PRIMA PARTE
TIMPURILE
APOSTOLILOR
(Secolul I)
CE
ESTE BISERICA?
Noul
Testament ne arată istoria Celui care a venit din cer la noi şi a fost aici pe
pământ, mai întâi un copilaş în slăbiciune şi sărăcie, apoi un om plin de har
şi de bunătate, făcând bine tuturor, dar care a fost necunoscut, dispreţuit,
lepădat, acoperit de insulte şi, în cele din urmă, răstignit pe o cruce, pe
care a şi murit. Acesta este Domnul Isus, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, venit
aici pentru a ne mântui prin moartea Sa. Dumnezeu L-a înviat din morţi, apoi
L-a înălţat în cer. Acest Isus va veni iarăşi; va lua mai întâi pe cei
răscumpăraţi ai Săi la El, apoi îşi va statornici Împărăţia pe pământ. Această
istorie minunată se continuă până în clipa când Domnul Isus va da Împărăţia în
mâna Tatălui Său, după ce morţii vor fi fost judecaţi înaintea marelui tron
alb. Atunci va fi un cer nou şi un pământ nou, în care va locui Dumnezeu pentru
totdeauna, în mijlocul celor preafericiţi.
Doresc
acum să prezint o altă istorie: istoria unui lucru foarte scump Domnului Isus
şi care scump Îi va fi totdeauna. Care lucru? - vă veţi întreba. Nu cumva acest
lucru este sufletul nostru? Da, fără îndoială, sufletul, chiar al celui mai mic
copil, este preţios pentru Domnul Isus. Vorbind despre copilaşi, El a spus că a
venit pe pământ ca să-i mântuiască; despre oameni, a spus că a venit să-i caute
şi să-i mântuiască (Matei 18:11,14; Luca 19:10). Eu vreau însă să vorbesc
despre istoria unui lucru scump acestui iubit Mântuitor. E vorba de istoria
Bisericii sau a Adunării, căci aceste două cuvinte au aceeaşi semnificaţie.
Apostolul Pavel zice: „Cristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru
ea." El o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag (Efeseni 5:25,29). Aceste
cuvinte ne arată ce mare preţ are Biserica pentru inima Domnului Cristos.
Înainte
de toate, să lămurim întrebarea: Ce este Biserica? Oamenii numesc biserici
nişte clădiri în care se adună pentru slujbe religioase. În Cuvântul lui Dumnezeu,
însă, nu găsim numele de biserică în înţelesul acesta. Se mai numesc biserici
nişte adunări de oameni care au aceleaşi învăţături religioase, aceleaşi forme
de cult şi sunt cârmuite, în acest scop, de aceleaşi reguli; astfel, se zice:
biserica anglicană, biserica protestantă, catolică etc.; dar Scriptura nu
vorbeşte nimic despre aşa ceva. Cum am mai spus mai sus, cuvântul Biserică
înseamnă Adunare; şi, în gura Domnului, ca şi în scrierile apostolilor, această
vorbă înseamnă: sau adunarea tuturor adevăraţilor credincioşi în toate locurile
într-un anumit moment pe pământ; sau adunarea tuturor sfinţilor înviaţi,
schimbaţi şi slăviţi, de la Cincizecime până la întoarcerea Domnului Cristos
(atunci Adunarea va fi deplină); sau adunarea creştinilor care se strângeau
într-o localitate. De exemplu, când apostolul Pavel scrie Bisericii sau
Adunării lui Dumnezeu care este în Corint, el se îndreaptă către toţi creştinii
din Corint; când trimite salutări Bisericii sau Adunării care se strânge în
casa lui Nimfa sau la Filimon, are în vedere pe creştinii care se adunau,
pentru închinare, la unul sau altul din aceşti fraţi. Când însă zice: „Cristos
a iubit Adunarea", aici se înţelege Adunarea deplină; sau când îndeamnă pe
bătrâni să păstorească „Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele
Său", aici vorbeşte despre toţi adevăraţii credincioşi, spălaţi de
păcatele lor în sângele scump al Domnului Cristos, dar aflându-se încă pe
pământ (1 Corinteni 1:2; Faptele Apostolilor 20:28; Filimon 2; Efeseni 1:22; 5:25).
În aceste din urmă două locuri este vorba de Adunarea întreagă în cer.
Vă
veţi gândi poate că Abel, Noe, Avraam, Moise, David, prorocii, toţi aceşti
oameni sfinţi fac parte din Biserică. Nu; Biserica nu era pe vremea lor. Ei au
fost oameni credincioşi, care credeau în Dumnezeu şi mergeau pe pământ
încrezându-se în El şi în făgăduinţele Lui; ei însă nu fac parte din Biserică.
