Graiul martirilor creştini din primele secole > Martirii celui de-al şaselea val

<<< Cuprins


Martirii celui de-al şaselea val
Anul 235

Împăratul Maximinus, după ce a ajuns pe tron, a pornit o mare persecuţie împotriva creştinilor, poruncind să fie vânaţi şi omorâţi. Mulţi în această perioadă au plătit, cu grele suferinţe şi chiar cu viaţa, credinţa lor în Cristos Domnul. Creştinii erau gata să îndure totul, dar nu se despărţeau de Mântuitorul lor. Ei nu glumeau cu păcatul, nu se complăceau în uşurătate şi nu-şi permiteau să arunce nici măcar un bob de tămâie pe altar. Ce lecţie binecuvântată este aici pentru toţi cei ce de ochii altora fac lucruri neîngăduite, spre a-şi ascunde credinţa lor. Cei de atunci zăreau osânda iadului în orice compromis, îşi iubeau Mântuitorul şi preferau mai bine să moară decât să se lepede de El.

Un soldat brav a fost răsplătit de împărat cu o cunună de lauri pe care el a refuzat să o poarte, întrebat de ce nu o poartă, el a mărturisit că este creştin. Numaidecât a fost biciuit, întemniţat şi apoi dat morţii.

Pontianus, un prezbiter din Roma, pentru că a vorbit împotriva idolatriei, a fost exilat în insula Sardinia şi acolo a fost ucis. Anteros, un grec, care l-a urmat pe Pontianus la slujbă, a făcut o colecţie de istorii ale marti­rilor. Faptul acesta a înfuriat atât de mult autorităţile, încât abia după patruzeci de zile de slujbă, a şi fost dat morţii.

Pamachius a fost un senator roman care a devenit creştin cu toată familia sa. Când s-a aflat lucrul acesta, a fost arestat cu toată familia şi cu alţii, în total patruzeci şi două de persoane. Toţi au fost decapitaţi în aceeaşi zi pentru credinţa lor, iar capetele lor au fost aşezate pe porţile cetăţii.

Simplicius a fost un alt senator care a crezut Evanghelia şi a împărtăşit aceeaşi moarte. Calepodius, un înflăcărat vestitor al Evangheliei, a fost târât în mod oribil pe străzi. După aceea i-au legat de gât o piatră de moară şi l-au aruncat în râul Tibru. Quiritus, un nobil roman, a primit creştinismul cu toată familia sa. Se pare că şi robii au fost creştini, căci atunci când a fost arestat cu familia sa, au fost arestaţi şi sclavii. Toţi au fost torturaţi în chip barbar şi apoi au fost daţi morţii. Martina, o frumoasă fecioară din viţă nobilă, a plătit cu capul credinţa ei. Un alt slujitor al Evangheliei, Hipolit, a fost legat de coada unui cal sălbatic şi târât prin câmpii peste pietre şi tufişuri, până a murit.

În timpul acestei prigoane, creştinii au fost omorâţi cu grămada încât nu au mai putut face gropi separate, ci au fost îngropaţi în gropi comune, uneori cincizeci şi chiar şaizeci laolaltă.

Maximinus a fost urmat la tron de Gordian şi acesta de Filip. În timpul domniei lor biserica creştină s-a bucurat de pace şi linişte. Dar în anul 249 d.Cr., cu ceva înainte de edictul lui Decius, o violentă persecuţie a izbucnit la Alexandria. Ea a fost declanşată de un preot păgân, fără cunoştinţa împăratului. Ea nu a fost generală, ci locală. După cum argintarul Dimitrie a aţâţat mul­ţimea la Efes  contra lui Pavel, aşa a făcut acesta la Alexandria. Mulţimile aţâţate au pornit pe străzi în căutarea creştinilor, au devastat casele, au prădat avutul creştinilor, iar pe ei unde îi prindeau, îi omorau fără nici o judecată. Pe străzi urlau ca înnebuniţi: „Ardeţi-i! Omorâţi-i! Unul să nu scape!" Din numărul mare de martiri, trimişi în veşnicie de această viforniţa, nu ni s-a păstrat numele decât al celor trei de mai jos.

Metras a fost un foarte bătrân credincios. El a rămas tare sub toate torturile. În cele din urmă, a preferat ca faţa să-i fie spintecată cu spini şi apoi omorât cu pietre, decât să se lepede de credinţă.

Quinta a fost o credincioasă, fizic slabă dar tare în duh. Ea a fost dusă la un templu păgân, dar refuzând a aduce jertfe, a fost târâtă pe străzile Alexandriei până ce trupul i s-a prefăcut bucăţi, pe pietrele ascuţite şi omorâtă apoi cu lovituri de bici.

Apolonia a fost o fată tânără credincioasă. Ea a rămas statornică în credinţa ei, cu toate că a văzut cum duşma­nii au aprins rugul pe care avea să fie mistuită. Mai înainte de a o arde, i-au smuls toţi dinţii din gură. Din nou i-au cerut să se lepede de credinţa ei, dar în loc să se lepede, ea s-a aruncat singură în flăcări şi a fost mistuită.

„Cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.

<<< Cuprins

Persoane interesate