6.
Credinţa care mântuieşte se bazează pe ceea ce a făcut Isus pe cruce şi pe
ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său
Este
foarte important să înţelegem că credinţa creştină este o putere de biruinţă
care schimbă vieţi omeneşti, familii şi chiar case întregi. Atâta timp cât oamenii
privesc credinţa în Cristos ca o învăţătură religioasă, pe care fiecare după
înclinaţia lăuntrică o poate primi sau respinge, se găsesc nu numai într-o
rătăcire spirituală, ci şi într-o rătăcire povestită de alţii.
Oamenii
recunosc marile realizări ale semenilor, dar când este vorba de marile lucrări
ale lui Dumnezeu se consideră îndreptăţiţi să le şteargă din istoria omenirii,
introducându-le în teritoriul poveştilor, al fanteziei, cu toate că aceste lucrări
au avut loc în faţa ochilor lor.
Nici un
om cu judecată nu se îndoieşte de istoria lui Alexandru cel Mare, de biruinţele
sale de la Granikus, de la Issos şi Gaugamela, de intrarea sa glorioasă în
Babilon, de marele său imperiu, de expediţia sa în India, cu toate că de ele
s-a ales praf şi cenuşă. Dar că Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ şi a
luat asupra Sa păcatul întregii lumi, că a suferit judecata, că a deschis
păcătoşilor uşa spre inima Tatălui, că a înviat glorios şi a dat viaţa veşnică
tuturor care cred în El, faţă de aceste realităţi date de Dumnezeu oamenii îşi
închid ochii. Credinţa creştină se bazează pe ceea ce a făcut Dumnezeu.
Prima
lucrare a lui Dumnezeu: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin
faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin
El. În aceasta este iubirea, nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că
El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele
noastre... Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie
Mântuitorul lumii" (1 Ioan 4:9, 10 şi 14).
Ce veste
minunată că Domnul slavei, Creatorul tuturor lucrurilor a devenit om, ca să Se
nască pe pământ, ca fiu al fecioarei Maria, iar ca prunc a fost aşezat în
ieslea Betleemului! Să înţelegem această realitate: El, care este strălucirea
slavei Tatălui şi reprezentarea exactă a Fiinţei Lui, şi care susţine toate
lucrurile cu Cuvântul puterii Sale, a părăsit slava Tatălui şi a devenit
asemenea nouă, ca un om. El a venit în viaţa noastră sărmană ca să ne
mântuiască.
Ce eveniment!
Fiul lui Dumnezeu a venit personal pe pământ pentru că nu mai putea accepta ca
noi să fim pierduţi pe veci. El a venit din dragoste pentru noi, care eram
duşmanii Săi. Ce faptă! Vino la realitatea adevărului: Isus te caută şi te
iubeşte!
A doua lucrare
a lui Dumnezeu: Isus, Domnul Slavei a murit la cruce sub judecata lui Dumnezeu,
ca Mijlocitor pentru păcătoşi şi vinovaţi. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat,
El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în
El" (2 Corinteni 5:21). Poţi să respecţi de cincizeci de ori „Vinerea
mare" şi să mergi de o sută de ori la „împărtăşanie", dar
fără credinţa din inimă nu poţi înţelege realitatea acestei lucrări a lui
Dumnezeu.
Du-te cu
gândul sub crucea de pe Golgota. Omul cu cununa de spini, care atârnă între doi
tâlhari ca un alungat, vinovat, blestemat pe cruce, este Unicul Fiu al lui
Dumnezeu, Domnul vieţii, Creatorul tuturor lucrurilor. Pe capul Lui este
aşezată toată povara care era în gândurile, cuvintele şi faptele tale. El a luat
locul tău în faţa Judecătorului cel sfânt. Ca un chezaş (mijlocitor) a primit
pedeapsa întreagă pe care tu ai meritat-o. În ceasurile de întuneric ale
judecăţii dumnezeieşti, Domnul Isus a fost părăsit de Dumnezeu pentru păcatul
tău care stătea între El şi Dumnezeu. După ce s-a dat sentinţa, a strigat: „S-a
sfârşit!" -„El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a
luat asupra Lui; şi noi am socotit că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi
smerit. Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru
fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, şi prin rănile
Lui suntem vindecaţi" (Isaia 53:4-5).
S-a
petrecut cu adevărat aceasta şi cu tine? Recunoşti tu această lucrare a lui
Dumnezeu? Te aşezi tu sub influenţa ei? Eşti convins că pe Isus Cristos,
dragostea Sa faţă de tine L-a împins la cruce şi că Dumnezeu, pentru că te
iubea, deşi erai un vinovat, a lăsat pe singurul Său Fiu să sufere şi să moară
pe cruce pentru vina ta? A curs sângele nevinovat al Fiului lui Dumnezeu şi
pentru tine?
