Un
cuvânt de încheiere
Nu am vrut
să scriu această carte, dar tot timpul îmi trecea prin minte un gând. „Din
zilele lui Constantin cel Mare, când creştinătatea a fost deviată complet de la
calea pe care începuse, nu există nici o mărturie că cineva şi-a ridicat glasul
în semn de proest pentru ceea ce el făcea”.
Peste o mie
de ani oamenii se vor minuna de ce nimeni nu şi-a ridicat glasul să proesteze
împotriva americanizării creştinismului.
Este cineva
care îşi va lua sarcina atragerii atenţiei liderilor creştini la ceea ce noi,
americanii facem credinţei creştine? Va fi cineva care va spune misionarilor,
bordurilor de misiune şi organizaţiilor parareligioase că suntem pe cale să
avem o biserică americană mondială? Este cineva care îşi va ridica glasul
împotriva conceptului universal al întrunirii bisericii, pentru o expresie
unică, indigenă şi organică a bisericii din fiecare localitate? Îşi va ridica
cineva glasul pentru descoperirea vieţii bisericii de către cei care se strâng,
în loc să le fie impusă de către ritualul universal al zilelor noastre?
Tirajul
acestei cărţi a fost foarte limitat. Aş fi dorit ca să nu fie necesară
publicarea acestei cărţi, indiferent de cât de puţine exemplare s-au tipărit.
Dacă alţii vor lua sarcina punerii în practică a mesajului despre indigen şi
organic, nimeni nu va fi mai bucuros ca mine să vadă această carte scoasă din
tipărire.
Cu siguranţă
cineva va merge pe căi care sunt mult mai apropiate de cele ale lui Pavel decât
cele ce se practică astăzi.
Această
carte aşteaptă să fie scoasă din tipărire.