Introducere
Tradiţia
spune că cel ce a vestit creştinismul în Dacia a fost apostolul Andrei. Aceasta
s-a putut întâmpla cam prin anii 50-60 după Cristos. Ce succes va fi avut
Andrei pe meleagurile noastre? Câţi daci vor fi primit noua religie? Nimeni nu
poate să ştie.
În anul
106, armatele romane ale lui Traian au cucerit Dacia şi au transformat-o în
provincie romană. Este sigur că între soldaţii romani erau şi creştini. Prin
aşezarea lor şi a coloniştilor romani în Dacia, a pătruns aici şi s-a încetăţenit
religia creştină. Ca şi limba, religia creştină ne-a venit deci de la Roma. Şi
timp de secole, chiar şi după retragerea armatelor romane în sudul Dunării,
românii au rămas în sfera de influenţă a Romei. Religia românilor a luat forma
romană, şi timp de multe secole creştinismul nostru a stat sub tutela Papei de
la Roma.
Ştim
noi, românii, lucrul acesta?
În secolul
al IX-lea, românii se aflau încorporaţi în imperiul bulgar. O vreme, şi
bulgarii au stat sub jurisdicţia Papei de la Roma. Iată însă că în anul 870,
din motive geopolitice, bulgarii au hotărât să se rupă de Roma şi să se unească
cu Constantinopolul. Astfel, ei au trecut de la catolicism la ortodoxie. Şi
automat, ei le-au impus şi românilor ruperea relaţiilor cu Roma şi acceptarea
ortodoxiei bizantine.
Cunoaştem
noi, românii, faptele acestea? Şi ştim noi care au fost consecinţele ruperii
noastre de Occident şi ale împingerii noastre forţate în bizantinism?
În anul
1701, românilor din Ardeal, cărora până atunci li se negaseră nu numai drepturi
culturale şi politice, ci însuşi dreptul de a fi consideraţi naţiune, li s-a
oferit să capete asemenea drepturi cu condiţia să treacă la religia catolică.
Şi o bună parte dintre români s-au unit atunci cu Roma. Consecinţele au fost
multe şi adânci. Cea mai cunoscută este aceea că românii transilvăneni au început
să studieze la Viena şi la Roma, şi când au venit înapoi au iniţiat marea
mişcare de trezire naţională numită „şcoala ardeleană" sau „şcoala
latinească".
Prin
decretul semnat la 1 decembrie 1948, guvernul comunist român îi obliga pe cei
un milion şi jumătate de români ardeleni catolici să se lepede de credinţa lor
şi să devină din nou ortodocşi.
Apoi,
regimul comunist a început o campanie furibundă de discreditare a tuturor
religiilor şi de îndoctrinare a maselor cu necredinţa, cu concepţia ateistă
despre lume şi viaţă. În cei 40 de ani de dictatură comunistă a crescut o
generaţie de români care n-a mai avut nici o posibilitate să se informeze pe
larg despre ceea ce cred diferitele culte creştine. Ei au învăţat numai ceea ce
le dădea regimul: o imagine deformată, falsă a religiei în general şi a
creştinismului în special.
Faptul
pe care vrem să-l scoatem în evidenţă este că de mai bine de o mie de ani încoace
românii nu au mai fost liberi să-şi aleagă ei înşişi crezul: lor li s-a impus
un crez sau altul de către forţe străine, asupritoare.
În
ultimele cinci secole, Europa de Apus a trecut prin enorme schimbări de
concepţii. Renaşterea, reforma religioasă, iluminismul, romantismul,
pozitivismul, existenţialismul sunt doar câteva dintre marile curente de gândire
şi de crez care au animat viaţa culturală şi spirituală a Europei de Apus în
aceste secole. Izolată în imperiul turcesc şi în cel austriac, România a fost
doar superficial atinsă de marile căutări ale Europei din aceste secole. În
secolul nostru, după scurta perioadă de libertate dintre cele două războaie
mondiale, România a intrat în întunericul vieţii de „lagăr" comunist.
Dar nici
o tiranie nu durează la infinit. Mai devreme sau mai târziu libertatea va veni
şi pentru poporul român.
Când va
veni ziua libertăţii, una dintre cele mai grele sarcini pentru neamul nostru va
fi aceea de a-şi alege, în libertate, fără presiuni de nici un fel, concepţia
despre lume şi viaţă, crezul ei, care să-i definească atât viaţa spirituală, cât
şi cultura şi structura politică, economică şi socială.