Cine
este convins de această realitate şi se smereşte, recunoscându-şi păcătoşenia
şi starea sa pierdută înaintea lui Dumnezeu, prin jertfa de la cruce, dintr-un
vinovat devine un om drept, dintr-un pierdut, un moştenitor al vieţii veşnice.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu,
pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică"
(vezi în Evanghelia după Ioan 3:16).
Este
clar că această realitate sigilată cu sângele Fiului lui Dumnezeu este pentru
credincios cel mai mare eveniment pentru vecii vecilor, cu mult mai importantă
şi mai sfântă decât orice lucrare din viaţa popoarelor, a familiilor sau chiar
însăşi viaţa ta. Fiul lui Dumnezeu a venit din cer, a suferit pentru mine pe
cruce, m-a mântuit şi pentru această lucrare El trebuie onorat de către mine
mai mult decât orice. Toată inima şi viaţa mea trebuie să-I aparţină ca o
jertfă de mulţumire şi ca o mărturie pentru ce a făcut Isus pentru mine.
Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu a vrut să ne răscumpere prin sângele Său, aşa
cum este scris: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu
mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit pentru ei şi a fost
înviat."
A treia
lucrare a lui Dumnezeu: Dumnezeu a înviat pe preaiubitul Său Fiu din morţi.
Isus nu a murit ca învins de moarte, ci El Şi-a dat viaţa Sa preţioasă pentru
împăcarea celor vinovaţi, pe care harul lui Dumnezeu a vrut să-i mântuiască. De
aceea moartea nu a putut să-L ţină în mormânt. Isus a biruit pe Satan, păcatul,
moartea şi lumea şi a intrat în împărăţia morţii pentru a-i deschide porţile.
Aceasta este descoperirea lui Dumnezeu înaintea lumii vizibile şi invizibile:
învierea Aceluia care la crucea de pe Golgota prin jertfa Sa a slăvit pe Tatăl,
împlinindu-I voia.
Îngerii
lui Dumnezeu au mărturisit la mormântul gol al lui Isus: „El nu este aici,
ci a înviat!" (Luca 24:6). Te rog, spune-mi sau spune-ţi ţie însuţi:
eşti convins că Isus Cristos a înviat din morţi aşa cum spune Scriptura? Este
pentru tine o realitate că Isus a petrecut timp de patruzeci de zile cu
ucenicii Săi după înviere? Este scris: „După ce suferise, li S-a prezentat
El Însuşi viu, prin multe dovezi de netăgăduit, fiind văzut de ei timp de
patruzeci de zile şi vorbind despre lucrurile care privesc împărăţia lui Dumnezeu"
(Faptele Apostolilor 1:3). Apoi S-a înălţat la cer: „După ce a spus aceste
lucruri, pe când se uitau ei la El, a fost înălţat la cer şi un nor L-a ascuns
din ochii lor" (Faptele Apostolilor 1.9).
Eşti tu
sigur că Cristos cel înviat este mereu cu tine ca o Persoană sfântă şi
dumnezeiască, un Mântuitor care te aude şi te salvează, un Prieten viu căruia
poţi să-I vorbeşti, care te ascultă şi te ajută?
Mulţimea
oamenilor care se numesc „creştini" nu crede acest adevăr de bază
al creştinismului, care este învierea Fiului lui Dumnezeu. Această realitate
nu este numai adeverită (vezi 1 Corinteni 15:1-8), ci mulţi au pecetluit acest
adevăr cu moartea lor. Mii, sute de mii de oameni sinceri cred şi primesc pe
Mântuitorul Isus ca Salvatorul şi Prietenul adevărat. El ascultă într-un mod
admirabil rugăciunile lor. Ei trăiesc credincioşia cuvintelor Sale. Mulţi şi-au
dat viaţa pentru că nu-L puteau tăgădui pe Domnul lor iubit şi minunat. Au
existat astfel de mărturii numai în vremurile trecute? Nu, şi astăzi în
mijlocul poporului nostru trăiesc sute de mii de oameni care cunosc personal
pe Cristos cel înviat ca Prietenul şi Salvatorul lor. Ei vorbesc zilnic cu El
şi se comportă cu Isus ca şi cu cel mai bun prieten şi în toate problemele îl
întreabă care este sfatul Său. Ei nu sunt nişte mistici, fanatici, ci sunt
oameni realişti şi cumpătaţi. Nu este sângele martirilor o mărturie mult mai
bună despre adevărurile biblice decât înţelepciunea unui profesor sau informaţiile
ziarelor? Care este cea mai bună garanţie a adevărului: moartea triumfătoare şi
plină de pace a celor care mărturisesc pe Cristos cel viu şi prezent, sau
afirmaţiile goale ale celor care tăgăduiesc şi batjocoresc pe Dumnezeu?
Crede
Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia)! Cel care din dragoste a venit din cer la tine
şi a murit pe cruce îţi este foarte aproape. Deschide-i inima, recunoaşte-ţi
păcatele şi adu-ţi toate grijile în faţa Sa! Isus va vindeca orice vătămare a
vieţii tale. Vei găsi şi tu ce a găsit mulţimea celor mântuiţi: iertare, pace,
salvare de la judecata de apoi şi viaţa veşnică. Cheamă Numele lui Isus cu
seriozitate! Dacă faci acest lucru cu respect şi credinţă, El îţi va răspunde.
