pământul lui Israel şi aceasta ar putea însemna folosirea armelor tactice nucleare ale romanilor contra ruşilor. Se spune clar că aceste forţe vor cădea pe faţa pământului (în plin câmp); poziţia lor permite, se pare, să se tragă concluzia folosirii de arme nucleare.

Dumnezeu dă toată această armată barbară, care va căuta să nimicească rasa evreilor, spre o distrugere totală, deplină.

Ezechiel vorbeşte de ruşi şi de "...toate popoarele care vor fi cu tine...", care vor fi distruse în Israel (Zaharia 14:12).

Schimbul nuclear

Este prezis că se va petrece ceva teribil în momentul distrugerii armatei roşii.

Dumnezeu zice: "Voi pune foc Magogului (Rusiei) şi celor ce locuiesc liniştiţi (speranţa falsă) în ostroave (diferite continente) (Ezechiel 39:6). După aceea, Rusia, ca şi multe alte ţări care se vor crede în siguranţă sub protecţia lui Anticrist, vor vedea focul căzând peste ei. Poate fi o acţiune directă a lui Dumnezeu, sau poate o permisiune a Lui, ca naţiunile să se distrugă între ele printr-un schimb de rachete balistice nucleare.

Ce va fi cu SUA?

SUA se va alinia cu forţele din Occident sub conducerea confederaţiei celor 10 naţiuni din imperiul roman restaurat.

Este clar că SUA nu va mai fi în frunte. Este foarte posibil ca Ezechiel să fi vorbit şi de SUA când a zis: "Voi pune foc... celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave (în engleză "regiunile de coastă")". Cuvântul "regiuni de coastă" în engleză, sau "insule" în franceză, este cuvântul ebraic "ai". Cei din vechime se serveau de el pentru a arăta continentele de astăzi. El desemna marile civilizaţii păgâne de peste mări, a căror populaţie trăia mai ales de-a lungul coastelor (ţărmurilor). Aici ideea este că naţiunile dintre neamuri, stabilite pe îndepărtatele continente, vor fi înecate de torente de foc care vor cădea asupra lor. Profeţia poate să se aplice continentelor şi insulelor emisferei occidentale, ca şi Extremului Orient.

Cataclismul va atinge tot pământul locuit.

Cea mai mare bătălie a tuturor timpurilor

Armatele Ligii Arabe şi ale Africii fiind neutralizate prin invazia rusă, apoi imediat forţele ruseşti şi ţara lor fiind la rândul lor complet nimicite, nu vor rămâne decât două mari blocuri de puteri pentru a da bătălia finală şi supremă de la Armaghedon: forţele combinate ale civilizaţiei occidentale sub conducerea dictatorului roman şi imensele hoarde ale Orientului, probabil unite sub comanda Chinei roşii.

Mobilizarea

Poate că va fi un scurt răgaz al ostilităţilor după distrugerea Rusiei şi a aliaţilor ei, până când se vor mobiliza cele două mari armate.

Apostolul Ioan prezice mobilizarea puterii orientale, aşa cum am văzut-o în capitolul 7: "Al şaselea (înger) a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit (Apocalipsa 16:12). Chinezii vor prelua comanda acestei mari armate. Ei vor profita de haosul din Orientul Mijlociu pentru a merge contra dictatorului roman, pentru a-şi disputa dominaţia lumii.

În timp ce această formidabilă armată de 200 de milioane de oameni va mărşălui spre râul Eufrat, dictatorul roman îşi va pregăti armatele lui pentru acest conflict decisiv din Orientul Mijlociu. Apostolul Ioan prezice puterea supranaturală de care se va servi Anticristul şi proorocul mincinos pentru a aduna toate naţiunile rămase pentru a înfrunta armatele Orientului (Apocalipsa 16:13-16).

1) În primul rând această suită de evenimente constituie judecăţile lui Dumnezeu asupra lumii care L-a lepădat pe Cristos.

În Apocalipsa sunt numite judecăţile celor şapte potire şi au loc înainte şi în timpul reîntoarcerii vizibile a Domnului Isus Cristos pe pământ.