Unii se
vor grăbi să spună că românii sunt deja ortodocşi şi deci nu mai este nevoie de
nici o alegere. Oare aşa stau lucrurile? Să privim realitatea în faţă. La
cererea regimului comunist, la scurtă vreme după instalarea acestuia la putere,
Biserica Ortodoxă a renunţat să mai facă educaţie religioasă copiilor. Singura
educaţie făcută copiilor a fost cea ateistă în şcoli. Datorită acestei abdicări
a Bisericii Ortodoxe, românii ortodocşi mai sunt ortodocşi numai prin
apartenenţa formală la Biserica Ortodoxă. Ei însă nu-şi cunosc crezul. Ei nu
ştiu ce este şi ce crede ortodoxia şi ataşamentul lor faţă de Biserica Ortodoxă
este doar sentimental şi tradiţional.
Dar mai
mult decât atât. Nu toţi românii sunt ortodocşi. Am amintit deja de un milion
şi jumătate de români greco-catolici în Ardeal. Ei încă sunt legaţi - cel puţin
sentimental - de Biserica Romei. Spun „cel puţin sentimental", deoarece şi
lor le lipseşte, ca şi ortodocşilor, educaţia în cele religioase.
Situaţia
mai este complicată şi de faptul că de o sută şi ceva de ani încoace are loc o
pătrundere tot mai mare între români a cultelor neoprotestante, în special a
baptiştilor, a creştinilor după Evanghelie şi a penticostalilor. Acestea trei sunt
culte creştine, acceptate ca atare în comunitatea creştină mondială, având milioane
de aderenţi răspândiţi, practic, pe toate continentele. La noi, Biserica
Ortodoxă a făcut eforturi imense să-i numească „secte", negându-le astfel
calitatea de culte creştine acceptate ca atare.
Aceste
trei culte au în comun - printre altele - faptul că nu botează copii mici, ci
lasă fiecărui individ dreptul de a-şi alege crezul. Numai după ce au ales ei înşişi
să creadă în Isus, sunt botezaţi şi devin membri ai bisericii locale.
Astăzi,
aceste trei culte împreună au peste o jumătate de milion de membri botezaţi.
Dacă adăugăm la acest număr şi pe copiii lor (cel puţin tot atâţia câţi sunt
cei deja botezaţi), putem vedea că avem de-a face cu un milion de români
protestanţi.
La toţi
aceştia trebuie să-i adăugăm pe aderenţii mişcării ortodoxe Oastea Domnului.
Despre natura acestei mişcări veţi putea afla mai multe într-un capitol din
această carte. Deşi conducătorii acestei mişcări se străduiesc să rămână în
cadrul ortodoxiei, mişcarea Oastea Domnului, prin ceea ce predică, neagă o
serie de dogme ale Bisericii Ortodoxe şi se apropie foarte mult de cultele
protestante. Nimeni nu ştie câţi aderenţi are Oastea Domnului, căci ea este
obligată să funcţioneze în ilegalitate. Când va veni însă libertatea, s-ar
putea să fim martorii unei mari explozii de vitalitate a Oastei Domnului, în
special în satele României.
Este
limpede, aşadar, că neamul românesc nu mai este un monolit în ce priveşte
religia. Când va veni libertatea, Biserica Ortodoxă va vedea cum toate aceste
culte, greco-catolicii, baptiştii, creştinii după Evanghelie, penticostalii,
Oastea Domnului şi încă multe altele vor concura cu ea la cucerirea gândirii şi
a sufletului românilor.
Desigur,
pe lângă aceste culte religioase, vor concura să cucerească gândirea şi
sufletul românilor şi curentele de gândire de altă natură care vor fi libere să
invadeze România: cultura mondenă, nihilistă, materialistă a Apusului, cultura
muzicii rock şi a drogurilor, precum şi curentele mistice orientale, cum ar fi
meditaţia transcendentală şi „mişcarea noii epoci" („new age
movement").
Ce vor
alege românii? Şi ce consecinţe va avea această alegere asupra vieţii lor
personale şi asupra vieţii naţiunii?
Cartea
aceasta are ca scop să-i ajute pe români în această alegere. Ca să poţi alege,
trebuie să ai cunoştinţe de bază referitoare la toate opţiunile. Ce este crezul
ortodox? Ce este crezul catolic? Ce este crezul protestant? Cum s-au format
ele? Ce consecinţe vor decurge pentru tine dacă alegi să fii ortodox, sau
catolic, sau protestant? Cum ar fi o Românie catolică? Sau o Românie
protestantă?
Tot ceea
ce am inclus în această carte este menit să-l ajute pe cititorul român să se
informeze în acest domeniu ai crezurilor şi astfel să poată face o alegere
informată.
De-a
lungul secolelor de amar ale istoriei noastre, alţii au ales pentru noi. Alţii
ne-au ales chiar şi crezul. A venit vremea să cunoaştem pentru noi înşine şi să
alegem pentru noi înşine. Aceasta este esenţa libertăţii.