Biserica sau Adunarea > Cea dintâi călătorie misionară a apostolului Pavel


CEA DINTÂI CĂLĂTORIE MISIONARĂ A APOSTOLULUI PAVEL
Pavel în Cipru

Barnaba şi Saul, după ce au dat bătrânilor adunării din Ierusalim banii adunaţi de la creştinii din Antiohia, s-au întors în acest oraş. Dar nu erau singuri. Îi însoţea un tânăr creştin din Ierusalim: era Ioan zis şi Marcu, fiul Mariei, la care s-a dus Petru când a ieşit din temniţă şi care era totodată nepotul lui Barnaba.

Adunarea din Antiohia, alcătuită în cea mai mare parte din păgâni întorşi la Dumnezeu, era bogată în lucrători ai Dom­nului. Erau acolo nişte proroci şi învăţători: unii descopereau gândurile lui Dumnezeu, ceilalţi învăţau pe cei credincioşi.

Domnul Cristos înălţat în cer este Acela care Îşi pregăteşte oameni în stare să aducă la cunoştinţă şi altora lucrarea Sa de har. El a început prin a Se da pe Sine ca jertfă pentru păcătoşi; a câştigat biruinţa asupra Diavolului, păcatului, morţii şi lumii, apoi, după ce a înviat, S-a înălţat la cer. Şi acum, pentru a vesti mântuirea păcătoşilor pierduţi, El dă evanghelişti; pentru a învăţa şi a zidi pe cei care au crezut, care fac parte din Adunarea Sa, El dă păstori şi învăţători.

Un om nu poate să-şi ia singur slujba de evanghelist, de păstor sau de învăţător. Trebuie ca Domnul Cristos să-l înzestreze cu dar pentru aceasta. Nu pot să-l numească alţi oameni. Totul trebuie să vină numai de la Domnul Cristos, Capul Bisericii; apoi Duhul Sfânt e acela care lucrează să pregătească, să trimită şi să călăuzească pe slujitorii Domnului Cristos.

Printre prorocii şi învăţătorii din Antiohia se găseau Barnaba şi Saul. „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: ‚Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat’" (Faptele Apostolilor 13:2). Cum le-a vorbit Duhul Sfânt? Fără îndoială că prin gura unuia din proroci. Să băgăm bine de seamă însă că Barnaba şi Saul nu lucrează dintr-o pornire a lor înşile, ci Duhul Sfânt, Dumnezeu Însuşi este Cel care i-a chemat la lucru. Şi care era această lucrare? Era aceea de a merge să vestească Evanghelia neamurilor păgâne. Barnaba şi Saul erau misionari chemaţi de Dumnezeu.

Le venea greu să părăsească pe fraţii lor din Antiohia şi acea adunare atât de înfloritoare, ca să meargă unde nici ei nu ştiau. Oricum, mergeau în mijlocul unor străini, unde aveau să întâm­pine împotrivirea ridicată de Satan şi de vrăjmăşia firească a inimii omului. Trebuiau să meargă singuri, fără sprijin omenesc, ca oile în mijlocul lupilor. Însă îi trimitea Domnul, ei mergeau pentru Numele Său şi astfel ei puteau să se bizuie pe credincioşia Lui. De altfel, pentru El, care-i iubise şi-i mântuise, pentru dragostea faţă de sufletele la care mergeau să le ducă Evan­ghelia, ei erau gata să întâmpine toate primejdiile, să sufere toate lipsurile, să-şi dea chiar viaţa. Acesta e duhul care a însufleţit totdeauna pe adevăraţii slujitori ai Domnului.

Înainte de plecarea lor, fraţii care rămâneau în Antiohia s-au unit cu ei în post şi rugăciune. Toţi îşi dădeau seama de însemnătatea acestei slujbe şi de nevoia ajutorului Domnului; şi ca să le dea dovadă că şi ei sunt una cu cei care plecau, şi-au pus mâinile peste ei. N-au făcut aceasta ca să-i sfinţească; Barnaba şi Saul aveau sfinţirea prin chemarea Domnului; pune­rea mâinilor era ca şi cum le-ar fi zis: „Cu inima, noi suntem împreună cu voi în această lucrare."