2) Acest pasaj (Apocalipsa 16) arată că Anticristul şi proorocul mincinos vor lansa un mesaj de origine satanică lumii neorientale - mesaj plin de putere demonică. Ei vor convinge naţiunile lumii (pe cele care nu se vor alia cu China) să trimită armate în Palestina pentru a distruge ultima putere războinică a pământului. Ei vor promite o eră de pace eternă, după ce forţele comuniste vor fi fost distruse.

3) Acest pasaj spune că împăraţii întregului pământ vor trimite armate spre Orientul Mijlociu pentru a lupta contra împăraţilor Orientului sub ordinele Anticristului.

Ţări ca Europa Occidentală, SUA, Canada, America de Sud şi Australia vor fi desigur prezente.

4) Aceste armate vor fi adunate şi desfăşurate pentru luptă în locul numit Armaghedon.

Ce este şi unde se găseşte Armaghedonul?

Armaghedonul este muntele de la Meghido. El a dat numele lui marii câmpii a Izreelului care traversează mijlocul Israelului de la Mediterana la râul Iordan.

Acest nume are o rădăcină care în limba ebraică înseamnă "a tăia", "a abate". Meghido a fost întotdeauna un loc de bătălie, cum spune şi Biblia.

Se zice că Napoleon, stând în faţa acestei coline a Meghido-ului şi "amintindu-şi de această profeţie", ar fi zis, privind întreaga vale: "Toate armatele din lume ar putea manevra aici pentru o luptă".

Profetul Ioel denumeşte această vale "Valea lui Iosafat". Astăzi se găseşte la intrarea occidentală a portului Haifa. Este una din regiunile cu accesul cel mai uşor în Palestina pentru debarcarea trupelor amfibii. Ea oferă şi un spaţiu mare pentru adunarea trupelor, pentru echiparea şi organizarea lor. Unele trupe vor veni pe calea aerului şi această mare vale se pretează şi la aterizarea şi decolarea avioanelor.

Valea judecăţii (Ezechiel 39; Ioel 2 şi 3)

Profetul Ioel descoperă că în acest loc Mesia va distruge armatele lumii şi va stabili Împărăţia Lui de pace adevărată şi fericire. Ioel confirmă adunarea mondială a armatelor în valea lui Iosafat sau câmpia Armaghedonului. Este foarte important de remarcat precizia profeţiei biblice cu privire la ultimul conflict.

În epoca noastră de bombe şi super-arme pare de necrezut că ar putea avea loc un nou război sau luptă pe pământ cu arme convenţionale şi totuşi China crede că, cu o armată terestră superioară ca număr, va putea câştiga un război, cu condiţia de a sacrifica şi a avea pierderi enorme de vieţi omeneşti. Ei cred şi acum că reuşita oricărui război se decide mereu pe teren.

Un alt fapt important este că China şi aliaţii ei previzibili n-ar putea transporta o forţă de 200 de milioane de oameni pe calea aerului sau pe mare. Industria lor nu este capabilă să producă avioanele şi vapoarele necesare deplasării unei astfel de armate.

Mişcarea trupelor trebuie deci să se facă pe pământ, aşa cum ne arată Apocalipsa.

India a divulgat recent o informaţie foarte importantă: 12.000 de soldaţi chinezi lucrează în Caşmir la construirea unui drum care va fi pentru trupele chineze staţionate în Tibet o cale spre sudul continentului. India califică această antrepriză drept "ameninţarea păcii în Asia". S-a mai spus că "se lucrează rapid pentru a face construcţii rutiere de-a lungul Himalaiei, care are o importanţă strategică în creştere".

Când acest drum va fi terminat, el va permite mişcarea rapidă a milioane de soldaţi chinezi spre Orientul Mijlociu.

El va pregăti calea pentru împlinirea profeţiei Domnului Isus: "Dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa" (Matei 24:22).

După ce Anticristul va aduna forţele restului lumii, ele vor înfrunta aici pe împăraţii de la răsărit pe o linie de bătaie care se va întinde de-a lungul lui Israel şi al cărei centru se va găsi în valea Meghido-ului.