Dumnezeu a avut pe pământ un popor, pe care l-a ales din mijlocul celorlalte neamuri,
popor pe care-l iubeşte fără încetare şi pe care-l va statornici mai târziu în
ţara făgăduinţei: e vorba de poporul Israel. Dar Israel nu este Biserica.
Biserica
n-a fost deloc numită înainte de a vorbi Domnul către Petru, când a zis: „Voi
zidi Biserica Mea" (Matei 16:18). Ea este deci a Lui, dar atunci încă nu
luase fiinţă. Abia după moartea Sa pe cruce şi după intrarea Sa în slavă a luat
naştere Biserica şi anume în ziua Cmcizecimii, când după făgăduinţa Domnului
Isus, Duhul Sfânt S-a coborât din cer asupra apostolilor. Dumnezeu a
descoperit apostolului Pavel lucrurile deosebite de care se bucură Biserica.
Mai înainte ea era o „taină ascunsă din veacuri în Dumnezeu" (Efeseni 3:9;
Coloseni 1:26). Sfinţii şi prorocii Vechiului Testament nu cunoşteau taina
aceasta.
Biserica
este o adunare cerească, pe care Dumnezeu voia s-o aibă pentru Fiul Său
preaiubit. Ea este alcătuită din cei care au crezut în Domnul Isus mort, înviat
şi slăvit, ale căror păcate au fost spălate în sângele Său (Apocalipsa 1:5).
Aceştia sunt născuţi din Dumnezeu (Ioan 3:9); Dumnezeu le-a dat Duhul Său (2
Corinteni 1:22); astfel ei sunt uniţi unii cu alţii şi cu Domnul Isus în cer,
având toţi aceeaşi viaţă ca şi scumpul lor Mântuitor. Iată de ce Biserica este
numită trupul Domnului Isus, El Însuşi fiind Capul ei (Efeseni 1:22, 23; 4:3,
15,16; 1 Corinteni 12:13; Coloseni 1:18; Romani 12:4, 5). Fiecare credincios
este un mădular al acestui trup, tot aşa de strâns legat de Domnul Isus, cum
este legată mâna de trup. Această legătură nu poate să fie ruptă; este legătura
unei vieţi cereşti şi nepieritoare, a unei vieţi care este chiar a Domnului
Isus. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că trupul Domnului Isus, alcătuit astfel
prin Duhul Sfânt, este unul. Nu este decât un singur Duh, care alcătuieşte şi
însufleţeşte trupul, tot aşa după cum nu este decât o singură nădejde pentru
toţi credincioşii: aceea de a fi cu Domnul Isus în cer. Atunci trupul Lui va
ajunge desăvârşirea.
Biserica
mai este numită casa lui Dumnezeu: Ea este locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul
Sfânt, care rămâne în ea şi-Şi arată prezenţa. Astfel, ea este un templu sfânt,
care se înalţă şi care va fi complet şi desăvârşit în slavă (1 Timotei 3:15;
Efeseni 2:20-22; 1 Corinteni 3:16,17). Dumnezeu n-are acum pe pământ altă casă,
alt templu, în care să I se aducă închinare, decât trupul fiecărui credincios.
Într-adevăr, Duhul Sfânt locuieşte în cel credincios şi trupul său e numit
totodată „templu" (1 Corinteni 6:19, 20).
Am
văzut că Domnul Isus zideşte această casă a lui Dumnezeu, care este Adunarea.
Orice casă este însă clădită pe o temelie. Care este temelia Bisericii? O
stâncă neclintită: Domnul Isus Însuşi. El este singura temelie pe care este
clădită (1 Corinteni 3:22). Când Simon Petru, învăţat de Tatăl, a făcut această
frumoasă mărturisire despre Domnul Isus: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului
celui viu" - Domnul i-a spus că pe această stâncă, adică pe adevărul
acesta pe care-l descoperise Dumnezeu lui Petru, Îşi va zidi Adunarea Sa (Matei
16:16-18). Şi ce voiau să spună cuvintele lui Petru? Că în Domnul Cristos, Fiul
Dumnezeului Celui viu, era puterea vieţii, a vieţii din Dumnezeu împotriva
căreia moartea şi Satan, care are puterea morţii (Evrei 2:14), nu pot nimic. Şi
Domnul Isus spune lămurit că puterea morţii şi a Satanei nu pot nimic împotriva
Bisericii întemeiate pe această Stâncă. Ea este vie, cum este şi Cel care a
întemeiat-o, şi deci nu poate să fie nimicită. Ce siguranţă pentru cei care fac
parte din Biserică!
