Credinţa adevărată > Introducere



Introducere

Tradiţia spune că cel ce a vestit creştinismul în Dacia a fost apostolul Andrei. Aceasta s-a putut întâmpla cam prin anii 50-60 după Cristos. Ce succes va fi avut Andrei pe meleagurile noastre? Câţi daci vor fi primit noua religie? Nimeni nu poate să ştie.

În anul 106, armatele romane ale lui Traian au cucerit Dacia şi au transformat-o în provincie romană. Este sigur că între soldaţii romani erau şi creştini. Prin aşezarea lor şi a coloniştilor romani în Dacia, a pătruns aici şi s-a încetăţenit religia creştină. Ca şi limba, religia creştină ne-a venit deci de la Roma. Şi timp de secole, chiar şi după retragerea armatelor romane în sudul Dunării, românii au rămas în sfera de influenţă a Romei. Religia românilor a luat forma romană, şi timp de multe secole creştinismul nostru a stat sub tutela Papei de la Roma.

Ştim noi, românii, lucrul acesta?

În secolul al IX-lea, românii se aflau încorporaţi în imperiul bulgar. O vreme, şi bulgarii au stat sub jurisdicţia Papei de la Roma. Iată însă că în anul 870, din motive geopolitice, bulgarii au hotărât să se rupă de Roma şi să se unească cu Constantinopolul. Astfel, ei au trecut de la catolicism la ortodoxie. Şi automat, ei le-au impus şi românilor ruperea relaţiilor cu Roma şi acceptarea ortodoxiei bizantine.

Cunoaştem noi, românii, faptele acestea? Şi ştim noi care au fost consecinţele ruperii noastre de Occident şi ale împingerii noastre forţate în bizantinism?

În anul 1701, românilor din Ardeal, cărora până atunci li se negaseră nu numai drepturi culturale şi politice, ci însuşi dreptul de a fi consideraţi naţiune, li s-a oferit să capete asemenea drepturi cu condiţia să treacă la religia catolică. Şi o bună parte dintre români s-au unit atunci cu Roma. Consecinţele au fost multe şi adânci. Cea mai cunoscută este aceea că românii transilvăneni au început să studieze la Viena şi la Roma, şi când au venit înapoi au iniţiat marea mişcare de trezire naţională numită „şcoala ardeleană" sau „şcoala latinească".

Prin decretul semnat la 1 decembrie 1948, guvernul comunist român îi obliga pe cei un milion şi jumătate de români ardeleni catolici să se lepede de credinţa lor şi să devină din nou ortodocşi.

Apoi, regimul comunist a început o campanie furibundă de discreditare a tuturor religiilor şi de îndoctrinare a maselor cu necredinţa, cu concepţia ateistă despre lume şi viaţă. În cei 40 de ani de dictatură comunistă a crescut o generaţie de români care n-a mai avut nici o posibilitate să se informeze pe larg despre ceea ce cred diferitele culte creştine. Ei au învăţat numai ceea ce le dădea regimul: o imagine deformată, falsă a religiei în general şi a creştinismului în special.

Faptul pe care vrem să-l scoatem în evidenţă este că de mai bine de o mie de ani încoace românii nu au mai fost liberi să-şi aleagă ei înşişi crezul: lor li s-a impus un crez sau altul de către forţe străine, asupritoare.

În ultimele cinci secole, Europa de Apus a trecut prin enorme schimbări de concepţii. Renaşterea, reforma religioasă, iluminismul, romantismul, pozitivismul, existenţialismul sunt doar câteva dintre marile curente de gândire şi de crez care au animat viaţa culturală şi spirituală a Europei de Apus în aceste secole. Izolată în imperiul turcesc şi în cel austriac, România a fost doar superficial atinsă de marile căutări ale Europei din aceste secole. În secolul nostru, după scurta perioadă de libertate dintre cele două războaie mondiale, România a intrat în întunericul vieţii de „lagăr" comunist.

Dar nici o tiranie nu durează la infinit. Mai devreme sau mai târziu libertatea va veni şi pentru poporul român.

Când va veni ziua libertăţii, una dintre cele mai grele sarcini pentru neamul nostru va fi aceea de a-şi alege, în libertate, fără presiuni de nici un fel, concepţia despre lume şi viaţă, crezul ei, care să-i definească atât viaţa spirituală, cât şi cultura şi structura politică, economică şi socială.

