Care este adevărata credinţă? > 6. Credinţa care mântuieşte se ba­zează pe ceea ce a făcut Isus pe cruce şi pe ceea ce a spus Dum­nezeu în Cuvântul Său


6. Credinţa care mântuieşte se ba­zează pe ceea ce a făcut Isus pe cruce şi pe ceea ce a spus Dum­nezeu în Cuvântul Său

Este foarte important să înţelegem că cre­dinţa creştină este o putere de biruinţă care schimbă vieţi omeneşti, familii şi chiar case în­tregi. Atâta timp cât oamenii privesc credinţa în Cristos ca o învăţătură religioasă, pe care fiecare după înclinaţia lăuntrică o poate primi sau respin­ge, se găsesc nu numai într-o rătăcire spirituală, ci şi într-o rătăcire povestită de alţii.

Oamenii recunosc marile realizări ale se­menilor, dar când este vorba de marile lucrări ale lui Dumnezeu se consideră îndreptăţiţi să le ştear­gă din istoria omenirii, introducându-le în terito­riul poveştilor, al fanteziei, cu toate că aceste luc­rări au avut loc în faţa ochilor lor.

Nici un om cu judecată nu se îndoieşte de istoria lui Alexandru cel Mare, de biruinţele sale de la Granikus, de la Issos şi Gaugamela, de intrarea sa glorioasă în Babilon, de marele său imperiu, de expediţia sa în India, cu toate că de ele s-a ales praf şi cenuşă. Dar că Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ şi a luat asupra Sa păcatul întregii lumi, că a suferit judecata, că a deschis păcătoşilor uşa spre inima Tatălui, că a înviat glorios şi a dat viaţa veşnică tuturor care cred în El, faţă de aceste realităţi date de Dumne­zeu oamenii îşi închid ochii. Credinţa creştină se bazează pe ceea ce a făcut Dumnezeu.

Prima lucrare a lui Dumnezeu: „Dragos­tea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin fap­tul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. În aceasta este iubi­rea, nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre... Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii" (1 Ioan 4:9, 10 şi 14).

Ce veste minunată că Domnul slavei, Cre­atorul tuturor lucrurilor a devenit om, ca să Se nască pe pământ, ca fiu al fecioarei Maria, iar ca prunc a fost aşezat în ieslea Betleemului! Să înţe­legem această realitate: El, care este strălucirea slavei Tatălui şi reprezentarea exactă a Fiinţei Lui, şi care susţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Sale, a părăsit slava Tatălui şi a devenit asemenea nouă, ca un om. El a venit în viaţa noastră sărmană ca să ne mântuiască.

Ce eveniment! Fiul lui Dumnezeu a venit personal pe pământ pentru că nu mai putea accep­ta ca noi să fim pierduţi pe veci. El a venit din dragoste pentru noi, care eram duşmanii Săi. Ce faptă! Vino la realitatea adevărului: Isus te caută şi te iubeşte!

A doua lucrare a lui Dumnezeu: Isus, Domnul Slavei a murit la cruce sub judecata lui Dumnezeu, ca Mijlocitor pentru păcătoşi şi vino­vaţi. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a fă­cut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El" (2 Corinteni 5:21). Poţi să respecţi de cincizeci de ori „Vinerea mare" şi să mergi de o sută de ori la „împărtăşanie", dar fără credinţa din inimă nu poţi înţelege realitatea acestei lucrări a lui Dumnezeu.

Du-te cu gândul sub crucea de pe Golgota. Omul cu cununa de spini, care atârnă între doi tâlhari ca un alungat, vinovat, blestemat pe cruce, este Unicul Fiu al lui Dumnezeu, Domnul vieţii, Creatorul tuturor lucrurilor. Pe capul Lui este aşezată toată povara care era în gândurile, cuvin­tele şi faptele tale. El a luat locul tău în faţa Judecătorului cel sfânt. Ca un chezaş (mijlocitor) a pri­mit pedeapsa întreagă pe care tu ai meritat-o. În ceasurile de întuneric ale judecăţii dumnezeieşti, Domnul Isus a fost părăsit de Dumnezeu pentru păcatul tău care stătea între El şi Dumnezeu. După ce s-a dat sentinţa, a strigat: „S-a sfârşit!" -„El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui; şi noi am socotit că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, şi prin rănile Lui suntem vindecaţi" (Isaia 53:4-5).

S-a petrecut cu adevărat aceasta şi cu tine? Recunoşti tu această lucrare a lui Dumnezeu? Te aşezi tu sub influenţa ei? Eşti convins că pe Isus Cristos, dragostea Sa faţă de tine L-a împins la cruce şi că Dumnezeu, pentru că te iubea, deşi erai un vinovat, a lăsat pe singurul Său Fiu să sufere şi să moară pe cruce pentru vina ta? A curs sângele nevinovat al Fiului lui Dumnezeu şi pentru tine?