După profetul Zaharia, vor fi lupte teribile împrejurul oraşului Ierusalim (Zaharia 12:2; 14:1,2,12).

Apostolul Ioan prezice că vor fi masacraţi atâţia oameni că sângele se va sui până la zăbalele cailor pe o distanţă de 300 km la nord şi la sud de Ierusalim (Apocalipsa 14:20).

Aceasta ar părea de necrezut. Spiritul uman nu poate concepe o astfel de neomenie (genocid al omului faţă de om). Şi totuşi Dumnezeu va permite ca în acea zi natura omului să se descopere în întregime. Nu este de mirare că Domnul Isus a zis: "Atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi" (Matei 24:21).

Distrugerea universală

Conflictul nu se va limita la Orientul Mijlociu. Apostolul Ioan ne avertizează că, atunci când aceste două mari puteri se vor înfrunta, cel mai mare cutremur de pământ din toate timpurile va lovi pământul.

Nu este clar dacă va fi un cutremur de pământ natural, sau din cauza efectelor unor super-arme (încă necunoscute).

Imaginaţi-vă aşa ceva!

Oraşe ca Londra, Paris, Tokyo, New York, Los Angeles, Chicago - nimicite!!

Ioan mai zice că insulele şi munţii au fugit şi nu s-au mai găsit (Apocalipsa 16:20; 6:14) - adică vor dispare de pe hartă.

Aceasta pare a indica un atac masiv de rachete balistice împotriva marilor metropole ale lumii.

Profeţia a fost confirmată şi de spusele unui deputat american, John Rhodes, cu privire la China, la pericolul pe care îl reprezintă China roşie cu armele ei nucleare: "Cine aşteaptă moderaţie din partea Chinei roşii ignoră istoria şi pune în primejdie generaţiile viitoare".

Profetul Isaia spune şi el despre aceste timpuri în capitolul 24: "Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii" (Isaia 24:1,19-23).

"Ţara a fost spurcată de locuitorii ei" (aceasta poate să facă aluzie şi la poluarea apei şi a aerului) (versetul 5).

"De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei" (versetul 6).

Mai departe, în versetele 19 şi 20, Isaia spune: "Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică". Toate aceste pasaje par a indica lovirea întregului pământ cu ajutorul unor arme fantastice.

Un punct luminos în întuneric

În momentul când va începe Armaghedonul cu invazia lui Israel de către arabi şi confederaţia rusă, urmată de distrugerea lor rapidă, va începe şi perioada convertirii masive a lui Israel la adevăratul Mesia.

Ezechiel spune că distrugerea marii forţe de invazie ruse va fi un semn supranatural, în care mulţi evrei vor recunoaşte mâna Domnului.

Prin această minune a distrugerii duşmanului care căuta să-i distrugă pe evrei, aceştia vor veni să recunoască Numele adevăratului Dumnezeu şi Mesia - Isus.

Ezechiel mai spune: "Voi pune foc Magogului şi celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul. Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel şi nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească Numele Meu cel sfânt; ci vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel! Aceasta este ziua despre care am vorbit" (Ezechiel 39:6-8).

Zaharia prezice că o treime din evreii încă în viaţă la acea epocă se vor întoarce la Domnul şi vor fi protejaţi în mod miraculos (Zaharia 13:8,9; Apocalipsa 12:14).

Când bătălia de la Armaghedon va atinge punctul culminant al ororilor şi când va părea că orice viaţă va fi distrusă pe pământ, în acel moment Domnul Isus Cristos va reveni şi va salva omenirea de la auto-distrugere.

Gândind la toate aceste evenimente care par aşa de aproape acum (cartea aceasta a fost scrisă în anul 1970) vă este teamă sau vă bucuraţi şi aveţi o mare speranţă pentru scăparea voastră? Răspunsul vostru trebuie să vă descopere starea voastră spirituală. Oricum istoria îşi urmează cursul ei inevitabil spre revenirea Domnului Isus Cristos şi se pare că este foarte aproape. Eşti tu gata?



Persoane interesate