Tu vei primi o siguranţă de nezguduit despre învierea Domnului Isus.
Ţie
nu-ţi poate ajuta un Cristos mort. Numai Isus Cristos cel viu, Mântuitorul
înălţat te poate purta pe mâinile Sale atotputernice. Tu o să-L cunoşti! Atunci
vei umbla aici pe pământ în harul lui Dumnezeu, într-o viaţă nouă de pace şi
nădejde. Dar nu numai atât, tu însuţi vei primi la înviere un trup nou asemenea
trupului Său sfânt. Tu vei trăi cu Isus în veci într-o lume acum invizibilă, în
împărăţia luminii şi a păcii. Atunci, ceea ce este scris va fi şi pentru tine o
realitate: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai
exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile
dintâi au trecut" (Apocalipsa 21:4).
Acestea
nu sunt visuri, nu sunt cuvinte frumoase, ci sunt realitate şi nădejde.
Fiecare creştin adevărat ştie aceasta. Pentru el credinţa este o certitudine
absolută, neclintită, primită din partea lui Dumnezeu. În Cuvântul Domnului
înviat este scris: „Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe
noi cu puterea Sa" (1 Corinteni 6:14).
Apostolul
s-a numit martor al învierii (vezi Faptele Apostolilor 1:22). Fiecare creştin
adevărat este o mărturie despre înviere. În zilele noastre, când tăgăduirea
marilor adevăruri biblice se extinde, această mărturie este de mare importanţă.
Într-o scrisoare a studentului în teologie G. Z., se află următoarele rânduri:
„Într-o
zi, profesorul nostru a vorbit despre tematica: ‚Există o înviere?’ Aceasta a
fost pentru mine şi colegii mei o întrebare importantă. După ce a vorbit,
profesorul K. a încheiat cu cuvintele: „Îmi pare rău, domnii mei, că astăzi
v-am furat ultima scânteie a credinţei copilăreşti. A crede, ar însemna să ne
întoarcem la misticismul întunecat al Evului Mediu, din epoca luminată cu
teologia modernă şi cu ştiinţa zilelor noastre. Nu pot să spun că este o
înviere din morţi. Consolaţi-vă că este o iluzie. Treziţi-vă şi fiţi bărbaţi
integri; gândiţi-vă că a fost un vis frumos! Şi apoi rupeţi acest tablou
visător care este o „fata morgana" înşelătoare, înşelătoare atâtea sute
de ani. Deci, domnii mei, ştiinţa ne spune că nu există o înviere din morţi!’
Ajuns la
locuinţa mea, cu frica în suflet, m-am aruncat în genunchi. M-am rugat lui Dumnezeu
pentru lumină în inima mea zdruncinată, peste care începea să se aştearnă o
întunecime groaznică.
În ziua
următoare am mers la un consătean care studia medicina şi care era credincios.
Mi-am deschis inima faţă de el şi i-am spus toată starea inimii mele. Deodată
el m-a întrebat: ‚Ştii tu că soţia profesorului tău, în noaptea trecută, după o
operaţie aparent reuşită, a murit? Aşteaptă puţin şi vei vedea cum va continua
cursul său dogmatic!’
Cu
patrusprezece zile mai târziu, după o mică întrerupere cauzată de moartea
soţiei, profesorul K. a continuat cursul său de dogmatică pe vechea temă:
‚Există o înviere?’
O
linişte mormântală s-a aşternut peste sală când profesorul K., foarte mişcat şi
cu o voce apăsată, a început să vorbească: ‚Domnilor! încă o dată trebuie să
discut despre această temă. În realitate există o înviere a morţilor! Dumnezeu
Atotputernic care locuieşte în cer şi în cei cu inima zdrobită mi-a vorbit şi
mie, un păcătos, acum două săptămâni, la patul de moarte al scumpei mele
soţii, într-un mod zguduitor. Există nu numai un Dumnezeu veşnic, dar există şi
o înviere. Vă rog să-mi promiteţi că mă veţi ierta aşa cum m-a iertat
Dumnezeu. Unde să găsesc consolare, dacă nu există o înviere a celor dragi?’
Mai departe nu a putut vorbi. Cu toate că era un om plin de energie la cei
patruzeci de ani ai săi, a căzut în faţa noastră lângă catedră. Studenţii din
faţă au sărit repede şi l-au dus la locuinţa sa. Acolo nu mai era o soţie care
să-i vină în ajutor. A fost pus în pat. Apoi, adânc mişcaţi, studenţii s-au
retras în tăcere.
Cât o fi
luptat acest om tare în ultimele săptămâni? Dar lupta lui nu a fost fără rost.
Dumnezeu i-a dat biruinţa şi mulţi ascultători ai săi au găsit curând pacea cu
Isus."