Cine este convins de această realitate şi se smereşte, recunoscându-şi păcătoşenia şi starea sa pierdută înaintea lui Dumnezeu, prin jertfa de la cruce, dintr-un vinovat devine un om drept, dintr-un pierdut, un moştenitor al vieţii veşnice. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (vezi în Evanghelia după Ioan 3:16).

Este clar că această realitate sigilată cu sângele Fiului lui Dumnezeu este pentru credin­cios cel mai mare eveniment pentru vecii vecilor, cu mult mai importantă şi mai sfântă decât orice lucrare din viaţa popoarelor, a familiilor sau chiar însăşi viaţa ta. Fiul lui Dumnezeu a venit din cer, a suferit pentru mine pe cruce, m-a mântuit şi pentru această lucrare El trebuie onorat de către mine mai mult decât orice. Toată inima şi viaţa mea trebuie să-I aparţină ca o jertfă de mulţumire şi ca o mărturie pentru ce a făcut Isus pentru mine. Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu a vrut să ne răscumpere prin sângele Său, aşa cum este scris: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit pentru ei şi a fost înviat."

A treia lucrare a lui Dumnezeu: Dumne­zeu a înviat pe preaiubitul Său Fiu din morţi. Isus nu a murit ca învins de moarte, ci El Şi-a dat via­ţa Sa preţioasă pentru împăcarea celor vinovaţi, pe care harul lui Dumnezeu a vrut să-i mântuiască. De aceea moartea nu a putut să-L ţină în mormânt. Isus a biruit pe Satan, păcatul, moartea şi lumea şi a intrat în împărăţia morţii pentru a-i deschide porţile. Aceasta este descoperirea lui Dumnezeu înaintea lumii vizibile şi invizibile: învierea Aceluia care la crucea de pe Golgota prin jertfa Sa a slăvit pe Tatăl, împlinindu-I voia.

Îngerii lui Dumnezeu au mărturisit la mormântul gol al lui Isus: „El nu este aici, ci a înviat!" (Luca 24:6). Te rog, spune-mi sau spune-ţi ţie însuţi: eşti convins că Isus Cristos a înviat din morţi aşa cum spune Scriptura? Este pentru tine o realitate că Isus a petrecut timp de patruzeci de zile cu ucenicii Săi după înviere? Este scris: „După ce suferise, li S-a prezentat El Însuşi viu, prin multe dovezi de netăgăduit, fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile şi vorbind despre lucrurile care privesc împărăţia lui Dum­nezeu" (Faptele Apostolilor 1:3). Apoi S-a înălţat la cer: „După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, a fost înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor" (Faptele Apostolilor 1.9).

Eşti tu sigur că Cristos cel înviat este me­reu cu tine ca o Persoană sfântă şi dumnezeiască, un Mântuitor care te aude şi te salvează, un Prie­ten viu căruia poţi să-I vorbeşti, care te ascultă şi te ajută?

Mulţimea oamenilor care se numesc „creş­tini" nu crede acest adevăr de bază al creştinis­mului, care este învierea Fiului lui Dumnezeu. Această realitate nu este numai adeverită (vezi 1 Corinteni 15:1-8), ci mulţi au pecetluit acest adevăr cu moartea lor. Mii, sute de mii de oameni sinceri cred şi primesc pe Mântuitorul Isus ca Sal­vatorul şi Prietenul adevărat. El ascultă într-un mod admirabil rugăciunile lor. Ei trăiesc credincioşia cuvintelor Sale. Mulţi şi-au dat viaţa pentru că nu-L puteau tăgădui pe Domnul lor iubit şi minunat. Au existat astfel de mărturii numai în vremurile trecute? Nu, şi astăzi în mijlocul popo­rului nostru trăiesc sute de mii de oameni care cunosc personal pe Cristos cel înviat ca Prietenul şi Salvatorul lor. Ei vorbesc zilnic cu El şi se comportă cu Isus ca şi cu cel mai bun prieten şi în toate problemele îl întreabă care este sfatul Său. Ei nu sunt nişte mistici, fanatici, ci sunt oameni realişti şi cumpătaţi. Nu este sângele martirilor o mărturie mult mai bună despre adevărurile bibli­ce decât înţelepciunea unui profesor sau informa­ţiile ziarelor? Care este cea mai bună garanţie a adevărului: moartea triumfătoare şi plină de pace a celor care mărturisesc pe Cristos cel viu şi prezent, sau afirmaţiile goale ale celor care tăgădu­iesc şi batjocoresc pe Dumnezeu?

Crede Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia)! Cel care din dragoste a venit din cer la tine şi a murit pe cruce îţi este foarte aproape. Deschide-i inima, recunoaşte-ţi păcatele şi adu-ţi toate grijile în faţa Sa! Isus va vindeca orice vătămare a vieţii tale. Vei găsi şi tu ce a găsit mulţimea celor mântuiţi: iertare, pace, salvare de la judecata de apoi şi viaţa veşnică. Cheamă Numele lui Isus cu seriozitate! Dacă faci acest lucru cu respect şi cre­dinţă, El îţi va răspunde. Tu vei primi o siguranţă de nezguduit despre învierea Domnului Isus.