Ei au plecat deci trimişi nu de om, ci de Duhul Sfânt. Ioan, zis şi Marcu, i-a însoţit ca slujitor, adică pentru a le face unele servicii, ca ei să fie mai liberi pentru vestirea Cuvântului. S-au coborât la Seleucia, un port al Antiohiei, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.

Ciprul este o insulă mare, aşezată în unghiul dinspre miază-noapte-răsărit al Mării Mediterane, având în faţă Siria, la răsărit, şi Asia Mică, la miazănoapte. E vestită prin bogăţia şi frumuseţea sa. Două lanţuri de munţi o străbat de la răsărit la apus, închizând între ele o frumoasă câmpie numită Massaria. O udă râuri, ale căror ape sunt îmbogăţite de paralele ce coboară din munţi. Munţii sunt bogaţi în mine de aramă.

Insula avea mai multe oraşe, printre care şi Salamina, port la mare, în partea de răsărit, în faţa Siriei. Aici s-au oprit apostolii mai întâi şi au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau pe inimă acest biet popor, căruia Dumnezeu îi dăduse făgăduinţele Sale şi din mijlocul căruia Domnul chema încă suflete la mântuire. Nu ni se spune nimic despre urmarea predicii lui Barnaba şi Saul printre iudei. Nu ştim nici dacă ei s-au adresat şi păgânilor; poate că au făcut aceasta şi, fără îndoială, Cuvântul lui Dumnezeu n-a rămas fără rod.

Din Salamina s-au dus la Pafos, alt port al mării, la apus, în faţa Asiei Mici. Ca să ajungă acolo, au străbătut toată insula, trecând prin câmpia Massaria. Nu ne este spus dacă au vestit Evanghelia în timpul trecerii prin insulă. Dar cum să nu fi vorbit despre ceea ce le umplea inima?

Pafos, care acum este un biet sat numit Bafo, pe atunci era reşedinţa guvernatorului roman, un proconsul. Acolo se înălţa un templu măreţ nelegiuitei zeiţe Venus. Cât de dorit era ca Evanghelia să fie vestită acestor bieţi păgâni, pe care Diavolul îi făcuse să se închine unor idoli urâcioşi! În insula Cipru locuiau şi iudei, cum am văzut când am vorbit despre Salamina. Printre ei, se găsea în Pafos un om cu numele Bar-Isus, care se afla într-o stare sufletească rea. Nu era un adevărat iudeu, care să aibă teamă de Dumnezeu în inima sa şi să fie supus Scripturilor. Dacă ar fi fost aşa, ar fi putut să facă un lucru bun, luminând pe păgâni cu privire la adevăratul Dumnezeu, şi i-ar fi pregătit astfel ca să primească Evanghelia. El însă era un vrăjitor, cum de altfel erau mulţi pe vremea aceea, adică un om care se ocupa cu unele lucruri prin care zicea că are legături cu lumea nevăzută, ca să cheme morţii şi să scoată demoni. Dar Scripturile Vechiului Testament condamnă făţiş pe astfel de oameni. Mai mult, Bar-Isus era un proroc mincinos, pretinzând pe nedrept că e trimis de Dumnezeu şi că vorbeşte în Numele Lui.

Acest om, prin ce mijloc nu ştim, se afla pe lânga proconsulul sau guvernatorul roman, numit Sergius Paulus. Însuşirea aces­tuia ne este arătată într-un singur cuvânt: era un om înţelept. Adevărata înţelepciune nu se arată numai în a pricepe repede şi bine ceea ce ni se spune. Ea se arată, înainte de toate, în căutarea adevărului şi a ceea ce este bun în faţa lui Dumnezeu. În înţelesul acesta era înţelept guvernatorul Sergius Paulus.

De bună seamă că religia păgână dezgustase pe Sergius Paulus; învăţăturile filozofilor nu mulţumiseră înţelepciunea sa, iar pretenţiile lui Bar-Isus cu privire la darurile sale suprafireşti nu răspunseseră la trebuinţele sufletului său.