Dar
cine sunt aceia? Apostolul Petru, căruia i-au fost spuse cuvintele pe care le
rosteşte Domnul Isus cu privire la Biserică şi care-şi aminteşte cu atâta
duioşie de tot ce a ieşit din gura Mântuitorului, pe care-L iubea, aseamănă pe
cei care cred în Cristos, cu nişte pietre vii, care se apropie de Domnul şi
sunt aşezaţi în El, piatra din capul unghiului, vie, aleasă şi scumpă înainea
lui Dumnezeu (1 Petru 2:4-6). Ei sunt uniţi cu El prin legătura vieţii din
Dumnezeu, care nu poate să fie nimicită, şi în felul acesta se zideşte casa lui
Dumnezeu.
Cuvântul
lui Dumnezeu ne mai înfăţişează Biserica şi ca pe Mireasa Domnului Cristos
(Efeseni 5:24-27). Dumnezeu dăduse pe Eva ca ajutor celui dintâi om, lui Adam:
şi tot aşa Celui de al doilea Om, Domnului Cristos, Dumnezeu Îi dă Biserica.
Citim în Geneza frumoasa istorisire a robului lui Avraam, care s-a dus departe
să caute soţie pentru Isaac (Geneza 24). În acelaşi fel, Duhul Sfânt vine să
caute acum soţie pentru Domnul Cristos şi aceasta e Biserica. El o alcătuieşte
din toţi aceia care, crezând în Domnul Isus, părăsesc lumea, aşa cum Rebeca
şi-a părăsit patria, pentru a se alipi numai de Domnul Cristos. Pentru a ne
arăta cât este ea de strâns unită cu Domnul şi cât Îi este de dragă, Biserica
este înfăţişată ca Mireasa Sa şi este numită „soţia Mielului" (Apocalipsa
19:7; 21:2,9; Efeseni 5:32). Ni se spune că El o pregăteşte acum pentru Sine;
El o sfinţeşte şi o curăţeste pentru a Şi-o înfăţişa, într-o zi, slăvită, fără
pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără pată
(Efeseni 5:26:27). Când se va întâmpla aceasta? Când se va sărbători în cer nunta
Mielului, cu o bucurie şi o veselie fără asemănare (Apocalipsa 19:7-9). Gândind
la această fericire, Duhul şi Mireasa zic Domnului Isus: „Vino!"; iar El,
care iubeşte Biserica, răspunde cu duioşie: „Eu vin curând" (Apocalipsa 22:17,20).
În
cele din urmă, Biserica mai este înfăţişată ca o cetate cerească şi glorioasă
(Apocalipsa 21). Dar ea nu va fi astfel decât în viitor, când Domnul Cristos
Îşi va aşeza Împărăţia. Vremea de faţă, pentru Biserică, este vreme de umilinţă
şi de suferinţă împreună cu Domnul Cristos şi pentru El. Dar atunci, slava lui
Dumnezeu o va lumina şi va face să strălucească frumuseţea ei. Scaunul de
domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea. Ea va fi locuinţa Celui
care, odinioară încoronat cu spini şi răstignit, va domni atunci pe pământ; şi
ea va domni împreună cu El. Iată cum ne este înfăţişată Biserica, în Cuvântul
lui Dumnezeu. El ne spune totodată că ea va dăinui veşnic. Când se vor crea
cerurile noi şi pământul cel nou, în care va locui dreptatea, Biserica, pe
acest nou pământ, va fi locuinţa lui Dumnezeu, în mijlocul oamenilor mântuiţi
(Apocalipsa 21:1-4). Dar această Biserică, iubită de Domnul Cristos şi rânduită
pentru slava cerească, este încă pe pământ. Ea trebuie să fie martorul Domnului
Cristos cât timp El este sus, să facă să strălucească lumina cerească a harului
şi a adevărului, să meargă aşa cum a mers Domnul ei. Citind această carte, vom
vedea istoria ei aşa cum o zugrăveşte Cuvântul lui Dumnezeu, fie în ceea ce ne
istorisesc Faptele Apostolilor, fie în ceea ce ne spun Epistolele şi
Apocalipsa. Apoi, vom cerceta această istorie în faptele care au fost scrise în
mărturii omeneşti şi vom vedea astfel dacă ea a fost la înălţimea chemării ei
slăvite.