Ţie nu-ţi poate ajuta un Cristos mort. Numai Isus Cristos cel viu, Mântuitorul înălţat te poate purta pe mâinile Sale atotputernice. Tu o să-L cunoşti! Atunci vei umbla aici pe pământ în harul lui Dumnezeu, într-o viaţă nouă de pace şi nădejde. Dar nu numai atât, tu însuţi vei primi la înviere un trup nou asemenea trupului Său sfânt. Tu vei trăi cu Isus în veci într-o lume acum invizibilă, în împărăţia luminii şi a păcii. Atunci, ceea ce este scris va fi şi pentru tine o realitate: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut" (Apocalipsa 21:4).

Acestea nu sunt visuri, nu sunt cuvinte fru­moase, ci sunt realitate şi nădejde. Fiecare creştin adevărat ştie aceasta. Pentru el credinţa este o certitudine absolută, neclintită, primită din partea lui Dumnezeu. În Cuvântul Domnului înviat este scris: „Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa" (1 Corinteni 6:14).

Apostolul s-a numit martor al învierii (vezi Faptele Apostolilor 1:22). Fiecare creştin adevă­rat este o mărturie despre înviere. În zilele noastre, când tăgăduirea marilor adevăruri biblice se extinde, această mărturie este de mare im­portanţă. Într-o scrisoare a studentului în teologie G. Z., se află următoarele rânduri:

„Într-o zi, profesorul nostru a vorbit des­pre tematica: ‚Există o înviere?’ Aceasta a fost pentru mine şi colegii mei o întrebare importantă. După ce a vorbit, profesorul K. a încheiat cu cu­vintele: „Îmi pare rău, domnii mei, că astăzi v-am furat ultima scânteie a credinţei copilăreşti. A cre­de, ar însemna să ne întoarcem la misticismul întunecat al Evului Mediu, din epoca luminată cu teologia modernă şi cu ştiinţa zilelor noastre. Nu pot să spun că este o înviere din morţi. Consolaţi-vă că este o iluzie. Treziţi-vă şi fiţi bărbaţi inte­gri; gândiţi-vă că a fost un vis frumos! Şi apoi rupeţi acest tablou visător care este o „fata mor­gana" înşelătoare, înşelătoare atâtea sute de ani. Deci, domnii mei, ştiinţa ne spune că nu există o înviere din morţi!’

Ajuns la locuinţa mea, cu frica în suflet, m-am aruncat în genunchi. M-am rugat lui Dum­nezeu pentru lumină în inima mea zdruncinată, peste care începea să se aştearnă o întunecime groaznică.

În ziua următoare am mers la un consă­tean care studia medicina şi care era credincios. Mi-am deschis inima faţă de el şi i-am spus toată starea inimii mele. Deodată el m-a întrebat: ‚Ştii tu că soţia profesorului tău, în noaptea trecută, după o operaţie aparent reuşită, a murit? Aşteap­tă puţin şi vei vedea cum va continua cursul său dogmatic!’

Cu patrusprezece zile mai târziu, după o mică întrerupere cauzată de moartea soţiei, profesorul K. a continuat cursul său de dogmatică pe vechea temă: ‚Există o înviere?’

O linişte mormântală s-a aşternut peste sală când profesorul K., foarte mişcat şi cu o voce apăsată, a început să vorbească: ‚Domnilor! încă o dată trebuie să discut despre această temă. În realitate există o înviere a morţilor! Dumnezeu Atotputernic care locuieşte în cer şi în cei cu inima zdrobită mi-a vorbit şi mie, un păcătos, acum două săptămâni, la patul de moarte al scum­pei mele soţii, într-un mod zguduitor. Există nu numai un Dumnezeu veşnic, dar există şi o învie­re. Vă rog să-mi promiteţi că mă veţi ierta aşa cum m-a iertat Dumnezeu. Unde să găsesc conso­lare, dacă nu există o înviere a celor dragi?’ Mai departe nu a putut vorbi. Cu toate că era un om plin de energie la cei patruzeci de ani ai săi, a căzut în faţa noastră lângă catedră. Studenţii din faţă au sărit repede şi l-au dus la locuinţa sa. Acolo nu mai era o soţie care să-i vină în ajutor. A fost pus în pat. Apoi, adânc mişcaţi, studenţii s-au retras în tăcere.

Cât o fi luptat acest om tare în ultimele săptămâni? Dar lupta lui nu a fost fără rost. Dum­nezeu i-a dat biruinţa şi mulţi ascultători ai săi au găsit curând pacea cu Isus."



Persoane interesate