Când a auzit vorbindu-se despre Barnaba şi Saul, a voit să-i asculte. El i-a chemat şi aceştia au lămurit înaintea lui adevă­rurile sfinte şi folositoare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Se înţelege că aceştia i-au vorbit despre dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Isus, pe care L-a trimis ca să mântuiască pe păcătoşi atât iudei cât şi neamuri, căci în aceasta este cuprins pe scurt Cuvântul lui Dumnezeu.

Acolo era şi Bar-Isus, care asculta pe apostoli. Dar, ca şi iudeii care s-au împotrivit Domnului şi L-au dat la moarte, apoi au omorât pe Ştefan şi au prigonit Adunarea, Bar-Isus, în loc să primească adevărul, se împotrivea cuvântului lui Barnaba şi Saul, care venea de la Dumnezeu, căutând să abată pe guver­nator de la credinţă. Nu voia să primească mântuirea, ba căuta să împiedice şi pe alţii care voiau s-o primească.

Atunci Saul, cuprins nu de o supărare firească, ci plin de Duh Sfânt, şi-a îndreptat vorbirea spre el. Era glasul lui Dumnezeu chiar, rostind judecata asupra acestei unelte nenorocite a Satanei. Saul îi zice: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul Diavolului, vrăjmaş al oricărei dreptăţi, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?" (Faptele Apostolilor 13:10). Ce cuvinte aspre! Dar îi erau foarte potrivite, căci în timp ce Domnul, în căile Sale drepte, potrivit cu dragostea Sa, voia să mântuiască pe Sergius Paulus, Bar-Isus căuta să-l ţină în pierzare. Totodată, Dumnezeu nu Se mărgineşte la aceste cuvinte, ci rosteşte împotriva prorocului mincinos, prin gura lui Saul, o pedeapsă care-l loveşte îndată: „Acum, iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme" (Faptele Apostolilor 13:11). Mâna Domnului, care se întinde ca să binecuvânteze pe cei care se tem de El, loveşte pe cei care I se împotrivesc. Bietul Bar-Isus, imagine a neamului evreiesc care a lepădat pe Domnul Isus, ajunge numai­decât orb; ceaţa şi întunericul cad asupra celui ce avea pretenţia că era gura lui Dumnezeu; cel care voia să conducă pe alţii, caută încoace şi încolo pe cineva care să-l ducă de mână. Cum am spus, el este imaginea neamului evreiesc, care, lepădând pe Domnul Isus, este acum împrăştiat, rătăcind în întuneric, cum zice prorocul Isaia: „El va pribegi prin ţară, apăsat şi flămând şi, când îi va fi foame, se va mânia şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii, fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz şi întunecime, mâhnirea suferinţei; şi se va vedea izgonit în întunericul gros" (Isaia 8:21-22).

Dar, ca şi pentru Bar-Isus, aceasta e numai pentru o vreme.În curând se va arăta îndurarea lui Dumnezeu faţă de acest sărman popor. De aceea prorocul adaugă: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină; peste cei care locuiau în ţara umbrei morţii a strălucit lumina" (Isaia 9:2). Când va fi aceasta? Când va veni Domnul Isus, iar rămăşiţa evreiască Îl va recun­oaşte ca Mesia şi Împărat al ei.

Şi ce-a zis guvernatorul în faţa acestei arătări a puterii lui Dumnezeu? A crezut, însă nu din cauza minunii, deşi a fost izbit de ea; a crezut, fiind uimit de învăţătura Domnului. Această învăţătură, Evanghelia mântuirii, a răspuns din plin la nevoile sufletului său. Numai ea poate răspunde şi la ale noastre.

Iată cel dintâi rod al misiunii lui Saul. Din această clipă, el îşi părăseşte numele iudeu şi-şi ia numele roman: Pavel. Nu ni se spune din ce pricină, dar acest nume se potrivea bine, pentru că el era mai ales apostolul neamurilor. Această istorie a lui Sergius Paulus şi a lui Bar-Isus ne înfăţişează trăsătura de pretutindeni a lucrării lui Pavel. Vedem aici pe apostolul care aduce adevărul lui Dumnezeu cu privire la Domnul Isus, neamurile dornice să-l asculte, şi iudeii împotrivindu-se lucrării harului. Cei care au fost poporul lui Dumnezeu ajung cei mai mari împotrivitori. Cât de trist!



Persoane interesate