<<< CUPRINS
CELE
DINTÂI PROPOVĂDUIRI
Biserica
se întemeiase, Dumnezeu Îşi avea acum pe pământ o locuinţă, alcătuită din
pietre vii, un templu în care El era prezent. Dar Biserica nu trebuia să se
mărginească la aceste câteva persoane. Când a vorbit despre Duhul Sfânt, pe
care aveau să-L primească cei care credeau în El, Domnul Isus a spus: „Cine
crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie" (Ioan 7:38,39).
Prin aceasta se înţelegea că cei care aveau să fie binecuvântaţi, vor răspândi
şi ei, la rândul lor, binecuvântarea.
Înainte
de a Se înălţa la cer, Domnul Isus poruncise ucenicilor Săi să propovăduiască
pocăinţa şi iertarea păcatelor tuturor neamurilor, în Numele Lui, începând din
Ierusalim (Luca 24:47). A trimis vestea harului mai întâi poporului care-L lepădase
şi-L răstignise. Ce dragoste şi ce răbdare în inima Sa!
Iată
ce a dat loc celei dintâi propovăduiri. Sfântul Duh, coborându-Se asupra
ucenicilor, îi umpluse cu o putere minunată, dându-le pricepere pentru
înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu şi puterea de a vorbi în felurite limbi.
Domnul spusese apostolilor Săi: „Duhul Sfânt Se va coborî peste voi şi-Mi veţi
fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile
pământului" (Faptele Apostolilor 1:8). Ei nu puteau deci să ascundă ce au
primit; şi vestea acestei întâmplări nemaipomenite s-a răspândit numaidecât.
Precum am văzut, o mulţime de iudei, oameni evlavioşi, veniseră din toate
ţările ca să ia parte la sărbătoarea Cincizecimii. La auzul celor întâmplate,
ei s-au adunat, ca şi cei care locuiau în Ierusalim, ca să asculte pe apostoli
şi pe ucenici; şi au fost izbiţi de ceva nemaipomenit, văzând pe aceşti oameni
fără carte vorbind în felurite limbi lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.
Unii,
fără îndoială, cei care înţelegeau limbile, se mirau şi întrebau: „Ce înseamnă
aceasta?" Alţii, poate locuitorii din Ierusalim care nu crezuseră în
Domnul Isus, neînţelegând pe apostoli şi ucenici, îşi băteau joc de ei, şi
pentru că spuseseră că Domnul Isus avea demon, învinovăţeau şi pe slujitorii
Lui că sunt beţi (Faptele Apostolilor 2:12,13).
Atunci
Petru, cu puterea Duhului Sfânt, s-a îndreptat mai întâi spre batjocoritori. El
le spune că aceste lucruri minunate la care erau martori, erau împlinirea unei
prorocii a lui Ioel, cu privire la zilele din urmă. Dumnezeu spusese prin acest
proroc: „Voi turna din Duhul Meu... înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea
mare şi strălucită." Această zi este cea a înfricoşatei judecăţi, care
trebuie să lovească pământul; dar, înainte de a veni ea pentru iudeii
necredincioşi, Dumnezeu îi făcea să audă, prin gura lui Petru, cuvântul
harului: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit" (Faptele
Apostolilor 2:17, 21).
După
aceea, Petru se îndreaptă către toţi şi le vesteşte pe Domnul Isus. Viaţa sfântă
şi curată a Domnului, plină de minuni şi de fapte de iubire, fusese bine
cunoscută printre iudei, ca fiind adeverită de Dumnezeu. De aceea, Petru le
spune cu îndrăzneală: „Voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor
fărădelege." Apoi le spune că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi că
ei, apostolii, L-au văzut înviat, precum au vestit Scripturile despre Mesia.
Apoi Dumnezeu L-a înălţat la cer şi L-a aşezat la dreapta Sa, punând astfel
asupra Domnului Isus pecetea încuviinţării Sale; iar din cer, Domnul Isus a
trimis pe Duhul Sfânt, care împlinea minunile la care iudeii erau acum martori.
Petru sfârşeşte cuvântarea, zicând: „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel,
că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi"
(Faptele Apostolilor 2:22-36). El pune astfel în faţa cugetului lor crima
grozavă de care se făcuseră vinovaţi, lepădând şi dând la moarte pe Acela pe
care Dumnezeu în iubirea Sa Îl trimisese la ei. Ce curaj la Petru! Ce deosebire
faţă de celălalt Petru care, cu puţin mai înainte, se lepădase de trei ori de Învăţătorul
său! Duhul Sfânt era Acela care-i dădea această îndrăzneală şi care dă şi
astăzi oricărui credincios puterea de a mărturisi pe Domnul Isus.
Acelaşi
Duh a lucrat cu putere în inimile unui mare număr din ascultători. Ei şi-au dat
seama de mărimea păcatului pe care-l făcuseră, lepădând pe Domnul Isus. S-au
simţit pierduţi şi, cu inima plină de durere, au strigat: „Ce să facem?"