Unii se vor grăbi să spună că românii sunt deja ortodocşi şi deci nu mai este nevoie de nici o alegere. Oare aşa stau lucrurile? Să privim realitatea în faţă. La cererea regimului comunist, la scurtă vreme după instalarea acestuia la putere, Biserica Ortodoxă a renunţat să mai facă educaţie religioasă copiilor. Singura educaţie făcută copiilor a fost cea ateistă în şcoli. Datorită acestei abdicări a Bisericii Ortodoxe, românii ortodocşi mai sunt ortodocşi numai prin apartenenţa formală la Biserica Ortodoxă. Ei însă nu-şi cunosc crezul. Ei nu ştiu ce este şi ce crede ortodoxia şi ataşamentul lor faţă de Biserica Ortodoxă este doar sentimental şi tradiţional.

Dar mai mult decât atât. Nu toţi românii sunt ortodocşi. Am amintit deja de un milion şi jumătate de români greco-catolici în Ardeal. Ei încă sunt legaţi - cel puţin sentimental - de Biserica Romei. Spun „cel puţin sentimental", deoarece şi lor le lipseşte, ca şi ortodocşilor, educaţia în cele religioase.

Situaţia mai este complicată şi de faptul că de o sută şi ceva de ani încoace are loc o pătrundere tot mai mare între români a cultelor neoprotestante, în special a baptiştilor, a creştinilor după Evanghelie şi a penticostalilor. Acestea trei sunt culte creştine, acceptate ca atare în comunitatea creştină mondială, având milioane de aderenţi răspândiţi, practic, pe toate continentele. La noi, Biserica Ortodoxă a făcut eforturi imense să-i numească „secte", negându-le astfel calitatea de culte creştine acceptate ca atare.

Aceste trei culte au în comun - printre altele - faptul că nu botează copii mici, ci lasă fiecărui individ dreptul de a-şi alege crezul. Numai după ce au ales ei înşişi să creadă în Isus, sunt botezaţi şi devin membri ai bisericii locale.

Astăzi, aceste trei culte împreună au peste o jumătate de milion de membri botezaţi. Dacă adăugăm la acest număr şi pe copiii lor (cel puţin tot atâţia câţi sunt cei deja botezaţi), putem vedea că avem de-a face cu un milion de români protestanţi.

La toţi aceştia trebuie să-i adăugăm pe aderenţii mişcării ortodoxe Oastea Domnului. Despre natura acestei mişcări veţi putea afla mai multe într-un capitol din această carte. Deşi conducătorii acestei mişcări se străduiesc să rămână în cadrul ortodoxiei, mişcarea Oastea Domnului, prin ceea ce predică, neagă o serie de dogme ale Bisericii Ortodoxe şi se apropie foarte mult de cultele protestante. Nimeni nu ştie câţi aderenţi are Oastea Domnului, căci ea este obligată să funcţioneze în ilegalitate. Când va veni însă libertatea, s-ar putea să fim martorii unei mari explozii de vitalitate a Oastei Domnului, în special în satele României.

Este limpede, aşadar, că neamul românesc nu mai este un monolit în ce priveşte religia. Când va veni libertatea, Biserica Ortodoxă va vedea cum toate aceste culte, greco-catolicii, baptiştii, creştinii după Evanghelie, penticostalii, Oastea Domnului şi încă multe altele vor concura cu ea la cucerirea gândirii şi a sufletului românilor.

Desigur, pe lângă aceste culte religioase, vor concura să cucerească gândirea şi sufletul românilor şi curentele de gândire de altă natură care vor fi libere să invadeze România: cultura mondenă, nihilistă, materialistă a Apusului, cultura muzicii rock şi a drogurilor, precum şi curentele mistice orientale, cum ar fi meditaţia transcendentală şi „mişcarea noii epoci" („new age movement").

Ce vor alege românii? Şi ce consecinţe va avea această alegere asupra vieţii lor personale şi asupra vieţii naţiunii?

Cartea aceasta are ca scop să-i ajute pe români în această alegere. Ca să poţi alege, trebuie să ai cunoştinţe de bază referitoare la toate opţiunile. Ce este crezul ortodox? Ce este crezul catolic? Ce este crezul protestant? Cum s-au format ele? Ce consecinţe vor decurge pentru tine dacă alegi să fii ortodox, sau catolic, sau protestant? Cum ar fi o Românie catolică? Sau o Românie protestantă?

Tot ceea ce am inclus în această carte este menit să-l ajute pe cititorul român să se informeze în acest domeniu ai crezurilor şi astfel să poată face o alegere informată.

De-a lungul secolelor de amar ale istoriei noastre, alţii au ales pentru noi. Alţii ne-au ales chiar şi crezul. A venit vremea să cunoaştem pentru noi înşine şi să alegem pentru noi înşine. Aceasta este esenţa libertăţii.



Persoane interesate