Dumnezeu nu lasă niciodată fără răspuns un astfel de strigăt. Spre Acelaşi
Isus pe care-L răstigniseră, trebuiau să se întoarcă spre a fi mântuiţi. Şi
Petru le zice: „Pocăiţi-vă", adică Schimbaţi-vă felul de a gândi,
Întoarceţi-vă la Cristos, „şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus
Cristos, spre iertarea păcatelor" (Faptele Apostolilor 2:37-38). A fi
botezat în numele lui Isus înseamnă a mărturisi că ei cred în El şi că se
alipesc de persoana Sa; şi atunci primeau iertarea păcatelor. Tot aşa este şi
astăzi: cine crede în Domnul Isus are iertarea păcatelor.
Dar
Petru vesteşte ceva mai mult celor ce credeau: „Veţi primi" - zice el -
„darul Sfântului Duh". Astfel, când ne pocăim de păcatele noastre şi
credem în Domnul Isus, Dumnezeu ne iartă; ba mai mult, pune Duhul Său în noi;
atunci facem parte din Biserica Domnului Cristos, din Adunarea lui Dumnezeu.
Petru îndeamnă pe ascultătorii săi şi le cere cu stăruinţă să creadă în Domnul
Isus şi să se despartă de poporul iudeu necredincios şi ticălos, peste care
avea să vină judecata. Urmarea a fost destul de mare şi de frumoasă: trei mii
de inşi au crezut şi au fost botezaţi; au primit Duhul Sfânt şi au fost
adăugaţi Bisericii. Petru deschide astfel iudeilor porţile Împărăţiei cerurilor
(Domnul zisese lui Petru: „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor" (Matei
16:19). Lucrarea harului a început să se întindă prin apostoli, care făceau
multe semne şi minuni, cum şi prin viaţa sfântă a celor dintâi creştini.
„Domnul adăuga, în fiecare zi, la numărul lor, pe cei care trebuiau să fie
mântuiţi" (Faptele Apostolilor 2:47).
Curând
după aceea, Dumnezeu îndreaptă, în harul Său, o nouă chemare către poporul
iudeu. Iată în ce împrejurare s-a întâmplat aceasta. Cei dintâi creştini,
ieşiţi din mijlocul iudeilor, urmau încă orânduielile Legii. Astfel, erau plini
de râvnă să se ducă la templu, pe care-l socoteau încă drept casa lui Dumnezeu.
Pe
când „Petru şi Ioan se suiau împreună, la templu, la ceasul rugăciunii",
acolo au vindecat, în Numele Domnului Isus, pe un om olog din naştere (Faptele
Apostolilor 3:1,2). Tot poporul îl cunoştea, căci în toate zilele era dus şi
pus la poarta cea mai de seamă a templului, ca să ceară milă de la cei care
intrau. Ce lucru neaşteptat pentru toţi, când au văzut pe acest neputincios
vindecat deodată, intrând cu apostolii în templu, umblând, sărind şi lăudând pe
Dumnezeu! Tot poporul, plin de mirare, a alergat şi a înconjurat pe Petru şi pe
Ioan. Acest lucru s-a întâmplat în acelaşi pridvor al lui Solomon, în care
Domnul Isus, în timpul vieţii Sale, pe pământ, vorbise iudeilor despre oile
Sale, despre viaţa veşnică pe care o dă El şi despre Tatăl Său, cu care este
una. Iudeii au vrut atunci să-L omoare cu pietre (Ioan 10). Ei nu credeau în
El. Acum, în acelaşi loc, venea să se arate puterea Numelui Domnului Isus şi
mulţimea, mirată, înconjoară pe apostoli. Dar slujitorii lui Dumnezeu nu doresc
ca privirea altora să se îndrepte asupra lor; ei vor ca privirile păcătoşilor
să se îndrepte spre Acela care singur poate să-i mântuiască şi Căruia I se
cuvine toată slava. Astfel, Petru se grăbeşte să spună poporului că nu prin
puterea lor, a lui şi a lui Ioan, nici prin evlavia lor a fost vindecat acest
om, ci prin puterea Numelui Domnului Isus, în care ei credeau. Acest Isus,
spune el iudeilor, este slujitorul lui Dumnezeu, sfânt şi fără pată, pe care
voi L-aţi dat în mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El; El este Domnul vieţii,
pe care voi L-aţi dat la moarte. Dumnezeu însă L-a înviat şi L-a aşezat în
slavă şi, prin credinţa în El, a fost vindecat acest om.
Vedem
că Petru caută să îndrepte spre Domnul Isus inimile celor ce-l ascultă. Astfel,
după ce le-a arătat vinovăţia lor, îi îndeamnă să se pocăiască şi să se
întoarcă la Dumnezeu, pentru ca să li se şteargă păcatele. El le spune că,
făcând astfel, se vor bucura de binecuvântările făgăduite lui Avraam, tatăl
lor, şi înnoite prin toţi prorocii; dar le mai spune şi că judecata va veni
asupra oricărui nu va asculta de Domnul Isus, pe care Dumnezeu L-a trimis ca
să-i binecuvânteze şi să-i întoarcă de la fărădelegile lor.
Lucrarea
făcută prin aceste cuvinte a fost minunată: mulţi au crezut în Domnul Isus.
Aproape două mii de persoane au fost adăugate Adunării, care număra acum în
totul cam cinci mii de suflete (Faptele Apostolilor 2:41; 4:4).